Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 124 din 27 iunie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 504 alin. 1 si 2 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 23 august 2000
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de reprezentantul Ministerului Public în Dosarul nr. 265/1999 al Tribunalului Bucureşti Secţia a III-a civilã.
La apelul nominal rãspund reprezentantul Ministerului Public şi Alexandru Marian Matei, lipsind reprezentantul Ministerului Finanţelor, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea pune în discuţie cererea de amânare a soluţionãrii cauzei formulate de Ministerul Finanţelor, în care se arata ca persoana desemnatã sa îl reprezinte la acest termen se afla în concediu legal de odihna. Având cuvântul, Alexandru Marian Matei arata ca reprezentantul Ministerului Finanţelor nu s-a prezentat la nici un termen în fata instanţei de judecata. Se mai arata ca solicitarea unui nou termen de judecata fãrã un motiv justificat denota intenţia acestei pãrţi de tergiversare a soluţionãrii cauzei. De aceea, se solicita respingerea cererii de amânare. Reprezentantul Ministerului Public arata ca, fiind primul termen de judecata, nu se opune amânãrii soluţionãrii cauzei pentru motivul invocat de parte. Deliberând asupra cererii de acordare a unui nou termen, înaintatã de Ministerul Finanţelor, Curtea constata ca nu sunt întrunite condiţiile art. 156 alin. 1 din Codul de procedura civilã şi dispune respingerea acesteia.
Cauza fiind în stare de judecata, reprezentantul Ministerului Public arata ca stabilirea rãspunderii statului şi a întinderii acesteia în condiţiile art. 504 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura penalã se face în proces public, în care una din pãrţi este statul, reprezentat de Ministerul Finanţelor, care poate administra sau poate participa la discutarea probelor invocate în proces, fiind aparat de salariaţii sãi sau de un avocat. În consecinta, se arata ca dreptul statului la apãrare, prevãzut în art. 24 alin. (1) din Constituţie, nu este încãlcat. Se mai arata ca ridicarea exceptiei este urmarea unei greşeli de interpretare a textului de lege criticat.
Alexandru Marian Matei arata ca, asa cum el, fiind arestat, plãteşte acum pentru o fapta pe care a comis-o, considera ca tot astfel trebuie obligat la plata şi statul, prin Ministerul Finanţelor, pentru paguba ce i-a fost creata prin arestarea şi condamnarea sa fãrã sa se fi fãcut vinovat de comiterea vreunei fapte penale, dovada ca ulterior a fost achitat, fiind gãsit nevinovat. În concluzie, solicita respingerea exceptiei ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 9 martie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 265/1999, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de reprezentantul Ministerului Public.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca, din analiza dispoziţiilor legale criticate, rezulta ca subiectul care poate fi obligat la repararea pagubei pentru cazurile menţionate este statul roman. Din interpretarea art. 506 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura penalã rezulta ca, pentru obţinerea reparatiei, persoana indreptatita la despãgubire va chema în judecata civilã statul, care este citat prin Ministerul Finanţelor. Autorul exceptiei mai afirma ca, potrivit acestor dispoziţii, pe de o parte, statul roman este tras la rãspundere în mod necondiţionat pentru cele patru ipoteze prevãzute în art. 504 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura penalã, iar, pe de alta parte, ca statul roman figureazã în proces ca subiect de drept civil, cu drepturi şi obligaţii civile de sine stãtãtoare, astfel cum îi sunt conferite prin <>art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi juridice. În opinia autorului exceptiei, dispoziţiile art. 504 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura penalã, care reglementeazã o obligaţie necondiţionatã în sarcina statului roman, ca subiect de drept civil, cu privire la repararea unei pagube, sunt în contradictie cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Constituţie, care prevãd, fãrã distincţie, dreptul la apãrare. Se mai arata ca, în acord cu practica judiciarã şi cu literatura de specialitate, dreptul constituţional la apãrare, în sens larg, presupune, pe lângã dreptul de a fi asistat de un avocat, şi dreptul la examinarea temeiniciei oricãror pretenţii de natura civilã sau a lipsei de temei a acestora. Autorul exceptiei invoca şi faptul ca art. 49 din Constituţie, care permite restrangerea exerciţiului unor drepturi, prevede ca restrangerea "nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii". În legatura cu aceasta autorul exceptiei susţine ca dispoziţiile art. 504 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura penalã, astfel cum sunt formulate, afecteazã însuşi dreptul statului roman la apãrare în cadrul unui proces cu caracter civil.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilã, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã pentru urmãtoarele considerente: 1) Rãspunderea statului roman, asa cum rezulta din redactarea dispoziţiilor art. 504 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura penalã, este stabilitã nuantat şi poate fi antrenata numai în condiţiile expres şi imperativ prevãzute de lege. Faptul ca aceste condiţii fiind îndeplinite, ar putea fi angajata rãspunderea civilã a statului pentru pagubele suferite de persoana în cauza nu poate conduce la concluzia ca s-ar incalca dreptul la apãrare al statului, drept prevãzut în art. 24 alin. (1) din Constituţie. Este evident ca dreptul la apãrare nu se poate reduce la dreptul de a fi asistat de un avocat. Ministerul Finanţelor, chemat în judecata în calitate de reprezentant al statului, beneficiazã de o apãrare corespunzãtoare, prin specialiştii sãi, având însã şi posibilitatea angajãrii unui avocat, potrivit legii. 2) Rãspunderea statului, în temeiul art. 504 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura penalã, nu este angajata "necondiţionat", asa cum se arata în motivarea exceptiei de neconstituţionalitate, deoarece aprecierea asupra îndeplinirii, în fiecare cauza, a condiţiilor impuse de legiuitor pentru antrenarea rãspunderii statului asupra existenţei şi cuantumului daunelor se face în temeiul probelor administrate de pãrţi, de cãtre instanta de judecata, ca atribut suveran al acesteia. Asa fiind, tribunalul retine ca dreptul la apãrare al statului nu este încãlcat prin modul în care a fost redactat textul art. 504 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura penalã. 3) Dreptul la apãrare al statului este respectat şi prin dispoziţiile art. 507 din Codul de procedura penalã, care prevãd ca acesta, în cazul în care repararea pagubei a fost acordatã, are o acţiune în regres impotriva persoanei care, cu rea-credinţa sau din grava neglijenţa, a provocat situaţia generatoare de daune. Este adevãrat ca, într-un astfel de caz, rãspunderea persoanelor care au provocat situaţia generatoare de daune este o rãspundere pe baza de culpa, care se stabileşte de instanta de judecata în temeiul probelor administrate, iar rãspunderea statului, în temeiul art. 504 din Codul de procedura penalã, funcţioneazã ca o rãspundere obiectivã, ca o garanţie a statului, care a acţionat prin organele sale, pentru daunele provocate ca urmare a sãvârşirii unor erori judiciare. Instituirea prin lege a acestei raspunderi nu incalca însã dreptul la apãrare al statului, care, în cadrul procesului, prin Ministerul Finanţelor, ca subiect de drept civil, poate sa-şi facã toate apãrãrile necesare. 4) În dreptul civil roman sunt prevãzute şi alte raspunderi cu caracter obiectiv ori întemeiate pe ideea de garanţie, cum sunt: rãspunderea comitentilor pentru prepuşii lor (art. 1000 alin. 3 din Codul civil), rãspunderea proprietarului pentru prejudiciul cauzat de animale (art. 1001 din Codul civil) sau prin ruinarea edificiului propriu (art. 1002 din Codul civil). Analizând situaţiile menţionate, nu se poate ajunge la concluzia generalã a încãlcãrii dreptului la apãrare, deoarece acest drept fundamental, garantat prin Constituţie, trebuie sa fie respectat în concret, în fiecare proces în parte, de cãtre instanţele judecãtoreşti.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca, prin prevederile art. 504 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura penalã, sunt stabilite cazurile în care este antrenata "rãspunderea statului pentru erorile judiciare sãvârşite în procesele penale, şi anume când persoana condamnata nu a sãvârşit fapta ori fapta imputatã nu exista, ori când s-a dispus o mãsura preventivã iar ulterior persoana a fost scoasa de sub urmãrire penalã sau achitatã". Rãspunderea statului roman este angajata numai în condiţiile arãtate anterior, iar acest lucru se stabileşte în fata unei instanţe judecãtoreşti, potrivit celor reglementate în Codul de procedura civilã, în care pãrţile, între care şi statul, reprezentat de Ministerul Finanţelor, vor putea sa administreze probe şi sa îşi exercite dreptul la apãrare. De altfel, dreptul la apãrare, asa cum este reglementat prin prevederile art. 24 din Constituţie, cuprinde, într-o acceptiune mai larga, totalitatea drepturilor şi regulilor procedurale care oferã persoanei posibilitatea de a se apara impotriva acuzatiilor ce i se aduc, iar într-o acceptiune mai restrânsã, presupune posibilitatea folosirii unui avocat. În consecinta, se considera ca nici una din cele doua acceptiuni ale dreptului la apãrare prevãzut în art. 24 din Constituţie nu este incalcata de dispoziţiile art. 504 din Codul de procedura penalã şi, prin urmare, excepţia ridicatã este, în acest sens, neîntemeiatã.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Excepţia priveşte dispoziţiile art. 504 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura penalã, care au urmãtorul conţinut: "Orice persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de cãtre stat a pagubei suferite, dacã în urma rejudecarii cauzei s-a stabilit prin hotãrâre definitiva ca nu a sãvârşit fapta imputatã ori ca acea fapta nu exista.
Are dreptul la repararea pagubei şi persoana impotriva cãreia s-a luat o mãsura preventivã, iar ulterior, pentru motivele arãtate în alineatul precedent, a fost scoasa de sub urmãrire sau a fost achitatã."
Articolul 24 alin. (1) din Constituţie, considerat de autorul exceptiei ca fiind încãlcat prin dispoziţiile legale criticate, are urmãtorul cuprins: "Dreptul la apãrare este garantat."
Examinând aceste critici, Curtea constata ca a mai soluţionat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. 1 din Codul de procedura penalã. În motivarea acelei excepţii se arata ca aceste prevederi contravin dispoziţiilor art. 48 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãrora "Statul rãspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare sãvârşite în procesele penale". Autorul acelei excepţii considera ca prevederile art. 504 alin. 1 din Codul de procedura penalã contravin art. 48 alin. (3) din Constituţie, deoarece prevãd obligaţia statului de a repara paguba pricinuitã prin erori judiciare numai în doua cazuri de achitare a unui fost condamnat, şi anume când s-a constatat ca fapta nu exista [art. 10 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã] sau ca nu a fost sãvârşitã de acesta [art. 10 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã], iar nu în toate cele 6 cazuri de achitare a fostului condamnat, deoarece în toate aceste cazuri se presupune ca a existat o eroare judiciarã.
Curtea Constituţionalã, prin Decizia nr. 45 din 10 martie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 18 mai 1998, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. 1 din Codul de procedura penalã şi a constatat ca aceste dispoziţii sunt constituţionale numai în mãsura în care nu limiteazã, la ipotezele prevãzute în text, cazurile în care statul rãspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare sãvârşite în procesele penale, potrivit art. 48 alin. (3) din Constituţie. S-a statuat astfel ca principiul responsabilitãţii statului fata de persoanele care au suferit din cauza unei erori judiciare sãvârşite în procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori. De asemenea, s-a precizat ca circumstantierea "potrivit legii" din textul art. 48 alin. (3) din Constituţie nu priveşte posibilitatea legiuitorului de a restrânge rãspunderea statului doar la unele erori judiciare, ci stabilirea modalitãţilor şi a condiţiilor în care angajarea acestei raspunderi urmeazã a se face prin acordarea şi plata despãgubirilor cuvenite.
În cauza de fata autorul exceptiei arata ca dispoziţiile art. 504 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura penalã, care reglementeazã o obligaţie necondiţionatã în sarcina statului roman, ca subiect de drept civil, cu privire la repararea unei pagube, sunt în contradictie cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Constituţie, care prevãd, fãrã distincţie, dreptul la apãrare. Acest drept presupune nu numai posibilitatea angajãrii unui avocat, dar şi examinarea oricãror pretenţii de natura civilã sau a lipsei de temei a acestor pretenţii, drept de care statul este lipsit. Totodatã, se mai susţine ca, din modul cum sunt formulate dispoziţiile legale criticate, rezulta ca este afectat însuşi dreptul statului roman la apãrare, ceea ce contravine şi prevederilor art. 49 din Constituţie, referitoare la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi.
Examinând aceasta critica, Curtea constata ca nu este intemeiata. Într-adevãr, rãspunderea statului roman, astfel cum rezulta din prevederile art. 48 alin. (3) din Constituţie şi din redactarea textelor de lege criticate, poate fi antrenata numai în condiţiile expres prevãzute de lege. Faptul ca, atunci când sunt îndeplinite condiţiile legale, este angajata rãspunderea civilã a statului roman pentru pagubele suferite de persoana care a fost victima unei erori judiciare nu poate justifica afirmatia ca s-ar incalca dreptul la apãrare al statului. Rãspunderea statului, în condiţiile art. 504 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura penalã, nu este angajata necondiţionat, asa cum susţine autorul exceptiei, deoarece aprecierea asupra îndeplinirii sau neîndeplinirii, în fiecare cauza, a condiţiilor impuse de legiuitor pentru antrenarea rãspunderii statului asupra existenţei şi cuantumului daunelor se face, în temeiul probelor administrate de pãrţi, de cãtre instanta de judecata. Or, una dintre pãrţi este statul, reprezentat de Ministerul Finanţelor, care poate administra şi participa la discutarea probelor prezentate în proces ca orice subiect de drept civil, putând sa îşi facã toate apãrãrile necesare.
Analizând conţinutul dispoziţiilor art. 504 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura penalã, Curtea constata ca, din modul de redactare a acestora, nu se poate retine ca a fost încãlcat dreptul la apãrare al statului, prevãzut prin art. 24 din Constituţie. Pe de alta parte, dispoziţiile art. 507 din Codul de procedura penalã prevãd dreptul statului la o acţiune în regres impotriva persoanei care, cu rea-credinţa sau din grava neglijenţa, a provocat situaţia generatoare de daune, ceea ce constituie o alta dovada ca dreptul la apãrare al statului este garantat. Chiar dacã rãspunderea persoanelor menţionate este bazatã pe culpa acestora, stabilitã de instanta pe baza probelor administrate, în timp ce rãspunderea statului, în temeiul art. 504 din Codul de procedura penalã, funcţioneazã ca o rãspundere obiectivã, ca o garanţie a statului pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erorile judiciare sãvârşite în procesele penale, totuşi rãspunderea statului, stabilitã prin lege, nu incalca, prin instituirea ei, dreptul la apãrare al acestuia în fiecare proces în parte, posibilitatea sa de a-şi face toate apãrãrile pe care le considera necesare.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 504 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de reprezentantul Ministerului Public în Dosarul nr. 265/1999 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilã, şi constata ca, în raport cu dispoziţiile art. 24 din Constituţie, prevederile art. 504 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura penalã sunt constituţionale.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 27 iunie 2000.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Laurentiu Cristescu
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
