Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 13 din 9 februarie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a art. 2 pct. 11 din Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, republicata
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 26 aprilie 1999
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Gheorghe Batranu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 2 pct. 11 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încãlcare a unor norme de convieţuire socialã, a ordinii şi liniştii publice, republicatã, excepţie ridicatã de Dan Iosif, Zainea Gheorghe, Gorodea Tiberiu Silviu Ioan, Zlotea Marian, Schicht Mariana, Macovei Dragos Geni şi Radu Sorin Daniel în Dosarul nr. 9.380/1998 al Judecãtoriei Sectorului 3 Bucureşti.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 26 ianuarie 1999, în prezenta pãrţilor: Dan Iosif, personal şi asistat de avocat Iorgovan Antonie, Schicht Mariana, Gorodea Tiberiu Silviu Ioan, Zlotea Marian, Radu Sorin Daniel şi a reprezentantului Ministerului Public, lipsa fiind celelalte pãrţi, legal citate: Zainea Gheorghe şi Macovei Dragos Geni. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 2 februarie 1999 şi, apoi, pentru data de 9 februarie 1999.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 1 septembrie 1998, Judecãtoria Sectorului 3 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 2 pct. 11 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încãlcare a unor norme de convieţuire socialã, a ordinii şi liniştii publice, republicatã, excepţie ridicatã de Dan Iosif, Zainea Gheorghe, Gorodea Tiberiu Silviu Ioan, Zlotea Marian, Schicht Mariana, Macovei Dragos Geni şi Radu Sorin Daniel.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 11, "în special" teza finala - "ori refuzul de a le pãrãsi la cererea organelor de ordine" - din <>Legea nr. 61/1991 , se arata ca textul este specific "regimurilor autocratice" şi nu poate fi acceptat într-o ţara democratica, fiind contrar prevederilor Constituţiei, reglementãrilor internaţionale şi jurisdicţiei Curţii Europene a Drepturilor Omului. Se susţine ca <>art. 2 pct. 11 din Legea nr. 61/1991 contravine Constituţiei României, şi anume:
- art. 1 alin. (3), care stabileşte principiul statului de drept şi al democraţiei, prin aceea ca, datoritã neclaritatii textului legal, care ar trebui sa prevadã "refuzul nejustificat" de a pãrãsi sediul unei instituţii publice, se creeazã posibilitatea unei conduite abuzive din partea organelor de ordine;
- art. 49 alin. (2), referitor la principiul proportionalitatii, deoarece, deşi Constituţia nu reglementeazã în mod expres "dreptul de protest prin declararea grevei foamei", reglementeazã dreptul la greva, libertatea întrunirilor, dreptul de petiţionare, libertatea de exprimare, dreptul la viata, dreptul la ocrotirea sãnãtãţii, dreptul la asociere. Într-o interpretare sistematica, "dreptul de protest prin declararea grevei foamei apare ca un corolar al existenţei celor 7 drepturi fundamentale, dar într-o interpretare restrictiva, ce se bazeazã pe analogia legii, el ne poate aparea ca o dimensiune a dreptului la greva, când este vorba de membrii unei asociaţii constituite pe alte criterii decât cele profesionale". În orice interpretare, protestul prin greva foamei presupune "obligaţia din partea agenţilor, a funcţionarilor şi a demnitarilor publici de a nu face ceea ce este de natura a goli protestul de conţinut". Chiar dacã nu exista tratate şi pacte internaţionale cu privire la greva foamei, conţinutul acestui drept este impus, fãrã putinta de tagada, prin uzanţele naţionale şi internaţionale. Locul unde este declarata greva foamei apare ca fiind un element fundamental al dreptului însuşi, iar evacuarea forţatã, a celui aflat în greva foamei, fãrã decizia medicilor, echivaleaza cu încãlcarea dreptului.
Se susţine, de asemenea, ca textul contravine reglementãrilor internaţionale, şi anume:
- Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern, <>art. 2 pct. 11 din Legea nr. 61/1991 nefiind în concordanta cu art. 1, 2, 7, art. 29 alin. 2 şi art. 30 din aceasta; greva foamei, în loc sa rãmânã o forma de protest a persoanelor fizice impotriva "autoritãţii abuzive", care acţioneazã "cu exces de putere", risca sa devinã un instrument al politicianismului; greva foamei este expresia manifestãrii "libertãţii de opinie", iar acest drept implica "dreptul de a nu fi tulburat pentru opiniile sale", în timp ce articolul criticat admite acţiunea în forta a organelor de ordine;
- Pactului internaţional relativ la drepturile economice, sociale şi culturale, care consacra drepturi fundamentale ale omului stabilite "pe cale cutumiara", respectiv dreptul la greva foamei pe care autoritãţile l-au încãlcat;
- prevederilor Convenţiei impotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente crude, inumane sau degradante, precum şi ale Convenţiei privind statutul refugiatilor, deoarece "invita practic organele de ordine sa creeze dureri sau suferinţe celor care refuza a pãrãsi sediile".
Totodatã se mai susţine ca textul atacat contravine art. 3, 5, 10, 17 şi 18 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, ştiut fiind ca restrangerile drepturilor legale trebuie sa apara ca mãsuri necesare într-o societate democratica; sancţiunea avutã în vedere, oricât de mica a fost, nu apare ca necesarã într-o societate democratica.
Exprimandu-şi opinia asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate, instanta considera ca, deşi <>Legea nr. 61/1991 este anterioarã Constituţiei, modificarea acesteia prin <>Legea nr. 132/1996 echivaleaza cu receptarea sa expresã de cãtre noul regim constituţional şi deci nu se pune problema aplicãrii prevederilor art. 150 alin. (1) din legea fundamentalã. Apreciazã, de asemenea, ca în speta nu sunt cauze de inadmisibilitate în sensul <>art. 23 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 . Pe fond, instanta arata ca intreaga argumentare a exceptiei de neconstituţionalitate este construitã în jurul dreptului la greva foamei, ca drept impus pe cale cutumiara. Dreptul la greva foamei, ca natura, se afla în strânsã legatura cu dreptul unei persoane de a dispune de ea însãşi şi cu libertatea de exprimare, drepturi prevãzute la art. 26 şi 30 din Constituţie. Se mai arata ca toate reglementãrile interne şi internaţionale prevãd posibilitatea unor limitãri şi restrangeri în exercitarea drepturilor. <>Art. 2 pct. 11 din Legea nr. 61/1991 exprima faptul ca legiuitorul a apreciat ca pãtrunderea, ocuparea ori refuzul de a pãrãsi spaţiile expres şi limitativ prevãzute de lege, în care accesul sau ocuparea s-a fãcut cu nesocotirea unor norme legale instituite în prealabil, prezintã gradul de pericol social specific unei contravenţii şi trebuie sancţionatã în consecinta. Deşi teza finala a art. 2 pct. 11 nu circumstantiaza în concret ipoteza refuzului de a pãrãsi spaţiile menţionate la cererea organelor de ordine, este evident ca a fost avutã în vedere fie situaţia în care o persoana pãtrunde în spaţiul respectiv cu încãlcarea normei de acces, fie situaţia în care, deşi a respectat normele de acces, persoana în cauza aduce atingere ordinii publice prin conduita sa ulterioara. Instanta mai arata ca declararea grevei foamei în sediul Guvernului şi rãmânerea în sediu, peste program, reprezintã o încãlcare a normelor legale. <>Art. 2 pct. 11 din Legea nr. 61/1991 reprezintã o restrangere legalã şi proporţionalã a exerciţiului dreptului la greva foamei, iar textul nu contravine art. 26 alin. (2) şi nici art. 49 din Constituţie. În concluzie, opinia instanţei este în sensul respingerii exceptiei de neconstituţionalitate.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciazã ca prevederile <>art. 2 pct. 11 din Legea nr. 61/1991 sunt constituţionale, deoarece atât dispoziţiile din Constituţie, cat şi reglementãrile internaţionale recunosc şi garanteazã drepturi şi libertãţi "în anumite limite" şi cu posibilitatea restrângerii exerciţiului lor, iar conform art. 49 din Constituţie restrangerea exerciţiului trebuie sa fie legalã, proporţionalã şi sa nu afecteze existenta dreptului. Astfel legiuitorul a înţeles sa sanctioneze pãtrunderea, ocuparea fãrã drept şi refuzul de a pãrãsi, la cererea organelor de ordine, unele instituţii. Se considera ca, şi în cazul în care pãtrunderea într-o instituţie s-a fãcut în mod legal, refuzul de a o pãrãsi, la cererea organelor de ordine, constituie contravenţie. Cu referire la dreptul la greva foamei "ca forma de protest necontestata", se arata ca declararea acesteia nu trebuie sa aducã atingere drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale altor persoane şi nici normelor care vizeazã ordinea publica. În speta, restrangerea acestei libertãţi este legalã şi proporţionalã cu situaţia care a determinat-o.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
<>Art. 2 pct. 11 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încãlcare a unor norme de convieţuire socialã, a ordinii şi liniştii publice, modificatã şi republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 24 ianuarie 1997, prevede: "Constituie contravenţie sãvârşirea oricãreia dintre urmãtoarele fapte, dacã nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, sa fie considerate infracţiuni: [...]
11) pãtrunderea, cu încãlcarea normelor legale de acces, în sediile autoritãţilor publice centrale şi locale, instituţiilor publice, instituţiilor de învãţãmânt şi spaţiilor aparţinând acestora, indiferent de destinaţia lor, regiilor autonome, societãţilor comerciale, partidelor sau altor formaţiuni politice, organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, ambasadelor şi reprezentantelor altor state ori ale organizaţiilor internaţionale de pe teritoriul României, precum şi ocuparea fãrã drept a terenurilor aparţinând ambasadelor şi reprezentantelor sau a terenurilor situate în perimetrul acestora ori refuzul de a le pãrãsi la cererea organelor de ordine."
Excepţia cu care Curtea Constituţionalã a fost sesizatã prin Încheierea din 1 septembrie 1998 vizeazã neconstituţionalitatea <>art. 2 pct. 11 din Legea nr. 61/1991 , teza finala "ori refuzul de a le pãrãsi la cererea organelor de ordine", precum şi neconstituţionalitatea restrângerii exercitãrii dreptului la greva foamei.
I. Examinând critica potrivit cãreia teza finala a <>art. 2 pct. 11 din Legea nr. 61/1991 - "ori refuzul de a le pãrãsi la cererea organelor de ordine" - este neconstitutionala, deoarece redactarea corecta a textului ar fi "refuzul fãrã drept" sau "refuzul nejustificat", cu reglementarea unei cai de atac în ceea ce priveşte aprecierea acestui refuz de cãtre organul de ordine, Curtea Constituţionalã constata ca aceasta este neîntemeiatã şi urmeazã a fi respinsã.
Conform <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, "În exercitarea controlului, Curtea Constituţionalã se pronunţa numai asupra problemelor de drept, fãrã a putea modifica sau completa prevederea legalã supusã controlului". În speta, se solicita Curţii Constituţionale sa constate ca textul criticat este neconstitutional datoritã unei omisiuni de reglementare. Controlul de constitutionalitate nu poate privi omisiuni de reglementare, deoarece, altminteri, Curtea Constituţionalã s-ar transforma în legiuitor.
În acest sens este şi jurisprudenta Curţii Constituţionale, cuprinsã, de exemplu, în deciziile nr. 207 din 5 iunie 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 18 februarie 1998, nr. 213 din 12 iunie 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 19 februarie 1998, şi nr. 38 din 26 februarie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 13 mai 1998.
II. Din analiza criticii referitoare la neconstituţionalitatea restrângerii exercitãrii dreptului la greva foamei, Curtea Constituţionalã constata, de asemenea, ca aceasta este neîntemeiatã şi urmeazã a fi respinsã.
Dreptul la greva foamei nu este un drept constituţional, nominalizat ca atare printre drepturile şi libertãţile fundamentale reglementate de Constituţie în cap. II al titlului II "Drepturile, libertãţile şi îndatoririle fundamentale". Art. 40 din Constituţie reglementeazã dreptul la greva ca un drept care aparţine salariaţilor, pentru apãrarea intereselor profesionale, economice şi sociale, drept ce poate fi exercitat în condiţiile şi în limitele stabilite de lege. Nici reglementãrile internaţionale invocate de autorul exceptiei - Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale şi Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice - nu prevãd dreptul la greva foamei. De altfel, însuşi autorul exceptiei de neconstituţionalitate recunoaşte ca dreptul la greva foamei s-a impus ca drept fundamental al omului prin cutuma, invocand în acest sens art. 5 alin. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, potrivit cãruia: "Nu se poate admite nici o restrictie sau derogare de la drepturile fundamentale ale omului, recunoscute sau în vigoare în orice ţara în virtutea unor legi, convenţii, regulamente sau cutume, sub pretextul ca prezentul pact nu recunoaşte aceste drepturi sau le recunoaşte într-o mãsura mai mica."
Din cele arãtate rezulta ca dreptul la greva foamei nu este prevãzut nici de Constituţie, nici de reglementãrile internaţionale, pentru a face posibila aplicarea art. 20 alin. (1) din legea fundamentalã, potrivit cãruia "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte". Greva foamei este o modalitate de protest sau de exprimare a opiniilor, iar nu un drept constituţional a cãrui exercitare a fost restrânsã, asa cum susţine autorul exceptiei de neconstituţionalitate.
Din aceasta perspectiva, greva foamei poate privi, asa cum se arata şi în motivarea exceptiei, exerciţiul mai multor drepturi şi libertãţi. Legislaţia, doctrina şi jurisprudenta au respins şi resping constant existenta unor drepturi sau libertãţi absolute. Trebuie menţionat, în acest sens, art. 4 din Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetãţeanului (Franta, 1789), potrivit cãruia: "Libertatea consta în a putea face tot ceea ce nu este în detrimentul altuia; astfel exercitarea drepturilor naturale ale fiecãrui om nu are alte limite decât pe acelea care asigura celorlalţi membri ai societãţii posibilitatea exercitãrii aceloraşi drepturi. Aceste limite nu pot fi determinate decât prin lege."
Din dispoziţiile actelor juridice internaţionale rezulta ca asigurarea unui just echilibru între interesele individuale şi interesele celorlalţi sau interesul general este o exigenta imperativa. Astfel Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, prin art. 10, care reglementeazã libertatea de exprimare, stabileşte la alin. 2 ca: "Exercitarea acestor libertãţi ce comporta îndatoriri şi responsabilitãţi poate fi supusã unor formalitãţi, condiţii, restrangeri sau sancţiuni prevãzute de lege, care constituie mãsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritorialã sau siguranta publica, apãrarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sãnãtãţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecãtoreşti." Practic, convenţia preia din dispoziţiile art. 29 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, care se referã la îndatoriri ale individului fata de colectivitate, la îngrãdiri stabilite de lege în scopul exclusiv al asigurãrii recunoaşterii şi respectului drepturilor celorlalţi şi în vederea satisfacerii cerinţelor juste ale moralei, ordinii publice şi bunastarii generale, într-o societate democratica. În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 19 pct. 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, în virtutea cãrora exercitarea libertãţilor poate fi supusã anumitor limitãri ce trebuie însã stabilite în mod expres prin lege şi care sunt necesare, printre altele, apãrãrii ordinii publice.
În spiritul acestor documente juridice internaţionale, Constituţia României prevede: prin art. 25, posibilitatea stabilirii condiţiilor exercitãrii dreptului la libera circulaţie; prin art. 26, obligaţia de a nu incalca drepturile şi libertãţile altora, ordinea publica sau bunele moravuri; prin art. 30, interdicţii la libertatea de exprimare; prin art. 36, organizarea paşnicã şi fãrã arme a întrunirilor; prin art. 40, posibilitatea limitãrii exercitãrii dreptului la greva; prin art. 41, posibilitatea stabilirii de limite ale dreptului de proprietate; prin art. 49, posibilitatea restrângerii exerciţiului exercitãrii unor drepturi pentru ...apãrarea ordinii publice; prin art. 54, obligaţia exercitãrii drepturilor şi libertãţilor constituţionale cu buna-credinţa şi cu respectul drepturilor şi libertãţilor celorlalţi.
În ceea ce priveşte invocarea, în susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate, a Convenţiei impotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, la care România a aderat prin <>Legea nr. 19/1990 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 10 octombrie 1990, Curtea constata ca, având în vedere definitia data de aceasta torturii, singura în mãsura sa aprecieze dacã în cauza sunt aplicabile prevederile convenţiei este instanta de judecata. Conform art. 1 din convenţie "termenul tortura înseamnã orice act prin care se provoacã unei persoane, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, fizice ori psihice, mai ales cu scopul de a obţine, de la aceasta persoana sau de la o persoana terta, informaţii sau mãrturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terta persoana l-a comis ori este banuita ca l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni asupra unei terţe persoane, sau pentru oricare alt motiv bazat pe o forma de discriminare, oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau astfel de suferinţe sunt aplicate de cãtre un agent al autoritãţii publice sau de orice alta persoana care acţioneazã cu titlu oficial, sau la instigarea ori cu consimţãmântul expres sau tacit al unor asemenea persoane. Acest termen nu se referã la durerea ori suferinţele rezultând din sancţiuni legale, inerente acestor sancţiuni sau ocazionate de ele."
Curtea Constituţionalã constata, de asemenea, ca în speta nu este aplicabil principiul proportionalitatii prevãzut la art. 49 din Constituţie, de vreme ce dreptul la greva foamei nu este un drept constituţional.
<>Art. 2 pct. 11 din Legea nr. 61/1991 este criticat şi sub aspectul încãlcãrii art. 1 alin. (3) din Constituţie, care stabileşte ca "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme şi sunt garantate". Într-adevãr, statul de drept implica, prioritar, respectarea legii, iar statul democratic este prin excelenta un stat în care se manifesta domnia legii. Constituţia, în art. 8 şi art. 117, foloseşte categoria "democratie constituţionalã", care permite pluralismul de idei şi de comportamente, dar în anumite coordonate, cãrora prevederile <>art. 2 pct. 11 din Legea nr. 61/1991 nu le contravin. Chiar dacã aplicarea dispoziţiilor legale criticate se realizeazã uneori abuziv, contrar convingerilor, sentimentelor sau asteptarilor celor supuşi acţiunii, aceasta nu este o problema de constitutionalitate, ci de aplicare a legii, asupra cãreia Curtea Constituţionalã nu se poate însã pronunţa.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 pct. 11 teza finala ("ori refuzul de a le pãrãsi la cererea organelor de ordine") din <>Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încãlcare a unor norme de convieţuire socialã, a ordinii şi liniştii publice, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 24 ianuarie 1997, excepţie ridicatã de Dan Iosif, Zainea Gheorghe, Gorodea Tiberiu Silviu Ioan, Zlotea Marian, Schicht Mariana, Macovei Dragos Geni şi Radu Sorin Daniel în Dosarul nr. 9.380/1998 al Judecãtoriei Sectorului 3 Bucureşti.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 9 februarie 1999.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
----------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
