Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 136 din 12 decembrie 2002  pentru aprobarea Regulamentului privind identificarea pietelor relevante din sectorul comunicatiilor electronice    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 136 din 12 decembrie 2002 pentru aprobarea Regulamentului privind identificarea pietelor relevante din sectorul comunicatiilor electronice

EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN COMUNICATII
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 916 din 16 decembrie 2002

În temeiul prevederilor art. 32 alin. (1) lit. a) şi ale <>art. 38 alin. (1), (3) şi (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 591/2002 ,

preşedintele Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii emite prezenta decizie.

ARTICOL UNIC
Se aproba Regulamentul privind identificarea pieţelor relevante din sectorul comunicaţiilor electronice, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta decizie.

Preşedintele Autoritãţii Naţionale
de Reglementare în Comunicaţii,
Ion Smeeianu

Bucureşti, 12 decembrie 2002.
Nr. 136.

ANEXA 1

REGULAMENT
privind identificarea pieţelor relevante din sectorul comunicaţiilor electronice

CAP. 1
Dispoziţii generale

ART. 1
Prezentul regulament are ca scop stabilirea criteriilor şi a instrumentelor de identificare a pieţelor de produse şi servicii din sectorul comunicaţiilor electronice, ale cãror caracteristici pot justifica impunerea de cãtre Autoritatea Nationala de Reglementare în Comunicaţii, denumita în continuare ANRC, a unor obligaţii specifice în sarcina furnizorilor de reţele şi servicii de comunicaţii electronice cu putere semnificativã pe piata, precum şi identificarea acestor pieţe, denumite în continuare pieţe relevante specifice.
ART. 2
În înţelesul prezentului regulament, urmãtorii termeni se definesc astfel:
a) produs - un produs sau serviciu din sectorul comunicaţiilor electronice;
b) furnizor - un furnizor de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice, în înţelesul <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 591/2002 , sau un operator, în înţelesul <>Ordonanţei Guvernului nr. 34/2002 privind accesul la reţelele publice de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociata, precum şi interconectarea acestora, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 527/2002 , care oferã un produs;
c) piata relevanta a produsului - acea piata a produselor considerate de utilizatori ca interschimbabile sau substituibile datoritã utilizãrii date acestora, caracteristicilor fizice şi functionale şi preţului;
d) piata geograficã relevanta - zona în care sunt localizati furnizorii produselor din piata relevanta a produsului, în care condiţiile de concurenta sunt suficient de omogene şi care poate fi delimitata de arii geografice vecine datoritã unor condiţii concurentiale diferite;
e) piata relevanta - piata obţinutã prin raportarea pieţei relevante a produsului la piata geograficã relevanta;
f) piata relevanta specifica - piata relevanta din sectorul comunicaţiilor electronice, ale carei caracteristici pot justifica impunerea de cãtre ANRC a unor obligaţii specifice în sarcina furnizorilor cu putere semnificativã pe acea piata;
g) concurenta efectivã - situaţia în care mecanismele concurentiale ale pieţei conduc la alocarea eficienta a resurselor şi la un nivel ridicat al beneficiilor sociale;
h) piata cu amãnuntul - piata produselor destinate utilizatorilor finali;
i) piata de gros - piata produselor destinate a fi utilizate în scopul revânzãrii de cãtre alţi furnizori;
j) reţea publica de telefonie fixa - reţeaua de comunicaţii electronice prin intermediul cãreia se furnizeazã serviciul de telefonie destinat publicului la puncte fixe;
k) reţea publica de telefonie mobila - reţeaua de comunicaţii electronice prin intermediul cãreia se furnizeazã serviciul de telefonie destinat publicului la puncte mobile (nonfixe).

CAP. 2
Identificarea pieţei relevante a produsului

ART. 3
(1) Analiza pieţei relevante a produsului porneşte de la segmentarea sectorului comunicaţiilor electronice în funcţie de urmãtoarele distincţii:
a) reţele publice de comunicaţii electronice şi servicii de comunicaţii electronice destinate publicului/reţele şi servicii de comunicaţii electronice furnizate pentru nevoi proprii;
b) pieţe cu amãnuntul/pieţe de gros;
c) furnizare de reţele şi servicii de comunicaţii electronice/furnizare de infrastructura asociata;
d) furnizare la puncte fixe/furnizare la puncte mobile;
e) servicii de telefonie destinate publicului/alte servicii;
f) servicii oferite consumatorilor/servicii oferite celorlalţi utilizatori finali.
(2) În cadrul fiecãrui segment al sectorului comunicaţiilor electronice, identificat potrivit alin. (1), ANRC va identifica pieţele relevante ale produsului pornind de la un produs sau un grup de produse, la care vor fi adãugate alte produse, utilizându-se criteriile prevãzute la art. 4. Ţinând seama de convergenta tehnologiilor în sectorul comunicaţiilor electronice, ANRC va determina situaţiile în care produse ce aparţin unor segmente diferite pot face parte din aceeaşi piata relevanta a produsului.
ART. 4
Identificarea pieţei relevante a produsului se realizeazã pe baza urmãtoarelor criterii:
a) substituibilitatea cererii;
b) substituibilitatea ofertei.
ART. 5
(1) Criteriul substituibilitatii cererii este utilizat pentru determinarea produselor considerate de utilizatori ca interschimbabile sau substituibile datoritã utilizãrii date acestora, caracteristicilor fizice şi functionale şi preţului.
(2) Substituibilitatea cererii se determina pe baza comportamentului utilizatorilor în situaţia unei fluctuatii a preţului în trecut şi a comportamentului probabil al utilizatorilor în cazul unei fluctuatii ipotetice a preţului.
(3) Evaluarea substituibilitatii cererii va tine seama de mãsura în care consumatorii vor fi dispusi sa îşi asume costurile schimbãrii unui produs cu altul şi timpul necesar realizãrii acestui schimb.
(4) Piata relevanta a produsului va cuprinde toate produsele care sunt substituibile din punct de vedere al cererii.
ART. 6
(1) Criteriul substituibilitatii ofertei este utilizat pentru determinarea produselor considerate sau care ar putea fi considerate de utilizatori ca interschimbabile sau substituibile datoritã utilizãrii date acestora, caracteristicilor fizice şi functionale şi preţului, ce pot fi oferite de furnizori care pot intra pe piata relevanta în cauza, într-o perioada rezonabila şi fãrã asumarea unor costuri sau riscuri considerabile.
(2) Substituibilitatea ofertei va fi luatã în considerare atunci când efectele sale asupra stabilirii preţului pe piata sunt echivalente cu cele ale substituibilitatii cererii.
(3) În cazul în care oferirea unor produse substituibile necesita modificãri semnificative ale reţelei sau infrastructurii asociate existente, investiţii suplimentare importante sau un timp îndelungat, aceste produse nu vor fi incluse în piata relevanta.
(4) Piata relevanta a produsului va cuprinde toate produsele care sunt substituibile din punct de vedere al ofertei.

CAP. 3
Identificarea pieţei geografice relevante

ART. 7
(1) Identificarea pieţei geografice relevante se realizeazã pe baza urmãtoarelor criterii:
a) aria acoperitã de reţea sau de elementele infrastructurii asociate;
b) existenta unor limite geografice impuse prin lege sau prin acte administrative;
c) analiza acordurilor de acces şi interconectare.
(2) Aplicarea criteriilor prevãzute la alin. (1) se va completa, acolo unde este cazul, cu aplicarea urmãtoarelor criterii:
a) substituibilitatea cererii;
b) substituibilitatea ofertei.
ART. 8
(1) Aria acoperitã de reţea sau de elementele infrastructurii asociate, dupã caz, circumscrie, de regula, zona în care este oferit produsul a cãrui furnizare depinde de suportul reţelei sau al infrastructurii asociate în cauza.
(2) Aria acoperitã de reţea sau de elementele infrastructurii asociate coincide, de regula, cu limitele geografice impuse prin lege sau prin acte administrative.
(3) Analiza acordurilor de acces şi interconectare poate oferi indicii privind extinderea zonei în care este oferit produsul a cãrui furnizare depinde de suportul unei anumite reţele sau infrastructuri asociate.
ART. 9
(1) Criteriul substituibilitatii cererii este utilizat pentru determinarea zonei în care sunt oferite produsele considerate de utilizatori ca interschimbabile sau substituibile datoritã utilizãrii date acestora, caracteristicilor fizice şi functionale şi preţului.
(2) Prevederile art. 5 alin. (2) şi (3) sunt aplicabile în mod corespunzãtor.
(3) Piata geograficã relevanta va cuprinde toate zonele în care sunt localizati furnizorii produselor care sunt substituibile din punct de vedere al cererii.
ART. 10
(1) Criteriul substituibilitatii ofertei este utilizat pentru determinarea zonei în care sunt localizati furnizorii care pot intra pe piata relevanta în cauza, într-o perioada rezonabila şi fãrã asumarea unor costuri sau riscuri considerabile, cu produse considerate sau care ar putea fi considerate de utilizatori ca interschimbabile sau substituibile datoritã utilizãrii date acestora, caracteristicilor fizice şi functionale şi preţului.
(2) Prevederile art. 6 alin. (2) şi (3) sunt aplicabile în mod corespunzãtor.
(3) Piata geograficã relevanta va cuprinde toate zonele în care sunt localizati furnizorii produselor care sunt substituibile din punct de vedere al ofertei.

CAP. 4
Testul monopolistului ipotetic

ART. 11
(1) Evaluarea substituibilitatii cererii şi a ofertei se poate realiza pe baza testului monopolistului ipotetic.
(2) Testul monopolistului ipotetic analizeazã dacã un ipotetic unic furnizor al unui produs poate aplica în mod profitabil o creştere mica, dar semnificativã şi de durata a preţului, în condiţiile în care preţurile tuturor celorlalte produse nu se modifica. Prin creştere mica, dar semnificativã a preţului se înţelege o creştere a preţului cu 5-10%. Dacã aceasta creştere de preţ nu ar fi profitabila, datoritã faptului ca produsul ar fi substituit din punct de vedere al cererii sau al ofertei cu alte produse, atunci aceste produse, precum şi zonele în care sunt localizati furnizorii lor vor fi incluse în piata relevanta. Procedeul este repetat pentru noul grup de produse şi noua arie geograficã pana când în cadrul pieţei relevante nu mai pot fi incluse alte produse sau alte zone.
ART. 12
(1) De regula, testul monopolistului ipotetic este relevant şi va fi aplicat în cazul produselor al cãror preţ este determinat în mod liber, fiind stabilit pe baze concurentiale şi nefiind supus unui regim de reglementare.
(2) Astfel, dacã nivelul preţului este prea mare ca rezultat al exercitãrii puterii de piata de cãtre un furnizor sau grup de furnizori, evaluarea substituibilitatii cererii sau a ofertei pornind de la acest nivel de preţ prin aplicarea testului monopolistului ipotetic poate conduce la introducerea în piata relevanta a unor produse care nu ar fi substituibile dacã preţul iniţial ar fi stabilit pe baze concurentiale. Invers, dacã nivelul preţului pieţei este prea mic ca efect al reglementãrii sau al unor practici anticoncurentiale, evaluarea substituibilitatii cererii sau a ofertei pornind de la acest nivel de preţ prin aplicarea testului monopolistului ipotetic poate conduce la excluderea din piata relevanta a unor produse care ar fi substituibile dacã preţul iniţial ar fi stabilit pe baze concurentiale.
(3) În situaţii de tipul celor prevãzute la alin. (2) ANRC va analiza dacã testul monopolistului ipotetic poate fi aplicat pentru definirea pieţei relevante.

CAP. 5
Identificarea pieţei relevante specifice

ART. 13
Pentru identificarea pieţelor relevante specifice se vor avea în vedere atât condiţiile concrete existente pe piata relevanta, cat şi estimarea globalã a evolutiilor viitoare în structura şi în funcţionarea pieţei, pornindu-se de la caracteristicile şi evoluţia pieţelor din ţãrile europene cu un cadru de reglementare bazat pe principii similare.
ART. 14
(1) Pornindu-se de la piata relevanta, identificarea pieţei relevante specifice se realizeazã în principal pe baza urmãtoarelor criterii:
a) barierele la intrarea pe piata;
b) dinamica pieţei;
c) eficienta dreptului concurentei.
(2) Alegerea criteriilor va depinde de caracteristicile pieţei relevante.
ART. 15
(1) Existenta unor bariere ridicate la intrarea pe piata reprezintã un indiciu pentru identificarea pieţei relevante în cauza ca fiind o piata relevanta specifica. Prezenta unor asemenea bariere nu este însã suficienta pentru identificarea unei pieţe relevante specifice. Datoritã caracterului dinamic al sectorului comunicaţiilor electronice va fi luatã în considerare posibilitatea ca piata relevanta în cauza sa tinda cãtre o concurenta efectivã, în ciuda unor bariere ridicate la intrarea pe piata.
(2) Barierele la intrarea pe piata sunt de doua tipuri:
a) bariere structurale;
b) bariere legale.
ART. 16
(1) Exista bariere structurale la intrarea pe piata atunci când nivelul tehnologiei, structura costurilor asociate acesteia şi nivelul cererii sunt în mãsura sa creeze condiţii neechilibrate între furnizorii existenţi şi concurentii lor potenţiali, capabile sa conducã la împiedicarea sau la întârzierea intrãrii pe piata relevanta a acestora din urma.
(2) Barierele structurale pot consta în existenta pe piata a unor economii substanţiale de scara, scop şi densitate, precum şi în costurile fixe nerecuperabile ridicate pe care le presupune intrarea pe piata.
(3) Economiile de scara apar atunci când costul total mediu pe unitatea de produs al unui furnizor scade o data cu creşterea vânzãrilor, pentru un nivel al producţiei corelat cu nivelul cererii pe piata. Economiile de scara sunt influentate de factori tehnologici şi manageriali şi rezulta din scãderea costurilor fixe pe unitatea de produs ca urmare a creşterii volumului vânzãrilor.
(4) Economiile de scop apar ca urmare a avantajului de cost pe care îl are un furnizor care realizeazã doua sau mai multe produse, utilizând aceleaşi mijloace, fata de cei care realizeazã un singur produs. Economiile de scop pot exista separat sau împreunã cu economiile de scara.
(5) Economiile de densitate apar ca urmare a avantajului de cost pe care îl are un furnizor ce beneficiazã de o densitate ridicatã a utilizatorilor.
(6) Costurile fixe nerecuperabile sunt acele costuri fixe care nu pot fi recuperate sau evitate, chiar în cazul încetãrii totale a producţiei.
ART. 17
(1) Barierele legale la intrarea pe piata rezulta din dispoziţiile legilor sau ale actelor administrative care au un efect direct asupra condiţiilor de intrare şi a poziţiei furnizorilor pe piata relevanta, nedepinzand de condiţiile economice.
(2) O bariera legalã semnificativã poate sa existe atunci când intrarea pe o anumitã piata devine neviabila ca efect al unor mãsuri impuse prin lege sau prin acte administrative, estimandu-se totodatã ca aceasta situaţie va persista o anumitã perioada.
(3) Existenta în trecut a unor bariere legale, precum unele drepturi speciale sau exclusive, poate amplifica impactul unor bariere structurale, cum ar fi economiile de scara sau de scop, integrarea pe verticala, controlul asupra unei reţele sau infrastructuri asociate, greu de duplicat, controlul asupra unor standarde tehnice la care concurentii trebuie sa se adapteze, practicarea unor subvenţii incrucisate între servicii sau inertia utilizatorilor.
ART. 18
(1) Criteriul dinamicii pieţei urmãreşte dacã piata relevanta prezintã sau nu caracteristici care sa determine evoluţia acesteia cãtre o concurenta efectivã, fãrã a fi necesarã adoptarea unor reglementãri ex-ante (cu caracter preventiv), chiar în condiţiile existenţei unor bariere ridicate la intrarea pe piata.
(2) Impactul barierelor la intrarea pe piata poate deveni mai redus pe pieţele caracterizate de un progres tehnic rapid, întrucât pe aceste pieţe exista o presiune puternica din partea concurenţilor potenţiali.
(3) Ca regula, nu vor fi identificate ca pieţe relevante specifice pieţele relevante nou-formate, în dezvoltare şi cu o dinamica accelerata. Identificarea unor asemenea pieţe ca fiind pieţe relevante specifice va avea loc atunci cînd exista indicii ca puterea de piata dobandita de primii furnizori intrati pe piata poate impiedica dezvoltarea concurentei efective în viitor.
ART. 19
(1) În identificarea unei pieţe relevante specifice se va evalua mãsura în care dreptul concurentei poate determina o concurenta efectivã în absenta reglementãrilor ex-ante.
(2) Reglementãrile ex-ante se vor aplica complementar legislaţiei generale a concurentei, în condiţiile în care experienta acumulatã pe piata nationala şi internationala dovedeşte ca aceasta nu reuşeşte sa asigure existenta unei concurente efective pe piata. Astfel reglementãrile ex-ante intervin atunci când este necesarã impunerea unor mãsuri complexe pe piata relevanta, care pot implica, de exemplu, realizarea unei evidente contabile separate, implementarea unui anumit sistem de contabilitate a costurilor sau monitorizarea unor parametri tehnici ori atunci când intervenţia frecventa sau prompta pe piata relevanta este indispensabila.
ART. 20
Pieţele relevante specifice, identificate potrivit prevederilor prezentului regulament, vor corespunde, de regula, pieţelor relevante definite potrivit dreptului concurentei, datoritã utilizãrii unei metodologii similare. Cu toate acestea, faptul ca estimarea globalã a evolutiilor viitoare în structura şi în funcţionarea pieţei sta întotdeauna la baza identificarii pieţelor relevante specifice poate conduce la unele deosebiri între aceste pieţe şi pieţele relevante definite potrivit dreptului concurentei. În toate cazurile însã, pieţele relevante specifice nu aduc atingere pieţelor definite prin aplicarea dreptului concurentei de cãtre autoritãţile competente.
ART. 21
Furnizorii au obligaţia de a pune la dispoziţie ANRC, la cererea motivatã a acesteia, toate informaţiile necesare în vederea aplicãrii prezentului regulament, sub sancţiunea prevãzutã la <>art. 56 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 79/2002 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 591/2002 .
ART. 22
(1) Pieţele relevante specifice, identificate de ANRC în conformitate cu dispoziţiile prezentului regulament, sunt prevãzute în anexa.
(2) ANRC va revizui pieţele prevãzute în anexa pentru a tine seama de evoluţia sectorului comunicaţiilor electronice din România, în sensul modificãrii pieţelor identificate sau al adaugarii unor noi pieţe ale cãror caracteristici pot justifica impunerea unor obligaţii specifice furnizorilor cu putere semnificativã pe aceste pieţe.
(3) Anexa face parte integrantã din prezentul regulament.

ANEXA 1


────────
la regulament
──────────────

PIEŢELE RELEVANTE SPECIFICE

1. a) Piata relevanta a produsului
Piata accesului la reţelele publice de telefonie fixa în vederea originarii, terminãrii şi tranzitului apelurilor, care cuprinde accesul la reţelele publice de telefonie fixa în vederea originarii la puncte fixe, terminãrii la puncte fixe şi tranzitului comutat al apelurilor pentru serviciile de telefonie destinate publicului şi pentru serviciile dial-up, ISDN şi fax.
Piata identificata este o piata de gros, supusã prevederilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 34/2002 privind accesul la reţelele publice de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociata, precum şi interconectarea acestora, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 527/2002 .
b) Piata geograficã relevanta
Piata nationala determinata de teritoriul României
2. a) Piata relevanta a produsului
Piata accesului la reţeaua publica de telefonie mobila operata de Societatea Comercialã "Cosmorom" - S.A. în vederea terminãrii apelurilor, care cuprinde accesul la aceasta reţea în vederea terminãrii la puncte mobile a apelurilor pentru serviciile de telefonie destinate publicului, care sunt originate în alte reţele.
Piata identificata este o piata de gros, supusã prevederilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 34/2002 privind accesul la reţelele publice de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociata, precum şi interconectarea acestora, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 527/2002 .
b) Piata geograficã relevanta
Piata nationala determinata de teritoriul României
3. a) Piata relevanta a produsului
Piata acesului la reţeaua publica de telefonie mobila operata de Societatea Comercialã "Mobifon" - S.A. în vederea terminãrii apelurilor, care cuprinde accesul la aceasta reţea în vederea terminãrii la puncte mobile a apelurilor pentru serviciile de telefonie destinate publicului, care sunt originate în alte reţele.
Piata identificata este o piata de gros, supusã prevederilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 34/2002 privind accesul la reţelele publice de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociata, precum şi interconectarea acestora, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 527/2002 .
b) Piata geograficã relevanta
Piata nationala determinata de teritoriul României
4. a) Piata relevanta a produsului
Piata accesului la reţeaua publica de telefonie mobila operata de Societatea Comercialã "Orange România" - S.A. în vederea terminãrii apelurilor, care cuprinde accesul la aceasta reţea în vederea terminãrii la puncte mobile a apelurilor pentru serviciile de telefonie destinate publicului, care sunt originate în alte reţele.
Piata identificata este o piata de gros, supusã prevederilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 34/2002 privind accesul la reţelele publice de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociata, precum şi interconectarea acestora, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 527/2002 .
b) Piata geograficã relevanta
Piata nationala determinata de teritoriul României
5. a) Piata relevanta a produsului
Piata accesului la reţeaua publica de telefonie mobila operata de Societatea Comercialã "Telemobil" - S.A. în vederea terminãrii apelurilor, care cuprinde accesul la aceasta reţea în vederea terminãrii la puncte mobile a apelurilor pentru serviciile de telefonie destinate publicului, care sunt originate în alte reţele.
Piata identificata este o piata de gros, supusã prevederilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 34/2002 privind accesul la reţelele publice de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociata, precum şi interconectarea acestora, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 527/2002 .
b) Piata geograficã relevanta
Piata nationala determinata de teritoriul României.

────────────────
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016