Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 14 din 22 ianuarie 2002  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 51 alin. (1) lit. x) din Ordonanta Guvernului nr. 27/2000 privind regimul produselor supuse accizelor, modificata si completata prin   Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 134/2000     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 14 din 22 ianuarie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 51 alin. (1) lit. x) din Ordonanta Guvernului nr. 27/2000 privind regimul produselor supuse accizelor, modificata si completata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 134/2000

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 14 februarie 2002

Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Gabriela Ghita - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla pronunţarea asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 51 alin. (1) lit. x) din Ordonanta Guvernului nr. 27/2000 privind regimul produselor supuse accizelor, modificatã şi completatã prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 134/2000 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Eduard Impex" - S.R.L. din Buzau, prin administrator Viorel Petre, în Dosarul nr. 2.260/2001 al Tribunalului Buzau - Secţia civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, sustinand ca este dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili regimul produselor supuse accizelor şi cadrul legal de valorificare a bãuturilor alcoolice.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 25 iunie 2001, Tribunalul Buzau Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 51 alin. (1) lit. x) din Ordonanta Guvernului nr. 27/2000 privind regimul produselor supuse accizelor, modificatã şi completatã prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 134/2000 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Eduard Impex" - S.R.L. din Buzau, prin administrator Viorel Petre, în Dosarul nr. 2.260/2001 al acelei instanţe.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenta, ca prevederile legale criticate incalca dispoziţiile art. 41 din Constituţie care consfinţesc protecţia proprietãţii private, deoarece interzicerea utilizãrii ca materii prime a bãuturilor alcoolice spirtoase în vrac în scopul producerii altor bãuturi alcoolice echivaleaza cu o expropriere, care nu se realizeazã în condiţiile art. 41 alin. (3) din Constituţie.
În opinia instanţei de judecata excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât dispoziţiile <>art. 51 alin. (1) lit. x) din Ordonanta Guvernului nr. 27/2000 , introduse prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 134/2000 , nu incalca dreptul de proprietate al societãţii comerciale. Prin aceste norme se stabileşte cadrul legal de valorificare a bãuturilor alcoolice, pentru a se impiedica activitãţile comerciale ilegale cu acest produs. În ceea ce priveşte valorificarea bãuturilor alcoolice existente în stoc au apãrut dispoziţiile <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 181/2000 privind instituirea monopolului de stat asupra comercializãrii alcoolului şi Normele metodologice privind procedurile tehnice pentru declararea de cãtre agenţii economici producãtori a stocurilor de alcool brut, alcool etilic rafinat şi alcool tehnic, prelucrarea cantitãţilor de alcool de cãtre stat, precum şi metodologia de stabilire a accizelor, plata acestora, formularistica şi documentele fiscale necesare, aprobate prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.190/2000 .
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia este neîntemeiatã, întrucât prevederile <>art. 51 alin. (1) lit. x) din Ordonanta Guvernului nr. 27/2000 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, nu vin în contradictie cu dispoziţiile art. 41 din Constituţie. Se arata, de asemenea, ca dreptul de proprietate al autorului exceptiei nu a fost atins în vreun fel prin sancţionarea contravenţionalã, întrucât, potrivit art. 41 alin. (1) din Constituţie, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, în cazul de fata <>Ordonanta Guvernului nr. 27/2000 , care, pentru încãlcarea obligaţiilor privind comercializarea şi utilizarea bãuturilor alcoolice, stabileşte sancţiunile corespunzãtoare.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 51 alin. (1) lit. x) din Ordonanta Guvernului nr. 27 din 30 ianuarie 2000 privind regimul produselor supuse accizelor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 31 ianuarie 2000, dispoziţii introduse prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 134 din 14 septembrie 2000 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 27/2000 privind regimul produselor supuse accizelor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 30 septembrie 2000, care au urmãtorul conţinut:
- art. 51: "(1) Constituie contravenţie urmãtoarele fapte, dacã, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracţiuni: [...]
x) comercializarea în vrac a bãuturilor alcoolice spirtoase, indiferent de concentratia alcoolicã a acestora, fãrã contracte scrise din care sa rezulte activitatea de imbuteliere, precum şi utilizarea acestor bãuturi ca materie prima pentru fabricarea altor bãuturi spirtoase;".
Autorul exceptiei de neconstituţionalitate susţine ca aceste dispoziţii legale sunt contrare prevederilor art. 41 din Constituţie, referitoare la protecţia proprietãţii private. Interzicerea utilizãrii ca materii prime a bãuturilor alcoolice spirtoase în vrac în scopul producerii altor bãuturi alcoolice echivaleaza în opinia sa cu o expropriere, care însã nu are ca temei o cauza de utilitate publica şi nu se face cu o dreapta şi prealabilã despãgubire, asa cum prevede art. 41 alin. (3) din Constituţie. Potrivit prevederilor <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 134/2000 , în cazul în care la data intrãrii în vigoare a acestui act normativ (15 octombrie 2000, potrivit art. III din ordonanta) agenţii economici au în stoc cantitãţi de bãuturi alcoolice spirtoase în vrac, aceştia nu le mai pot utiliza ulterior ca materii prime pentru producerea altor bãuturi alcoolice spirtoase prin diminuarea concentratiei alcoolice. Aceste dispoziţii, susţine autorul exceptiei, au drept consecinta imposibilitatea utilizãrii în vreun mod a cantitãţilor respective de alcool.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiatã şi urmeazã sa fie respinsã. Curtea retine ca este dreptul legiuitorului de a stabili regimul produselor supuse accizelor şi cadrul legal de valorificare a bãuturilor alcoolice, în asa fel încât sa se împiedice activitãţile ilicite cu aceste produse. Instituirea de norme de conduita implica şi instituirea de sancţiuni, în speta sancţiuni contravenţionale constând inclusiv în confiscarea cantitãţilor de bãuturi alcoolice care fac obiectul contravenţiei sau confiscarea contravalorii acestora, atunci când bãuturile au fost vândute cu încãlcarea regimului legal. Aceasta sancţiune este justificatã, în temeiul art. 49 din Constituţie, iar, potrivit art. 41 alin. (8), bunurile destinate, folosite sau rezultate din contravenţii pot fi confiscate în condiţiile legii.
Asa cum se arata în opinia instanţei modul de valorificare a bãuturilor alcoolice existente în stoc la agenţii economici a fost reglementat prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 181 din 26 octombrie 2000 privind instituirea monopolului de stat asupra comercializãrii alcoolului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 8 noiembrie 2000, precum şi prin Normele metodologice privind procedurile tehnice pentru declararea de cãtre agenţii economici producãtori a stocurilor de alcool brut, alcool etilic rafinat şi alcool tehnic, prelucrarea cantitãţilor de alcool de cãtre stat, precum şi metodologia de stabilire a accizelor, plata acestora, formularistica şi documentele fiscale necesare, aprobate prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.190 din 28 noiembrie 2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 30 noiembrie 2000. Prin urmare afirmatia autorului exceptiei, potrivit cãreia agenţii economici nu pot valorifica bãuturile alcoolice spirtoase pe care le aveau în stoc la data intrãrii în vigoare a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 134/2000 , nu are suport real cu atât mai mult cu cat aceasta ordonanta a intrat în vigoare, potrivit art. III, la data de 15 octombrie 2000, data ulterioara publicãrii (30 septembrie 2000), ceea ce a permis agenţilor economici sa ia cunostinta de schimbãrile legislative intervenite şi sa acţioneze în sensul valorificãrii cantitãţilor de alcool rãmase în stoc.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,

CURTEA
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 51 alin. (1) lit. x) din Ordonanta Guvernului nr. 27/2000 privind regimul produselor supuse accizelor, modificatã şi completatã prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 134/2000 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Eduard Impex" - S.R.L. din Buzau, prin administrator Viorel Petre, în Dosarul nr. 2.260/2001 al Tribunalului Buzau - Secţia civilã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 22 ianuarie 2002.


PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu


──────────────────────
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016