Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 207 din Codul penal, excepţie ridicatã de Lidia Popeanga şi Alexandru Racoviceanu în Dosarul nr. 664/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penalã.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 29 iunie 2000, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa pãrţilor legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 6 iulie 2000.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 28 februarie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 664/2000, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 207 din Codul penal, excepţie ridicatã de Lidia Popeanga şi Alexandru Racoviceanu într-o cauza în care aceştia au fost chemaţi în judecata pentru sãvârşirea infracţiunilor de insulta şi de calomnie, infracţiuni prevãzute de art. 205 şi 206 din Codul penal.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 207 din Codul penal, care conditioneaza admisibilitatea probei veritãţii celor afirmate sau imputate de existenta unui interes legitim, incalca prevederile art. 23 alin. (8) din Constituţia României, potrivit cãrora "Pana la rãmânerea definitiva a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã". Se arata ca legea nu defineste sintagma "interes legitim", iar "menţinerea în conţinutul art. 207 din Codul penal a acestei notiuni nu face altceva decât sa ingradeasca dreptul la apãrare, cãci, în situaţia respingerii probei veritãţii, persoana inculpata pentru insulta şi calomnie nu mai are posibilitatea de a-şi dovedi nevinovatia". Se mai susţine ca, în formularea art. 207 din Codul penal, "se pleacã de la o prezumţie de vinovãţie a persoanelor care au fãcut afirmaţii sau imputatii şi numai prin rãsturnarea acestei prezumţii se poate face dovada nevinovãţiei, ceea ce este inacceptabil într-o societate democratica".
Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penalã, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca nu exista nici o cauza de inadmisibilitate a exceptiei, iar eventuala constatare a neconstitutionalitatii art. 207 din Codul penal "poate influenta soluţionarea fondului cauzei deduse judecaţii". În ceea ce priveşte temeinicia exceptiei, se considera ca "norma cuprinsã în art. 207 din Codul penal este conformã cu dispoziţiile constituţionale".
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Se arata ca "dispoziţiile art. 207 din Codul penal nu incalca principiul prezumţiei de nevinovatie, consacrat atât în Constituţie, cat şi în Codul de procedura penalã, deoarece în cadrul procesului acest principiu funcţioneazã, probele sunt administrate, dar, la final, instanta are posibilitatea acordatã de lege de a considera ca fapta respectiva nu constituie infracţiune deoarece <<interesul legitim>> care a stat la baza sãvârşirii ei inlatura pericolul social al faptei". Se mai arata ca "art. 207 din Codul penal nu incalca nici dreptul la apãrare, cãci nimic nu impiedica pãrţile sa producã probe în vederea stabilirii sau nu a vinovatiei, precum şi a interesului legitim".
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. 2, ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 207 din Codul penal, al cãror conţinut este urmãtorul: "Proba veritãţii celor afirmate sau imputate este admisibilã, dacã afirmarea sau imputarea a fost sãvârşitã pentru apãrarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a fãcut proba veritãţii nu constituie infracţiunea de insulta sau calomnie".
Autorii exceptiei de neconstituţionalitate apreciazã ca acest text, conditionand admisibilitatea probei veritãţii celor afirmate sau imputate de existenta unui interes legitim, al cãrui înţeles nu este definit de lege, incalca prevederile constituţionale ale art. 23 alin. (8) şi cele ale art. 24 alin. (1), potrivit cãrora:
- Art. 23 alin. (8): "Pana la rãmânerea definitiva a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã.";
- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apãrare este garantat." Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea Constituţionalã constata ca aceasta este neîntemeiatã şi urmeazã a fi respinsã.
I. O prima critica de neconstituţionalitate consta în aceea ca dispoziţiile art. 207 din Codul penal incalca principiul prezumţiei de nevinovatie consacrat de art. 23 alin. (8) din Constituţie.
Curtea Constituţionalã nu poate retine aceasta sustinere, întrucât art. 207 din Codul penal, având titlul marginal "Proba veritãţii", nu reglementeazã stabilirea vinovatiei în cazul infracţiunilor de insulta şi de calomnie. În realitate, acest text de lege instituie posibilitatea inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmarilor sau imputarilor fãcute, acestea constituind un caz special de inlaturare a caracterului penal al faptei, prin lipsa pericolului social, dacã fapta a fost sãvârşitã pentru apãrarea unui interes legitim.
Articolul 207 din Codul penal nu prejudeca asupra cauzei şi nici nu instituie o prezumţie de vinovãţie. Dimpotriva, dovada existenţei tuturor elementelor ce pot constitui temei al rãspunderii penale, între care şi vinovãţia, trebuie sa fie facuta de cel care susţine acuzarea, iar cel acuzat are posibilitatea de a combate, pe tot parcursul procesului şi prin toate mijloacele legale de proba, împrejurãrile de fapt şi de drept pe care se bazeazã acuzarea, inclusiv sub aspectul vinovatiei. Asa încât, pana la stabilirea, prin hotãrâre judecãtoreascã definitiva, a rãspunderii penale pentru comiterea unei infracţiuni persoana acuzata este consideratã nevinovatã.
Apãrarea drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor impune, în unele situaţii, sancţionarea penalã a afirmarilor sau a imputarilor, chiar dacã acestea se referã la fapte adevãrate, dar nu au fost fãcute pentru apãrarea unui "interes legitim". De altfel, necesitatea sanctionarii rezulta din prevederile art. 30 alin. (6) din Constituţie, potrivit cãrora "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particularã a persoanei şi nici dreptul la propria imagine".
Acest text constituţional este în deplina concordanta cu prevederile art. 10 pct. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, potrivit cãrora "Exercitarea acestor libertãţi ce comporta îndatoriri şi responsabilitãţi poate fi supusã unor formalitãţi, condiţii, restrangeri sau sancţiuni prevãzute de lege, care constituie mãsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritorialã sau siguranta publica, apãrarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sãnãtãţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecãtoreşti". De altfel, în legatura cu aplicarea acestui articol, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, referindu-se la libertatea exprimarii prin presa şi reluand considerentele anterior exprimate în cauzele "Bladet Tromso şi Stenss impotriva Norvegiei", 1999, şi "Lingens impotriva Austriei", 1986, a statuat: "Dacã presa nu trebuie sa depãşeascã anumite limite, îndeosebi în ceea ce priveşte reputaţia şi drepturile celorlalţi, precum şi necesitatea de a impiedica divulgarea unor informaţii confidenţiale, sarcina sa este totuşi comunicarea, cu respectarea datoriilor şi responsabilitãţilor proprii, a informaţiilor şi ideilor referitoare la orice problema de interes general." (cauza "I. Dalban impotriva României", 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 277 din 20 iunie 2000).
Curtea Constituţionalã constata şi faptul ca dispoziţiile art. 207 din Codul penal restrang exerciţiul unor drepturi şi libertãţi fundamentale atât pentru persoana vãtãmatã, cat şi pentru autorul faptei de insulta sau de calomnie. Persoana vãtãmatã nu îşi poate apara, prin mijloace de drept penal, demnitatea, onoarea, viata intima, familialã şi privatã şi nici propria imagine, dacã afirmarile şi imputarile se referã la fapte reale şi au fost fãcute pentru apãrarea unui interes legitim. Iar autorul unei fapte de insulta sau de calomnie nu se poate prevala de libertatea de exprimare dacã a fãcut, referitor la o alta persoana, afirmari sau imputari, chiar adevãrate, dar nejustificate de apãrarea unui "interes legitim".
În consecinta, Curtea Constituţionalã constata ca prevederile art. 207 din Codul penal sunt în deplina concordanta cu dispoziţiile art. 23 alin. (8) şi ale art. 30 alin. (6) din Constituţie, cat şi cu cele ale art. 10 pct. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Desigur, stabilirea, în fiecare proces penal, a existenţei sau a inexistentei "interesului legitim" intra în competenta exclusiva a instanţelor judecãtoreşti, întrucât, potrivit <>art. 2 alin. (3), fraza a doua din Legea nr. 47/1992 , republicatã, "Curtea Constituţionalã nu se poate pronunţa asupra modului de [...] aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei".
II. Cea de a doua critica de neconstituţionalitate consta în susţinerea ca dispoziţiile art. 207 din Codul penal ingradesc exerciţiul dreptului la apãrare şi, prin urmare, contravin prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituţie.
Pentru considerentele expuse anterior Curtea Constituţionalã constata ca nici aceasta critica nu poate fi reţinutã. Persoana invinuita de sãvârşirea unei infracţiuni de insulta sau de calomnie are posibilitatea sa uzeze, pentru apãrarea sa, de toate mijloacele legale de proba în combaterea temeiniciei acuzarii. În acest context, proba veritãţii nu este unica modalitate de apãrare a celor care ar putea fi inculpati pentru afirmarile sau imputarile fãcute, ei având posibilitatea de a uza de orice alte mijloace de proba prevãzute de Codul penal. De altfel, inculpatul nemulţumit are posibilitatea exercitãrii cãilor legale de atac.
Este adevãrat ca persoana acuzata nu are posibilitatea de a se apara dovedind veridicitatea afirmarilor sau imputarilor sale, dacã acestea nu au fost fãcute pentru apãrarea unui "interes legitim". Aceasta însã este justificatã de faptul ca prin afirmarile sau imputarile fãcute au fost lezate drepturi constituţionale ale altei persoane, pentru care autorul trebuie sa îşi asume rãspunderea, inclusiv, dacã este cazul, rãspunderea penalã.
Fata de cele de arãtate, rezulta ca dispoziţiile art. 207 din Codul penal sunt constituţionale, ele nefiind în contradictie cu art. 23 alin. (8) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 207 din Codul penal, excepţie ridicatã de Lidia Popeanga şi Alexandru Racoviceanu în Dosarul nr. 664/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penalã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 6 iulie 2000.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
-----------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
