Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 133 din 6 iulie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 7/1998 privind preturile si tarifele produselor si serviciilor care se executa sau se presteaza in tara in cadrul activitatilor cu caracter de monopol natural, al celor supuse prin lege unui regim special sau al regiilor autonome, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurentei, aprobata prin Legea nr. 88/1999
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 465 din 25 septembrie 2000
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 5 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 7/1998 privind preţurile şi tarifele produselor şi serviciilor care se executa sau se presteazã în ţara în cadrul activitãţilor cu caracter de monopol natural, al celor supuse prin lege unui regim special sau al regiilor autonome, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurentei, aprobatã prin Legea nr. 88/1999, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Construcţii Nuclearo-Electrice" S.A. din Cernavoda în Dosarul nr. 7.920/1999 al Tribunalului Constanta, având ca pãrţi autorul exceptiei şi Oficiul Concurentei.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 27 iunie 2000 şi au fost consemnate în Încheierea din aceeaşi data, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 6 iulie 2000.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 15 decembrie 1999, pronunţatã în Dosarul nr. 7.920/1999, Tribunalul Constanta a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 5 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 7/1998 , aprobatã şi modificatã prin Legea nr. 88/1999, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Construcţii Nuclearo-Electrice" - S.A. din Cernavoda într-o cauza civilã având ca obiect soluţionarea recursului declarat de autorul exceptiei impotriva unei sentinţe judecãtoreşti prin care i s-a respins plângerea formulatã impotriva procesului-verbal de contravenţie încheiat de Inspectoratul de concurenta Constanta.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia a susţinut ca prevederile <>art. 5 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 7/1998 , care stabilesc sancţiuni contravenţionale în cazul nerespectãrii art. 1 şi 2 din ordonanta, sunt neconstituţionale în raport cu dispoziţiile art. 114 alin. (4), ale art. 58 alin. (1), ale art. 41 alin. (1) şi (8) şi ale art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Constituţie, pentru urmãtoarele motive:
a) Potrivit art. 114 alin. (4) din Constituţie, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenta, însã numai în situaţii excepţionale. În fapt, se arata în motivare, Parlamentul a adoptat <>Legea concurentei nr. 21 din 10 aprilie 1996 , în care, prin art. 1, se prevede scopul acesteia de a menţine şi de a stimula concurenta, iar prin art. 55 şi 56, în care sunt stabilite încãlcãri ale legii ce constituie contravenţii, nu se menţioneazã şi încãlcarea art. 4 din lege. La data de 30 martie 1998 Guvernul, în temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţie, a adoptat Ordonanta de urgenta nr. 7 care, prin prevederile art. 5, a instituit sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea de cãtre agenţii economici a prevederilor art. 1 şi 2 din ordonanta. Or, prin aceste reglementãri, în opinia autorului exceptiei, nu sunt îndeplinite condiţiile constituţionale privind cazul excepţional. "Aprecierea ca situaţia normalã produsã constituie sau nu un caz excepţional reprezintã nu numai o problema de oportunitate de competenta autoritãţii legiuitoare, ci şi de constitutionalitate, atât în ce priveşte situaţia invocatã - ea definind cazul excepţional -, cat şi a corespondentei dintre aceasta situaţie şi conţinutul ordonanţei, precum şi a faptului ca nu existau alte mijloace legale şi constituţionale care prin aplicarea lor ar asigura reglementarea situaţiei produse, ceea ce justifica urgenta mãsurilor luate prin ordonanta."
b) <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 7/1998 , precum şi Legea nr. 88/1999 de aprobare a ordonanţei sunt neconstituţionale, avându-se în vedere momentul în care aceasta a fost aprobatã. Astfel, deşi actul normativ a fost emis la 30 martie 1998, când Parlamentul se afla în sesiune, el a fost aprobat la 25 mai 1999 prin Legea nr. 88/1999, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 114 alin. (4) fraza finala din Constituţie.
c) Prevederile art. 5 alin. (1) din ordonanta, care prevãd ca sumele încasate necuvenit ca urmare a sãvârşirii contravenţiei se confisca, sunt contrare dispoziţiilor art. 41 alin. (8) din Constituţie, care nu prevãd posibilitatea confiscãrii acestor sume. Prin aceasta dispoziţie se incalca totodatã şi art. 41 alin. (1) din Constituţie, deoarece se instituie posibilitatea confiscãrii sumelor ce reprezintã, potrivit înţelegerii pãrţilor contractante, preţul serviciilor prestate. În mod greşit, considera autorul exceptiei, s-a reţinut ca îi sunt aplicabile prevederile <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 7/1998 , fãrã a se tine seama de faptul ca nu a desfãşurat şi nu desfãşoarã o activitate cu caracter de monopol, condiţie esenţialã pentru existenta contravenţiei prevãzute la art. 5 din ordonanta, în condiţiile în care, potrivit art. 134 din Constituţie, economia României este o economie de piata, în care statul trebuie sa asigure libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. Întrucât preţurile se stabilesc de agenţii economici pe baza de negociere, fãrã intervenţia statului, acesta nu putea interveni decât în cazurile limitativ prevãzute de lege şi numai pentru apãrarea unui interes public. Cum autorul exceptiei nu deţine monopolul natural al energiei electrice, acesta fiind deţinut de Societatea Comercialã "Electra" din Constanta, considera ca în mod greşit s-a reţinut în sarcina sa contravenţia şi confiscarea sumei provenite din tariful de transformare a energiei electrice din medie în aceea de joasa tensiune.
Exprimandu-şi opinia, instanta de judecata a apreciat ca excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 5 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 7/1998 este neîntemeiatã, pentru urmãtoarele motive:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, excepţiile impotriva ordonanţelor Guvernului pot fi ridicate numai pana la adoptarea legii de aprobare sau de respingere. Dupã aceasta data excepţia poate fi ridicatã numai în temeiul art. 144 lit. a), înainte de promulgarea legii de aprobare a ordonanţei. Ulterior promulgãrii legii de aprobare excepţia de neconstituţionalitate va putea fi din nou ridicatã, dar ea va viza de aceasta data legea ce va conţine dispoziţiile ordonanţei supuse aprobãrii.
În speta, autorul exceptiei a invocat neconstituţionalitatea <>art. 5 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 7/1998 în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, fãcând trimitere la Legea nr. 88/1999, pe care o considera neconstitutionala, fãrã sa aducã însã vreun argument în acest sens. Prin Legea nr. 88/1999 <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 7/1998 a fost aprobatã fãrã ca art. 5 sa fi fost modificat, iar conform art. 1 din lege, tariful de refurnizare a energiei electrice intra sub incidenta prevederilor ordonanţei. În aceste condiţii preţul energiei electrice este reglementat nu numai la producãtor, ci şi în faza de distribuire a acesteia pana la consumatorul final, negocierea altor preţuri în afarã celor avizate de Oficiul Concurentei fiind nelegalã.
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia este neîntemeiatã, pentru urmãtoarele motive:
a) <>Art. 5 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 7/1998 reglementeazã sancţiunea contravenţionalã a agenţilor economici care nu au respectat prevederile art. 2, potrivit cãrora ajustarea periodicã a preţurilor şi tarifelor produselor şi serviciilor care se executa sau se presteazã în ţara în cadrul activitãţilor cu caracter de monopol natural se realizeazã numai pe baza avizului Oficiului Concurentei, cu informarea prealabilã a Guvernului şi, respectiv, a acelor agenţi economici care au practicat alte preţuri sau tarife decât cele avizate ori fãrã avizul Oficiului Concurentei.
b) În legatura cu susţinerile autorului exceptiei potrivit cãrora s-a reţinut în mod greşit sãvârşirea contravenţiei în sarcina sa, întrucât nu deţine monopolul natural al energiei electrice, Guvernul considera ca prevederile <>art. 1 din Ordonanta de urgenta nr. 7/1998 nu se referã la agenţii care deţin monopolul natural, ci la produsele şi serviciile ce se executa sau sunt prestate "în cadrul activitãţilor cu caracter de monopol natural", ceea ce nu exclude incidenta prevederii şi asupra altor agenţi economici care desfãşoarã activitãţi în aceasta ramura a economiei. Totodatã nu se poate susţine nici faptul ca dreptul de proprietate al autorului exceptiei a fost afectat în vreun fel prin mãsura sanctionatorie luatã, întrucât art. 41 alin. (1) din Constituţie dispune ca atât conţinutul, cat şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Or, legea (ordonanta de urgenta criticata) prevede drept sancţiune şi confiscarea, fãcându-se astfel aplicarea şi a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Constituţie.
c) Dispoziţiile legale a cãror constitutionalitate este contestatã nu incalca nici prevederile art. 134 alin. (1) din Constituţie, întrucât asigurarea libertãţii comerţului se realizeazã prin respectarea legislaţiei economice în ansamblul sau, urmãrindu-se şi interesul public în activitatea comercialã. Pe cale de consecinta, unele restrangeri, conditionari sau mãsuri protectioniste pe care statul le-ar impune prin lege nu reprezintã o atingere adusã libertãţii comerţului şi nici interesului public.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile partii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei îl constituie prevederile <>art. 5 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 7/1998 privind preţurile şi tarifele produselor şi serviciilor care se executa sau se presteazã în ţara în cadrul activitãţilor cu caracter de monopol natural, al celor supuse prin lege unui regim special sau al regiilor autonome, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurentei, aprobatã prin Legea nr. 88/1999.
<>Art. 5 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 7/1998 prevede: "Nerespectarea de cãtre agenţii economici a prevederilor art. 2, practicarea altor preţuri sau tarife decât cele avizate sau fãrã avizul Oficiului Concurentei, precum şi prezentarea de date eronate la fundamentarea cererii de ajustare a preţurilor şi tarifelor constituie contravenţie, dacã fapta nu este sãvârşitã în astfel de condiţii încât sa fie consideratã, potrivit legii penale, infracţiune, şi se sancţioneazã cu amenda de la 10.000.000 lei la 50.000.000 lei. Sumele încasate necuvenit ca urmare a sãvârşirii contravenţiei se confisca, iar preţurile şi tarifele practicate greşit se corecteaza. Nivelul amenzilor va fi actualizat prin hotãrâre a Guvernului, în funcţie de nivelul inflaţiei."
Art. 2 din ordonanta de urgenta, text la care se face trimitere prin aceste prevederi, are urmãtorul cuprins: "(1) Preţurile şi tarifele produselor şi serviciilor prevãzute la art. 1 se pot ajusta periodic pe baza avizului Oficiului Concurentei, cu informarea prealabilã a Guvernului, în limitele preţului nominal rezultat din aplicarea, la preţul iniţial, a modificãrii parametrului de ajustare pentru fiecare produs sau serviciu, ţinându-se seama şi de prevederile programelor proprii de reducere a costurilor.
(2) În cazurile în care, pe baza analizei situaţiei financiare a producãtorilor sau a prestatorilor, a influentelor reale în costuri şi a avantajului cuvenit consumatorilor, Oficiul Concurentei avizeazã preţuri sau tarife mai mici decât nivelul nominal rezultat din aplicarea la preţul iniţial a modificãrii parametrului de ajustare, diferenţa nu se va lua în calcul la ajustarile ulterioare. În avizul Oficiului Concurentei se va mentiona, pe lângã preţul sau tariful ajustat, şi nivelul parametrului existent la data respectiva, fata de care se va determina modificarea parametrului respectiv la ajustarea ulterioara.
(3) Pentru energia electrica, energia termica şi serviciile internaţionale de telefonie şi de posta, ajustarea preţurilor şi tarifelor se va face pe baza cursului mediu de schimb al leului fata de dolarul S.U.A. pe primele 20 de zile ale lunii în care se solicita ajustarea, calculat pe baza datelor comunicate de Banca Nationala a României.
(4) Pentru celelalte produse şi servicii prevãzute în anexa la prezenta ordonanta de urgenta, preţurile şi tarifele se ajusteaza pe baza ultimului indice al preţurilor de consum publicat de Comisia Nationala pentru Statistica."
1. Autorul exceptiei susţine ca <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 7/1998 a fost adoptatã în temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţie, deşi nu era îndeplinitã condiţia cazului excepţional prevãzutã de acest text.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate sub acest aspect, Curtea constata ca este nefondata. Potrivit art. 114 alin. (4) din Constituţie, "În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenta. Acestea intra în vigoare numai dupã depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacã Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacã în mod obligatoriu". Rezulta din analiza acestui text ca pentru adoptarea ordonanţei de urgenta este necesarã îndeplinirea a doua condiţii: sa fie emisã în cazuri excepţionale, iar mãsurile adoptate sa prezinte caracter de urgenta. Deşi Constituţia nu precizeazã expres conţinutul notiunii de "cazuri excepţionale", prin Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995, Curtea Constituţionalã a statuat ca "prin cazuri excepţionale, în sensul art. 114 alin. (4) din Constituţie, se înţelege acele situaţii care nu se pot încadra în cele avute în vedere expres de lege. În consecinta, dacã legiuitorul nu a instituit o norma specifica unei circumstanţe excepţionale, ar fi contrar insesi voinţei acestuia ca regulile existente sa fie aplicate cazurilor excepţionale la care se referã art. 114 alin. (4) din Constituţie". Prin aceeaşi decizie s-a mai arãtat ca, în considerarea unor asemenea situaţii extreme, intervenţia Guvernului pe calea ordonanţei de urgenta, în temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţie, este justificatã de interesul public legat de caracterul anormal şi exclusiv al cazurilor excepţionale; "de aceea o astfel de mãsura se poate fundamenta numai pe necesitatea şi urgenta reglementãrii unei situaţii care, datoritã circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate în vederea evitãrii unei grave atingeri aduse interesului public". Tot astfel, prin Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998, Curtea Constituţionalã a subliniat caracterul obiectiv al cazului excepţional, "în sensul ca existenta sa nu depinde de vointa Guvernului, care, în asemenea împrejurãri, este constrâns sa reactioneze prompt pentru apãrarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenta". În consecinta, ordonanta de urgenta a Guvernului nu este condiţionatã de posibilitatea utilizãrii altor mijloace constituţionale, cum ar fi adoptarea iniţiativei legislative în procedura legislativã obişnuitã.
În lumina acestor considerente se constata ca din Nota de fundamentare a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 7/1998 rezulta ca adoptarea acestei ordonanţe în regim de urgenta se justifica prin existenta unor carente legislative în modul de funcţionare a mecanismelor preţurilor şi tarifelor, "cu dezavantajul de a nu sincroniza cererile de modificare a preţurilor şi tarifelor unor produse şi servicii importante în economie, concentrandu-le în valuri succesive devalorizarii interne şi externe a leului şi prelungind puseurile inflationiste, fãrã a tine seama de situaţia financiarã a producãtorilor şi prestatorilor şi de avantajul cuvenit consumatorilor". În aceste condiţii, se arata în continuare în nota de fundamentare, adãugarea unor prevederi legale care sa precizeze mai bine responsabilitãţile agenţilor economici şi sa defineascã rolul Guvernului poate determina progresele necesare în sensul atenuarii impactului asupra evoluţiei nivelului general al preţurilor. Se propun, de asemenea, reguli care sa reducã influenta timpului în rezolvarea cererii de modificare a preţurilor şi completãri prin care categoriile de preţuri sa se poatã negocia în cadrul unor acorduri de împrumut extern sau al unor programe de dezvoltare şi reabilitare a utilitãţilor. În acest mod prevederile ordonanţei de urgenta se înscriu în programul de apropiere a legislaţiei în domeniu de legislaţia europeanã şi contribuie la consolidarea stabilitatii macroeconomice.
De altfel, la aceeaşi soluţie de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate se ajunge şi pe baza argumentelor înfãţişate în opinia separatã formulatã la Decizia Curţii Constituţionale nr. 15 din 25 ianuarie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000, opinie pe care autorii acesteia o menţin şi în cauza de fata.
2. În legatura cu critica autorului exceptiei privind neconstituţionalitatea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 7/1998 , avându-se în vedere momentul adoptãrii ei de cãtre Parlament, Curtea constata ca şi aceasta critica este neîntemeiatã.
<>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 7/1998 a fost aprobatã prin Legea nr. 88/1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 1 iunie 1999. Dispoziţiile art. 114 alin. (4) fraza finala din Constituţie prevãd convocarea în mod obligatoriu a Parlamentului, dacã nu se afla în sesiune, fãrã sa se conditioneze de o anumitã data valabilitatea aprobãrii ordonanţei de urgenta. Or, ordonanta de urgenta supusã controlului de constitutionalitate a fost adoptatã la 30 martie 1998, data la care Parlamentul se afla în sesiune şi deci nu era necesarã convocarea acestuia. Faptul ca organul legislativ nu a aprobat ordonanta în acea sesiune nu are nici o consecinta asupra validitãţii acesteia.
3. Critica prevederilor <>art. 5 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 7/1998 , în sensul ca se stabilesc sancţiuni contravenţionale în cazul sãvârşirii de cãtre agenţii comerciali a unor fapte care sunt reglementate şi prin <>art. 4 din Legea concurentei nr. 21/1996 , lege care nu prevede nici o sancţiune, nu poate fi primitã.
Din Procesul-verbal de contravenţie din 26 martie 1999 al Inspectoratului de concurenta Constanta rezulta ca autorul exceptiei a fost sancţionat contraventional în temeiul <>art. 5 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 7/1998 , iar nu şi pentru încãlcarea unor dispoziţii din <>Legea concurentei nr. 21/1996 . În aceasta situaţie necorelarea unor dispoziţii din ordonanta criticata cu alte legi sau prevederi din acestea nu are relevanta în cauza, având în vedere ca, potrivit alin. (1) al <>art. 2 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, "Curtea Constituţionalã asigura controlul constituţionalitãţii legilor, a regulamentelor Parlamentului şi a ordonanţelor Guvernului", iar alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte ca "Sunt neconstituţionale prevederile actelor normative prevãzute la alin. (1), care incalca dispoziţiile sau principiile Constituţiei".
4. În legatura cu susţinerea ca prevederea din <>art. 5 alin. (1) al Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 7/1998 a mãsurii confiscãrii sumelor încasate necuvenit ca urmare a sãvârşirii contravenţiei incalca art. 41 alin. (1) şi (8) din Constituţie, Curtea constata ca este neîntemeiatã.
Potrivit dispoziţiilor alin. (1) al art. 41 din Legea fundamentalã "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", iar în conformitate cu dispoziţiile alin. (8) al aceluiaşi articol "Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii". În consecinta, prin ordonanta criticata, care are putere de lege, au fost prevãzute, în conformitate cu textul constituţional, condiţiile confiscãrii sumelor încasate ilicit ca urmare a sãvârşirii contravenţiei, şi nicidecum confiscarea unor bunuri dobândite licit.
5. În ceea ce priveşte critica formulatã de autorul exceptiei, potrivit cãreia dispoziţiile <>art. 5 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 7/1998 contravin prevederilor art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Constituţie, Curtea constata ca şi aceasta este neîntemeiatã. Alin. (1) al art. 134 stabileşte, într-adevãr, ca "Economia României este economie de piata". În conformitate însã cu alin. (2) lit. a) al aceluiaşi articol, "Statul trebuie sa asigure: a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;", iar potrivit lit. f), "crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calitãţii vieţii". Or, aceste cerinţe imperative nu pot fi realizate decât prin respectarea legislaţiei economice, în ansamblul sau, de cãtre toate persoanele care participa la activitatea economicã. De aceea dispoziţiile constituţionale invocate nu sunt incalcate prin prevederile art. 1 din ordonanta de urgenta criticata, potrivit cãrora "Produsele şi serviciile care se realizeazã sau, respectiv, se presteazã în ţara în cadrul activitãţilor cu caracter de monopol natural, cele care sunt supuse prin lege unui regim special sau cele realizate de regiile autonome şi ale cãror preţuri şi tarife se stabilesc cu avizul Oficiului Concurentei sunt prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta ordonanta de urgenta". Între produsele prevãzute în anexa, la prima poziţie figureazã energia electrica, iar preţurile şi tarifele produselor din anexa se pot ajusta periodic, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 7/1998 .
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 5 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 7/1998 privind preţurile şi tarifele produselor şi serviciilor care se executa sau se presteazã în ţara în cadrul activitãţilor cu caracter de monopol natural, al celor supuse prin lege unui regim special sau al regiilor autonome, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurentei, aprobatã prin Legea nr. 88/1999, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Construcţii Nuclearo-Electrice"-S.A. din Cernavoda în Dosarul nr. 7.920/1999 al Tribunalului Constanta.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 6 iulie 2000.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
OPINIE SEPARATĂ
Consider ca în cauza de fata nu sunt întrunite cerinţele constituţionale impuse de art. 114 alin. (4) din Legea fundamentalã, în sensul ca împrejurãrile invocate de Guvern pentru a se apela la adoptarea <>Ordonanţei de urgenta nr. 7/1998 , aprobatã şi modificatã prin Legea nr. 88 din 25 mai 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 1 iunie 1999, nu indreptateau adoptarea ei.
În opinia separatã pe care am formulat-o la Decizia nr. 234 din 20 decembrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 11 aprilie 2000, aratam ca "...în exerciţiul atribuţiilor sale privitoare la conducerea generalã a administraţiei publice, Guvernul dispune de un drept de apreciere asupra mãsurilor pe care trebuie sa le ia, fiind îndreptãţit, atunci când este confruntat cu o situaţie exceptionala, sa recurgã la adoptarea unei sau unor ordonanţe de urgenta, atunci când [...] un interes public major este periclitat şi nu este în mãsura sa facã fata situaţiei prin celelalte mijloace pe care Constituţia i le prevede pentru situaţii obişnuite".
Subliniam ca "...aceasta putere de apreciere nu poate avea caracter discretionar, arbitrar chiar, iar abuzul de ordonanţe de urgenta poate produce chiar un efect devastator asupra întregului sistem de izvoare ale dreptului pozitiv, perturband buna funcţionare a ansamblului autoritãţilor publice instituite de Constituţie". Autoritãţile afectate, evident la modul negativ, de un astfel de abuz sunt tocmai cele alese de electorat prin vot direct, având astfel cel mai înalt grad de legitimitate, şi anume Parlamentul României, a cãrui funcţie de unica autoritate legislativã ar fi simtitor ştirbitã, precum şi Preşedintele României, care n-ar mai avea posibilitatea de a recurge la mijloacele pe care Constituţia i le conferã pentru a solicita - în cazul când mãsurile respective s-ar lua, firesc, pe cale de lege - o noua examinare a legii, potrivit art. 77 alin. (2), aceasta fãrã a mai lua în seama imposibilitatea pentru şeful statului de a declansa controlul de constitutionalitate asupra normelor respective - dacã socoteşte ca este cazul - potrivit prerogativei pe care i-o rezerva art. 144 lit. a) din Legea noastrã fundamentalã.
Or, aceste autoritãţi - Parlamentul şi Preşedintele României - fac parte din categoria organelor reprezentative prin care, potrivit art. 2 din Constituţie, poporul roman exercita suveranitatea nationala, astfel încât adoptarea unor ordonanţe de urgenta cu încãlcarea art. 114 alin. (4) din Constituţie este de natura a perturba conceptia generalã a puterii constituante originare, potrivit cãreia Guvernul nu poate avea decât un rol subsecvent, în raport cu autoritãţile publice desemnate direct de popor prin vot universal, el extragandu-şi sursa şi legitimitatea din exerciţiul atribuţiilor constituţionale ce revin tocmai acestor autoritãţi. În consecinta, se produce astfel o inversare a rolului şi insemnatatii autoritãţilor publice din sistemul nostru constituţional, în sensul ca, pe o astfel de cale - prin care se adopta norme cu caracter primar, fãrã o indreptatire constituţionalã intemeiata - Guvernul apare în ipostaza de organ supraordonat fata de autoritãţi publice - care, prin poziţia lor constituţionalã, nu au cum sa-i fie inferioare - pe perioada în care ordonanţele de urgenta se aplica îndatã dupã depunerea lor la Parlament, urmatã de publicarea în Monitorul Oficial al României, şi pana la data la care urmeazã sa fie dezbãtute şi aprobate de cãtre Parlament.
Relevam în aceeaşi opinie separatã ca, prin definitie, "...cazul excepţional trebuie sa prezinte o însemnãtate deosebita, manifestatã prin existenta incontestabila a unui interes public major, care sa fie pus în pericol;" ca el "...trebuie sa fie cert şi, desigur, iminent", în sensul ca este pe cale sa se producã, "...situaţie în care Executivul nu este în mãsura sa îi facã fata pe alte cai instituite de Constituţie [...], decât prin ordonanta de urgenta".
În sfârşit, consideram în aceeaşi opinie ca "...aprecierea asupra caracterului excepţional al situaţiei intervenite, ce revine Guvernului, nu poate scapa controlului de constitutionalitate, deoarece preexistenta unei împrejurãri de fapt comportand necesitate şi urgenta în mãsura sa determine, în mod obligatoriu, recurgerea la ordonanta de urgenta trebuie sa constituie o condiţie de validitate a normei sub raport constituţional, aflatã astfel în competenta Curţii Constituţionale".
Dacã n-ar fi asa, ar insemna ca elementul care da valoare constituţionalã normei din ordonanta sa nu poatã sa fie cercetat de Curte, indiferent de natura lui; or, tocmai caracterul excepţional al situaţiei intervenite fundamenteazã constituţionalitatea normei cuprinse în ordonanta respectiva. Derobarea Curţii de la examinarea realitãţii cazului excepţional ar insemna, de fapt, considerarea normei ca aprioric constituţionalã, eliminandu-se astfel orice posibilitate de abuz, prin definitie în afarã Constituţiei, pana la data la care, ipotetic, autoritãţile publice arãtate mai sus vor putea sa îşi exercite atribuţiile, inclusiv pe plan constituţional.
Dupã pãrerea mea, în cauza de fata nu se poate susţine ca adoptarea ordonanţei de urgenta criticate de autorul exceptiei a fost dictata de apariţia unui caz excepţional, concluzie care poate fi desprinsa din examinarea probelor aflate la dosar.
Astfel, din Nota de fundamentare a ordonanţei reiese ca adoptarea acesteia a fost impusa de îmbunãtãţirea mecanismului preţurilor care prezintã "carente" ce constau "...într-un volum mare de munca consumat în activitatea de ajustare a acestora", cu serioase efecte negative, pe fundalul "...unei slabe informãri a Guvernului şi al lipsei posibilitãţilor unei minime implicari a acestuia în procesul de ajustare a preţurilor".
"Pãstrarea actualului cadru procedural, cu adãugarea unor prevederi care sa precizeze mai bine responsabilitatea agenţilor economici şi sa defineascã şi rolul Guvernului, se mai arata în aceeaşi nota, este de natura sa conducã la înregistrarea progreselor necesare în sensul eliminãrii impactului asupra evoluţiei nivelului general al preţurilor." În fine, adoptarea ordonanţei mai este justificatã de obligaţia autoritãţii competente de a informa Guvernul asupra modificãrilor de preţuri şi de faptul ca regulile pe care ea le cuprinde "...vor reduce presiunea timpului în rezolvarea cererii de modificare a preţurilor", subliniindu-se ca prevederile ordonanţei se înscriu în programul de apropiere a legislaţiei în domeniu de legislaţia europeanã.
Simptomatic şi definitoriu pentru situaţia în cauza este faptul ca în aceeaşi nota, ca de altminteri şi în punctul de vedere comunicat de Guvern cu nr. 5/2.624 din 12 aprilie 2000, aflat la dosar, nu este evocata prezenta unui caz excepţional, cãruia Guvernul nu avea cum sa-i facã fata decât prin adoptarea acestei ordonanţe.
În aceste condiţii nici nu se poate pune problema unei "erori manifeste de apreciere" a situaţiei respective de cãtre Guvern, asa cum subliniam în opinia separatã formulatã la Decizia nr. 234/1999 evocata mai sus; în cauza de fata nu poate fi vorba de nici o eroare, deoarece Guvernul a recurs la aplicarea art. 114 alin. (4) din Constituţie, ca şi cum acest fapt ar fi intrat în aria sa normalã de reglementare, ca o modalitate alternativa la lege, dar fãrã indreptatirea constituţionalã pe care, unica, ar fi putut-o fundamenta.
Aceasta împrejurare nu a trecut neobservata.
În Avizul nr. 233 din 25 martie 1998, aflat la dosar, emis cu privire la proiectul acestei ordonanţe, Consiliul Legislativ preciza: "În raport cu procedura de legiferare aleasã de Guvern, respectiv cea prevãzutã în art. 114 alin. (4) din Constituţie, este necesar ca în Nota de fundamentare sa se motiveze în ce constau urgenta şi situaţia exceptionala care motiveaza aceasta cale."
Observatia a rãmas însã fãrã urmãri.
În aceasta împrejurare, a considera aceasta ordonanta ca fiind conformã cu prevederile art. 114 alin. (4) din Constituţie înseamnã a-i atribui, chiar în afarã ratiunilor invocate pentru adoptarea ei, caracterul de act impus de un caz excepţional, pe care însãşi autoritatea emitenta nu îl invoca. Pe cale de consecinta, în situaţii similare celei de fata, simplul fapt al intitularii actului guvernamental drept "ordonanta de urgenta" îi va conferi acestuia ipso facto caracter constituţional, de vreme ce Curtea nu are competenta sa se preocupe de realitatea cazului excepţional, chiar dacã Guvernul însuşi nu îi demonstreaza, cu argumente credibile, existenta, pentru a se putea susţine ca exigenţele constituţionale au fost respectate.
Considerând, în concluzie, ca prevederile art. 114 alin. (4) din Constituţie au fost incalcate în cazul de fata, opinez ca, pe acestei temei, excepţia de neconstituţionalitate trebuia admisã.
Judecãtor,
conf. univ. dr. Florin Bucur Vasilescu
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
