Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 136 din 23 martie 2004  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 136 din 23 martie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 381 din 30 aprilie 2004
Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Avioane Craiova" - S.A. în Dosarul nr. 1.863/CM/2003 al Tribunalului Dolj - Secţia conflicte de muncã şi litigii de muncã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilã a excepţiei de neconstituţionalitate, faţã de prevederile <>art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, întrucât autorul excepţiei nu a invocat nici o prevedere constituţionalã pretins a fi încãlcatã.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 28 noiembrie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 1.863/CM/2003, Tribunalul Dolj - Secţia conflicte de muncã şi litigii de muncã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Avioane Craiova" - S.A. în cadrul unui litigiu de muncã având ca obiect contestaţia la decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã termenul de prescripţie a dreptului de a aplica sancţiunea disciplinarã este neconstituţional, deoarece, "prin aplicarea termenului de 6 luni, se restricţioneazã dreptul de înfãptuire a justiţiei, în sensul cã se împiedicã tragerea la rãspundere a salariatului care se face vinovat de nerespectarea normelor şi regulamentelor de disciplinã la locurile de muncã prin sancţionarea faptelor sãvârşite".
Tribunalul Dolj - Secţia conflicte de muncã şi litigii de muncã opineazã cã excepţia ridicatã este neîntemeiatã, deoarece dacã angajatorul ar avea la îndemânã un termen mai mare "ar putea amâna aplicarea sancţiunii, ceea ce ar crea o stare de incertitudine pentru salariat".
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Nici una dintre autoritãţile publice menţionate nu a comunicat Curţii Constituţionale punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi ale art. 1 alin. (1), <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, dispoziţii care au urmãtorul conţinut: "Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisã în formã scrisã, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luãrii la cunoştinţã despre sãvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data sãvârşirii faptei."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã autorul excepţiei nu a indicat, cu ocazia ridicãrii excepţiei în faţa instanţei judecãtoreşti, nici o prevedere constituţionalã care ar fi încãlcatã prin dispoziţiile legale criticate. Potrivit <>art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, sunt neconstituţionale numai prevederile legale care încalcã dispoziţiile sau principiile consacrate în Legea fundamentalã. De asemenea, conform art. 12 alin. (2) din aceeaşi lege, "Sesizãrile trebuie fãcute în formã scrisã şi motivate".
Prin urmare, neindicarea de cãtre autorul excepţiei a normelor constituţionale în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate constituie un caz de inadmisibilitate a acesteia, întrucât, dacã instanţa de contencios constituţional s-ar socoti competentã sã se pronunţe asupra unei asemenea excepţii, ea s-ar substitui pãrţii în ceea ce priveşte motivarea acesteia, exercitând astfel din oficiu controlul de constituţionalitate, ceea ce ar contraveni prevederilor constituţionale ale art. 146 lit. d) şi celor din legea organicã a Curţii.
Pe de altã parte, Curtea reţine cã aceleaşi termene de prescripţie ca şi cele instituite de dispoziţiile <>art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 au fost prevãzute şi în legislaţia anterioarã, în conţinutul prevederilor <>art. 13 alin. (4) din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unitãţile socialiste de stat (publicatã în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 27 din 27 martie 1970), abrogatã prin <>Legea nr. 53/2003 , prevederi a cãror constituţionalitate a fost stabilitã prin <>Decizia nr. 71/1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 26 iulie 1999. Cu acea ocazie Curtea a reţinut cã, în situaţia în care nu ar exista un termen de prescripţie a aplicãrii sancţiunii disciplinare, "aplicarea sancţiunii, în cazul angajatului la o societate comercialã, ar echivala cu imprescriptibilitatea rãspunderii, consecinţã inacceptabilã şi absurdã, din perspectiva principiilor generale ale rãspunderii juridice".

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,

CURTEA
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Avioane Craiova" - S.A. în Dosarul nr. 1.863/CM/2003 al Tribunalului Dolj - Secţia conflicte de muncã şi litigii de muncã.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 23 martie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean

--------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016