Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 141 din 15 martie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 725 alin. 4 din Codul de procedura civila si ale art. II alin. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 13 iunie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Cristina Toma - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 725 alin. 4 din Codul de procedurã civilã şi ale <>art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Eugen Stoica în Dosarul nr. 1.188/2004 al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã.
La apelul nominal rãspunde autorul excepţiei, personal şi asistat de avocat Silvia Istrate, şi Simona Barna, personal şi asistatã de avocat Gheorghe Constandache.
Lipseşte partea Primãria Comunei Pârjol - Serviciul de autoritate tutelarã, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Având cuvântul, reprezentantul autorului excepţiei aratã cã legiuitorul a abrogat dispoziţiile legale privind recursul în anulare, astfel încât hotãrârea instanţei de judecatã este irevocabilã în cauza de faţã, recursul în anulare nemaiavând aplicare. Aceasta întrucât, în cauzã, recursul în anulare a fost promovat dupã abrogarea acestei instituţii.
Reprezentantul pãrţii Simona Barna aratã cã cererea de stabilire a paternitãţii a fost introdusã înainte de abrogarea recursului în anulare, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Ridicã direct în faţa Curţii excepţia de neconstituţionalitate a Hotãrârii Tribunalului Bacãu nr. 270 din 24 februarie 2003. Depune la dosar note scrise privind situaţia de fapt, precum şi dovada achitãrii onorariului de cãtre clienta sa.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã. Aratã în acest sens cã dispoziţiile tranzitorii ale <>art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 reiau conţinutul prevederilor art. 725 alin. 4 din Codul de procedurã civilã. Apreciazã cã acestea nu contravin art. 16 din Constituţie şi nici principiului dreptului la un proces echitabil, întrucât sunt aplicabile tuturor pãrţilor din proces. Invocã jurisprudenţa Curţii privind constituţionalitatea dispoziţiilor <>art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 , respectiv <>Decizia nr. 152/2004 . Constatã cã, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , excepţia de neconstituţionalitate privind Hotãrârea Tribunalului Bacãu nr. 270 din 24 februarie 2003 este inadmisibilã.
Deliberând, Curtea respinge ca inadmisibilã, în temeiul <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , excepţia de neconstituţionalitate a Hotãrârii Tribunalului Bacãu nr. 270 din 24 februarie 2003.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin încheierea din 23 septembrie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 1.188/2004, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 725 alin. 4 din Codul de procedurã civilã şi ale <>art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 , excepţie ridicatã de Eugen Stoica.
În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia aratã cã dispoziţiile art. 725 alin. 4 din Codul de procedurã civilã şi ale <>art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 încalcã prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie, precum şi dispoziţiile din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la egalitatea pãrţilor în faţa justiţiei şi la dreptul la un proces echitabil.
Apreciazã cã prin dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 s-a abrogat calea extraordinarã a recursului în anulare şi nu a fost înlocuitã cu o altã cale de atac extraordinarã, iar dispoziţiile de procedurã sunt de aplicare imediatã, aşa cum reiese şi din prevederile art. 725 alin. 1 din Codul de procedurã civilã.
Considerã cã "în situaţia unor dubii de interpretare a celor douã texte - dacã se referã sau nu şi la cãile extraordinare de atac, care au fost desfiinţate prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 - Curtea Constituţionalã se poate pronunţa în sensul cã aceste texte sunt neconstituţionale în mãsura în care ele ar fi aplicate şi în ipoteza desfiinţãrii unei cãi extraordinare de atac".
Aratã cã recursul în anulare a fost introdus de procurorul general la 6 luni dupã intrarea în vigoare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 .
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 725 alin. 4 din Codul de procedurã civilã şi ale <>art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 , prin raportare la prevederile art. 16 şi 124 din Constituţie, este neîntemeiatã.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Guvernul considerã cã soluţia adoptatã prin normele tranzitorii ale <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 şi prin art. 725 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, şi anume aceea a aplicãrii ultrctive a legii vechi, este justificatã de necesitatea de a permite pãrţii care a pornit o judecatã de a avea o reprezentare exactã cu privire atât la instanţa ce îi va soluţiona cererea, cât şi la cãile de atac pe care le va putea exercita. Astfel, deşi aplicarea dispoziţiilor criticate creeazã diferenţieri între justiţiabili din punct de vedere al vocaţiei la calea de atac a recursului în anulare, nu constituie o discriminare nejustificatã sau disproporţionatã în raport cu scopul urmãrit, ci are o motivare obiectivã şi rezonabilã, consacrând efecte juridice diferite pentru pãrţi a cãror situaţie este diferitã în raport cu data introducerii ori a soluţionãrii cererilor lor. Aratã cã scopul oricãrei intervenţii legislative este acela de a înlocui o situaţie juridicã existentã, care nu se mai dovedeşte viabilã, cu una nouã, de naturã sã rãspundã realitãţii în schimbare, ceea ce determinã în mod firesc consecinţe diferite în domeniul vizat, în raport cu data intrãrii în vigoare a noii reglementãri. Constatã cã Legea fundamentalã nu interzice ultrctivitatea legii vechi, ci doar retroactivitatea celei noi, tocmai pentru ca noua lege sã nu surprindã cetãţenii prin efectele sale şi pentru a nu-i sancţiona pentru conduite ale cãror consecinţe nu puteau fi prevãzute.
Apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã nu contravine nici prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituţie, care transpune în domeniul înfãptuirii justiţiei principiul egalitãţii în faţa legii. Aratã în acest sens cã regulile stabilite prin textele de lege criticate se aplicã deopotrivã persoanelor fizice şi persoanelor juridice, subiectelor de drept public şi celor de drept privat.
În concluzie, Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 725 alin. 4 din Codul de procedurã civilã şi ale <>art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 urmeazã sã fie respinsã ca neîntemeiatã.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile art. 725 alin. 4 din Codul de procedurã civilã şi ale <>art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 se aplicã fãrã nici o discriminare tuturor celor aflaţi în situaţia prevãzutã de acestea.
Considerã cã textele de lege criticate asigurã un tratament egal al cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, respectiv al persoanelor care au formulat acţiuni în justiţie sub imperiul legii vechi şi al celor ce s-au adresat instanţei de judecatã potrivit noilor reglementãri. Invocã în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume <>Decizia nr. 120 din 16 martie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 5 aprilie 2004, şi <>Decizia nr. 152 din 30 martie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 11 mai 2004.
Aratã cã prevederile de lege criticate nu îngrãdesc sub nici un aspect înfãptuirea justiţiei prevãzutã de art. 124 din Constituţie.
În concluzie, Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile art. 725 alin. 4 din Codul de procedurã civilã şi ale <>art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 725 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, astfel cum au fost modificate prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, şi ale <>art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 28 iunie 2003, astfel cum a fost modificatã prin <>Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004. Dispoziţiile de lege criticate au urmãtorul cuprins:
- Art. 725 alin. 4 din Codul de procedurã civilã: "Hotãrârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a legii noi rãmân supuse cãilor de atac şi termenelor prevãzute de legea sub care au fost pronunţate.";
- <>Art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 : "Hotãrârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã rãmân supuse cãilor de atac, motivelor şi termenelor prevãzute de legea sub care au fost pronunţate."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 124 alin. (2): "Justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi."
De asemenea, autorul excepţiei considerã cã se încalcã şi prevederile art. 6 paragraful 1 şi ale art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 6 paragraful 1: "Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptate împotriva sa. Hotãrârea trebuie sã fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţã poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga duratã a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democraticã, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanţã atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de naturã sã aducã atingere intereselor justiţiei.";
- Art. 14: "Exercitarea drepturilor şi libertãţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie sã fie asiguratã fãrã nici o deosebire bazatã, în special, pe sex, rasã, culoare, limbã, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţionalã sau socialã, apartenenţã la o minoritate naţionalã, avere, naştere sau orice altã situaţie."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã constatã cã aceasta este neîntemeiatã şi, în consecinţã, urmeazã a fi respinsã pentru urmãtoarele considerente:
Autorul excepţiei îşi argumenteazã teza cu privire la încãlcarea principiului egalitãţii în drepturi nu prin evidenţierea unei contrarietãţi intrinseci a normei criticate cu textul constituţional de referinţã, ci deducând-o, pe cale de interpretare per a contrario, dintr-o altã dispoziţie a actului normativ cãruia i se subsumeazã, prin care a fost abrogatã calea extraordinarã de atac a recursului în anulare. Autorul excepţiei susţine cã, în condiţiile în care de regulã dispoziţiile de procedurã sunt de aplicare imediatã, a admite incidenţa art. 725 alin. 4 din Codul de procedurã civilã în materie de recurs în anulare înseamnã a contraveni principiului constituţional mai sus menţionat.
Critica nu poate fi primitã, întrucât egalitatea de tratament în faţa legii presupune egalitatea de situaţii, diferenţele pe acest plan antrenând în mod necesar diferenţe pe planul regimului juridic. Totodatã trebuie subliniat cã principiul aplicãrii imediate a normei procesuale este de sorginte legalã, iar nu constituţionalã, legiuitorul având posibilitatea de a deroga de la acesta în anumite situaţii particulare, aşa cum a procedat şi în prezenta cauzã, fãrã ca o atare soluţie sã poatã fi calificatã ca neconstituţionalã.
Mai mult decât atât, în aceastã materie aplicarea imediatã a legii noi, pentru care pledeazã autorul excepţiei, în mãsura în care s-ar referi şi la hotãrâri anterior pronunţate, care astfel ar fi supuse cãilor de atac potrivit noii reglementãri sau sustrase incidenţei unei cãi de atac, prevãzute de reglementarea în vigoare la data pronunţãrii lor, dar abrogate prin reglementarea ulterioarã (cazul recursului în anulare), ar avea caracter retroactiv şi, deci, neconstituţional.
Pentru evitarea acestei consecinţe negative, legiuitorul a adoptat, cu caracter tranzitoriu, prin derogare de la regula generalã a aplicãrii imediate a normei procedurale, soluţia supravieţuirii legii vechi, care, deşi abrogatã, continuã sã guverneze regimul juridic al cãilor de atac ce urmeazã a fi exercitate împotriva hotãrârilor judecãtoreşti pronunţate sub imperiul ei, soluţie pe care Constituţia nu o prohibeşte.
Beneficiar al unei hotãrâri favorabile, autorul excepţiei este nemulţumit de soluţia legislativã care permite procurorului general sã repunã în discuţie, pe calea recursului în anulare, ulterior abrogãrii acestei cãi de atac prin noua reglementare, hotãrârile instanţelor. Nemulţumirea sa nu poate fi convertitã însã într-un fine de neconstituţionalitate a reglementãrii deduse controlului.
De altfel, asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor <>art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu, prin <>Decizia nr. 139/2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 27 aprilie 2004. Cu acel prilej Curtea a arãtat cã "Legea nouã este [...] aplicabilã de îndatã tuturor situaţiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge dupã intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate dupã abrogarea legii vechi. Neadmiterea unei atare soluţii ar determina rezolvarea diferenţiatã a aceleiaşi situaţii juridice, în raport cu data modificãrii legii procesuale, ceea ce ar contraveni principiului egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, aplicând persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridicã un tratament discriminatoriu, contrar spiritului legii noi". De asemenea, în <>Decizia nr. 152/2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 11 mai 2004, Curtea a apreciat cã "dispoziţiile criticate asigurã un tratament egal în faţa legii şi a autoritãţilor publice al cetãţenilor aflaţi în situaţii identice sau similare, respectiv, pe de-o parte, al persoanelor care au formulat acţiuni în justiţie sub imperiul legii vechi, iar pe de altã parte, al celor care s-au adresat instanţei de judecatã potrivit noilor reglementãri. Ca atare, nu se poate reţine o încãlcare a principiului egalitãţii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie".
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate invocatã urmeazã sã fie respinsã ca neîntemeiatã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
în numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 725 alin. 4 din Codul de procedurã civilã şi ale <>art. II alin. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Eugen Stoica în Dosarul nr. 1.188/2004 al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 15 martie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Cristina Toma
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
