Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 144 din 21 februarie 2008  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 81 si art. 86^1 din Codul penal    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 144 din 21 februarie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 81 si art. 86^1 din Codul penal

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 204 din 17 martie 2008

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Marilena Mincã - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 şi art. 86^1 din Codul penal, excepţie invocatã de Levente Milic în Dosarul nr. 1.064/275/2006 al Judecãtoriei Mediaş.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, textele de lege criticate fiind în concordanţã cu prevederile constituţionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 26 septembrie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 1.064/275/2006, Judecãtoria Mediaş a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 şi art. 86^1 din Codul penal, excepţie ridicatã de Levente Milic într-o cauzã penalã având ca obiect infracţiuni privind fondul cinegetic şi protecţia vânatului.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile de lege criticate sunt contrare prevederilor art. 24 din Constituţie, deoarece "accesul la mãsurile de suspendare a executãrii pedepsei este blocat şi nu permite judecãtorului sã facã o corectã individualizare a pedepsei ce urmeazã a fi aplicatã funcţie de fapta respectivã, iar nu de antecedentele penale ale fãptuitorului".
Judecãtoria Mediaş nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât suspendarea pedepsei reprezintã doar o vocaţie, nu un drept de a beneficia de aceastã mãsurã de individualizare a executãrii pedepsei ţinând cont de conduita inculpatului în general, dar având în vedere şi interesul general ocrotit, care primeazã faţã de interesul particular, comiterea unei noi infracţiuni care atrage starea de recidivã.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât textul de lege criticat nu încalcã dispoziţiile constituţionale privind garantarea dreptului la apãrare.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 81 şi art. 86^1 din Codul penal, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, având urmãtorul cuprins:
- art. 81: "Instanţa poate dispune suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei aplicate persoanei fizice pe o anumitã duratã, dacã sunt întrunite urmãtoarele condiţii:
a) pedeapsa aplicatã este închisoarea de cel mult 3 ani sau amendã;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afarã de cazul când condamnarea intrã în vreunul dintre cazurile prevãzute în art. 38;
c) se apreciazã cã scopul pedepsei poate fi atins chiar fãrã executarea acesteia.
(2) Suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei poate fi acordatã şi în caz de concurs de infracţiuni, dacã pedeapsa aplicatã este închisoarea de cel mult 2 ani şi sunt întrunite condiţiile prevãzute în alin. 1 lit. b) şi c).
(3)-(4) Abrogate.
(5) Suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei nu atrage suspendarea executãrii mãsurilor de siguranţã şi a obligaţiilor civile prevãzute în hotãrârea de condamnare.
(6) Suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei trebuie motivatã.";
- art. 86^1: "(1) Instanţa poate dispune suspendarea executãrii pedepsei aplicate persoanei fizice sub supraveghere, dacã sunt întrunite urmãtoarele condiţii:
a) pedeapsa aplicatã este închisoarea de cel mult 4 ani;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, afarã de cazurile când condamnarea intrã în vreunul dintre cazurile prevãzute în art. 38;
c) se apreciazã, ţinând seama de persoana condamnatului, de comportamentul sãu dupã comiterea faptei, cã pronunţarea condamnãrii constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fãrã executarea pedepsei, condamnatul nu va mai sãvârşi infracţiuni.
(2) Suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere poate fi acordatã şi în cazul concursului de infracţiuni, dacã pedeapsa aplicatã este închisoarea de cel mult 3 ani şi sunt întrunite condiţiile prevãzute în alin. 1 lit. b) şi c).
(3) Abrogat.
(4) Dispoziţiile art. 81 alin. (5) şi (6) se aplicã şi în cazul suspendãrii executãrii pedepsei aplicate persoanei fizice sub supraveghere."
Autorul excepţiei susţine cã aceste texte de lege încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 24 privind "Dreptul la apãrare".
Examinând excepţia astfel cum a fost ridicatã, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 81 şi art. 86^1 din Codul penal, care stabilesc condiţiile de aplicare a suspendãrii condiţionate şi a suspendãrii executãrii pedepsei sub supraveghere, nu îngrãdesc, sub niciun aspect, exerciţiul dreptului la apãrare. Fiind o creaţie a legiuitorului, este firesc ca acesta sã determine nu numai condiţiile, dar şi sfera de incidenţã a mãsurii.
Suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei şi suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere nu reprezintã un drept al persoanei, ci doar o mãsurã de individualizare a executãrii pedepsei, care oferã inculpatului numai o vocaţie, iar nu un drept de a beneficia de aceastã mãsurã.
Câtã vreme aplicarea acestei mãsuri se face prin hotãrâre judecãtoreascã, pronunţatã ca urmare a finalizãrii procesului penal, în cadrul cãruia inculpatul are posibilitatea de a-şi face toate apãrãrile, de a exercita cãile de atac prevãzute de lege, de a propune şi de a administra probe, nu poate fi primitã susţinerea în sensul cã reglementarea criticatã ar aduce atingere dreptului la apãrare.

Faţã de cele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 şi art. 86^1 din Codul penal, excepţie invocatã de Levente Milic în Dosarul nr. 1.064/275/2006 al Judecãtoriei Mediaş.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 21 februarie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

-------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016