Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 139 din 13 iulie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 513 din 19 octombrie 2000
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Ileana Nicoleta Rata în Dosarul nr. 2.355/1999 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã.
La apelul nominal rãspund Ileana Nicoleta Rata, personal şi asistatã de avocat Gabriela Ghita, şi Dora Andriu, personal şi asistatã de avocat Nicoleta Stan.
Cauza fiind în stare de judecata, Ileana Nicoleta Rata, prin avocat, solicita admiterea exceptiei de neconstituţionalitate. Se arata ca art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedura penalã, limitand drepturile partii civile şi ale partii responsabile civilmente de a declara apel numai cu privire la latura civilã a procesului penal, incalca art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie. Se apreciazã ca, în temeiul acestor dispoziţii constituţionale, toate pãrţile din procesul penal au drepturi egale în apãrarea intereselor lor, orice restrangere a drepturilor fiind posibila doar potrivit art. 49 din Constituţie. Se mai arata ca împiedicarea partii civile de a dovedi întinderea vinovatiei inculpatului conduce la imposibilitatea stabilirii corecte a situaţiei de fapt şi de drept reale, iar faptul ca titularul acţiunii penale este statul, prin Ministerul Public, nu este suficient pentru ocrotirea intereselor legitime ale partii vãtãmate sau partii civile, deoarece Parchetul poate comite erori de apreciere din cauze obiective şi subiective.
Avocatul inculpatei Dora Andriu solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate. Se apreciazã ca prevederile art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedura penalã nu incalca art. 21 şi 49 din Constituţie, deoarece pãrţile interesate pot exercita toate cãile de atac pentru apãrarea drepturilor lor. Se considera ca prevederile criticate ca neconstituţionale sunt în concordanta cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la dreptul la un "proces echitabil".
Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea exceptiei, arãtând ca asupra constituţionalitãţii art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedura penalã Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 45 din 14 martie 2000 şi ca nu exista motive care sa justifice schimbarea acestei jurisprudente.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 10 martie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 2.355/1999, Curtea Suprema de Justiţie - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Ileana Nicoleta Rata, parte civilã în recursul declarat impotriva Deciziei penale nr. 161/A din 20 aprilie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedura penalã, care prevede dreptul partii civile, în procesul penal, de a declara apel şi, respectiv, recurs numai în ceea ce priveşte latura civilã, iar nu şi în ceea ce priveşte latura penalã, este contrar art. 21 din Constituţie, potrivit cãruia orice persoana, indiferent de calitatea ei, are dreptul de a se adresa justiţiei. În consecinta, se apreciazã ca toate pãrţile din procesul penal trebuie sa aibã drepturi egale în apãrarea intereselor lor, deoarece orice restrangere a drepturilor constituţionale nu se poate face decât în condiţiile art. 49 din Constituţie. Se mai arata ca dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. d) limiteazã drepturile partii civile şi ale partii responsabile civilmente de a declara apel numai cu privire la latura civilã a procesului, eliminandu-se astfel dreptul persoanei vãtãmate constituite ca parte civilã de a invoca, susţine şi dovedi eroarea comisã de prima instanta cu privire la corecta apreciere a vinovatiei penale a inculpatului. În continuare se susţine ca împiedicarea partii civile de a dovedi întinderea vinovatiei inculpatului conduce la imposibilitatea stabilirii corecte a situaţiei de fapt şi de drept reale, iar faptul ca titularul acţiunii penale este statul, prin Ministerul Public, nu este suficient pentru ocrotirea intereselor legitime ale partii vãtãmate sau ale partii civile, deoarece Parchetul poate comite erori de apreciere din cauze obiective şi subiective.
Curtea Suprema de Justiţie - Secţia penalã, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este intemeiata, deoarece art. 21 din Constituţie nu face nici o distincţie în raport cu calitatea persoanelor din procesul penal, impunandu-se concluzia ca toate acestea trebuie sa aibã sanse egale în exercitarea drepturilor lor. Or, dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedura penalã permit partii civile dreptul de a declara apel numai în ceea ce priveşte latura civilã, limitându-se astfel posibilitatea acesteia de a invoca, susţine şi dovedi eventualele erori referitoare la aprecierea vinovatiei inculpatului, chiar dacã probele invocate de aceasta sunt esenţiale pentru soluţionarea cauzei.
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Se arata ca art. 21 din Constituţie, invocat în susţinerea neconstitutionalitatii textului criticat, "..... prin generalitatea formularii sale, permite oricãrei persoane accesul la justiţie. El permite, de asemenea, accesul la justiţie pentru apãrarea oricãrui drept sau libertate şi a oricãrui interes legitim, indiferent dacã acesta rezulta din Constituţie sau din alte legi", instanţele fiind astfel obligate sa ocroteasca numai ce este legitim. Se arata ca, în cadrul procesului penal, acţiunea civilã are ca obiect tragerea la rãspundere civilã a persoanei care a sãvârşit fapta prevãzutã de legea penalã, precum şi a persoanei care rãspunde civil de actele fãptuitorului, iar partea civilã poate declara apel numai în ceea ce priveşte latura civilã, pentru ca aceasta reprezintã interesul sau legitim în proces. Se arata ca acest sistem se regaseste şi în alte legislaţii, fiind menţionat în acest sens Codul de procedura penalã francez. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit cãreia instanta nu tine cont de probele, argumentele şi excepţiile formulate de partea civilã în proces, se apreciazã ca aceasta este neîntemeiatã, întrucât în Codul de procedura penalã nu se regaseste o astfel de interdicţie.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedura penalã, al cãror conţinut este urmãtorul: Pot face apel: [...]
d) partea civilã şi partea responsabilã civilmente, în ce priveşte latura civilã [...]."
Critica de neconstituţionalitate consta în aceea ca dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedura penalã, care prevãd dreptul partii civile, în procesul penal, de a declara apel şi, respectiv, recurs numai în ceea ce priveşte latura civilã, iar nu şi în ceea ce priveşte latura penalã, incalca prevederile art. 21 şi 49 din Constituţie.
Textele constituţionale care se considera ca sunt incalcate prin dispoziţiile de lege criticate prevãd:
- Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.";
- Art. 49: "(1): "Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã constata ca aceasta este neîntemeiatã şi, în consecinta, urmeazã a fi respinsã.
Art. 362 din Codul de procedura penalã prevede persoanele care pot face apel impotriva sentinţelor penale pronunţate în prima instanta, printre acestea, la alin. 1 lit. d), numarandu-se partea civilã şi partea civilmente responsabilã, dar numai în ceea ce priveşte latura civilã a cauzei, atât în cauzele în care urmãrirea penalã şi desfãşurarea judecaţii se îndeplinesc din oficiu, cat şi în cele în care acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã. În aplicarea art. 130 din Constituţie privind rolul Ministerului Public procurorul este titularul acţiunii publice în procesul penal, ca reprezentant al intereselor generale ale societãţii. În acest context interdicţia partii civile de a ataca latura penalã a cauzei nu duce la o limitare a accesului acesteia la justiţie. Instanta de control judiciar sesizatã de partea civilã nu poate fi împiedicatã de a constata, atunci când este cazul, ca inculpatul a fost greşit achitat pentru motivul ca fapta imputatã nu exista sau ca aceasta nu a fost sãvârşitã de el. Aceasta constatare produce efecte numai asupra acţiunii civile care va fi admisã, cea penalã rãmânând definitiva prin achitarea inculpatului. Contrarietatea de hotãrâri poate fi însã înlãturatã prin exercitarea cãilor extraordinare de atac.
Pe de alta parte însã, având deplina capacitate procesuala în tot ceea ce priveşte acţiunea civilã, partea civilã şi partea responsabilã civilmente vor putea discuta în apelurile sau, dupã caz, în recursurile lor şi aspectele penale ale hotãrârii atacate, dacã de modul în care au fost soluţionate acestea depinde rezolvarea acţiunii civile. Astfel, în caz de achitare, instanta are obligaţia de a se pronunţa asupra laturii civile, deci de a soluţiona acţiunea civilã integral. Aceasta înseamnã determinarea existenţei unui fapt civil generator de prejudicii, în condiţiile art. 998 şi urmãtoarele din Codul civil. De altfel, în art. 346 din Codul de procedura penalã se dispune ca, în caz de achitare sau de încetare a procesului penal, instanta se pronunţa, prin aceeaşi sentinta, şi asupra acţiunii civile.
Dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedura penalã reprezintã deopotrivã şi reflectarea prevederilor art. 128 din Constituţie, care stabilesc ca "Impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii", adicã potrivit normelor de procedura. De aceea Curtea Constituţionalã considera ca instituirea unor reguli privind accesul la justiţie nu contravine, asa cum susţine autorul exceptiei de neconstituţionalitate, prevederilor art. 21 din Constituţie, atâta timp cat pãrţilor interesate le este asigurata utilizarea cãilor de atac.
Totodatã Curtea constata ca ratiunile pe care se întemeiazã interdicţia partii civile de a ataca latura penalã în cadrul procesului penal se regãsesc şi în legislaţia strãinã. Astfel, în dreptul belgian partea civilã nu poate urmãri anularea unei achitari decât relativ la interesele sale civile (art. 412 din Codul de instrucţie penalã belgiana). În dreptul german, chiar şi atunci când procurorul nu înţelege sa acţioneze, interesul legitim al partii civile poate forta şi intervenţia, alãturatã, a procurorului (Legea pentru protecţia victimei din 1987). În Italia acţiunea civilã poate privi numai interesele civile (art. 74 din Codul de procedura penalã italian).
Pentru argumentele mai sus arãtate nu poate fi reţinutã nici critica potrivit cãreia dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedura penalã contravin art. 49 din Constituţie.
De altfel asupra constituţionalitãţii prevederilor art. 362 din Codul de procedura penalã Curtea Constituţionalã s-a pronunţat, cu opinia separatã a patru judecãtori, şi prin Decizia nr. 45 din 14 martie 2000.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Ileana Nicoleta Rata în Dosarul nr. 2.355/1999 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 13 iulie 2000.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
