Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 141 din 13 iulie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 60 alin. 3 din Codul penal
Lucian Mihai - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Florin Bucur Vasilescu - judecãtor Romul Petru Vonica - judecãtor Iuliana Nedelcu - procuror Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Danut Carpaci în Dosarul penal nr. 898/2000 al Judecãtoriei Gherla. La apelul nominal lipseşte Danut Carpaci, autorul exceptiei, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecata, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, cu susţinerea ca dispoziţiile art. 60 alin. 3 din Codul penal, în redactarea anterioarã modificãrilor aduse prin <>Legea nr. 140/1996 , nu contravin prevederilor art. 16 din Constituţie. În jurisprudenta sa Curtea Constituţionalã a statuat în mod constant ca egalitatea nu înseamnã uniformitate şi ca pentru situaţii diferite se impun soluţii juridice diferite.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata rmatoarele: Prin Încheierea din 17 aprilie 2000, pronunţatã în Dosarul penal nr. 898/2000, Judecãtoria Gherla a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. 3 din Codul penal, în redactarea anterioarã modificãrii acestuia prin <>Legea nr. 140/1996 , excepţie ridicatã de Danut Carpaci. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca textul de lege, care prevede condiţii diferite pentru obţinerea liberãrii condiţionate şi care este incident în cauza, dispoziţiile sale fiind mai favorabile, creeazã o situaţie de inegalitate între condamnaţii care presteazã munca şi, prin aceasta, realizeazã mai repede fracţiunea de pedeapsa cerutã de lege pentru obţinerea liberãrii condiţionate, pe de o parte, şi condamnaţii care, din cauze indepedente de vointa lor, nu participa la munca şi de aceea trebuie sa execute efectiv fracţiunile de pedeapsa, pe de alta parte, ceea ce contravine, în opinia sa, prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, conform cãrora "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri". El arata ca incapacitatea sa de munca, determinata de cauze independente de vointa sa, l-a adus în situaţia de a nu realiza fracţiunea de pedeapsa necesarã liberãrii condiţionate, în timp ce condamnaţii sanatosi, care au putut presta munca în penitenciar, se pot libera condiţionat. Dupã pãrerea sa, art. 60 alin. 3 din Codul penal creeazã o discriminare fatisa între, pe de o parte, cei care vor sa lucreze, dar din cauze obiective nu pot sa o facã şi, pe de alta parte, cei care vor sa lucreze şi pot sa o facã pentru ca sãnãtatea le permite. Se ajunge astfel la situaţia ca un om bolnav care ar dori sa lucreze, dar nu poate, sa aibã mai putine sanse de a fi liberat condiţionat decât unul sanatos. Textul art. 60 alin. 3 ingradeste dreptul la liberare condiţionatã al detinutilor care nu au putut presta munca datoritã unei boli grave de care suferã, creând o situaţie de inegalitate între presoanele care pot munci şi cele care nu pot munci din motive independente de vointa lor. Exprimandu-şi opinia asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate, instanta de judecata arata ca aceasta este neîntemeiatã. Dispoziţiile art. 60 alin. 3 din Codul penal, înainte de modificarea adusã prin <>Legea nr. 140/1996 , text aplicabil în speta, are, în principiu, aceeaşi formulare ca şi actualul text al <>art. 60 alin. 1, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 140/1996 . În practica sa judiciarã Curtea Constituţionalã a decis în mod constant ca principiul egalitãţii în drepturi, consacrat prin art. 16 alin. (1) din Constituţie, nu înseamnã aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care prin specificul lor sunt diferite. Se citeaza în acest sens Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997. Liberarea condiţionatã, arata instanta, este un mijloc de individualizare a executãrii pedepsei închisorii în faza executãrii acesteia. Ea nu constituie un drept, ci doar o vocaţie a condamnatului, dupã cum nu constituie o obligaţie, ci doar o facultate pentru instanta. Staruinta în munca şi disciplina constituie condiţii exprese dupã executarea de cãtre condamnat a fractiei din pedeapsa închisorii prevãzute pentru acordarea liberãrii condiţionate. Când condamnatul este bolnav şi nu a putut fi folosit la munca, prima condiţie se rezuma doar la "dovezi temeinice de disciplina". Prin reglementarea de cãtre legiuitor a modului de calculare a fractiilor de pedeapsa ce trebuie executate, prin includerea în aceste fractii a partii din durata pedepsei care se considera, potrivit legii, ca executatã pe baza muncii prestate, nu se creeazã un regim favorabil condamnaţilor care au prestat munca, în comparatie cu cei care, din motive de sãnãtate sau din cauze obiective, nu sunt folosiţi la munca. Pe de o parte, condamnaţii care muncesc trebuie sa execute efectiv o fractie din pedeapsa, iar pe de alta parte, aceiaşi condamnaţi pot fi mai bine cunoscuţi dupã modul în care îşi îndeplinesc obligaţiile de munca, dupã rezultatele obţinute, din atitudinea lor fata de regulile de disciplina a muncii, din dorinta de a-şi completa cunoştinţele generale şi profesionale şi din atitudinea fata de regulamentul de ordine interioarã a locului de detenţie. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului României, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã excepţia ca fiind neîntemeiatã, arãtând ca aplicarea unui tratament diferenţiat persoanelor condamnate, în cazul liberãrii condiţionate, dupã criteriul muncii prestate, nu aduce atingere principiului egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece principiul egalitãţii nu înseamnã uniformitate. În acest sens este citata jurisprudenta Curţii Constituţionale, menţionându-se deciziile nr. 70/1993, nr. 79/1994 şi nr. 139/1996. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Textul de lege, considerat de autorul exceptiei ca fiind neconstitutional, este acela al art. 60 alin. 3 din Codul penal, anterior modificãrii acestuia prin <>Legea nr. 140/1996 , cu urmãtorul conţinut: "Condamnatul care din cauza sãnãtãţii sau din alte cauze nu a fost niciodatã folosit la munca ori nu mai este folosit, poate fi liberat condiţionat dupã executarea fracţiunilor de pedeapsa arãtate în art. 59 sau, dupã caz, în alin. 1 şi 2 din prezentul articol, dacã da dovezi temeinice de disciplina şi de îndreptare". Textul art. 60 alin. 3 din Codul penal în redactarea anterioarã modificãrii, criticat de autorul exceptiei ca fiind neconstitutional, este preluat, în principiu, în art. 60 alin. 1 din Codul penal, în urma modificãrii acestuia prin <>Legea nr. 140/1996 , şi are urmãtorul conţinut: "Condamnatul care, din cauza stãrii sãnãtãţii sau din alte cauze, nu a fost niciodatã folosit la munca ori nu mai este folosit, poate fi liberat condiţionat dupã executarea fracţiunilor de pedeapsa arãtate în art. 59 sau, dupã caz, în art. 59^1, dacã da dovezi temeinice de disciplina şi de îndreptare." În temeiul art. 15 alin. (2) din Constituţie şi al <>art. 13 din Codul penal, având în vedere ca prin Legea nr. 140/1996 au fost modificate, în sens restrictiv, condiţiile de acordare a liberãrii condiţionate, astfel încât sunt mai favorabile condamnatului reglementãrile anterioare modificãrii, rezulta ca în cauza de fata sunt incidente dispoziţiile art. 60 alin. 3 din Codul penal, în redactarea anterioarã. Dispoziţiile art. 60 alin. 3 din Codul penal, în redactarea anterioarã, sunt considerate de autorul exceptiei ca fiind contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi, deoarece creeazã o inegalitate între, pe de o parte, condamnaţii care participa la munca şi obţin un numãr de zile considerate ca executate pe baza muncii prestate şi pot obţine mai repede liberarea condiţionatã şi, pe de alta parte, condamnaţii care din cauza sãnãtãţii sau din alte cauze nu sunt sau nu mai sunt folosiţi la munca şi, datoritã acestui fapt, pot fi liberaţi condiţionat numai dupã executarea efectivã a fracţiunilor din pedeapsa. Susţinerile autorului exceptiei, în sensul ca dispoziţiile legale criticate ar infrange principiul egalitãţii în drepturi, înscris în art. 16 alin. (1) din Constituţie, nu pot fi primite. În jurisprudenta sa Curtea Constituţionalã a subliniat în mod constant ca egalitatea nu înseamnã uniformitate şi ca pentru situaţii diferite se impun soluţii juridice diferite. Astfel, în Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997, Curtea Constituţionalã a arãtat ca principiul egalitãţii în drepturi nu înseamnã "eo ipso" aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care, prin specificul lor, sunt diferite. De asemenea, în Decizia nr. 256 din 17 iunie 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 2 aprilie 1998, Curtea Constituţionalã a statuat ca principiul egalitãţii nu presupune uniformitate, asa încât toate situaţiile sa fie tratate în acelaşi fel, ci presupune ca la situaţii egale sa corespundã un tratament egal, iar la situaţii diferite sa existe un tratament diferit. Principiul egalitãţii nu se opune ca o lege sa stabileascã reguli diferite în raport cu persoane care se afla în situaţii diferite. Este firesc şi echitabil ca legiuitorul sa îi stimuleze pe condamnaţii care desfãşoarã o munca utila, sunt stãruitori în munca şi dau dovada prin aceasta ca s-au îndreptat. Cei care satisfac aceste condiţii se bucura de acest tratament fãrã discriminãri, dupã cum cei care nu presteazã munca, indiferent din ce cauza, sunt supuşi altui tratament, tot fãrã discriminãri. Este atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili condiţiile în care poate fi acordatã liberarea condiţionatã, mijloacele de stimulare a condamnaţilor în vederea îndeplinirii scopurilor pedepsei etc. Liberarea condiţionatã nu este un drept al condamnaţilor, ci doar o vocaţie pe care o au, prin vointa legiuitorului, toţi condamnaţii care, dupã ce au executat fracţiunile de pedeapsa stabilite de lege, dupã criteriile arãtate, îndeplinesc, de asemenea, şi condiţia de a fi disciplinaţi şi de a da dovezi temeinice de îndreptare, inclusiv atunci când nu presteazã munca. Nu se poate susţine, asadar, ca dispoziţiile art. 60 alin. 3 din Codul penal, în redactarea anterioarã şi, în mod corespunzãtor, nici dispoziţiile <>art. 60 alin. 1, în redactarea data prin Legea nr. 140/1996 , ar fi contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. De altfel, admiterea exceptiei de neconstituţionalitate ar conduce la rezultatul ca nici condamnaţii care pot munci sa nu beneficieze de o mai rapida liberare condiţionatã, ceea ce ar fi contrar scopurilor politicii penale.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Danut Carpaci în Dosarul penal nr. 898/2000 al Judecãtoriei Gherla. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 13 iulie 2000.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent, Maria Bratu
────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
