Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 141 din 5 octombrie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 si ale art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 585 din 30 noiembrie 1999
Ioan Muraru - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Marioara Prodan - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 şi ale art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penalã, ridicatã de Mitica Bute şi Viorel-Catalin Suica în Dosarul nr. 197/1999 al Judecãtoriei Tulcea.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 30 septembrie 1999, în lipsa pãrţilor şi în prezenta procurorului, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 5 octombrie 1999.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 13 aprilie 1999, Judecãtoria Tulcea a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 şi ale art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Mitica Bute şi Catalin-Viorel Suica în Dosarul nr. 197/1999 aflat pe rolul acestei instanţe.
În motivarea exceptiei autorii acesteia arata ca, în ceea ce îi priveşte, în cursul urmãririi penale au fost incalcate dispoziţiile legale referitoare la dreptul de apãrare, cuprinse în art. 6 alin. 1 din Codul de procedura penalã, în care se arata ca "Dreptul la apãrare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte pãrţi în tot cursul procesului penal" şi în art. 171 alin. 1 din acelaşi cod, care precizeazã ca "invinuitul sau inculpatul are dreptul sa fie asistat de apãrãtor în tot cursul urmãririi penale şi al judecaţii, iar organele judiciare sunt obligate sa-i aducã la cunostinta acest drept". Se considera ca, întrucât accidentul de munca a avut loc la data de 28 mai 1998, data la care s-a întocmit de cãtre procuror procesul-verbal de cercetare la fata locului, la acea data trebuiau respectate prevederile legale menţionate, iar nu abia la 17 septembrie 1998, data la care s-a început urmãrirea penalã şi ei au fost ascultaţi în calitate de învinuiţi. În opinia lor,
dispoziţiile art. 6 şi ale art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penalã contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 24 alin. (2), care precizeazã ca "în tot cursul procesului pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu", fãrã a face referire la momentul în care acest drept începe sa devinã obligatoriu şi fãrã a-l conditiona în raport cu calitatea de invinuit sau de inculpat. Autorii exceptiei apreciazã ca dreptul la apãrare trebuie sa funcţioneze "în tot parcursul procesului şi nu din momentul începerii urmãririi penale". În argumentarea exceptiei se mai invoca şi prevederile art. 14 pct. 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, referitoare la dreptul oricãrei persoane acuzate de comiterea unei infracţiuni de a fi informatã despre natura şi motivele acuzatiei, pentru a-şi organiza apãrarea, precum şi la dreptul de a avea un apãrãtor, iar când este necesar, de a i se atribui un apãrãtor din oficiu.
Exprimandu-şi opinia asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate, instanta o considera nefondata, deoarece audierea celor doi inculpati în faza premergãtoare urmãririi penale, fãrã a li se asigura dreptul la apãrare, nu poate fi consideratã o încãlcare a dispoziţiilor art. 6 alin. 1 şi ale art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penalã, pentru ca în aceasta faza nu s-au formulat nici un fel de învinuiri la adresa lor, în acel moment ei neavând calitatea de învinuiţi sau de inculpati. Instanta mai precizeazã ca la data de 17 septembrie 1998, când a fost începutã urmãrirea penalã şi când li s-au luat primele declaraţii în calitate de învinuiţi, li s-a respectat dreptul la apãrare, aducandu-li-se la cunostinta dreptul de a-şi angaja apãrãtor şi fãcându-se aceasta menţiune în înscrisurile în care au fost consemnate declaraţiile invinuitilor.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a putea formula şi trimite punctele lor de vedere.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciazã ca excepţia este neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile legale criticate reflecta şi concretizeazã, cu privire la procesul penal, prevederile constituţionale cuprinse în art. 24 alin. (2), referitoare la dreptul la asistenta juridicã în tot cursul procesului. Or, momentul începerii procesului penal coincide cu momentul începerii urmãririi penale, cu excepţia proceselor penale pornite la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, în care procesul penal nu mai implica şi începerea urmãririi penale. Guvernul considera ca înainte de începerea procesului penal nu se poate vorbi de invinuit, cel care a sãvârşit infracţiunea fiind fãptuitor, fãrã a avea încã o calitate procesuala, calitate pe care o primeşte numai o data cu pornirea procesului penal, şi anume a urmãririi penale. Or, unei persoane situate în afarã procesului penal nu i se poate acorda dreptul la asistenta juridicã, pentru ca astfel s-ar incalca tocmai prevederile art. 24 alin. (2) din Constituţie, care stabilesc acest drept "în tot cursul procesului". Guvernul face referiri şi la Decizia nr. 17 din 9 februarie 1999 prin care Curtea Constituţionalã a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penalã.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul exceptiei îl constituie dispoziţiile art. 6 din Codul de procedura penalã, care au urmãtorul cuprins:
"Dreptul de apãrare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte pãrţi în tot cursul procesului penal. În cursul procesului penal organele judiciare sunt obligate sa asigure pãrţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevãzute de lege şi sa administreze probele necesare în apãrare. Organele judiciare au obligaţia sa încunoştiinţeze pe invinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este invinuit, încadrarea juridicã a acesteia şi sa-i asigure posibilitatea pregãtirii şi exercitãrii apãrãrii. Orice parte are dreptul sa fie asistatã de apãrãtor în tot cursul procesului penal. Organele judiciare au obligaţia sa încunoştiinţeze pe invinuit sau pe inculpat, înainte de a i se lua prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat de un apãrãtor, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de ascultare. În condiţiile şi în cazurile prevãzute de lege, organele judiciare sunt obligate sa ia mãsuri pentru asigurarea asistenţei juridice a învinuitului sau
inculpatului, dacã acesta nu are apãrãtor ales", precum şi dispoziţiile art. 171 alin. 1 din acelaşi cod, potrivit cãrora: "Invinuitul sau inculpatul are dreptul sa fie asistat de apãrãtor în tot cursul urmãririi penale şi al judecaţii, iar organele judiciare sunt obligate sa-i aducã la cunostinta acest drept".
S-a susţinut de cãtre autorii exceptiei ca aceste texte incalca principiul constituţional al garantarii dreptului la apãrare, consfintit de legea fundamentalã prin art. 24 alin. (2), conform cãruia "În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu", precum şi prevederile art. 14 pct. 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, adoptat şi deschis spre semnare de Adunarea Generalã a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966 şi ratificat de România la 31 octombrie 1974 prin Decretul nr. 212, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974.
Pct. 3 al art. 14 din pactul menţionat are urmãtoarea redactare: "Orice persoana acuzata de comiterea unei infracţiuni penale are dreptul, în condiţii de deplina egalitate, la cel puţin urmãtoarele garanţii:
a) sa fie informatã în cel mai scurt termen, într-o limba pe care o înţelege şi în mod detaliat, despre natura şi motivele acuzatiei ce i se aduc;
b) sa dispunã de timpul şi de înlesnirile necesare pregãtirii apãrãrii sale şi sa comunice cu apãrãtorul pe care şi-l alege;
c) sa fie judecata fãrã o întârziere excesiva;
d) sa fie prezenta la proces şi sa se apere ea însãşi sau sa aibã asistenta unui apãrãtor ales de ea; dacã nu are apãrãtor, sa fie informatã despre dreptul de a-l avea şi, ori de câte ori interesul justiţiei o cere, sa i se atribuie un apãrãtor din oficiu, fãrã plata, dacã ea nu are mijloace pentru a-l remunera;
e) sa interogheze sau sa facã a fi interogati martorii acuzarii şi sa obţinã înfãţişarea şi interogarea martorilor apãrãrii în aceleaşi condiţii cu cele ale martorilor acuzarii;
f) sa beneficieze de asistenta gratuita a unui interpret, dacã nu înţelege sau nu vorbeşte limba folositã la şedinţa de judecata;
g) sa nu fie silitã sa marturiseasca impotriva ei insesi sau sa se recunoascã vinovata".
Examinând conformitatea dispoziţiilor legale criticate cu prevederile constituţionale invocate, precum şi cu cele ale art. 14 pct. 3 din Pactul internaţional menţionat, Curtea constata ca nu poate fi vorba de o contrarietate a acestora, ci, dimpotriva, de o concretizare a garantarii constituţionale a dreptului la apãrare în cadrul procesului penal. Astfel, textele criticate prevãd şi garanteazã dreptul la apãrare al învinuitului sau al inculpatului în tot cursul procesului penal, precum şi obligaţia organelor judiciare de a-l incunostinta pe acesta despre fapta pentru care este invinuit, încadrarea juridicã a acesteia şi de a-i asigura posibilitatea pregãtirii şi exercitãrii apãrãrii. Orice parte are dreptul de a fi asistatã de apãrãtor în tot cursul procesului. În plus, organele judiciare au obligaţia sa încunoştiinţeze pe invinuit sau pe inculpat, înainte de a i se lua prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat de un apãrãtor, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de ascultare. În condiţiile şi în cazurile prevãzute de lege, organele judiciare sunt obligate sa ia mãsuri pentru asigurarea asistenţei judiciare a învinuitului sau a inculpatului, dacã acesta nu are apãrãtor ales.
Prin alin. 1 al art. 171 din Codul de procedura penalã, text legal de asemenea criticat, este prevãzut din nou dreptul învinuitului sau al inculpatului de a fi asistat de apãrãtor în tot cursul urmãririi penale sau al judecaţii, precum şi obligaţia organelor judiciare de a-i aduce la cunostinta acest drept.
De asemenea, textele legale criticate sunt în concordanta şi cu prevederile pct. 3 al art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, potrivit cãrora orice persoana acuzata de comiterea unei infracţiuni are dreptul la garanţiile procesuale enumerate şi menţionate, printre care: acela de a fi informatã despre natura şi motivele acuzatiei ce i se aduce, de a avea asistenta unui apãrãtor ales de ea, dacã nu are apãrãtor sa fie informatã despre dreptul de a-l avea sau de a i se atribui un apãrãtor din oficiu ori de câte ori interesul justiţiei o cere sau dacã ea nu are mijloace pentru a-l remunera.
Prin urmare, este evident ca prin dispoziţiile legale criticate nu se aduce nici o atingere dreptului la apãrare garantat de Constituţia României prin prevederile art. 24 alin. (2), interpretate şi aplicate în concordanta cu Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, conform art. 20 alin. (1) din legea fundamentalã, ci, dimpotriva, prin aceste dispoziţii se înscrie în Codul de procedura penalã dreptul la apãrare şi obligaţia organelor judiciare de a-l respecta şi de a asigura exercitarea efectivã a acestui drept.
Curtea considera ca garantarea dreptului la apãrare nu se poate asigura în afarã procesului penal, înainte de începerea urmãririi penale, când fãptuitorul nu are calitatea procesuala de invinuit sau de inculpat, astfel cum se susţine de cãtre autorii exceptiei, care confunda începerea procesului penal cu efectuarea unor acte premergãtoare acestuia. Momentul în care începe urmãrirea penalã constituie începutul procesului penal, cu excepţia proceselor penale în care plângerea penalã declanseaza procesul penal şi în care nu exista faza urmãririi penale. Efectuarea de cãtre organele de urmãrire penalã a unor acte premergãtoare, anterior începerii urmãririi penale, în vederea strangerii datelor necesare declansarii procesului, nu reprezintã momentul începerii procesului penal şi se efectueazã tocmai pentru a se constata dacã sunt sau nu temeiuri pentru începerea procesului penal.
Potrivit prevederilor constituţionale interpretate şi aplicate în concordanta cu Pactul internaţional invocat, dreptul la apãrare nu poate fi garantat, în afarã unei acuzatii, a unei învinuiri şi, respectiv, a unui proces început şi aflat în curs de desfãşurare. Chiar dacã, în conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedura penalã, procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergãtoare poate constitui mijloc de proba, dreptul la apãrare al învinuitului nu poate fi considerat ca fiind încãlcat, pentru ca acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de proba.
Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penalã, şi anume prin Decizia nr. 17 din 9 februarie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 18 martie 1999, dar cu privire la un alt aspect, şi anume cel al asistenţei juridice obligatorii în tot cursul procesului penal, deci şi în faza urmãririi penale. Curtea a constatat, în acea cauza, ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, retinand în considerente ca nu exista nici o discriminare şi nici o contradictie între dispoziţiile art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penalã şi prevederile art. 24 alin. (2) din Constituţie, textul reglementand în detaliu însuşi principiul constituţional al dreptului la apãrare. Aceste considerente îşi menţin actualitatea şi în prezenta cauza.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 şi ale art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Mitica Bute şi Catalin-Viorel Suica în Dosarul nr. 197/1999 al Judecãtoriei Tulcea.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 5 octombrie 1999.
PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. Ioan Muraru
Magistrat-asistent,
Marioara Prodan
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
