Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 13 din 20 ianuarie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 140 alin. 2, ale art. 159 alin. 13 si ale art. 160^c alin. 1 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 76 din 29 ianuarie 2004
Costicã Bulai - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Nicoleta Grigorescu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140 alin. 2, ale art. 159 alin. 13 şi ale art. 160^c alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Ion Emil Popescu în Dosarul nr. 9.570/2002 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penalã.
La apelul nominal rãspunde avocat Maria Antonescu, pentru autorul excepţiei, constatându-se lipsa celorlalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul autorului excepţiei solicitã constatarea neconstituţionalitãţii textelor legale criticate, deoarece acestea încalcã principiul egalitãţii în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiatã, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 140 alin. 2 şi ale art. 159 alin. 13 din Codul de procedurã penalã, deoarece textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate în motivarea excepţiei. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^c alin. 1 din Codul de procedurã penalã, pune concluzii de respingere a excepţiei ca devenitã inadmisibilã, ca urmare a abrogãrii acestor dispoziţii prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2003 .
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 19 septembrie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 9.570/2002, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140 alin. 1, ale art. 159 alin. 13 şi ale art. 160^c alin. 1 din Codul de procedurã penalã. Excepţia a fost ridicatã de Ion Emil Popescu, inculpat în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile criticate încalcã principiul egalitãţii cetãţenilor în faţa legii, reglementat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât durata arestãrii preventive, potrivit acestor texte legale, este diferenţiatã, astfel încât mãsura arestãrii preventive înceteazã de drept la termene diferite în faza urmãririi penale şi în faza judecãţii. Astfel, este evident - aratã autorul excepţiei - cã, dupã punerea în mişcare a acţiunii penale, a considera cã mãsura arestãrii preventive trebuie sã înceteze de drept dupã trecerea unui termen de 1 an (sau maxim 2 ani), în cursul urmãrii penale, şi numai dupã trecerea unui termen egal cu jumãtatea maximului special al pedepsei, în cursul judecãţii, pentru inculpaţii urmãriţi sau judecaţi pentru comiterea aceleiaşi infracţiuni, înseamnã a accepta regimuri de tratament diferenţiat, nemotivate de scopul procesului penal. Or, atât prezumţia de nevinovãţie, cât şi egalitatea cetãţenilor în faţa legii impun ca mãsura arestãrii preventive sã fie reglementatã unitar, indiferent de faza în care se aflã procesul penal. Necesitatea desfãşurãrii cu celeritate a procesului penal priveşte procesul penal în întregul sãu, nu o anumitã fazã a acestuia. Autorul excepţiei mai aratã cã reglementarea criticatã poate determina atitudini subiective în practicã din partea organelor judiciare, prin tergiversarea sau graba neîntemeiatã a actelor de urmãrire penalã, precum şi prin deturnarea operei de individualizare a pedepsei.
Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penalã apreciazã cã excepţia este neîntemeiatã, deoarece stabilirea unor limite diferite în raport cu fazele procesului penal nu reprezintã o încãlcare a prevederilor constituţionale, ci asigurã o bunã desfãşurare a actului de justiţie. Totodatã, aratã cã dispoziţiile Codului de procedurã penalã prevãd suficiente garanţii procesuale în faţa primei instanţe pentru inculpaţii arestaţi, care pot cere încetarea mãsurii arestãrii preventive indiferent când a fost dispusã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificãrile ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituţii.
Guvernul aratã cã dispoziţiile art. 140 alin. 2 şi ale art. 159 alin. 13 din Codul de procedurã penalã nu contravin prevederilor art. 16 din Constituţie, deoarece nu conţin nici privilegii, nici discriminãri şi nu încalcã nici unul dintre criteriile egalitãţii în drepturi, enumerate în art. 4 din Constituţie. Instituirea unor limite diferite, în raport cu fazele procesului penal, la care arestarea preventivã înceteazã de drept nu reprezintã o încãlcare a principiului egalitãţii, ci, dimpotrivã, acestea sunt stabilite pentru îndeplinirea scopului mãsurilor preventive prevãzut în art. 136 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, şi anume buna desfãşurare a procesului penal. Stabilirea unei durate mai mari de menţinere a privãrii de libertate în cursul judecãţii este necesarã tocmai pentru asigurarea bunei desfãşurãri a procesului penal, având în vedere normele procedurale care particularizeazã cercetarea judecãtoreascã în raport cu activitatea de urmãrire penalã. De asemenea, Guvernul mai aratã cã, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 160^c alin. 1 din Codul de procedurã penalã, abrogate expres prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2003 , excepţia de neconstituţionalitate a devenit inadmisibilã.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140 alin. 2 din Codul de procedurã penalã faţã de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie este neîntemeiatã, întrucât încetarea mãsurii preventive produce aceleaşi efecte pentru toţi cei faţã de care s-a luat mãsura arestãrii preventive. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 159 alin. 13 din Codul de procedurã penalã, se aratã cã, prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2003 , aceste dispoziţii au fost modificate în sensul cã, în prezent, durata totalã a arestãrii preventive, în cursul urmãririi penale, nu poate depãşi 180 de zile. În consecinţã, dispoziţiile criticate sunt în concordanţã cu prevederile art. 23 alin. (5) din Constituţie. Referitor la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 160^c alin. 1 din Codul de procedurã penalã, se aratã cã acestea au fost abrogate şi drept urmare excepţia a devenit inadmisibilã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi ale art. 1 alin. (1), <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 140 alin. 2, ale art. 159 alin. 13 şi ale art. 160^c alin. 1 din Codul de procedurã penalã, în redactarea rezultatã în urma modificãrii acestui cod prin <>Legea nr. 281/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003.
Examinând dispoziţiile legale criticate, Curtea constatã cã, dupã sesizarea sa, prevederile art. 159 alin. 13 din Codul de procedurã penalã au fost modificate şi completate prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 26 octombrie 2003. Prin acelaşi act normativ dispoziţiile art. 160^c alin. 1 din Codul de procedurã penalã au fost abrogate expres.
Având în vedere cele constatate, Curtea reţine urmãtoarele:
I. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140 alin. 2 şi ale art. 159 alin. 13 din Codul de procedurã penalã, Curtea observã cã textul alin. 13 al art. 159 din Codul de procedurã penalã, deşi a suferit modificãri, a conservat soluţia de principiu cuprinsã în vechea reglementare, astfel încât aceste dispoziţii continuã sã formeze obiect al excepţiei. În redactarea datã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2003 , acest text, ce urmeazã sã fie supus controlului de constituţionalitate, are urmãtorul conţinut: "Judecãtorul poate acorda şi alte prelungiri, fiecare neputând depãşi 30 de zile. Dispoziţiile alineatelor precedente se aplicã în mod corespunzãtor. Durata totalã a arestãrii preventive în cursul urmãririi penale nu poate depãşi un termen rezonabil şi nu mai mult de 180 de zile."
Curtea constatã cã atât prevederile art. 159 alin. 13, cât şi cele ale art. 140 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, conform cãrora "Mãsura arestãrii preventive înceteazã de drept şi atunci când, înainte de pronunţarea unei hotãrâri de condamnare în primã instanţã, durata arestãrii a atins jumãtatea maximului pedepsei prevãzute de lege pentru infracţiunea ce face obiectul învinuirii, fãrã a se putea depãşi, în cursul urmãririi penale, maximele prevãzute în art. 159 alin. 13, precum şi în alte cazuri anume prevãzute de lege", prevederi ce fac obiectul criticii de neconstituţionalitate, nu contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri. În motivarea excepţiei se aratã cã aceste dispoziţii prevãd termene diferite pentru încetarea de drept a mãsurii arestãrii preventive, şi anume de maximum 180 de zile în cursul urmãririi penale şi de jumãtatea maximului special al pedepsei în cursul judecãţii, stabilindu-se astfel regimuri de tratament diferenţiat, încãlcând principiul egalitãţii în faţa legii a cetãţenilor.
Critica de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece principiul egalitãţii de tratament juridic constã în aplicarea echitabilã a unei norme de drept subiectelor aflate în cazuri identice sau similare. Inculpatul se aflã în situaţii diferite în cursul urmãririi penale şi în faza judecãţii şi de aceea stabilirea unor termene diferite pentru încetarea de drept a mãsurii arestãrii preventive corespunde situaţiilor specifice şi asigurã o mai bunã desfãşurare a actului de justiţie. În consecinţã, nu se poate primi susţinerea cã dispoziţiile art. 140 alin. 2 şi ale art. 159 alin. 13 din Codul de procedurã penalã sunt contrare prevederilor art. 16 din Constituţie.
II. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 160^c alin. 1 din Codul de procedurã penalã, întrucât acestea, ulterior sesizãrii Curţii, au fost abrogate expres conform pct. 25 din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2003 , ele nu mai pot fi supuse controlului de constituţionalitate, deoarece, potrivit <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, "Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe (...) în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei". Rezultã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^c alin. 1 din Codul de procedurã penalã a devenit inadmisibilã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi (6) şi al <>art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140 alin. 2 şi ale art. 159 alin. 13 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Ion Emil Popescu în Dosarul nr. 9.570/2002 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penalã.
2. Respinge, ca devenitã inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^c alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 20 ianuarie 2004.
PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. COSTICĂ BULAI
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
