Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 142 din 13 iulie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 privind privatizarea societatilor comerciale din turism
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 441 din 3 septembrie 2000
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 privind privatizarea societãţilor comerciale din turism, excepţie ridicatã de Societatea de Investiţii Financiare "Transilvania" - S.A. din Braşov în Dosarul nr. 7.348/1999 al Curţii de Apel Ploiesti - Secţia contencios administrativ şi comercial. La apelul nominal rãspund Romulus Petrescu, Ion Badea, Angela Doia şi Dragos Mosor, personal şi asistaţi de avocat Ion Matei, constatandu-se lipsa Societãţii de Investiţii Financiare "Transilvania" - S.A. din Braşov, a Fondului Proprietãţii de Stat Bucureşti şi a Societãţii Comerciale "Valahia" - S.A. din Targoviste, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent informeazã asupra cererii de amânare a judecãrii cauzei, cerere formulatã în scris şi depusa la dosar de avocat Marta Adriana, apãrãtorul Societãţii Comerciale "Valahia" - S.A. din Targoviste, cu motivarea ca se afla în concediu de odihna. Pãrţile prezente se opun acordãrii unui nou termen de judecata, avocatul acestora depunând la dosar o adresa emisã de Societatea Comercialã "Valahia" - S.A. din Targoviste, prin care aceasta solicita Curţii Constituţionale respingerea exceptiei de neconstituţionalitate ridicate de Societatea de Investiţii Financiare "Transilvania" - S.A. din Braşov, deoarece Curtea s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 prin Decizia nr. 4 din 18 ianuarie 2000. Reprezentantul Ministerului Public nu se opune acordãrii unui nou termen de judecata, cererea de amânare fiind formulatã în temeiul art. 156 din Codul de procedura civilã.
Curtea Constituţionalã, deliberând, constata ca nu sunt îndeplinite cerinţele art. 156 alin. 1 din Codul de procedura civilã şi, în consecinta, respinge cererea de amânare a judecãrii cauzei.
Cauza fiind în stare de judecata, avocatul pãrţilor prezente solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate, arãtând ca, în legatura cu constituţionalitatea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 , Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 4 din 18 ianuarie 2000 şi nu au intervenit elemente noi care sa determine schimbarea jurisprudenţei. În sensul celor arãtate, se depun concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate, întrucât prin Decizia nr. 4 din 18 ianuarie 2000 Curtea Constituţionalã s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 şi, între timp, nu au intervenit elemente noi care sa determine schimbarea soluţiei adoptate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 13 decembrie 1999, pronunţatã în Dosarul nr. 7.348/1999, Curtea de Apel Ploiesti - Secţia contencios administrativ şi comercial a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 privind privatizarea societãţilor comerciale din turism, excepţie ridicatã de Societatea de Investiţii Financiare "Transilvania" - S.A. din Braşov într-un litigiu având ca obiect anularea, pentru frauda la lege, a actului de cesiune a unor acţiuni nominative.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca soluţia adoptatã prin ordonanta criticata ca fiind neconstitutionala, şi anume de a se da "o reglementare specialã şi derogatorie numai pentru un anumit sector economic supus privatizãrii, nu se justifica nici practic şi nici teoretic, de vreme ce exista <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societãţilor comerciale, aprobatã prin <>Legea nr. 44/1998 , modificatã şi completatã prin titlul I al <>Legii nr. 99/1999 , care reglementeazã privatizarea societãţilor comerciale din toate domeniile". Se mai arata ca <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 , în ansamblul ei, cat şi prevederile art. 11 din aceasta incalca art. 41, 49, 134 şi 135 din Constituţie, precum şi dispoziţiile constituţionale ale art. 114 alin. (4), întrucât nu este îndeplinitã nici una din condiţiile prevãzute de acest text pentru adoptarea ordonanţei de urgenta. Se susţine ca dispoziţiile art. 11 din ordonanta de urgenta (care prevede ca "În termen de maximum 3 luni de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta, societãţile de investiţii financiare sunt obligate sa vândã acţiunile pe care le deţin la societãţile comerciale din turism peste limita de 10% din totalul acţiunilor emise de fiecare dintre societãţile comerciale din turism, potrivit dispoziţiilor legale") nesocotesc principiul garantarii dreptului de proprietate şi al ocrotirii egale a proprietãţii private, principiu prevãzut de art. 41 din Constituţie. Se arata ca inviolabilitatea proprietãţii poate fi înlãturatã "numai pentru cauza de utilitate publica, ca temei al exproprierii sau pentru realizarea unor lucrãri de interes general, ca temei pentru folosirea de cãtre o autoritate publica a subsolului unei proprietãţi", iar limitele proprietãţii nu pot fi stabilite decât prin lege. Textul criticat este contrar, în opinia autorului exceptiei de neconstituţionalitate, şi prevederilor <>art. 11 alin. 2 din Ordonanta Guvernului nr. 20/1998 privind constituirea şi funcţionarea fondurilor cu capital de risc, articol care prevede ca "Un fond cu capital de risc nu va putea investi mai mult de 20% din activele sale într-o singura societate comercialã sau în mai multe societãţi comerciale controlate de cãtre aceeaşi persoana". Cu privire la încãlcarea prevederilor art. 49 din Constituţie, se apreciazã ca "prin plafonarea la cota de 10% din capitalul social al unei societãţi comerciale se incalca liberul exerciţiu al unor drepturi, în speta dreptul de a deţine orice cota din capitalul social al unei societãţi, aceasta şi prin raportare la principiul libertãţii contractuale ca expresie a libertãţii de asociere şi a libertãţii comerţului, principiu prevãzut în art. 134 alin. (2) lit. a) al Constituţiei". Ordonanta criticata incalca, în opinia autorului exceptiei, şi principiul consensualismului prevãzut de art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, text constituţional din care deriva libertatea de a contracta şi libertatea de a stabili condiţiile de fond şi de forma ale contractului.
Referitor la încãlcarea dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Constituţie, se arata ca, în conformitate cu acest text constituţional, delegarea legislativã sub forma ordonanţelor de urgenta emise de Guvern este condiţionatã de existenta situaţiilor excepţionale, "când, în mod obiectiv, nu a fost posibila adoptarea unei legi de abilitare sau a unei legi în procedura de urgenta, nici chiar prin modalitatea angajãrii rãspunderii Guvernului cu privire la un proiect de lege [...]", iar "<>Ordonanta de urgenta nr. 32/1998 este neconstitutionala, neintrunind nici o condiţie reglementatã de art. 114 alin. (4) din Constituţie".
Instanta de judecata, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 este nefondata, întrucât "Guvernul este abilitat de Parlament sa emita ordonanţe de urgenta în domenii ce necesita o reglementare urgenta pentru a stabili condiţiile privatizãrii".
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca "Din încheierile pronunţate de cãtre instanta judecãtoreascã la 6 şi, respectiv, 13 decembrie 1999 nu rezulta care sunt motivele invocate de cãtre apelanta-parata în susţinerea exceptiei şi nici care sunt dispoziţiile constituţionale ce se pretinde a fi fost incalcate de dispoziţiile <>art. 11 din Ordonanta de urgenta nr. 32/1998 " şi, în consecinta, "în lipsa acestor elemente, care nu rezulta nici din opinia formulatã de instanta cu privire la excepţia de neconstituţionalitate", Guvernul apreciazã ca nu se poate formula un punct de vedere.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 privind privatizarea societãţilor comerciale din turism. Acest act normativ conţine dispoziţii privind: organele administraţiei publice centrale abilitate în domeniul privatizãrii societãţilor comerciale din turism, procedura prealabilã privatizãrii societãţilor comerciale din turism, modalitãţile de privatizare a societãţilor comerciale din turism, obligaţii şi sancţiuni.
Dispoziţiile art. 11, criticate în mod special, au urmãtorul cuprins: "În termen de maximum 3 luni de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta, societãţile de investiţii financiare sunt obligate sa vândã acţiunile pe care le deţin la societãţile comerciale din turism peste limita de 10% din totalul acţiunilor emise de fiecare dintre societãţile comerciale din turism, potrivit dispoziţiilor legale."
Curtea Constituţionalã constata ca unele dintre argumentele invocate în susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate privesc ansamblul <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 , iar altele se referã, în mod special, la dispoziţiile art. 11 din aceasta.
I. Astfel, prima critica de neconstituţionalitate priveşte ansamblul <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 , pe care autorul exceptiei o apreciazã ca fiind neconstitutionala, prin aceea ca nu a existat o stare exceptionala care sa justifice adoptarea unei ordonanţe de urgenta în domeniul privatizãrii societãţilor comerciale din turism.
Cu privire la aceasta critica, Curtea Constituţionalã retine ca art. 114 alin. (4) din Constituţie prevede: "În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenta. Acestea intra în vigoare numai dupã depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacã Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacã în mod obligatoriu."
Din cuprinsul textului rezulta ca în Constituţie nu se precizeazã conţinutul notiunii de "cazuri excepţionale". De aceea, prin Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995, Curtea Constituţionalã a statuat ca "prin <<cazuri excepţionale>>, în sensul art. 114 alin. (4) din Constituţie, se înţelege acele situaţii care nu se pot încadra în cele avute în vedere expres de lege. În consecinta, dacã legiuitorul nu a instituit o norma specifica unei circumstanţe excepţionale, ar fi contrar insesi voinţei acestuia ca regulile existente sa fie aplicate cazurilor excepţionale la care se referã art. 114 alin. (4) din Constituţie". Prin aceeaşi decizie s-a mai arãtat ca, în considerarea unor asemenea situaţii extreme, intervenţia Guvernului pe calea ordonanţei de urgenta, în temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţie, este justificatã de interesul public lezat de caracterul anormal şi excesiv al cazurilor excepţionale şi, de aceea, "o astfel de mãsura se poate fundamenta numai pe necesitatea şi urgenta reglementãrii unei situaţii care, datoritã circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate în vederea evitãrii unei grave atingeri aduse interesului public". Tot astfel, prin Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998, Curtea Constituţionalã a subliniat caracterul obiectiv al cazului excepţional, "în sensul ca existenta sa nu depinde de vointa Guvernului, care, în asemenea împrejurãri, este constrâns sa reactioneze prompt pentru apãrarea unui interes public, pe calea ordonanţei de urgenta", ci depinde de necesitatea sau de existenta unor împrejurãri care sa justifice cazul excepţional, iar urgenta reglementãrii sa rezulte din nota de fundamentare a ordonanţei de urgenta ori din justificãrile prezentate de Guvern la dezbaterile parlamentare privind proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenta. În consecinta, ordonanta de urgenta a Guvernului nu este condiţionatã de posibilitatea utilizãrii altor mijloace constituţionale, cum ar fi adoptarea iniţiativei legislative în procedura legislativã obişnuitã.
În prezenta speta, examinând nota de fundamentare a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 , Curtea Constituţionalã constata ca, prin adoptarea acesteia, Guvernul a avut în vedere îmbunãtãţirea activitãţii societãţilor în turism, obiectiv ce se poate realiza numai printr-o procedura specialã de accelerare a privatizãrii acestor societãţi, privatizare care sa-şi atinga scopul chiar începând din anul 1999.
Asa fiind, Curtea observa ca acest ansamblu de motive este suficient pentru a retine ca împrejurãrile concrete avute în vedere de Guvern reprezintã un "caz excepţional" ce impunea mãsuri cu caracter de urgenta pentru privatizarea societãţilor comerciale din turism, dupã o procedura accelerata, astfel încât acest motiv de neconstituţionalitate nu poate fi reţinut. Prin urmare, sub acest aspect, excepţia de neconstituţionalitate urmeazã a fi respinsã.
De altfel, la aceeaşi soluţie de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate se ajunge şi pe baza argumentelor înfãţişate în opinia separatã formulatã la Decizia Curţii Constituţionale nr. 15 din 25 ianuarie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000, opinie pe care autorii acesteia o menţin şi în cauza de fata.
II. Celelalte critici de neconstituţionalitate privesc dispoziţiile <>art. 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 , care stabilesc obligaţia pentru societãţile de investiţii financiare de a vinde, în termen de 3 luni, acţiunile pe care le deţin la societãţile comerciale din turism peste limita de 10%, dispoziţii despre care se susţine ca incalca prevederile constituţionale ale art. 23, 41, 49, ale art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi ale art. 135 din Constituţie.
Textele constituţionale invocate ca fiind incalcate prin <>art. 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 prevãd:
- Art. 23 alin. (1): "Libertatea individualã şi siguranta persoanei sunt inviolabile";
- Art. 41: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publica, stabilitã potrivit legii, cu dreapta şi prealabilã despãgubire.
(4) Pentru lucrãri de interes general, autoritatea publica poate folosi subsolul oricãrei proprietãţi imobiliare, cu obligaţia de a despãgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autoritãţii.
(5) Despãgubirile prevãzute în alineatele (3) şi (4) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenta, prin justiţie.
(6) Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinãtãţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
(7) Averea dobandita licit nu poate fi confiscatã. Caracterul licit al dobândirii se prezuma.
(8) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii";
- Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii";
- Art. 134 alin. (1): "Economia României este economie de piata.
(2) Statul trebuie sa asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;
b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã;
c) stimularea cercetãrii ştiinţifice naţionale;
d) exploatarea resurselor naturale, în concordanta cu interesul naţional;
e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurãtor, precum şi menţinerea echilibrului ecologic;
f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calitãţii vieţii."
Examinând argumentele formulate în susţinerea neconstitutionalitatii dispoziţiilor <>art. 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 , precum şi textele din Constituţie pe care aceste dispoziţii le-ar incalca, Curtea Constituţionalã constata ca art. 23 din Constituţie care reglementeazã "Libertatea individualã", şi nicidecum libertatea contractualã pe care o are în vedere autorul exceptiei, nu are nici o legatura cu cauza şi, în consecinta, aceasta motivare urmeazã a fi respinsã.
În legatura cu susţinerea potrivit cãreia prin art. 11 al Ordonanţei de urgenta sunt incalcate dispoziţiile art. 41 din Constituţie, Curtea Constituţionalã retine ca textul criticat cuprinde doar o limitare a numãrului de acţiuni ce pot fi deţinute de societãţile de investiţii financiare şi obligaţia acestor societãţi de a vinde ceea ce depãşeşte 10% din numãrul acţiunilor la societãţile de turism. Asemenea limitãri sunt prevãzute şi în <>Ordonanta Guvernului nr. 24/1993 privind reglementarea constituirii şi functionarii fondurilor deschise de investiţii şi a societãţilor de investiţii ca instituţii de intermediere financiarã, limitãri ce nu pot fi considerate încãlcãri ale dispoziţiilor art. 41 din Constituţie care consacra protecţia proprietãţii private, ci reprezintã o "opţiune a politicii statului în domeniul reformei economice şi al strategiei de privatizare". În acest sens a statuat Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 4 din 18 ianuarie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 26 mai 2000, decizie prin care a fost respinsã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 .
Prin aceeaşi decizie, Curtea Constituţionalã a înlãturat, ca fiind neintemeiate, şi susţinerile privind încãlcarea prin textul criticat a prevederilor art. 49 din Constituţie. Astfel, s-a reţinut ca limitarea dreptului de a deţine acţiuni la societãţile comerciale din turism la 10% se înscrie în dreptul statului de a asigura crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, prevãzut de art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie. S-a mai reţinut ca prevederile art. 49 din Constituţie se referã la restrangerea drepturilor sau libertãţilor înscrise în titlul II, capitolele I şi II din Constituţie, între care nu figureazã şi dreptul de a deţine acţiuni la o societate comercialã, drept care nu este de natura constituţionalã, precum şi ca dispoziţiile "<>art. 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 nu constituie o restrangere a exerciţiului dreptului de proprietate privatã, ci reprezintã reglementarea prin lege a conţinutului şi a limitelor acestui tip de drept, în temeiul art. 41 alin. (1) din Constituţie".
Cele statuate de Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 4/2000 îşi menţin valabilitatea şi în cauza de fata, deoarece nu au intervenit elemente noi care sa justifice modificarea jurisprudenţei.
Curtea Constituţionalã nu poate retine nici critica de neconstituţionalitate intemeiata pe infrangerea dispoziţiilor art. 134 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât, asa cum s-a arãtat deja, <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 reprezintã o opţiune legislativã privind modalitãţile de privatizare a societãţilor comerciale din turism la care statul este acţionar, opţiune care corespunde prerogativelor pe care le are statul în virtutea textelor constituţionale menţionate.
Din examinarea dispoziţiilor <>art. 11 al Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 , Curtea Constituţionalã retine ca acestea nu contravin nici prevederilor cuprinse în art. 135 din Constituţie privind inviolabilitatea proprietãţii, private şi nici egalitãţii de tratament a ocrotirii proprietãţii, consacratã de art. 41 alin. (2) din Constituţie. Asa cum s-a mai arãtat, acţiunile nu creeazã pentru titularii lor un drept de proprietate asupra bunurilor din patrimoniul societãţii comerciale, ci numai un drept de creanta, iar limitarea numãrului lor, prin lege, constituie o practica în anumite situaţii, care nu lezeaza dreptul de proprietate. Pe de alta parte, mãsura prevãzutã de textul criticat nu este de natura sa diminueze patrimoniul societãţilor de investiţii, întrucât acţiunile ce depãşesc limita prevãzutã pot fi vândute.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 privind privatizarea societãţilor comerciale din turism, excepţie ridicatã de Societatea de Investiţii Financiare "Transilvania" - S.A. din Braşov în Dosarul nr. 7.348/1999 al Curţii de Apel Ploiesti - Secţia contencios administrativ şi comercial.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 13 iulie 2000.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
