Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 124 din 1 martie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 334 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 245 din 24 martie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 334 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Valentin Nedelcu în Dosarul nr. 1.854/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public, fãcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 18 octombrie 2004, pronunţatã în Dosarul 1.854/2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 334 din Codul de procedurã penalã. Excepţia a fost ridicatã de inculpatul Valentin Nedelcu în dosarul cu numãrul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cauze penale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã cã dispoziţiile art. 334 din Codul de procedurã penalã, referitoare la schimbarea încadrãrii juridice în cursul judecãţii, sunt neconstituţionale, deoarece încalcã urmãtoarele prevederi din Legea fundamentalã: ale art. 20, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3), privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11), privind prezumţia de nevinovãţie, ale art. 24 alin. (1), referitoare la dreptul la apãrare, ale art. 124 alin. (1) şi (2), referitoare la înfãptuirea justiţiei, precum şi ale art. 131 alin. (1), privind rolul Ministerului Public. De asemenea, autorul excepţiei apreciazã cã dispoziţiile art. 334 din Codul de procedurã penalã contravin şi prevederilor art. 6 paragrafele 1, 2 şi 3 lit. d) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În susţinerea excepţiei se aratã cã prevederile art. 371 din Codul de procedurã penalã stabilesc limitele în care instanţa trebuie sã desfãşoare judecata cauzei, iar stabilirea acestor limite se realizeazã exclusiv de procuror prin rechizitoriu. În opinia autorului excepţiei, schimbarea încadrãrii juridice date faptei prin actul de sesizare a instanţei aduce atingere dreptului inculpatului la apãrare şi îl pune pe judecãtor într-o situaţie de incompatibilitate, întrucât acesta îşi exprimã pãrerea cu privire la soluţia care ar putea fi datã în cauzã, contrar dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Codul de procedurã penalã.
Tribunalul Bucureşti - Secţia I penalã şi-a exprimat opinia în sensul cã dispoziţiile de lege criticate sunt în deplinã concordanţã cu prevederile Legii fundamentale.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã susţinerile autorului excepţiei privind neconstituţionalitatea prevederilor art. 334 din Codul de procedurã penalã sunt neîntemeiate, deoarece aceste dispoziţii de lege au rolul de a garanta aflarea adevãrului sub toate aspectele, pe bazã de probe, potrivit principiului aflãrii adevãrului în procesul penal (art. 3 din Codul de procedurã penalã). De asemenea, aratã cã punerea în discuţie a schimbãrii încadrãrii juridice în cursul judecãţii nu este atributul exclusiv al instanţei de judecatã, astfel cererea privind schimbarea încadrãrii juridice este unul dintre mijloacele de apãrare aflate la dispoziţia inculpatului, existând posibilitatea ca prin acest mijloc sã se creeze o situaţie mai uşoarã inculpatului. În sfârşit, Guvernul apreciazã cã prevederile art. 334 din Codul de procedurã penalã asigurã toate garanţiile necesare unui proces echitabil şi exercitãrii dreptului la apãrare, fiind în acord şi cu dispoziţiile art. 6 paragrafele 1, 2 şi 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere prevederilor art. 21 alin. (3) şi ale art. 20 alin. (1) din Legea fundamentalã, raportate la dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece nu înlãturã posibilitatea inculpatului de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de o instanţã independentã, imparţialã şi stabilitã prin lege, într-un termen rezonabil. Totodatã, aratã cã imparţialitatea judecãtorului nu este afectatã atunci când la propunerea unei pãrţi sau a procurorului, conform procedurii stabilite de lege, instanţa dispune schimbarea încadrãrii juridice a faptei inculpatului, întrucât orice hotãrâre adoptatã se fundamenteazã pe aprecierea probelor existente în cauzã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 334 din Codul de procedurã penalã, care au urmãtorul conţinut: "Dacã în cursul judecãţii se considerã cã încadrarea juridicã datã faptei prin actul de sesizare urmeazã a fi schimbatã, instanţa este obligatã sã punã în discuţie noua încadrare şi sã atragã atenţia inculpatului cã are dreptul sã cearã lãsarea cauzei mai la urmã sau eventual amânarea judecãţii, pentru a-şi pregãti apãrarea."
În esenţã, se contestã constituţionalitatea prevederilor art. 334 din Codul de procedurã penalã, prin aceea cã sunt încãlcate dispoziţiile constituţionale ale art. 20, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3), privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11), privind prezumţia de nevinovãţie, ale art. 24 alin. (1), referitoare la dreptul la apãrare, ale art. 124 alin. (1) şi (2), referitoare la înfãptuirea justiţiei, precum şi ale art. 131 alin. (1), privind rolul Ministerului Public. În susţinerea excepţiei autorul acesteia aratã cã dispoziţiile art. 334 din Codul de procedurã penalã contravin principiului stabilit în art. 317 din Codul de procedurã penalã, referitor la obiectul judecãţii. De asemenea, în argumentarea excepţiei de neconstituţionalitate se invocã şi încãlcarea prevederilor art. 6 paragrafele 1, 2 şi 3 lit. d) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
Analizând aceste susţineri, Curtea constatã ca fiind neîntemeiatã susţinerea autorului excepţiei, conform cãreia dispoziţiile art. 334 din Codul de procedurã penalã contravin principiului stabilit în art. 317 din Codul de procedurã penalã, referitor la obiectul judecãţii. Potrivit prevederilor art. 317 din Codul de procedurã penalã, noţiunea de obiect al judecãţii vizeazã numai persoana inculpatului şi faptele pentru care este trimis în judecatã, aspecte precizate fie prin rechizitoriu, fie prin plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate adresatã direct instanţei de judecatã. Rezultã cã instanţa de judecatã nu este ţinutã de încadrarea juridicã datã faptei prin actul de sesizare. Dispoziţiile art. 317 din Codul de procedurã penalã au rolul de a stabili competenţa funcţionalã a instanţelor judecãtoreşti, instituind principiul potrivit cãruia instanţa nu se sesizeazã din oficiu în ceea ce priveşte fapta şi persoana inculpatului.
Pe de altã parte, se constatã cã schimbarea încadrãrii juridice a faptei este un act procesual necesar în cazurile în care rechizitoriul a reţinut din eroare o anumitã încadrare sau atunci când în cursul judecãţii apar elemente noi de naturã sã determine o altã încadrare juridicã decât cea datã prin actul de sesizare a instanţei.
Iniţiativa schimbãrii încadrãrii juridice a faptei, indiferent dacã are loc în faţa primei instanţe sau în judecarea cãilor de atac, aparţine instanţei de judecatã, pãrţilor, precum şi procurorului. Acest drept al pãrţilor şi al procurorului de a solicita instanţei modificarea cadrului procesual rezultã din prevederile art. 301 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, normã de aplicaţie generalã, conform cãreia, "În cursul judecãţii, procurorul şi oricare dintre pãrţi pot formula cereri, ridica excepţii şi pune concluzii".
Dispoziţia legalã criticatã impune instanţei obligaţia de a pune în discuţie noua încadrare şi de a atrage atenţia inculpatului cã are dreptul sã cearã acordarea rãgazului necesar pentru a-şi pregãti apãrarea. Sub acest aspect se reţine cã aceste obligaţii care incumbã instanţei judecãtoreşti reprezintã veritabile garanţii ale dreptului la apãrare şi ale dreptului la un proces echitabil.
Totodatã, susţinerea autorului excepţiei, în sensul cã dispoziţiile art. 334 din Codul de procedurã penalã aduc atingere independenţei şi imparţialitãţii instanţei de judecatã, este de asemenea neîntemeiatã. Se constatã cã prevederile legale criticate nu numai cã nu îngrãdesc independenţa şi imparţialitatea instanţei, ci, dimpotrivã, acestea sunt expresia principiului consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţie, conform cãruia "Judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii". Astfel, instanţa judecãtoreascã, în virtutea rolului sãu activ, consacrat de art. 4 din Codul de procedurã penalã, are obligaţia de a pune în discuţia pãrţilor o nouã încadrare juridicã, ori de câte ori în cursul judecãţii se considerã cã încadrarea datã faptei prin actul de sesizare urmeazã a fi schimbatã. Sub acest aspect imparţialitatea judecãtorului nu este afectatã atunci când, la propunerea unei pãrţi sau a procurorului, conform procedurii stabilite de lege, dispune schimbarea încadrãrii juridice a faptei inculpatului, întrucât orice hotãrâre adoptatã se fundamenteazã pe aprecierea probelor existente în cauzã. Cu acest prilej instanţa nu îşi exprimã pãrerea cu privire la soluţia care ar putea fi datã în cauzã, aşa cum pretinde autorul excepţiei, ci face aplicarea principiilor procesual penale, în special a principiului aflãrii adevãrului. Schimbarea încadrãrii juridice apare ca necesarã tocmai pentru a se asigura o soluţionare corectã a cauzei, în cadrul unui proces echitabil.
În aceeaşi ordine de idei se constatã cã, pentru motivele arãtate mai sus, nu se poate reţine nici încãlcarea prevederilor art. 20 din Constituţie raportate la dispoziţiile art. 6 paragrafele 1, 2 şi 3 lit. d) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, textele legale criticate fiind în deplinã concordanţã cu principiul fundamental privind dreptul persoanei la un proces echitabil.
Prevederile art. 334 din Codul de procedurã penalã nu contravin nici principiului prezumţiei de nevinovãţie, întrucât prin schimbarea încadrãrii juridice instanţa nu se pronunţã asupra existenţei faptei şi a vinovãţiei inculpatului. Aşadar, nu se poate vorbi de pronunţarea unei soluţii în procesul penal.
Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 334 din Codul de procedurã penalã faţã de art. 131 alin. (1) din Legea fundamentalã, privind rolul Ministerului Public, se constatã cã acestea nu au relevanţã în cauzã.
De altfel, dispoziţiile normative criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, concretizat în <>Decizia nr. 83 din 14 martie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 10 aprilie 2002. Chiar dacã, în soluţionarea acestei excepţii, Curtea a examinat constituţionalitatea art. 334 din Codul de procedurã penalã în raport cu alte prevederi din Legea fundamentalã decât cele invocate de autorul excepţiei de faţã, instanţa de contencios constituţional a analizat textul criticat şi din perspectiva încãlcãrii dreptului la apãrare şi a dreptului la un proces echitabil, precum şi a atingerii independenţei şi imparţialitãţii instanţei de judecatã, stabilind cã acestea nu sunt nesocotite.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 334 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Valentin Nedelcu în Dosarul nr. 1.854/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 1 martie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
______________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
