Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 129 din 21 februarie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 pct. 2 si art. 282^1 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 295 din 3 aprilie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Daniela Ramona Mariţiu magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 2 lit. b) şi art. 282^1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Paul Mihalache în Dosarul nr. 8.931/2004 al Tribunalului Iaşi.
La apelul nominal se prezintã avocatul autorului excepţiei, lipsã fiind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, avocatul autorului excepţiei solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã prin coroborarea celor douã texte de lege criticate se ajunge la o încãlcare a prevederilor Constituţiei, deoarece se are în vedere cuantumul obiectului, în baza cãruia pãrţile pot ataca cu apel sau recurs hotãrâri având acelaşi obiect, iar prin aceastã posibilitate diferitã şi administrarea probelor este diferitã.
Reprezentantul Ministerului Public, fãcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 18 martie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 8.931/2004, Tribunalul Iaşi a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 2 lit. b) şi art. 282^1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Paul Mihalache într-o cauzã având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva unei încheieri de şedinţã pronunţate de Judecãtoria Iaşi.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã reglementarea în mod diferenţiat a cãilor de atac ce pot fi urmate în cauze având ca obiect împãrţeala de bunuri, în funcţie de valoarea bunurilor de împãrţit, contravine dispoziţiilor constituţionale invocate.
Tribunalul Iaşi apreciazã cã dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul, fãcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 pct. 2 lit. b) şi art. 282^1 din Codul de procedurã civilã. Ulterior sesizãrii Curţii, dispoziţiile art. 2 pct. 2 şi art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedurã au fost modificate prin <>art. I pct. 1 şi 40 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, lege publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005. Aceste dispoziţii de lege au urmãtorul cuprins:
- Art. 2 pct. 2: "Tribunalul judecã:
(...)
2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotãrârilor pronunţate de judecãtorii în primã instanţã;";
- Art. 282^1 : "Nu sunt supuse apelului hotãrârile judecãtoreşti date în primã instanţã în cererile introduse pe cale principalã privind pensii de întreţinere, litigii al cãror obiect are o valoare de pânã la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilã, cât şi în materie comercialã, acţiunile posesorii, precum şi cele referitoare la înregistrãrile în registrele de stare civilã, luarea mãsurilor asigurãtorii şi în alte cazuri prevãzute de lege.
Hotãrârile instanţelor judecãtoreşti prin care se soluţioneazã plângerile împotriva hotãrârilor autoritãţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţionalã şi ale altor organe cu astfel de activitate nu sunt supuse apelului, dacã legea nu prevede altfel."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocã încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi ale art. 129 referitoare la folosirea cãilor de atac.
În ceea ce priveşte critica ce vizeazã dispoziţiile art. 2 pct. 2 lit. b) din Codul de procedurã civilã, Curtea reţine cã, înainte de modificare, acest articol prevedea cã tribunalul judecã, ca instanţã de apel, apelurile declarate împotriva hotãrârilor pronunţate de judecãtorii în primã instanţã în cererile de împãrţealã judiciarã, cu excepţia celor care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului. Dupã modificarea textului de lege criticat, acesta prevede cã tribunalul judecã, ca instanţã de apel, apelurile declarate împotriva hotãrârilor pronunţate de judecãtorii în primã instanţã. În continuare, Curtea constatã cã, deşi textul de lege criticat s-a modificat, noua formulã preia, în esenţã, soluţia legislativã anterioarã, în ambele cazuri cererile de împãrţealã judiciarã fiind, în primã instanţã, de competenţa judecãtoriei, iar în cazul apelului, de competenţa tribunalului.
Aceste dispoziţii constituie norme de procedurã care stabilesc categoriile de hotãrâri judecãtoreşti care nu pot fi supuse apelului în cadrul procesului civil. Conform prevederilor art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege, iar cãile de atac pot fi exercitate numai în condiţiile legii şi ca atare legiuitorul este suveran în adoptarea regulilor de procedurã, însã, evident, respectând şi celelalte principii şi dispoziţii constituţionale.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1 din Codul de procedurã civilã, Curtea constatã cã prin <>Decizia nr. 522 din 11 octombrie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 993 din 9 noiembrie 2005, a statuat cã diferenţierea hotãrârilor care pot fi sau nu pot fi supuse apelului se face pe criteriul valorii obiectului litigiului, iar nu pe cel al averii sau al categoriei sociale, aşa cum în mod eronat susţin autorii excepţiei, şi prin urmare textul legal atacat nu instituie discriminãri pe criteriile prevãzute de art. 4 din Constituţie, de naturã sã aducã atingere principiului egalitãţii cetãţenilor în faţa legii. Regimul juridic diferit - constând în aceea cã hotãrârile judecãtoreşti date în primã instanţã în cererile introduse pe cale principalã privind pensii de întreţinere, litigii al cãror obiect are o valoare de pânã la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilã, cât şi în materie comercialã, acţiunile posesorii, precum şi cele referitoare la înregistrãrile în registrele de stare civilã, luarea mãsurilor asigurãtorii şi în alte cazuri prevãzute de lege nu pot fi atacate cu apel, ci numai cu recurs - este determinat de deosebirea de situaţii care impune soluţii legislative diferite în vederea asigurãrii celeritãţii soluţionãrii cauzelor aflate pe rolul instanţelor. Tot cu acel prilej, referitor la prevederile art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, Curtea a stabilit cã legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, precum şi modalitãţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac.
Atât considerentele, cât şi soluţia deciziei pronunţate de Curte îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã, neintervenind elemente noi care sã determine o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 2 şi art. 282^1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Paul Mihalache în Dosarul nr. 8.931/2004 al Tribunalului Iaşi.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 21 februarie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
