Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE Nr. 128*) din 16 noiembrie 1994     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE Nr. 128*) din 16 noiembrie 1994

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL NR. 86 din 8 mai 1995
*) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 34 din 28 martie 1995, publicatã în continuare la pag. 3.

Victor Dan Zlatescu - preşedinte
Mihai Constantinescu - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Ioan Griga - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 60 din Codul penal, ridicatã de condamnatul Bularca Ion în Dosarul nr. 577/1994 al Judecãtoriei Braşov.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 2 noiembrie 1994, în prezenta Ministerului Public, în lipsa partii legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, cînd Curtea Constituţionalã, avînd nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru 9 noiembrie 1994 şi apoi pentru 16 noiembrie 1994.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
avînd în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 5 mai 1994, pronunţatã de Judecãtoria Braşov în Dosarul nr. 577/1994, Curtea Constituţionalã a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 60 din Codul penal, ridicatã de condamnatul Bularca Ion. În susţinerea exceptiei, acesta arata ca a fost condamnat pentru o infracţiune sãvîrşitã în paguba avutului obştesc şi "fata de faptul ca nu exista un act normativ care sa împiedice soluţionarea cererii pentru liberare condiţionatã în baza art. 59 din Codul penal" solicita trimiterea cauzei la Curtea Constituţionalã pentru ca aceasta sa se pronunţe "cu privire la admisibilitatea cererii".
Instanta de judecata, exprimindu-şi opinia, apreciazã ca, întrucît prin Decizia Plenului nr. 1 din 7 septembrie 1993 Curtea Constituţionalã s-a pronunţat cu privire la oportunitatea cap. IV din partea specialã a Codului penal", tot aceasta este în mãsura sa se pronunţe şi cu privire la art. 60 din partea generalã a aceluiaşi cod.
Curtea Constituţionalã, potrivit prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a solicitat punctele de vedere ale celor doua Camere ale Parlamentului şi pe cel al Guvernului.
În punctul de vedere primit de la Senat se apreciazã ca excepţia este neîntemeiatã, deoarece pedeapsa ce trebuie executatã nu poate fi modificatã în cadrul unei proceduri specifice executãrii pedepsei.
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca, în aceasta materie, dispoziţiile legii penale sunt "discriminatorii, mai severe cu privire la situaţia inculpatului condamnat pentru infracţiuni contra avutului obştesc, fata de cei condamnaţi pentru infracţiuni contra avutului personal sau particular". În raport cu Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 7 septembrie 1993, prin care s-a decis ca dispoziţiile Codului penal referitoare la infracţiunile contra avutului obştesc sunt abrogate parţial, urmînd a se aplica numai cu privire la bunurile prevãzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie, Guvernul considera ca urmeazã sa se examineze şi excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de Bularca Ion.
Camera Deputaţilor nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
examinînd încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Senatului şi Guvernului, raportul judecãtorului-raportor, prevederile art. 59-60 din Codul penal raportate la prevederile constituţionale şi ale Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 5 mai 1994, formulatã în Dosarul nr. 577/1994, Judecãtoria Braşov a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 din Codul penal privind liberarea condiţionatã în cazuri speciale, respectiv al infracţiunii de furt în paguba avutului obştesc, prevãzutã în art. 224 din Codul penal.
Din conţinutul încheierii rezulta ca excepţia a fost ridicatã la cererea condamnatului Bularca Ion, care are de executat o condamnare pentru sãvîrşirea infracţiunii de furt în dãuna avutului obştesc, prevãzutã în art. 224 din Codul penal. Ţinînd seama ca, potrivit art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de cãtre instanta de judecata, rezulta ca excepţia priveşte întreg conţinutul art. 60 din Codul penal.
În conformitate cu art. 59 alin. 1 din Codul penal, privind liberarea condiţionatã, "dupã ce a executat cel puţin jumãtate din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depãşeşte 10 ani sau cel puţin doua treimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stãruitor în munca, disciplinat şi da dovezi temeinice de îndreptare, tinindu-se seama şi de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei".
În mod obligatoriu, potrivit art. 60 alin. 1 din Codul penal, se prevede ca în legatura cu condamnãrile pentru infracţiuni contra avutului obştesc "liberarea condiţionatã prevãzutã în art. 59 alin. 1 poate fi acordatã numai dupã ce condamnatul a executat cel puţin doua treimi din durata pedepsei, în cazul cînd aceasta nu depãşeşte 10 ani, sau cel puţin trei pãtrimi, în cazul pedepsei închisorii mai mari de 10 ani".
Potrivit prevederilor art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl poate constitui numai o prevedere dintr-o lege sau ordonanta, de care depinde judecarea cauzei. În speta, întrucît condamnarea pentru care se cere liberarea condiţionatã priveşte executarea pedepsei aplicate pentru sãvîrşirea infracţiunii prevãzute de art. 224 din Codul penal - furt în dãuna avutului obştesc - Curtea Constituţionalã urmeazã a se pronunţa numai cu privire la art. 60 alin. din Codul penal, celelalte aliniate ale acestui articol nefiind relevante în soluţionarea de cãtre instanta a procesului.
Cu referire la dispoziţiile alin. 1 al art. 60 din Codul penal, se retine ca Plenul Curţii Constituţionale, prin Decizia nr. 1 din 7 septembrie 1993, a decis ca dispoziţiile Codului penal referitoare la infracţiunile contra avutului obştesc, deci şi cele ale art. 60 alin. 1 sunt abrogate parţial, urmînd a se aplica numai cu privire la bunurile prevãzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce formeazã obiectul exclusiv al proprietãţii publice. Totodatã, prin Decizia nr. 33 din 26 mai 1993, definitiva, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 30 noiembrie 1993, Curtea Constituţionalã a statuat ca, în ce priveşte art. 224 din Codul penal - furtul în dãuna avutului obştesc -, pedeapsa prevãzutã de lege este aplicabilã numai pentru protecţia penalã a proprietãţii publice.
Din examinarea art. 59 şi 60 din Codul penal rezulta ca acestea au prevãzut situaţii diferite referitoare la liberarea condiţionatã, în funcţie de faptul dacã este vorba de infracţiuni contra avutului obştesc, respectiv public sau privat.
Ca atare, instanta de executare nu este ea cea competenta sa stabileascã calificarea juridicã a faptelor şi pedepsele, ci doar sa punã în executare.
Deoarece condamnatul a fost pedepsit pentru o infracţiune care în momentul judecãrii era consideratã contra avutului obştesc, iar Curtea Constituţionalã a decis ca textele privitoare la avutul obştesc sunt abrogate parţial, în speta concretã, ca şi, de altfel, în principiu, trebuie sa se facã aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cãruia în procesele penale, decizia definitiva prin care se constata neconstituţionalitatea unei legi sau a unei ordonanţe constituie temei legal pentru rejudecarea cauzelor în care condamnarea s-a pronunţat pe baza prevederii legale declarate ca neconstitutionala.
Pentru motivele arãtate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Admite în parte excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de Bularca Ion în Dosarul nr. 577/1994 al Judecãtoriei Braşov şi constata ca prevederile la condamnãrile pentru infracţiuni contra avutului obştesc ale art. 60 alin. 1 din Codul penal sunt parţial abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, urmînd sa fie aplicate numai condamnãrilor pentru infracţiuni privind bunurile prevãzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce formeazã obiectul exclusiv al proprietãţii publice, cu aplicarea prealabilã a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţatã în şedinţa din 16 noiembrie 1994.

PREŞEDINTE,
prof. dr. Victor Dan Zlatescu

Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
------------------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016