Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 137 din 11 iulie 2000  referitoare la exceptiile de neconstitutionalitate a prevederilor   art. 7 alin. 2 si 3 din Legea nr. 85/1992 privind vanzarea de locuinte si spatii cu alta destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, republicata    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 137 din 11 iulie 2000 referitoare la exceptiile de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 alin. 2 si 3 din Legea nr. 85/1992 privind vanzarea de locuinte si spatii cu alta destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, republicata

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 13 septembrie 2000
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 7 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu alta destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unitãţilor economice sau bugetare de stat, republicatã, excepţii ridicate de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultura Timişoara în dosarele nr. 16.638/1999, nr. 16.639/1999, nr. 16.640/1999 şi nr. 16.027/1999 ale Judecãtoriei Timişoara.
La apelul nominal se constata lipsa autorului excepţiilor şi a pãrţilor: Stelian Danut Acea, Daniela Acea, Mihai Nicu, Adriana Nicu, Aureliu Popescu, Elvira Popescu, Teodor Raduica, Elisaveta Raduica şi Societatea Comercialã "O.J.C.V.L. Tim" - S.A. din Timişoara.
Procedura este legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere ca excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 35 C/2000, nr. 36 C/2000, nr. 37 C/2000 şi nr. 59 C/2000 privesc aceeaşi lege şi au un conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, conexarea cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public nu se opune la conexare. Curtea, în temeiul prevederilor art. 164 din Codul de procedura civilã, dispune conexarea dosarelor nr. 36 C/2000, nr. 37 C/2000 şi nr. 59 C/2000 la Dosarul nr. 35 C/2000.
Cauza fiind în stare de judecata, reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiilor ca neintemeiate, arãtând ca asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor <>art. 7 din Legea nr. 85/1992 , republicatã, Curtea s-a pronunţat prin mai multe decizii, în cauza de fata neintervenind elemente noi care sa determine modificarea jurisprudenţei Curţii.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin încheierile din 12 ianuarie 2000 (pronunţate în dosarele nr. 16.638/1999, nr. 16.639/1999 şi nr. 16.640/1999) şi din 25 ianuarie 2000 (pronunţatã în Dosarul nr. 16.027/1999), Judecãtoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "<>art. 7 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 79/1997 pentru modificarea Legii nr. 85/1997 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu alta destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unitãţilor economice sau bugetare de stat". Excepţiile au fost ridicate de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultura Timişoara, reclamanta în mai multe cauze civile având ca obiect constatarea nulitãţii absolute a contractelor de vânzare-cumpãrare încheiate, în temeiul <>Legii nr. 85/1992 , între pârâţii Stelian Danut Acea, Daniela Acea, Mihai Nicu, Adriana Nicu, Aureliu Popescu, Elvira Popescu, Teodor Raduica, Elisaveta Raduica şi Societatea Comercialã "O.J.C.V.L. Tim" - S.A. din Timişoara şi, pe cale de consecinta, rectificarea evidentelor din cartea funciarã.
În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale criticate contravin art. 41 din Constituţie privind protecţia proprietãţii private, deoarece permit "vânzarea unor imobile ce au fost în proprietatea unor persoane juridice de drept privat, imobile construite din alte fonduri decât cele ale statului". De asemenea, este invocat <>art. 25 din Legea nr. 112/1995 , la ale cãrui dispoziţii face trimitere <>art. I pct. 3 din Legea nr. 79/1997 pentru modificarea <>Legii nr. 85/1992 .
Judecãtoria Timişoara, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţiile de neconstituţionalitate sunt neintemeiate.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţiile de neconstituţionalitate ridicate sunt neintemeiate, deoarece prevederile de lege criticate nu incalca dispoziţiile art. 41 din Constituţie.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecãtorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Examinând excepţiile de neconstituţionalitate, Curtea constata ca atât în încheierile de sesizare, cat şi în notele scrise ale autorului exceptiei, dispoziţiile de lege a cãror constitutionalitate se contesta au fost indicate eronat, ca fiind cele ale <>art. 7 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 79/1997 . În realitate obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 7 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu alta destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unitãţilor economice sau bugetare de stat, prevederi care au fost modificate prin <>art. I pct. 2 din Legea nr. 79/1997 . Ulterior <>Legea nr. 85/1992 a fost republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998, textele de lege criticate având urmãtorul conţinut:
- Art. 7 alin. 2: "De asemenea, vor fi vândute la cerere, în condiţiile prevederilor alin. 1 şi cu respectarea dispoziţiilor art. 1 alin. 3, titularilor de contracte de închiriere şi locuintele care înainte de 6 martie 1945 au aparţinut regiilor autonome, instituţiilor şi societãţilor cu capital de stat, mixt sau privat, care şi-au încetat existenta dupã aceasta data sau, dupã caz, au devenit, prin reorganizare, unitãţi economice sau bugetare de stat.";
- Art. 7 alin. 3: "Locuintele care înainte de 6 martie 1945 au aparţinut societãţilor cu capital privat sau mixt vor fi vândute în condiţiile de evaluare, de achitare integrala sau în rate a preţului şi de exceptare de la vânzare, prevãzute în <>Legea nr. 112/1995 ."
Autorul exceptiei susţine ca prevederile de lege criticate incalca dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege".
Examinând aceste sustineri, Curtea constata, în ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 7 alin. 2 din Legea nr. 85/1992 , republicatã, ca acestea se referã la locuintele care au aparţinut înainte de 6 martie 1945 unor persoane juridice care ulterior şi-au încetat existenta ori, dupã caz, s-au transformat prin reorganizare în unitãţi economice sau bugetare de stat. Astfel, în speta, imobilele au fost construite în 1924 din fondurile Camerei de Comerţ şi Industrie Timişoara, instituţie desfiintata prin decret în anul 1949 şi al carei patrimoniu a trecut asupra statului. Întrucât proprietarul imobilelor la care se referã <>art. 7 alin. 2 din Legea nr. 85/1992 , republicatã, este statul, critica referitoare la încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 41 nu poate fi primitã. În practica sa jurisdicţionalã Curtea Constituţionalã a statuat ca "trebuie sa se recunoascã statului dreptul de a hotãrî neingradit asupra regimului juridic al bunurilor intrate în proprietatea sa în baza unor titluri conforme cu legislaţia existenta în momentul dobândirii dreptului sau de proprietate" (Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995). În acelaşi mod s-a statuat şi prin Decizia nr. 136 din 21 octombrie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, adãugându-se însã ca "Aceasta prerogativa a statului este pe deplin compatibila cu competenta instanţelor judecãtoreşti de a stabili [.....], în fiecare caz în parte, valabilitatea titlului de preluare, ceea ce este în deplina concordanta cu prevederile art. 21 şi art. 125 din Constituţie".
Asa fiind, chiar dacã în anul 1990 camerele teritoriale de comerţ şi industrie au fost reinfiintate, este de competenta instanţelor de judecata sa stabileascã eventuala indreptatire a acestora de a fi despagubite pentru bunuri preluate de stat în anul 1949 de la o persoana juridicã a carei existenta a încetat atunci prin lege.
Curtea nu poate retine nici critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor alin. 3 al <>art. 7 din Legea nr. 85/1992 , republicatã, întrucât acestea nu fac decât sa trimitã, pentru condiţii de evaluare şi plata, precum şi pentru ipoteze în care vânzarea nu este permisã, la dispoziţii ale <>Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe trecute în proprietatea statului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,

CURTEA
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 7 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu alta destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unitãţilor economice sau bugetare de stat, republicatã, excepţii ridicate de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultura Timişoara în dosarele nr. 16.638/1999, nr. 16.639/1999, nr. 16.640/1999 şi nr. 16.027/1999 ale Judecãtoriei Timişoara.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã de şedinţa publica din data de 11 iulie 2000.

PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

---------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016