Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 138 din 23 aprilie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 673^11 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 370 din 31 mai 2002
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Gabriela Ghita - procuror
Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 673^11 din Codul de procedura civilã, excepţie ridicatã de Eduard Galan în Dosarul nr. 8.560/2001 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti într-o cauza având ca obiect ieşirea din indiviziune.
La apelul nominal rãspunde autorul exceptiei, lipsind cealaltã parte, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Eduard Galan solicita admiterea exceptiei asa cum a fost formulatã.
Reprezentantul Ministerului Public arata ca prevederile privind ieşirea din indiviziune nu incalca nici o dispoziţie din Constituţia României sau din vreo convenţie internationala ratificatã de România, deoarece interesele tuturor pãrţilor sunt ocrotite în mod egal, fãrã nici un fel de discriminare. Solicita respingerea exceptiei ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 11 ianuarie 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 8.560/2001, Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 673^11 din Codul de procedura civilã, excepţie ridicatã de Eduard Galan.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile art. 673^11 din Codul de procedura civilã sunt neconstituţionale, întrucât lezeaza dreptul de proprietate al copartasului. Coproprietarul care solicita sa i se atribuie în natura imobilul este obligat sa achite sulta pentru ceilalţi coproprietari, ceea ce de multe ori îi este imposibil, mai ales ca aceasta obligaţie trebuie îndeplinitã în termen de 6 luni, altfel îşi pierde proprietatea. Mai arata ca în cazul în care s-a dispus vânzarea prin buna învoiala, iar aceasta nu s-a realizat se prevede vânzarea imobilului prin intermediul executorului judecãtoresc, or, pe calea executãrii silite nu se poate obţine un preţ bun. Considera, în concluzie, ca dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie, precum şi reglementãrilor cuprinse la art. 3, 7 şi la art. 25 alin. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, precum şi la art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia ridicatã nu este intemeiata. Se arata ca, potrivit art. 728 alin. 1 din Codul civil, "Nimeni nu poate fi obligat a rãmâne în indiviziune. Un coerede poate oricând cere imparteala succesiunii, chiar când ar exista convenţii sau prohibiţii contrarii". De asemenea, instanta precizeazã ca art. 673^11 din Codul de procedura civilã acorda intaietate vânzãrii prin buna învoiala, "soluţie care este în concordanta cu principiul disponibilitatii procesuale şi, numai dacã aceasta nu se poate realiza, instanta va dispune, prin încheiere, ca vânzarea sa se efectueze prin intermediul executorului judecãtoresc".
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia ridicatã.
Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate ridicatã nu este intemeiata, deoarece procedura prevãzutã pentru sistarea stãrii de coproprietate corespunde principiului constituţional potrivit cãruia "trebuie ocrotite în mod egal interesele legitime ale tuturor coproprietarilor, inclusiv atunci când ele constau în încetarea stãrii de coproprietate". Mai arata ca soluţia adoptatã prin textul de lege criticat nu contravine Constituţiei, "ci, dimpotriva, îşi are temeiul în textul art. 41 alin. (1), potrivit cãruia conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege". Guvernul considera ca dispoziţiile legale criticate sunt în concordanta şi cu reglementãrile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi ale primului Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece "vânzarea bunului respectiv nu duce la pierderea dreptului coproprietarilor, ci la transformarea cotei fiecãruia într-un drept exclusiv asupra unei pãrţi din suma de bani rezultatã prin vânzare".
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecãtorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 673^11 din Codul de procedura civilã, care prevãd ca:
"În cazul în care nici unul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului ori, deşi acesta a fost atribuit provizoriu, nu s-au depus, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalţi coproprietari, instanta, prin încheiere, va dispune vânzarea bunului, stabilind, totodatã, dacã vânzarea se va face de cãtre pãrţi prin buna învoiala ori de cãtre executorul judecãtoresc.
Dacã s-a dispus ca vânzarea bunului sa se facã de pãrţi prin buna învoiala, instanta va stabili şi termenul în care aceasta va fi efectuatã. Termenul nu poate fi mai mare de 6 luni. La împlinirea termenului pãrţile vor prezenta instanţei dovada vânzãrii.
În cazul în care vânzarea prin buna învoiala nu se realizeazã în temeiul prevãzut de alin. 2, instanta, prin încheiere, va dispune ca vânzarea sa fie efectuatã de executorul judecãtoresc.
Încheierile prevãzute în prezentul articol pot fi atacate separat cu apel. Dacã nu au fost astfel atacate, aceste încheieri nu mai pot fi supuse apelului o data cu hotãrârea asupra fondului procesului".
Autorul exceptiei susţine ca aceste dispoziţii legale sunt contrare prevederilor art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie, potrivit cãrora: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor".
Considera, de asemenea, ca dispoziţiile legale criticate incalca şi unele reglementãri din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, adoptatã şi proclamata de Adunarea generalã a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 217A (III) din 10 decembrie 1948, şi anume:
- Art. 3: "Orice fiinta umanã are dreptul la viata, la libertate şi la securitatea sa.";
- Art. 7: "Toţi oamenii sunt egali în fata legii şi au dreptul fãrã deosebire la o protecţie egala a legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egala impotriva oricãrei discriminãri care ar incalca prezenta declaraţie şi impotriva oricãrei provocari la o astfel de discriminare.";
- Art. 25 alin. 1: "Orice persoana are dreptul la un nivel de viata corespunzãtor asigurãrii sãnãtãţii sale, bunastarii proprii şi a familiei, cuprinzând hrana, îmbrãcãmintea, locuinta, îngrijirea medicalã, precum şi serviciile sociale necesare, are dreptul la asigurare în caz de şomaj, de boala, de invaliditate, vaduvie, batranete sau în alte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenta ca urmare a unor împrejurãri independente de vointa sa", precum şi prevederile art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, conform cãrora: "Orice persoana fizica sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata urmãtoarele:
Reglementãrile invocate din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului nu sunt incidente în cauza, întrucât drepturile omului prevãzute în aceste reglementãri sunt diferite de cele la care se referã art. 673^11 din Codul de procedura civilã. Dispoziţiile legale criticate instituie un tratament juridic egal pentru toţi coproprietarii, stabilind aceleaşi drepturi pentru toţi, în ele negasindu-se vreun privilegiu sau vreo discriminare. De asemenea, nu se poate retine ca dispoziţiile art. 673^11 din Codul de procedura civilã ar leza dreptul de proprietate al vreunuia dintre coproprietari, fiecare având drepturi egale asupra cotei ideale ce îi revine din bunul deţinut în codevalmasie.
Unul dintre principalele atribute ale dreptului de proprietate este dreptul de dispoziţie. În virtutea acestui drept fiecare coproprietar poate hotãrî în mod liber dacã doreşte sau nu sa rãmânã în indiviziune, iar ceilalţi coproprietari nu se pot opune hotãrârii celui care solicita încetarea stãrii de indiviziune. Încetarea acestei stãri se poate realiza prin mai multe modalitãţi, în principal: conform acordului de vointa al coindivizarilor sau pe baza unei hotãrâri judecãtoreşti prin împãrţirea în natura a bunului, când natura acestuia permite divizarea; prin atribuirea bunului în natura unuia sau unora dintre coproprietari ori prin vânzarea bunului şi împãrţirea preţului obţinut. În cazul în care bunul este atribuit în natura unuia dintre coproprietari, dacã nu s-ar prevedea obligaţia acestuia de a achitã celorlalţi, într-un termen rezonabil, valoarea cotei ce le revine, în mod evident şi direct ar fi lezat dreptul lor de proprietate.
Vânzarea bunului prin buna învoiala a coproprietarilor constituie o modalitate deopotrivã echitabila pentru toţi, dar şi aceasta trebuie realizatã în cadrul unei limite de timp, stabilitã de legiuitor la 6 luni, iar oponenta unuia dintre coproprietari, pentru motivul ca preţul ce se poate obţine nu este suficient de bun, ar putea leza drepturile şi interesele celorlalţi. Nerealizarea vânzãrii prin buna învoiala nu poate impiedica finalizarea procedurii de încetare a stãrii de indiviziune, ci, dimpotriva, constituie un motiv ce justifica aplicarea procedurilor executãrii silite.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 673^11 din Codul de procedura civilã, excepţie ridicatã de Eduard Galan în Dosarul nr. 8.560/2001 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 23 aprilie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Laurentiu Cristescu
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
