Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 134 din 26 aprilie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 224 si ale art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 6 august 2001
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Cristina Radu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 şi ale art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Tiberiu Ioan David în Dosarul nr. 439/2000 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã.
La apelul nominal se constata lipsa pãrţilor, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, invocand în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 210 din 26 octombrie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 5 martie 2001.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 20 aprilie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 439/2000, Curtea Suprema de Justiţie - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Tiberiu Ioan David.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 224 şi ale art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penalã nu asigura persoanelor cercetate, în faza efectuãrii actelor premergãtoare începerii urmãririi penale, exercitarea dreptului la apãrare, incalcandu-se astfel art. 24 alin. (1), art. 49 şi 20 din Constituţie, precum şi prevederile art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În motivarea acestei sustineri se arata ca "în faza actelor premergãtoare se pot administra orice mijloace de proba [...], fãrã ca persoana cercetata sa ia la cunostinta oficial despre faptele ce i se imputa", precum şi ca în aceeaşi faza "persoanei cercetate, impotriva cãreia se administreazã probe în acuzare, nu-i este garantat dreptul la apãrare, întrucât formal nu are calitatea de invinuit şi nici de inculpat".
Curtea Suprema de Justiţie - Secţia penalã, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca "dispoziţiile art. 224 şi ale art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penalã nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi reglementãrilor internaţionale în materia drepturilor omului referitoare la dreptul la apãrare şi la dreptul la un proces echitabil atâta timp cat amintitele dispoziţii ale Codului de procedura penalã se interpreteazã în lumina prevederii cuprinse în art. 6 alin. 1 din acelaşi cod, potrivit cãreia dreptul la apãrare este garantat tuturor pãrţilor în tot cursul procesului penal, deci şi în faza actelor premergãtoare (care, potrivit interpretãrii sistematice a art. 224 din Codul de procedura penalã, este o faza a procesului penal, intrand în componenta urmãririi penale: art. 224 este cuprins în capitolul IV al titlului I al partii speciale a Codului de procedura penalã, titlu intitulat <<Urmãrirea penalã>>."
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Astfel, cu privire la susţinerile referitoare la încãlcarea art. 24 din Constituţie se arata ca dreptul la apãrare "cuprinde totalitatea drepturilor şi regulilor procedurale care oferã persoanei posibilitatea de a se apara impotriva acuzatiilor ce i se aduc şi posibilitatea folosirii unui avocat" şi ca art. 172 alin. 1 nu face altceva decât sa transpuna în Codul de procedura penalã garanţiile constituţionale menţionate mai sus, prin acordarea posibilitatii pãrţilor de a avea asigurat, pe tot parcursul procesului penal, dreptul la apãrare şi de a beneficia, în cursul urmãririi penale, de un avocat. Se arata, de asemenea, ca "prin simpla instituire a posibilitatii efectuãrii, în vederea începerii urmãririi penale, a unor acte premergãtoare" art. 224 din Codul de procedura penalã "nu este de natura a aduce atingere dreptului la apãrare, atâta timp cat acesta este pe deplin respectat în cursul procesului penal", actele premergãtoare efectuandu-se în vederea începerii urmãririi penale, deci înaintea începerii procesului penal. În legatura cu susţinerile privind încãlcarea pct. 3 al art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale se arata ca aceste prevederi impun "existenta unei notificãri din partea autoritãţilor cu privire la imputarea sãvârşirii unei infracţiuni", sens în care "este suficienta luarea unor mãsuri care sa presupunã existenta unei astfel de imputari", cum ar putea fi, de exemplu, "percheziţionarea unei persoane sau a domiciliului unei persoane, confiscarea anumitor bunuri, cererea de ridicare a imunitatii parlamentare, mandatul unui judecãtor de punere sub sechestru a unei clãdiri, arestarea unei persoane, începerea urmãririi penale etc.". În acest sens se invoca şi jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedura penalã, al cãror conţinut este urmãtorul:
- Art. 172 alin. 1: "În cursul urmãririi penale, apãrãtorul învinuitului sau inculpatului are dreptul sa asiste la efectuarea oricãrui act de urmãrire penalã şi poate formula cereri şi depune memorii. Lipsa aparatorului nu impiedica efectuarea actului de urmãrire penalã, dacã exista dovada ca apãrãtorul a fost încunoştinţat de data şi ora efectuãrii actului.";
- Art. 224: "În vederea începerii urmãririi penale, organul de urmãrire penalã poate efectua acte premergãtoare.
De asemenea, în vederea strangerii datelor necesare organelor de urmãrire penalã pentru începerea urmãririi penale, pot efectua acte premergãtoare şi lucrãtorii operativi din Ministerul de Interne, precum şi din celelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, anume desemnaţi în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, ameninţãri la adresa siguranţei naţionale.
Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergãtoare poate constitui mijloc de proba."
Autorul exceptiei de neconstituţionalitate susţine ca aceste texte din Codul de procedura penalã contravin urmãtoarelor prevederi constituţionale:
- Art. 20 alin. (1): "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.";
- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apãrare este garantat.";
- Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii."
Totodatã se arata ca sunt incalcate şi dispoziţiile art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, potrivit cãrora: "Orice acuzat are, în special, dreptul:
a) sa fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limba pe care o înţelege şi în mod amãnunţit, asupra naturii şi cauzei acuzatiei aduse impotriva sa;
b) sa dispunã de timpul şi înlesnirile necesare pregãtirii apãrãrii sale;
c) sa se apere el însuşi sau sa fie asistat de un apãrãtor ales de el şi, dacã nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un apãrãtor, sa poatã fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer;
d) sa intrebe sau sa solicite audierea martorilor acuzarii şi sa obţinã citarea şi audierea martorilor apãrãrii în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzarii; [...]."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea Constituţionalã constata ca în esenta autorii exceptiei de neconstituţionalitate critica dispoziţiile art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penalã, întrucât acestea limiteazã exerciţiul dreptului la apãrare al învinuitului şi al inculpatului, asigurându-l doar pe parcursul procesului penal, iar nu şi în faza premergãtoare procesului, deşi în temeiul art. 224 din acelaşi cod organul de urmãrire penalã efectueazã numeroase acte de cercetare anterior declansarii procesului penal. Se susţine ca organul de urmãrire penalã nu este obligat sa încunoştinţeze persoana cercetata în legatura cu actele premergãtoare şi nici sa asigure acesteia exercitarea dreptului la apãrare şi prezenta aparatorului la efectuarea acestor acte. În consecinta, se apreciazã ca aceste texte din Codul de procedura penalã contravin art. 24 din Constituţie şi art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
I. În legatura cu susţinerea potrivit cãreia dispoziţiile legale criticate incalca prevederile art. 24 din Constituţie, Curtea Constituţionalã constata ca, dimpotriva, art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penalã transpune în norme procedurale, pentru inculpat, invinuit şi celelalte pãrţi ale procesului penal, pe tot parcursul procesului penal, principiul constituţional al dreptului la apãrare, precum şi dreptul acestora de a fi asistaţi de apãrãtor.
Curtea constata, de asemenea, ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. 1 din Codul de procedura penalã, "Procesul penal se desfãşoarã atât în cursul urmãririi penale cat şi în cursul judecaţii, potrivit dispoziţiilor prevãzute de lege". Art. 224 din Codul de procedura penalã reglementeazã posibilitatea efectuãrii unor acte premergãtoare începerii procesului penal. Faza actelor premergãtoare nu este parte componenta a procesului penal şi, într-adevãr, pentru aceasta faza nu este reglementatã asigurarea exercitãrii dreptului la apãrare. Este de observat însã ca, potrivit prevederilor art. 224 alin. 1 din Codul de procedura penalã, actele premergãtoare se efectueazã "în vederea începerii urmãririi penale".
Începerea urmãririi penale se dispune, de principiu, în rem, atunci când exista date cu privire la sãvârşirea unei infracţiuni, astfel cum prevede art. 228 alin. 1 din Codul de procedura penalã, potrivit cãruia "Organul de urmãrire penalã sesizat în vreunul din modurile prevãzute în art. 221 dispune prin rezoluţie începerea urmãririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergãtoare efectuate nu rezulta vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevãzute în art. 10, cu excepţia celui de la lit. b^1)". Începerea urmãririi penale se dispune în personam numai dacã, în acelaşi timp, exista suficiente date şi cu privire la persoana autorului infracţiunii.
Totodatã alin. 3 al art. 224 din Codul de procedura penalã prevede ca "Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergãtoare poate constitui mijloc de proba". Rezulta, deci, ca în aceasta faza, cu excepţia procesului-verbal menţionat în textul citat, nu pot fi efectuate acte care sa constituie mijloace de proba în sensul prevederilor art. 64 din Codul de procedura penalã şi care sa vizeze o anumitã persoana, banuita ca fiind autorul unei infracţiuni.
De altfel, prin Decizia nr. 141 din 5 octombrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, Curtea a reţinut ca "garantarea dreptului la apãrare nu se poate asigura în afarã procesului penal, înainte de începerea urmãririi penale, când fãptuitorul nu are calitatea procesuala de invinuit sau inculpat. [...] Efectuarea de cãtre organele de urmãrire penalã a unor acte premergãtoare, anterior începerii urmãririi penale, în vederea strangerii datelor necesare declansarii procesului penal, nu reprezintã momentul începerii procesului penal şi se efectueazã tocmai pentru a se constata dacã sunt sau nu temeiuri pentru începerea procesului penal". S-a mai reţinut ca, deşi, "în conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedura penalã, procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergãtoare poate constitui mijloc de proba, dreptul la apãrare al învinuitului nu poate fi considerat ca fiind încãlcat, pentru ca acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de proba".
Asa fiind şi întrucât nu au intervenit împrejurãri noi de natura sa modifice aceasta jurisprudenta, Curtea Constituţionalã urmeazã sa respingã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedura penalã, cu raportare la prevederile art. 24 din Constituţie.
II. De asemenea, Curtea Constituţionalã constata ca este neîntemeiatã şi cea de-a doua critica de neconstituţionalitate referitoare la încãlcarea prevederilor art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând aceasta critica, Curtea retine ca art. 6 pct. 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale reglementeazã drepturile "acuzatului". În sensul acestui articol noţiunea de "acuzat" priveşte persoana cãreia i se imputa, formal şi explicit sau implicit, prin efectuarea unor acte de urmãrire penalã îndreptate impotriva sa, sãvârşirea unei infracţiuni. Asa cum s-a arãtat şi anterior, potrivit regulilor procedurii penale romane, asemenea acte se efectueazã doar în cursul procesului penal, în condiţiile asigurãrii exercitãrii dreptului la apãrare prevãzut la art. 24 din Constituţie.
Fata de cele arãtate, Curtea retine ca textele de lege criticate nu aduc atingere dreptului la apãrare nici prin raportarea lor la prevederile art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, prevederi aplicabile potrivit dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, excepţia de neconstituţionalitate urmând sa fie respinsã şi sub acest aspect.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte soluţia de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate a art. 224 din Codul de procedura penalã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Tiberiu Ioan David în Dosarul nr. 439/2000 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 26 aprilie 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Cristina Radu
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
