Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 128 din 1 martie 2005  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 403 alin. 4 din Codul de procedura civila    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 128 din 1 martie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 403 alin. 4 din Codul de procedura civila

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 24 mai 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Mercur" - S.A. din Ploieşti în Dosarul nr. 10.785/2004 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã, sens în care invocã jurisprudenţa constantã în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 22 decembrie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 10.785/2004, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Mercur" - S.A. din Ploieşti cu prilejul soluţionãrii cererii de suspendare provizorie, pe calea ordonanţei preşedinţiale, a executãrii unei decizii a aceleiaşi instanţe.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţã, cã textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 16, 44 şi 135 din Constituţie. Astfel, considerã cã art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã încalcã art. 16 din Constituţie, deoarece "creeazã o stare de vãditã inegalitate între creditori şi debitori" şi, totodatã, "o stare de incertitudine pentru recuperarea creanţelor de cãtre creditori", ceea ce contravine, în opinia sa, principiului economiei de piaţã. De asemenea, apreciazã cã sunt înfrânte şi prevederile art. 44 din Constituţie, deoarece "prin acest text constituţional se protejeazã orice drept patrimonial, inclusiv unul de creanţã, iar prin textul în cauzã se prevede o posibilitate arbitrarã de suspendare a procedurii de executare, fãrã cauţiune, fapt de naturã a aduce o gravã atingere dreptului de creanţã". Autorul excepţiei insistã în principal asupra neconcordanţei textului de lege criticat cu dispoziţiile art. 135 din Constituţie, sens în care aratã cã o economie de piaţã nu poate subzista în condiţiile în care îndeplinirea obligaţiilor contractuale poate fi amânatã sine die, mai ales în materie comercialã, aşa cum e cazul în speţã.
Curtea de Apel Ploieşti - Secţia comercialã şi de contencios administrativ apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. În acest sens, aratã cã dispoziţiile art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã se aplicã numai în cazuri urgente şi permit doar suspendarea provizorie a executãrii, pânã la soluţionarea pe fond a cererii de suspendare, urmãrind prevenirea producerii unei pagube ca urmare a executãrii hotãrârii judecãtoreşti. Astfel, aceste dispoziţii legale asigurã garanţii suficiente de ocrotire a proprietãţii celor ale cãror bunuri ar putea forma obiectul urmãririi silite, inclusiv dreptul de creanţã, nu instituie diferenţe de tratament juridic sau privilegii ori discriminãri şi nu îngrãdesc libertatea comerţului. Dimpotrivã, textul de lege criticat favorizeazã circuitul economic prin descurajarea tergiversãrii executãrii obligaţiilor pe calea exercitãrii abuzive a contestaţiei la executarea silitã. În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei potrivit cãreia dispoziţiile art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã prevãd o posibilitate arbitrarã de suspendare a procedurii de executare, fãrã o cauţiune, aratã cã aceasta este o problemã de aplicare a legii, şi nu o problemã de constituţionalitate.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate. În acest sens, aratã cã suspendarea executãrii, prevãzutã de art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, are un caracter provizoriu şi se poate dispune numai în cazuri urgente, în scopul evitãrii prejudicierii unor drepturi şi interese legitime. În acelaşi timp, observã cã aceste prevederi legale reprezintã o normã de procedurã a cãrei stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, se poate face numai prin lege, astfel cã legiuitorul are libertatea de a statua în acest domeniu. De asemenea, aratã cã prevederile art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã nu creeazã discriminãri între cetãţeni, dat fiind cã sunt aplicabile, în egalã mãsurã, în toate cazurile de aceeaşi naturã şi tuturor pãrţilor aflate în situaţii identice. În sprijinul celor arãtate invocã jurisprudenţa vastã a Curţii Constituţionale în aceastã materie.
Avocatul Poporului apreciazã cã susţinerile autorului excepţiei privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã sunt neîntemeiate. Astfel, aratã cã textul de lege criticat nu conţine dispoziţii discriminatorii care ar contraveni principiului egalitãţii cetãţenilor în faţa legii. De asemenea, observã cã prevederile art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã sunt aplicabile în cazuri urgente şi au în vedere doar suspendarea provizorie a executãrii, fãrã a aduce atingere dreptului de proprietate. În ceea ce priveşte prevederile constituţionale ale art. 135, menţioneazã cã acestea nu au relevanţã în cauzã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, potrivit cãrora, "În cazuri urgente, preşedintele instanţei poate dispune suspendarea provizorie a executãrii pe cale de ordonanţã preşedinţialã, pânã la soluţionarea de cãtre instanţã a cererii de suspendare prevãzutã de prezentul articol".
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestui text de lege, autorul acesteia invocã dispoziţiile art. 16, 44 şi 135 din Constituţie. Curtea observã însã cã, în realitate, criticile de neconstituţionalitate ale art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã sunt raportate doar la prevederile art. 16 alin. (1), ale art. 44 alin. (1) şi (2) şi ale art. 135 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 44 alin. (1) şi (2): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privatã asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeanã şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bazã de reciprocitate, în condiţiile prevãzute prin lege organicã, precum şi prin moştenire legalã.";
- Art. 135 alin. (1): "Economia României este economie de piaţã, bazatã pe libera iniţiativã şi concurenţã."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã prevederile legale criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate în raport cu dispoziţiile constituţionale invocate. Astfel, prin numeroase decizii, precum: <>Decizia nr. 76 din 20 februarie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 3 aprilie 2003, <>Decizia nr. 112 din 11 martie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 25 martie 2004, şi <>Decizia nr. 47 din 27 ianuarie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 14 martie 2005, Curtea a statuat cã art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã nu contravine prevederilor constituţionale invocate.
Prin aceste decizii, Curtea a reţinut cã art. 403 din Codul de procedurã civilã reglementeazã regimul general al suspendãrii executãrii unei hotãrâri judecãtoreşti pânã la soluţionarea contestaţiei la executare sau a unei alte cereri privind executarea silitã. Dispoziţiile alin. 4 din acelaşi articol prevãd posibilitatea ca preşedintele instanţei sã dispunã, pe calea ordonanţei preşedinţiale, suspendarea provizorie a executãrii, pânã la soluţionarea cererii de suspendare, care se judecã potrivit regulilor de procedurã din dreptul comun. Aşadar, mãsura suspendãrii provizorii a executãrii are ca premisã obligatorie existenţa pe rolul instanţei a unei contestaţii la executare sau a altei cereri privind executarea silitã, precum şi o cerere de suspendare a executãrii, pentru care s-a depus cauţiunea în cuantumul fixat de instanţã. Suspendarea provizorie se dispune în condiţiile ordonanţei preşedinţiale, ca o mãsurã vremelnicã, în scopul pãstrãrii unui drept care s-ar pãgubi prin întârziere ori al prevenirii unei pagube iminente care nu s-ar putea repara.
Curtea a observat cã art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã nu conţine mãsuri discriminatorii care ar contraveni principiului egalitãţii în faţa legii, întrucât mãsura instituitã prin acesta se ia în considerarea naturii urgente a cauzelor, iar nu a persoanelor care o solicitã, acestea beneficiind de un tratament egal în faţa legii.
De asemenea, Curtea a considerat cã este neîntemeiatã critica potrivit cãreia textul de lege criticat ar contraveni prevederilor art. 44 alin. (1) şi (2) şi ale art. 135 alin. (1) din Constituţie. În acest sens, a arãtat cã mãsura provizorie a suspendãrii executãrii în cazuri urgente poate fi dispusã pânã la soluţionarea cererii de suspendare prevãzutã la alin. 1 al art. 403 din Codul de procedurã civilã, procedurã condiţionatã de depunerea unei cauţiuni. Aceastã cauţiune constituie o garanţie în favoarea creditorului pentru prevenirea exercitãrii abuzive a unor drepturi procesuale şi a tergiversãrii executãrii unor obligaţii stabilite prin titlu executoriu. Aşa fiind, Curtea a statuat cã mãsura instituitã la art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã nu poate fi privitã ca fiind contrarã principiilor economiei de piaţã, ci, dimpotrivã, ca asigurând buna funcţionare a lor.
Întrucât nu au intervenit elemente noi de naturã sã justifice schimbarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia din deciziile anterioare îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Mercur" S.A. din Ploieşti în Dosarul nr. 10.785/2004 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 1 martie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea

-------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016