Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 138 din 8 mai 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 si ale art. 224 din Codul de procedura penala, precum si ale art. 147 alin. 2 si ale art. 258 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 272 din 25 mai 2001
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedura penalã, precum şi ale art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal, excepţie ridicatã de Cecilia Cezara Bebis, Zora Mihaela Mincu şi Marian Petrescu în Dosarul nr. 18.518/2000 al Judecãtoriei Sectorului 2, municipiul Bucureşti.
La apelul nominal rãspunde Asociaţia investitorilor pagubiti C.E.C. - F.N.I. 6.12.1999 - mai 2000, prin reprezentant, precum şi Nica Ştefan Popa, Ana Mihaila, Corneliu Virgil Mihaila şi Lucian Spetie, constatandu-se lipsa celorlalte pãrţi, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Pãrţile prezente, având cuvântul, solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate, ca fiind neîntemeiatã. Se arata ca în legatura cu constituţionalitatea textelor de lege criticate Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin mai multe decizii, dintre care sunt menţionate Decizia nr. 210 din 26 octombrie 2000 şi Decizia nr. 192 din 12 octombrie 2000. Se apreciazã ca nu exista elemente noi care sa justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceasta materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 2 martie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 18.518/2000, Judecãtoria Sectorului 2, municipiul Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedura penalã, precum şi ale art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal, excepţie ridicatã de Cecilia Cezara Bebis, Zora Mihaela Mincu şi Marian Petrescu într-o cauza penalã.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedura penalã sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 24 referitoare la dreptul la apãrare, precum şi ale art. 20 alin. (1) din Constituţie, raportate la art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Se arata ca, în esenta, potrivit acestor din urma dispoziţii, orice persoana cercetata are dreptul sa fie informatã în cel mai scurt timp asupra naturii şi cauzei acuzatiei, sa dispunã de timpul şi de înlesnirile necesare pregãtirii apãrãrii, sa se apere singura ori sa fie asistatã de un apãrãtor, sa poatã pune întrebãri martorilor acuzarii şi sa obţinã audierea martorilor apãrãrii în aceleaşi condiţii. Or, dispoziţiile din Codul de procedura penalã, criticate ca fiind neconstituţionale, nu stabilesc în sensul acestor prevederi nici o obligaţie pentru organul de urmãrire penalã în materie de apãrare, în faza actelor premergãtoare.
Cu privire la neconstituţionalitatea prevederilor art. 147 alin. 2 din Codul penal, care defineste noţiunea de funcţionar, şi ale art. 258 din acelaşi cod, potrivit cãruia dispoziţiile art. 246-250 din Codul penal se aplica şi funcţionarilor, se susţine ca acestea contravin prevederilor art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie, ce stabilesc ca statutul funcţionarilor publici se reglementeazã prin lege organicã. Se mai arata ca, în conformitate cu prevederile art. 72 alin. (3) lit. l) din Constituţie, tot prin lege organicã se reglementeazã şi regimul privind raporturile de munca, sindicatele şi protecţia sociale. Asa fiind, se apreciazã ca dispoziţiile art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal sunt neconstituţionale, deoarece anuleazã distincţia prevãzutã de Constituţie între regimul juridic al funcţionarilor publici şi regimul general al raporturilor de munca.
Judecãtoria Sectorului 2, municipiul Bucureşti, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Astfel se arata ca, potrivit dispoziţiilor art. 224 din Codul de procedura penalã, "actele premergãtoare sunt mijloace de investigatie prin care se verifica seriozitatea unei sesizãri, precum şi existenta sau inexistenta vreunuia dintre cazurile prevãzute în art. 10 din Codul de procedura penalã, ori a unui caz de nepedepsire". Se mai arata ca actele premergãtoare se efectueazã tocmai în vederea începerii urmãririi penale şi se situeaza înaintea declansarii urmãririi penale, sunt facultative şi nu se realizeazã dacã sesizarea este suficienta pentru a se dispune începerea urmãririi penale. Totodatã se apreciazã ca "în conţinutul actelor premergãtoare intra activitãţi ce nu au nimic în comun cu formele de realizare a actelor juridice propriu-zise, activitãţi care sunt asemãnãtoare cu unele acte procedurale, dar care nu îmbracã haina juridicã a acestora, precum şi activitãţi ce au o consacrare procedurala şi care nu pot avea loc decât în cazurile şi condiţiile prevãzute de lege". În sfârşit, se considera ca, întrucât actele premergãtoare se limiteazã numai la actele necesare în vederea începerii urmãririi penale, în cadrul lor nu se pot efectua acte specifice urmãririi penale sau acte care nu sunt necesare pentru începerea urmãririi penale şi, cu atât mai mult, nu se pot administra probe, asa cum susţin autorii exceptiei.
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal se arata ca nici aceasta nu este intemeiata, întrucât "diferenţele existente între cele doua legi organice cu privire la noţiunea de funcţionar public constituie o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, respectiv de conflict al legilor în timp şi nicidecum o încãlcare a Constituţiei".
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata, "întrucât dispoziţiile art. 6 alin. 1, art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedura penalã nu contravin prevederilor art. 24 din Constituţie, iar dispoziţiile art. 147 şi 258 din Codul penal nu contravin prevederilor art. 72 alin. (3) lit. i) şi l) din Constituţie şi nu incalca nici alte prevederi constituţionale". În acest sens, cu privire la susţinerea potrivit cãreia exerciţiul dreptului la apãrare, prevãzut la art. 24 din Constituţie, nu este asigurat şi în faza actelor premergãtoare, se arata ca în mod constant Curtea Constituţionalã a statuat ca prevederile art. 224, ale art. 6 alin. 1 şi ale art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penalã nu contravin dispoziţiilor constituţionale menţionate şi nici prevederilor art. 6 pct. 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal se apreciazã ca "existenta unor deosebiri între reglementãrile cuprinse între doua acte normative nu este o problema de neconstituţionalitate, ci una de interpretare juridicã, care excede competentei Curţii Constituţionale". În sprijinul acestor sustineri se menţioneazã Decizia Curţii Constituţionale nr. 192 din 12 octombrie 2000.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedura penalã, precum şi ale art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal.
Dispoziţiile din Codul de procedura penalã, criticate ca fiind neconstituţionale, au urmãtorul conţinut:
- Art. 6 alin. 1: "Dreptul de apãrare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte pãrţi în tot cursul procesului penal.";
- Art. 172 alin. 1: "În cursul urmãririi penale, apãrãtorul învinuitului sau inculpatului are dreptul sa asiste la efectuarea oricãrui act de urmãrire penalã şi poate formula cereri şi depune memorii. Lipsa aparatorului nu impiedica efectuarea actului de urmãrire penalã, dacã exista dovada ca apãrãtorul a fost încunoştinţat de data şi ora efectuãrii actului.";
- Art. 224: "În vederea începerii urmãririi penale, organul de urmãrire penalã poate efectua acte premergãtoare.
De asemenea, în vederea strangerii datelor necesare organelor de urmãrire penalã pentru începerea urmãririi penale, pot efectua acte premergãtoare şi lucrãtorii operativi din Ministerul de Interne, precum şi din celelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, anume desemnaţi în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, ameninţãri la adresa siguranţei naţionale.
Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergãtoare poate constitui mijloc de proba."
Dispoziţiile art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal, de asemenea criticate ca find neconstituţionale, prevãd:
- Art. 147: "Prin <<funcţionar public>> se înţelege orice persoana care exercita permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investitã, o însãrcinare de orice natura, retribuitã sau nu, în serviciul unei unitãţi dintre cele la care se referã art. 145.
Prin <<funcţionar>> se înţelege persoana menţionatã în alin. 1, precum şi orice salariat care exercita o însãrcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevãzute în acel alineat.";
- Art. 258: "Dispoziţiile art. 246-250 privitoare la funcţionari publici se aplica şi celorlalţi funcţionari, în acest caz maximul pedepsei reducându-se cu o treime."
Autorii exceptiei de neconstituţionalitate susţin ca textele din Codul de procedura penalã şi cele din Codul penal, menţionate anterior, contravin art. 24 din Constituţie, care prevede: "(1) Dreptul la apãrare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu", precum şi dispoziţiilor constituţionale ale art. 72 alin. (3) lit. i) şi l), potrivit cãrora: "(3) Prin lege organicã se reglementeazã: [...]
i) statutul funcţionarilor publici; [...]
l) regimul general privind raporturile de munca, sindicatele şi protecţia socialã."
Totodatã se mai susţine ca sunt incalcate şi prevederile art. 20 alin. (1) din Constituţie (care stabilesc ca "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte"), prin raportare la prevederile art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, conform cãrora "Orice acuzat are, în special, dreptul:
a) sa fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limba pe care o înţelege şi în mod amãnunţit, asupra naturii şi cauzei acuzatiei aduse impotriva sa;
b) sa dispunã de timpul şi înlesnirile necesare pregãtirii apãrãrii sale;
c) sa se apere el însuşi sau sa fie asistat de un apãrãtor ales de el şi, dacã nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un apãrãtor, sa poatã fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer;
d) sa intrebe sau sa solicite audierea martorilor acuzarii şi sa obţinã citarea şi audierea martorilor apãrãrii în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzarii [...]."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea Constituţionalã constata ca aceasta este neîntemeiatã şi, în consecinta, urmeazã sa fie respinsã.
I. O prima critica de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedura penalã, în legatura cu care se susţine ca incalca prevederile constituţionale ale art. 24 referitoare la dreptul la apãrare, precum şi pe cele ale art. 20 din Constituţie, prin raportare la dispoziţiile art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În sprijinul acestor sustineri se arata, în esenta, ca în faza actelor premergãtoare, deşi impotriva autorilor exceptiei au fost efectuate numeroase activitãţi specifice urmãririi penale, aceştia nu au putut fi asistaţi de apãrãtor, deoarece nu aveau calitatea de învinuiţi sau inculpati. Se mai susţine, de asemenea, ca în faza actelor premergãtoare au fost administrate probe fãrã ca autorii exceptiei sa fie asistaţi de apãrãtori şi fãrã sa li se aducã la cunostinta învinuirea.
Analizând aceste sustineri, Curtea Constituţionalã constata ca asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedura penalã s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 210 din 26 octombrie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 5 martie 2001, într-o cauza în care s-a invocat încãlcarea aceloraşi texte din Constituţie şi pe baza, în esenta, a unei argumentari asemãnãtoare celei din prezentul dosar.
Cu acel prilej, respingând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea Constituţionalã a reţinut ca atât art. 6 alin. 1, cat şi art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penalã transpun în norme procedurale pentru inculpat, invinuit şi celelalte pãrţi ale procesului penal, pe tot parcursul procesului penal, principiul constituţional al dreptului de apãrare, precum şi dreptul acestora de a fi asistaţi lparator. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. 1 din Codul de procedura penalã, "Procesul penal se desfãşoarã atât în cursul urmãririi penale, cat şi în cursul judecaţii, potrivit dispoziţiilor prevãzute de lege". Art. 224 din Codul de procedura penalã reglementeazã posibilitatea efectuãrii unor acte premergãtoare începerii procesului penal. Faza actelor premergãtoare nu este parte componenta a procesului penal şi, într-adevãr, pentru aceasta faza nu este reglementatã asigurarea exercitãrii dreptului la apãrare. Este de observat însã ca, potrivit prevederilor art. 224 alin. 1 din Codul de procedura penalã, actele premergãtoare se efectueazã "în vederea începerii urmãririi penale".
Începerea urmãririi penale se dispune, de principiu, în rem, atunci când exista date cu privire la sãvârşirea unei infracţiuni, astfel cum prevede art. 228 alin. 1 din Codul de procedura penalã, potrivit cãruia "Organul de urmãrire penalã sesizat în vreunul din modurile prevãzute în art. 221 dispune prin rezoluţie începerea urmãririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergãtoare efectuate nu rezulta vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevãzute în art. 10, cu excepţia celui de la lit. b^1)". Începerea urmãririi penale se dispune în personam numai dacã în acelaşi timp exista suficiente date şi cu privire la persoana autorului infracţiunii.
Totodatã alin. 3 al art. 224 din Codul de procedura penalã prevede ca "Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergãtoare poate constitui mijloc de proba". Rezulta deci ca în aceasta faza, cu excepţia procesului-verbal menţionat în textul citat, nu pot fi efectuate acte care sa constituie mijloace de proba în sensul prevederilor art. 64 din Codul de procedura penalã şi care sa vizeze o anumitã persoana, banuita ca fiind autorul infracţiunii.
Curtea a mai reţinut ca garantarea dreptului la apãrare nu se poate asigura în afarã procesului penal, înainte de începerea urmãririi penale, când fãptuitorul nu are calitatea procesuala de invinuit sau de inculpat. Efectuarea de cãtre organele de urmãrire penalã a unor acte premergãtoare, anterior începerii urmãririi penale, în vederea strangerii datelor necesare pentru declanşarea procesului penal, nu reprezintã momentul începerii procesului penal, ci aceste acte se realizeazã tocmai pentru a se constata dacã sunt sau nu temeiuri pentru începerea procesului penal. Totodatã, în conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedura penalã, procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergãtoare poate constitui mijloc de proba, dreptul la apãrare al învinuitului nu poate fi considerat ca fiind încãlcat, pentru ca acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de proba.
Sub aspectul criticii potrivit cãreia textele din Codul de procedura penalã apreciate de cãtre autorii exceptiei ca fiind neconstituţionale incalca şi prevederile art. 20 alin. (1) din Constituţie, prin raportare la art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea Constituţionalã a statuat prin aceeaşi decizie ca art. 6 pct. 3 din convenţie reglementeazã drepturile acuzatului. În sensul acestui articol noţiunea de "acuzat" priveşte persoana cãreia i se imputa, formal şi explicit sau implicit, prin efectuarea unor acte de urmãrire penalã îndreptate impotriva sa, sãvârşirea unei infracţiuni. Potrivit regulilor procedurii penale romane asemenea acte se efectueazã doar în cursul procesului penal, în condiţiile asigurãrii exercitãrii dreptului la apãrare prevãzut la art. 24 din Constituţie.
Asa fiind, Curtea a respins şi sub acest aspect excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Întrucât nu au intervenit împrejurãri noi de natura sa modifice acesta jurisprudenta, Curtea Constituţionalã urmeazã sa respingã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedura penalã.
II. Cea de-a doua critica de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal, în legatura cu care se susţine ca incalca prevederile constituţionale ale art. 72 alin. (3) lit. i) şi l).
În esenta, autorii exceptiei susţin ca dispoziţiile art. 147, precum şi ale art. 258 din Codul penal sunt neconstituţionale, întrucât anuleazã distincţia facuta de Constituţie între regimul juridic al funcţionarilor publici şi regimul general al raporturilor de munca.
Analizând aceste sustineri, Curtea Constituţionalã constata ca în legatura cu constituţionalitatea prevederilor art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal Curtea s-a mai pronunţat, şi anume prin Decizia nr. 192 din 12 octombrie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 9 februarie 2001.
Prin acea decizie, respingând excepţia de neconstituţionalitate, într-o cauza în care s-a invocat încãlcarea aceloraşi prevederi constituţionale şi s-au formulat aceleaşi critici ca şi în prezentul dosar, Curtea Constituţionalã a reţinut urmãtoarele:
Constituţia nu defineste nici noţiunea de "funcţionar public" şi nici pe cea de "alţi funcţionari", definirea şi reglementarea statutului acestor categorii de salariaţi fiind de domeniul legii. Înţelesul acestor notiuni este stabilit, pe de o parte, în <>art. 147 din Codul penal, iar pe de alta parte, în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Deosebirile dintre cele doua reglementãri legale nu reprezintã însã o problema de constitutionalitate, ci una de interpretare şi de aplicare a legilor, ceea ce excede competentei Curţii Constituţionale, care, potrivit dispoziţiilor <>art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, "[...] nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei". Or, asa cum s-a statuat în jurisprudenta constanta a Curţii (de exemplu, prin Decizia nr. 88 din 2 iunie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 3 iunie 1998), constituţionalitatea unei dispoziţii legale nu poate fi examinata prin raportare la o alta dispoziţie legalã, ci doar prin raportare la o norma constituţionalã.
În ceea ce priveşte susţinerea potrivit cãreia textele de lege criticate contravin prevederilor art. 72 alin. (3) lit. i) şi l) din Constituţie, care stabilesc ca statutul funcţionarilor publici şi regimul general al raporturilor de munca se reglementeazã prin lege organicã, prin Decizia nr. 192 din 12 octombrie 2000 Curtea Constituţionalã a reţinut ca aceste prevederi constituţionale nu sunt incidente în cauza. Aceasta deoarece atât Codul penal, cat şi <>Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici sunt legi organice. Prin aceeaşi decizie s-a mai reţinut ca art. 258 din Codul penal prevede incriminarea faptelor prevãzute la art. 246-250 din acelaşi cod şi în cazurile în care autorul nu are calitatea de funcţionar public, ci este un alt funcţionar, fãcând distincţie doar sub aspectul limitelor pedepsei aplicabile. Stabilirea condiţiilor pentru îndeplinirea cerintei de subiect activ calificat în cazul anumitor infracţiuni intra în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. De altfel, Curtea Constituţionalã în jurisprudenta sa (de exemplu, prin Decizia nr. 81 din 15 iulie 1996, rãmasã definitiva prin Decizia nr. 76 din 22 aprilie 1997, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 10 septembrie 1997) a reţinut în mod constant ca noţiunea generalã de funcţionar nu este de nivel constituţional, iar reglementãrile referitoare la "funcţionar", inclusiv cele legate de infracţiunile sãvârşite de funcţionari, sunt de nivelul legii.
Argumentele ce au fundamentat aceasta soluţie îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza, deoarece nu au intervenit motive sau elemente noi care sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 224 din Codul de procedura penalã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedura penalã, precum şi ale art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal, excepţie ridicatã de Cezara Cecilia Bebis, Zora Mihaela Mincu şi Marian Petrescu în Dosarul nr. 18.518/2000 al Judecãtoriei Sectorului 2, municipiul Bucureşti.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 8 mai 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
----------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
