Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 130 din 13 octombrie 1998 referitoare la constitutionalitatea dispozitiilor art. 59 alin. 1 din Legea Curtii Supreme de Justitie nr. 56/1993
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 473 din 9 decembrie 1998
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Claudia Miu - magistrat-asistent şef
Pe rol, soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 59 alin. 1 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993 , ridicatã de recurentul Dinu Emil-Dumitru în Dosarul nr. 564/1997 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia de contencios administrativ.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa din data de 6 octombrie 1998, în prezenta autorului exceptiei, lipsind reprezentantul Presedentiei României, pentru care procedura de citare este legal îndeplinitã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Curtea Suprema de Justiţie - Secţia de contencios administrativ, prin Încheierea din 18 februarie 1998, pronunţatã în Dosarul nr. 564/1997, a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 59 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993 , ridicatã de recurentul Dinu Emil-Dumitru.
Din încheierea de sesizare, ca şi din actele şi lucrãrile dosarului menţionat al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia de contencios administrativ, rezulta ca obiectul litigiului pe fond îl constituie acţiunea introdusã la data de 26 septembrie 1996 de cãtre domnul Dinu Emil-Dumitru, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, impotriva Presedentiei României "pentru refuzul nejustificat de a soluţiona cererea de autorizare a urmãririi penale şi a trimiterii în judecata a domnului Vasile Manea-Dragulin, fost procuror general, precum şi pentru refuzul nejustificat de a soluţiona reclamaţia privind nesoluţionarea cererii respective". Recurentul Dinu Emil-Dumitru a solicitat autorizarea menţionatã, întrucât, potrivit opiniei sale, domnul Vasile Manea-Dragulin se face vinovat de "sãvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevãzute la art. 246 alin. 1 din Codul penal şi ultraj prevãzut la art. 239 alin. 1 din Codul penal", prin eliberarea sa "absolut ilegala şi abuzivã" din funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângã Judecãtoria Sectorului 3 Bucureşti.
Prin Sentinta civilã nr. 1.180 din 12 decembrie 1996 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ, acţiunea a fost respinsã; impotriva acestei sentinţe Dinu Emil-Dumitru a formulat recurs.
În fata instanţei de recurs, recurentul a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 59 din Legea nr. 56/1993 . Atât în încheierea de sesizare, cat şi în cererea prin care s-a ridicat excepţia şi în cererea de recurs se susţine ca dispoziţiile acestui text sunt neconstituţionale în mãsura în care ele nu se aplica procurorului general şi adjunctilor sãi, întrucât incalca dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1), potrivit cãrora "cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri" şi dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (1), în baza cãrora "cetãţenii beneficiazã de drepturile şi libertãţile consacrate prin Constituţie şi prin alte Legi". Tot astfel se arata ca se incalca principiul potrivit cãruia "justiţia este unica şi egala pentru toţi". Autorul exceptiei susţine, de asemenea, ca, potrivit art. 16 alin. (3) din Constituţie, "egalitatea în drepturi este aplicabilã şi cetãţenilor care ocupa funcţii ori demnitati publice", iar aceste dispoziţii impun ca procurorul general sa beneficieze de "dreptul garanţie - regula specialã de protecţie prevãzutã de <>art. 59" din Legea nr. 56/1993 şi sa nu poatã fi urmãrit penal ori trimis în judecata "fãrã autorizarea Preşedintelui României", întocmai ca preşedintele Curţii Supreme de Justiţie şi cei enumerati prin dispoziţia legalã atacatã.
În continuare, în esenta, sunt utilizate argumente în sprijinul sustinerii ca dispoziţiile constituţionale anterior citate "impun ca procurorul general sa beneficieze de dreptul garanţie specialã de protecţie prevãzut de <>art. 59 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993 , de a nu fi urmãrit penal sau contraventional, ori trimis în judecata fãrã autorizarea Preşedintelui României, întocmai ca preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, vicepreşedintele, preşedinţii de secţii şi ceilalţi judecãtori ai acestei Curţi", deoarece, în conformitate cu dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, procurorul general are calitatea de magistrat; acesta face parte din aceeaşi ierarhie a funcţiilor de conducere, având în vedere ca, potrivit prevederilor art. 47 din legea anterior menţionatã, ierarhia funcţiilor de conducere în cadrul corpului magistraţilor se stabileşte în raport cu nivelul instanţelor şi al parchetelor; întocmai ca şi preşedintele, vicepreşedintele, preşedinţii de secţii şi ceilalţi judecãtori ai Curţii Supreme de Justiţie, procurorul general este numit în funcţie de Preşedintele României, pe o durata de 6 ani, la propunerea Consiliului Suprem al Magistraturii; funcţia de "procuror general al României constituie o demnitate publica, nefiind echivalenta funcţiei de simplu magistrat"; ministrul justiţiei, conform prevederilor constituţionale şi ale Legii nr. 92/1992, nu are autoritate asupra "procurorului general al României", pentru ca nu are atribuţii de numire a lui în funcţie şi, implicit, nu poate aviza urmãrirea penalã sau trimiterea sa în judecata"; Preşedintele României autorizeaza urmãrirea penalã a persoanelor pe care le numeşte în demnitati publice potrivit art. 108 alin. (2) din Constituţie, "neputând fi admisã discriminarea negativa a procurorului general al României"; lipsa unor reglementãri explicite privind condiţiile speciale de urmãrire penalã ori de trimitere în judecata a procurorului general nu poate fi interpretatã în sensul ca acesta nu ar beneficia de aceleaşi reguli speciale de protecţie, prevãzute la <>art. 59 din Legea nr. 56/1993 , de care beneficiazã ceilalţi demnitari aflaţi în aceeaşi situaţie juridicã.
Curtea Suprema de Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi-a exprimat opinia ca, deşi excepţia de neconstituţionalitate este admisibilã, fiind în conformitate cu dispoziţiile art. 23 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, aceasta este nefondata.
În temeiul prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, s-au solicitat puncte de vedere preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
În punctul de vedere al Guvernului se arata ca, prin excepţia ridicatã, nu se "pune problema neconstitutionalitatii prevederilor citate din <>Legea nr. 56/1993 , ci aceea a interpretãrii lor extensive, în sensul ca ele ar trebui sa fie aplicabile şi altui magistrat care nu are calitatea de judecãtor al Curţii Supreme de Justiţie". Se mai susţine ca, întrucât <>Legea nr. 56/1993 are caracter special, dispoziţiile sale sunt de stricta interpretare şi aplicare. În consecinta, Guvernul considera ca excepţia "nu poate fi reţinutã ca admisibilã".
Preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului şi ale autorului exceptiei, precum şi dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:
Dispoziţia legalã atacatã din <>Legea nr. 56/1993 are urmãtorul cuprins:
"Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, vicepreşedintele, preşedinţii de secţii şi ceilalţi judecãtori ai acestei Curţi nu pot fi urmãriţi penal sau contraventional ori trimişi în judecata fãrã autorizarea Preşedintelui României.
Ministerul de Interne are obligaţia sa acorde, la cerere, protecţie magistraţilor şi familiilor lor, în cazurile în care viata, integritatea corporalã sau avutul acestora sunt supuse unei ameninţãri."
Curtea, examinandu-şi competenta potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, urmeazã sa se pronunţe numai asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor alin. 1 al <>art. 59 din Legea nr. 56/1993 , pentru ca, deşi prin excepţie a fost atacat articolul în integralitatea sa, nici din cererea prin care s-a ridicat excepţia şi nici din încheierea de sesizare nu rezulta vreo referire la dispoziţiile alin. 2 al art. 59.
Se retine ca autorul exceptiei considera ca alin. 1 al <>art. 59 din Legea nr. 56/1993 ar trebui sa prevadã ca nici procurorul general de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie sa nu poatã fi urmãrit penal sau contraventional ori trimis în judecata fãrã autorizarea Preşedintelui României. În mãsura în care textul legal atacat nu se aplica şi procurorului general al Parchetului de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie, se incalca dispoziţiile constituţionale care consacra principiul egalitãţii, "neputând fi admisã discriminarea negativa a procurorului general". În opinia autorului exceptiei, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, preşedinţii de secţie, vicepreşedinţii, ceilalţi judecãtori şi procurorul general al Parchetului de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie se bucura de drepturile şi libertãţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi, în mod egal, potrivit prevederilor art. 15 alin. (1) şi ale art. 16 alin. (1) şi (3) din Constituţie.
Curtea retine însã ca atât art. 15 alin. (1), cat şi art. 16 alin. (1) din Constituţie privesc drepturi cetatenesti, garantand egalitatea în drepturi a cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, iar nu egalitatea autoritãţilor sau a demnitarilor în fata legii.
Nu este intemeiata nici susţinerea ca, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (3) din Constituţie, "egalitatea în drepturi este aplicabilã şi cetãţenilor care ocupa funcţii şi demnitati publice", fiindca aceasta dispoziţie reglementeazã dreptul exclusiv al cetãţenilor romani cu domiciliul în ţara de a ocupa funcţii şi demnitati publice.
Se constata ca legiuitorul constituant a stabilit distinct pentru autoritãţile publice norme fundamentale de organizare şi funcţionare în titlul III al Constituţiei, denumit "Autoritãţile publice", şi, de asemenea, în secţiuni distincte, la cap. VI "Autoritatea judecãtoreascã", reglementãri cu privire la instanţele de judecata şi cu privire la Ministerul Public, creând şi statute diferite pentru judecãtori şi pentru procurori.
Dispoziţiile constituţionale ale art. 124 referitoare la statutul judecãtorilor prevãd ca aceştia sunt numiţi de Preşedintele României şi sunt inamovibili, iar cele ale art. 131 referitoare la statutul procurorilor prevãd ca aceştia îşi desfãşoarã activitatea potrivit principiului legalitãţii, al imparţialitãţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.
Statutul legal al magistraţilor a fost reglementat prin Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, în noţiunea de "magistrat" fiind incluşi atât judecãtorii, cat şi procurorii.
Cu toate ca dispoziţiile art. 130 din Constituţie nu prevãd ca procurorii sunt numiţi de Preşedintele României, numirea acestora în acelaşi mod cu numirea judecãtorilor se realizeazã în temeiul art. 133 alin. (1), coroborat cu art. 94 lit. c) din Constituţie.
Însã, prin efectul numirii, procurorii nu sunt inamovibili, fiindca inamovibilitatea nu decurge din actul de numire, ci din norma constituţionalã; or, legiuitorul constituant a stabilit prin art. 124 din legea fundamentalã ca sunt inamovibili numai judecãtorii, iar nu şi procurorii.
Acelaşi statut constituţional diferit a fost avut în vedere de legiuitor şi la elaborarea dispoziţiilor <>art. 59 din Legea nr. 56/1993 , prevãzând numai pentru preşedintele, vicepreşedintele, preşedinţii de secţii şi pentru ceilalţi judecãtori ai Curţii Supreme de Justiţie condiţia autorizãrii de cãtre Preşedintele României a urmãririi lor penale sau contravenţionale ori pentru trimiterea în judecata.
Textul alin. 1 al <>art. 59 din Legea nr. 56/1993 este criticat şi pentru ca incalca dispoziţiile art. 108 alin. (2) din Constituţie, care, susţine autorul exceptiei, prevãd ca Preşedintele României autorizeaza "urmãrirea penalã a persoanelor numite în demnitati publice". Curtea retine însã ca prevederile art. 108 alin. (2) din Constituţie se referã la dreptul Camerei Deputaţilor, al Senatului şi al Preşedintelui României sa ceara urmãrirea penalã a membrilor Guvernului, precum şi la dreptul Preşedintelui României sa dispunã suspendarea acestora din funcţie.
Fata de cele de mai sus, urmeazã sa se constate ca dispoziţia legalã atacatã este constituţionalã.
În afarã considerentelor arãtate deja, soluţia respingerii exceptiei se impune şi pentru ca în exercitarea controlului de constitutionalitate, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, Curtea nu poate modifica sau completa prevederea legalã supusã controlului. Aceasta ar insemna ca instanta de contencios constituţional sa se transforme în legiuitor pozitiv, ceea ce este contrar dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Constituţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 58 alin. (1) şi al art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 2 alin. (3), al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 59 alin. 1 din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993 , ridicatã de Dinu Emil-Dumitru în Dosarul nr. 564/1997 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia de contencios administrativ.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 13 octombrie 1998.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent şef,
Claudia Miu
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
