Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 138 din 8 aprilie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 lit. c) teza intai si lit. d), art. 17 alin. (1) si (5), art. 22, 38, art. 59 alin. (4) si (5) si ale art. 40^1 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 300 din 6 mai 2003
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent şef
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. c) teza întâi şi lit. d), art. 17 alin. (1) şi (5), art. 22, 38, art. 59 alin. (4) şi (5), <>art. 78 şi 79 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Romtrade Star Import Export" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.614/1999 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public, considerând ca textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate, pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate, ca fiind neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 19 iunie 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 7.614/1999, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. c) teza întâi şi lit. d), art. 17 alin. (1) şi (5), art. 22, 38, art. 59 alin. (4) şi (5), <>art. 78 şi 79 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Societatea Comercialã "Romtrade Star Import Export" - S.R.L. din Bucureşti într-o cauza comercialã.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16, art. 49, art. 134 alin. (2) lit. a) şi ale art. 135 alin. (6), întrucât aduc atingere existenţei drepturilor debitorului de a-şi conduce activitatea şi restrang dreptul de proprietate în afarã limitelor constituţionale. De asemenea, considera ca prin ridicarea dreptului debitorului de a-şi conduce activitatea nu se mai asigura libertatea comerţului, fiind infrant în acelaşi timp şi principiul constituţional al inviolabilitatii proprietãţii, deoarece bunurile suferã un proces de uzura fizica şi morala ca urmare a neexercitarii activitãţii comerciale şi nu pot fi amortizate. Autorul exceptiei mai susţine ca prin textele de lege criticate se creeazã o situaţie de inechitate între administratori şi ceilalţi acţionari, în ceea ce priveşte posibilitatea de înstrãinare a acţiunilor sau a pãrţilor sociale.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã şi-a exprimat opinia asupra exceptiei în urma solicitãrii Curţii Constituţionale, în sensul ca aceasta este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate. În acest sens, arata ca suspendarea dreptului debitorului de a-şi conduce activitatea trebuie privitã în contextul ratiunii întregii proceduri a reorganizãrii judiciare şi a falimentului, care este determinata tocmai de managementul defectuos al debitorului care a generat starea sa de insolventa şi care urmãreşte realizarea drepturilor creditorilor. De asemenea, considera ca interdicţia de înstrãinare a pãrţilor sociale sau a acţiunilor de cãtre administrator nu creeazã o situaţie de inechitate a acestuia în raport cu ceilalţi acţionari, fiind conceputã, în fapt, doar ca o mãsura de protecţie pentru aceştia din urma care nu au putut cunoaşte situaţia realã a societãţii şi nu au putut anticipa, în consecinta, profitul pe care l-ar fi putut obţine din vânzarea participatiilor la un moment dat.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 lit. c) teza întâi şi lit. d), art. 17 alin. (1) şi (5), art. 22, 38, art. 59 alin. (4) şi (5), ale <>art. 78 şi 79 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999. Ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, <>Legea nr. 64/1995 a fost modificatã prin <>Ordonanta Guvernului nr. 38/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2002, ordonanta aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 82/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 26 martie 2003. Conform art. II al acestei ordonanţe, "prezenta ordonanta intra în vigoare dupã 180 de zile de la data publicãrii ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia prevederilor art. III, care intra în vigoare la data publicãrii". Asadar, <>art. I din Ordonanta Guvernului nr. 38/2002 a intrat în vigoare la 1 august 2002, dispoziţiile legale criticate având urmãtoarea redactare:
- Art. 10 alin. (1) lit. c) şi d): "(1) Principalele atribuţii ale judecãtorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt: [...]
c) desemnarea, prin hotãrâre, a administratorului sau a lichidatorului, stabilirea atribuţiilor acestora, controlul asupra activitãţii lor şi, dacã este cazul, înlocuirea lor;
d) judecarea cererilor de a se ridica debitorului dreptul de a-şi mai conduce activitatea;"
- Art. 17 alin. (1) şi (5): "(1) În cadrul primei şedinţe a adunãrii creditorilor sau ulterior creditorii care deţin cel puţin 50% din valoarea totalã a creanţelor pot decide desemnarea unui administrator - persoana fizica sau societate comercialã -, stabilindu-i şi remuneraţia, indiferent dacã, prin hotãrârea de deschidere a procedurii sau ulterior, judecãtorul-sindic desemnase un administrator. [...]
(5) Dacã creditorii nu decid desemnarea unui administrator, judecãtorul-sindic poate dispune, în aceeaşi zi, printr-o încheiere, desemnarea unui administrator, dacã nu fusese desemnat de acesta un administrator prin hotãrârea de deschidere a procedurii sau ulterior."
- Art. 22: "(1) În cazul în care dispune trecerea la faliment, judecãtorul-sindic va desemna un lichidator, aplicându-se, în mod corespunzãtor, art. 17, 19, 20, 21 şi art. 69 alin. (4).
(2) Atribuţiile administratorului înceteazã la momentul stabilirii atribuţiilor lichidatorului de cãtre judecãtorul-sindic.
(3) Poate fi desemnat lichidator şi administratorul desemnat anterior."
- Art. 38: "(1) Dupã ce s-a dispus deschiderea procedurii potrivit art. 31, este interzis administratorilor societãţii comerciale, sub sancţiunea nulitãţii, sa înstrãineze, fãrã acordul judecãtorului-sindic, acţiunile sau pãrţile lor sociale, deţinute la debitorul care face obiectul acestei proceduri.
(2) Judecãtorul-sindic va dispune indisponibilizarea acţiunilor sau a pãrţilor sociale, potrivit alin. (1), în registrele speciale de evidenta sau în conturile înregistrate electronic."
- Art. 59 alin. (4) şi (5): Alineatul (4) a fost abrogat.
"(5) Nerespectarea termenelor prevãzute la alin. (1), (1^1), respectiv (1^2) conduce la decãderea pãrţilor respective din dreptul de a depune un plan de reorganizare şi, ca urmare, la trecerea, din dispoziţia judecãtorului-sindic, la faliment."
Articolele 78 şi 79 au fost abrogate.
Prin <>art. I pct. 42 al Ordonanţei Guvernului nr. 38/2002 a fost însã introdus art. 40^1, care menţine soluţia legislativã din textele abrogate, în urmãtoarea redactare:
- Art. 40^1: "(1) Deschiderea procedurii ridica debitorului dreptul de administrare - constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea -, dacã acesta nu şi-a declarat, în condiţiile art. 26 alin. (1) lit. f) sau, dupã caz, art. 32 alin. (1), intenţia de reorganizare.
(2) Cu excepţia cazurilor prevãzute expres de lege, prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi bunurilor pe care debitorul le-ar dobândi ulterior deschiderii procedurii.
(3) Judecãtorul-sindic va putea ordonã ridicarea, în tot sau în parte, a dreptului de administrare al debitorului o data cu desemnarea unui administrator, indicând totodatã şi condiţiile de exercitare a acestuia.
(4) Dreptul de administrare al debitorului înceteazã de drept la data la care se dispune începerea falimentului.
(5) Creditorii, comitetul creditorilor, comitetul asociaţilor/actionarilor, camera de comerţ şi industrie teritorialã sau, dupã caz, asociaţia cooperatista teritorialã, respectiv nationala, poate oricând adresa judecãtorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de administrare, având ca justificare pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilitatii de realizare a unui plan raţional de activitate.
(6) Judecãtorul-sindic va examina în termen de 15 zile o astfel de cerere, într-o şedinţa la care vor fi citaţi debitorul, creditorii, administratorul, comitetul creditorilor, comitetul asociaţilor/actionarilor şi camera de comerţ şi industrie teritorialã sau, dupã caz, asociaţia cooperatista teritorialã, respectiv nationala."
În susţinerea neconstitutionalitatii acestor texte de lege, autorul exceptiei invoca încãlcarea urmãtoarelor prevederi constituţionale:
- Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege."
- Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii."
- Art. 134 alin. (2) lit. a): "Statul trebuie sa asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie";
- Art. 135 alin. (6): "Proprietatea privatã este, în condiţiile legii, inviolabilã."
Autorul exceptiei susţine ca dispoziţiile legale criticate aduc atingere existenţei drepturilor debitorului de a-şi conduce activitatea şi de a administra bunurile, incalcand astfel dispoziţiile constituţionale privitoare la restrangerea unor drepturi sau libertãţi. Se considera, de asemenea, ca, prin efectul acestei atingeri aduse drepturilor debitorului, sunt afectate implicit şi principiile constituţionale ale libertãţii comerţului şi inviolabilitatii proprietãţii. De asemenea, se susţine ca, prin interzicerea dreptului administratorului de a instraina acţiunile sau pãrţile sociale pe care le deţine la societatea debitoare, se creeazã un regim discriminator între diferiţii acţionari ai societãţii debitoare.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. c) teza întâi şi lit. d), art. 17 alin. (1) şi (5), art. 22 şi ale art. 40^1 (articol ce preia soluţia legislativã cuprinsã în <>art. 78 şi 79, abrogate prin Ordonanta Guvernului nr. 38/2002 ), Curtea constata ca aceasta este neîntemeiatã.
Aceste texte de lege nu numai ca nu incalca dispoziţiile constituţionale invocate, ci, dimpotriva, sunt conforme cu litera şi spiritul acestora, ele având ca finalitate ridicarea dreptului de a-şi conduce activitatea pentru debitorul fata de care s-a declansat procedura de reorganizare şi faliment şi care suferã pierderi continue din averea sa ori se afla în situaţia în care nu exista probabilitatea de realizare a unui plan raţional de activitate şi încredinţarea acestei administrãri unui administrator sau lichidator, dupã caz. Astfel, referitor la invocarea încãlcãrii art. 49 din Constituţie, se constata ca acest text nu are incidenta în cauza, întrucât dreptul comerciantului de a-şi conduce activitatea nu este unul dintre drepturile şi libertãţile fundamentale prevãzute în titlul II din Constituţie, la care se referã art. 49. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 45 din 7 februarie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 5 iunie 2001. Prin aceasta decizie s-a mai reţinut ca "posibilitatea de a ridica dreptul debitorului de a-şi conduce activitatea se înscrie în reglementãrile menite sa asigure îndeplinirea obligaţiei statului de a ocroti libertatea comerţului, concurenta loiala şi condiţiile necesare pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie".
De asemenea, Curtea constata ca textele legale criticate sunt constituţionale şi în raport cu art. 135 alin. (6) din Constituţie, deoarece se opereazã numai o indisponibilizare a bunurilor, care nu afecteazã în esenta dreptul de proprietate al debitorului. De altfel, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat cu privire la acest aspect prin Decizia nr. 224 din 3 iulie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 26 septembrie 2001, în sensul ca inviolabilitatea proprietãţii trebuie inteleasa "în condiţiile legii", asa cum de altfel stabileşte şi art. 135 alin. (6) din Constituţie.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. (4), Curtea constata ca aceasta a devenit inadmisibila, deoarece, ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, aceste dispoziţii legale au fost abrogate prin <>Ordonanta Guvernului nr. 38/2002 .
În ceea ce priveşte critica referitoare la art. 59 alin. (5), Curtea constata ca şi aceasta este neîntemeiatã. Curtea Constituţionalã s-a pronunţat asupra acestui text prin Decizia nr. 229 din 16 noiembrie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 1 martie 2001. Cu acel prilej s-a reţinut ca dispoziţiile <>Legii nr. 64/1995 , republicatã, sunt de natura procedurala, asa cum de altfel rezulta chiar din titlul legii: "privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului". Or, potrivit dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege". Asa fiind, intra în atributia exclusiva a legiuitorului stabilirea normelor procedurale, inclusiv a termenelor în care trebuie îndeplinite anumite acte procedurale, pentru ca acestea sa producã efecte. O norma procedurala poate sa aducã atingere unor prevederi constituţionale în cazul în care impiedica sau ingradeste exercitarea unor drepturi sau libertãţi consacrate de Constituţie. În speta de fata însã nu aceasta este situaţia, pentru ca societatea comercialã ajunsã în incapacitate de plata, la fel ca oricare persoana legatã printr-un interes de aceasta stare, are la dispoziţie timp suficient spre a elabora şi a depune un eventual plan de reorganizare ori de lichidare. Aceasta perioada se întinde pana la introducerea cererii în justiţie şi deschiderea procedurii acesteia, precum şi dupã deschiderea acesteia, pana la afişarea tabelului definitiv al creanţelor, asa cum prevede art. 59 alin. (1) lit. a), potrivit noii redactari rezultate prin <>Ordonanta Guvernului nr. 38/2002 . În aceeaşi decizie a Curţii Constituţionale s-a mai arãtat ca o reglementare care ar prevedea prelungirea sine die a termenului în care se poate depune un eventual plan de organizare sau de lichidare ar fi de natura sa determine persistenta incertitudinii şi tergiversarea rezolvarii litigiilor, ceea ce ar leza, în mod evident, interesele legitime ale celorlalte pãrţi. De altfel, tocmai dispoziţiile art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie creeazã în sarcina statului obligaţia de a asigura crearea unui cadru favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, iar aceste dispoziţii îi vizeazã, deopotrivã, pe toţi agenţii economici, atât pe debitori, ale cãror datorii trebuie executate în condiţiile legii, cat şi pe creditori, fata de care se impune crearea condiţiilor corespunzãtoare pentru recuperarea creanţelor. De asemenea, s-a mai reţinut ca nerezolvarea situaţiilor de insolvabilitate poate leza interesele generale ale societãţii comerciale, întrucât aceasta determina existenta în lant a arieratelor, diminuarea capacitãţii de plata şi afecteazã implicit posibilitatea continuãrii activitãţii altor agenţi economici, având efecte şi asupra realizãrii veniturilor bugetului public naţional. În sfârşit, s-a mai arãtat ca nu este intemeiata nici susţinerea privind eventuala lezare a drepturilor şi intereselor persoanelor care, din cauza unor împrejurãri obiective, nu au putut depune planul de organizare înlãuntrul termenului de decãdere, deoarece acestora le sunt aplicabile dispoziţiile art. 103 din Codul de procedura civilã, potrivit cãrora neîndeplinirea actului de procedura în termenul prevãzut de lege atrage decãderea, "afarã de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte ca a fost împiedicatã printr-o împrejurare mai presus de vointa ei". Asadar, acel act procedural poate fi valabil îndeplinit în termen de 15 zile de la data încetãrii cauzei care a împiedicat îndeplinirea sa. Pentru considerentele arãtate mai sus, critica de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii legale nu poate fi reţinutã nici prin raportare la art. 135 alin. (6) din Constituţie.
Întrucât în cauza de fata nu au fost aduse elemente noi, de natura sa determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât considerentele, cat şi solutiie anterioare îşi pãstreazã valabilitatea.
În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 38 din Legea nr. 64/1995 , republicatã, care instituie o interdicţie pentru administratorul care deţine acţiuni sau pãrţi sociale la societatea debitoare de a le instraina, Curtea observa ca aceste reglementãri sunt chemate sa asigure protejarea creditorilor. Potrivit art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, statul are obligaţia de a asigura, printre altele, crearea unui cadru favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, fapt ce vizeazã, deopotrivã, pe toţi agenţii economici, atât pe debitori, ale cãror datorii trebuie executate în condiţiile legii, cat şi pe creditori, fata de care statul trebuie sa creeze condiţii adecvate pentru recuperarea creanţelor.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6), al <>art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA,
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. c) teza întâi şi lit. d), art. 17 alin. (1) şi (5), art. 22, 38, art. 40^1 şi <>art. 59 alin. (5) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Romtrade Star Import Export" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.614/1999 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a comercialã.
II. Respinge, ca devenitã inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 59 alin. (4) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 8 aprilie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent şef,
Doina Suliman
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
