Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 141 din 25 februarie 2010  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 91 alin. (2) teza intai din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea, prin raportare la cele ale art. 60 alin. (4) si (5) din aceeasi lege    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 141 din 25 februarie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 alin. (2) teza intai din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea, prin raportare la cele ale art. 60 alin. (4) si (5) din aceeasi lege

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 174 din 17 martie 2010
Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Carmen-Cãtãlina Gliga - procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 91 alin. (2) din Legea nr. 17/2006 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecãtoreşti şi al parchetelor de pe lângã acestea, excepţie ridicatã din oficiu de Curtea de Apel Constanţa - Secţia civilã, minori şi familie, litigii de muncã şi asigurãri sociale în Dosarul nr. 1.587/118/2008.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã asupra faptului cã partea Ministerul Justiţiei a depus o cerere de amânare, motivatã de faptul cã pe citaţia primitã era indicat ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate un text legal inexistent.
Ministerul Public solicitã respingerea cererii formulate.
Curtea reţine faptul cã citaţia reflectã cu exactitate dispozitivul încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale, astfel încât, motivat de acest aspect, respinge cererea formulatã de Ministerul Justiţiei.
Cauza fiind în stare de judecatã, Preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciazã cã excepţia ridicatã este inadmisibilã, textele legale criticate nemaifiind în vigoare.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 30 iunie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 1.587/118/2008, Curtea de Apel Constanţa - Secţia civilã, minori şi familie, litigii de muncã şi asigurãri sociale a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 91 alin. (2) din Legea nr. 17/2006 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecãtoreşti şi al parchetelor de pe lângã acestea, excepţie ridicatã din oficiu într-o cauzã având ca obiect pretenţii bãneşti.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se apreciazã cã dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece, prin menţinerea salariilor de încadrare pentru grefierii dactilografi, reîncadraţi ca grefieri, acest personal a primit salarii mai mici decât grefierii de şedinţã, deşi presteazã aceeaşi muncã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultã din dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile <>art. 91 alin. (2) din Legea nr. 17/2006 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecãtoreşti şi al parchetelor de pe lângã acestea, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 19 ianuarie 2006. De asemenea, din motivarea încheierii, Curtea observã cã obiect al excepţiei îl constituie dispoziţiile <>art. 91 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecãtoreşti şi al parchetelor de pe lângã acestea, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.197 din 14 decembrie 2004, modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 17/2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 19 ianuarie 2006, prin raportare la cele ale art. 60 alin. (4) şi (5) din aceeaşi lege, asupra cãrora Curtea urmeazã sã se pronunţe. Aceste dispoziţii au urmãtorul cuprins:
- <>Art. 60 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 567/2004 : "(4) Salarizarea personalului auxiliar de specialitate, a funcţionarilor publici şi a personalului contractual din cadrul instanţelor judecãtoreşti, parchetelor de pe lângã acestea, precum şi din cadrul Ministerului Justiţiei, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri se stabileşte prin lege specialã.
(5) Pânã la intrarea în vigoare a legii speciale de salarizare, rãmân aplicabile în continuare dispoziţiile legale referitoare la salarizarea personalului prevãzut la alin. (4).";
- <>Art. 91 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 567/2004 : "(2) Grefierii dactilografi ale cãror posturi au fost transformate în posturi de grefieri urmeazã sã fie salarizaţi corespunzãtor legii speciale de salarizare. [...]."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã urmãtoarele:
Critica de neconstituţionalitate se fundamenteazã pe faptul cã, prin aplicarea coroboratã a dispoziţiilor legale criticate, se ajunge la situaţia ca grefierii dactilografi ale cãror posturi au fost transformate în posturi de grefier sã beneficieze de statutul de grefier, dar sã fie salarizaţi la un nivel inferior, şi anume cu salariile de încadrare avute anterior transformãrii posturilor lor.
Curtea constatã cã efectele reglementãrii criticate s-au epuizat, grefierii dactilografi devenind grefieri şi beneficiind începând cu anul 2007, odatã cu data intrãrii în vigoare a <>Ordonanţei Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecãtoreşti şi al parchetelor de pe lângã acestea, precum şi din cadrul altor unitãţi din sistemul justiţiei, de drepturile salariale ale acestora din urmã, iar prevederile legii speciale de salarizare au fost înlocuite cu prevederile <>Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice, unde toţi grefierii sunt salarizaţi potrivit aceleiaşi grile de salarizare. În aceste condiţii, excepţia de neconstituţionalitate urmeazã sã fie respinsã ca devenitã inadmisibilã.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge ca devenitã inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 91 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 567/2004 , prin raportare la cele ale art. 60 alin. (4) şi (5) din aceeaşi lege, excepţie ridicatã din oficiu de Curtea de Apel Constanţa - Secţia civilã, minori şi familie, litigii de muncã şi asigurãri sociale în Dosarul nr. 1.587/118/2008.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 februarie 2010.

PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,
Benke Karoly

--------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016