Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Curtea Constituţionalã a fost sesizatã, la data de 23 septembrie 1996, de cãtre 25 de senatori, şi anume: domnii Ioan Turlacu, Ion Manea, Andrei Potcoava, Zoltan Hosszu, Nicolae Simescu, Gigel Grigore, Tiberiu Ştefan Incze, Mihail Buracu, Ion Coja, Ştefan-Traian Mocuta, Costel Gheorghiu, Teiu Paunescu, Ivan Sabin, Dumitru Calueanu, Mancia T. Mircea, Viorel Ilisiu, Ignat Florica Doina, Gheorghe Secara, Mircea Valcu, Gabor Kozsokar, Victor Apostolache, Gheorghe Rizescu, Crecan Augustin, Karoly Ferenc Szabo şi Teodor Ardelean, în legatura cu încãlcarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţie, în cadrul procedurii de adoptare a Legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor.
În sesizare se arata ca motivele obiectiei de neconstituţionalitate sînt de ordin procedural şi privesc modul cum s-a desfãşurat şedinţa comuna a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 11 septembrie 1996. Se susţine ca modul în care s-a desfãşurat dezbaterea incalca prevederile art. 76 alin. (2) din Constituţie şi ale art. 54 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, deoarece, în situaţia în care raportul comisiei de mediere, în ansamblul sau, nu a întrunit cvorumul prevãzut de lege, într-una dintre Camere, ar fi trebuit ca, în şedinţa comuna a Parlamentului, sa fie supus votului întregul raport al Comisiei de mediere şi nu numai textele aflate în divergenta. În sprijinul celor arãtate sînt invocate şi deciziile anterioare ale Curţii Constituţionale, şi anume: Decizia nr. 62 din 13 iunie 1995 şi Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995. Prin nerespectarea reglementãrilor invocate, se considera ca textele din cuprinsul actului normativ nu au dobîndit putere de lege. În sensul celor arãtate, se precizeazã ca, în Senat, cu excepţia art. 42 alin. (1) din lege, propunerile Comisiei de mediere au fost admise "text cu text", dar, în ansamblu, "raportul de mediere nu a întrunit numãrul de voturi necesar pentru adoptarea unei legi organice".
Potrivit prevederilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului spre a-şi prezenta punctele de vedere.
În punctul de vedere al Camerei Deputaţilor se considera ca obiecţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata, pentru adoptarea în forma definitiva a Legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor, în şedinţa comuna a celor doua Camere, facindu-se aplicarea corecta a dispoziţiilor art. 76 alin. (2) din Constituţie. În şedinţa comuna - se precizeazã în continuare - divergenţele "au fost eliminate punct cu punct, cu votul majoritãţii cerute de lege pentru o lege organicã, ceea ce a fãcut inutila supunerea raportului Comisiei de mediere unui vot în plenul Camerei Deputaţilor şi Senatului". Deciziile anterioare ale Curţii Constituţionale la care fac referire semnatarii obiectiei de neconstituţionalitate se considera ca nu contrazic, ci, dimpotriva, confirma modul de interpretare şi aplicare de cãtre cele doua Camere a dispoziţiilor art. 76 alin. (2) din Constituţie.
În punctul de vedere al Senatului se considera ca, potrivit practicii parlamentare, "validatã de hotãrîrile Curţii Constituţionale", ar fi fost necesarã "supunerea la vot a raportului de mediere în cadrul unei şedinţe comune a Parlamentului".
Guvernul nu şi-a comunicat punctul de vedere.
CURTEA,
avînd în vedere sesizarea grupului de senatori, punctul de vedere al Camerei Deputaţilor şi al Senatului, raportul judecãtorului-raportor, prevederile Legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor, ale Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:
Curtea este competenta sa se pronunţe asupra obiectiei de neconstituţionalitate, care s-a înaintat cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituţie şi ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie şi ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţionalã exercita controlul de constitutionalitate asupra legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea unor subiecte expres şi limitativ arãtate, între care şi un numãr de cel puţin 25 de senatori. Întrucît, prin dispoziţiile arãtate, nu s-a fãcut nici o distincţie între controlul constituţionalitãţii substanţei reglementãrii şi controlul constituţionalitãţii procedurii de adoptare a legii, rezulta ca obiectul controlului de constitutionalitate priveşte ambele aspecte, deci atît constituţionalitatea intrinseca sau interna, cît şi cea extrinseca sau externa. Cei 25 de senatori au sesizat tocmai încãlcarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţie privind procedura care trebuie urmatã atunci cînd comisia paritara, constituitã în vederea medierii, nu ajunge la un acord sau cînd una dintre Camere nu aproba raportul Comisiei de mediere.
Potrivit art. 76 alin. (2) din Constituţie, în şedinţa comuna a Camerelor se supun dezbaterii "textele aflate în divergenta", pentru a se adopta "textul definitiv", cu votul majoritãţii prevãzute, dupã caz, la art. 74 alin. (1) sau (2) din Constituţie. Este adevãrat ca art. 76 alin. (2) din Constituţie se referã şi la situaţia în care una dintre Camere "nu aproba raportul Comisiei de mediere". Aceasta precizare trebuie însã corelata cu celelalte elemente din structura aceloraşi dispoziţii, anume ca, în şedinţa comuna, Camerele se pronunţa asupra "textelor aflate în divergenta". Prin urmare, în principiu, Camerele nu dezbat şi nu hotãrãsc asupra raportului Comisiei de mediere, ci doar asupra textelor din acest raport rãmase încã în divergenta. Camerele, în şedinţa lor comuna, ar urma sa se pronunţe asupra întregului raport, numai dacã una dintre ele, respingind raportul, nu a admis nici una dintre propunerile Comisiei de mediere, dar nu şi atunci cînd unele dintre aceste propuneri au fost însuşite prin votul exprimat asupra lor, în condiţiile prevãzute de dispoziţiile constituţionale. Astfel, admitind ca, deşi Camerele au adoptat, cu respectarea majoritãţii prevãzute de Constituţie, unele dintre textele propuse în raportul Comisiei de mediere, în şedinţa comuna a acestora urmeazã sa se supunã dezbaterii şi aprobãrii întregul raport, ar echivala cu a considera ca ineficiente şi deci inutile dezbaterile şi votul punctual al fiecãrei Camere asupra textelor propuse de comisie, înainte de supunerea la vot a întregului raport. Textele din raport, însuşite prin vot şi în condiţiile prevãzute de legea fundamentalã de cãtre fiecare Camera, trebuie considerate ca fiind dobîndite, exprimind vointa Camerelor de a rezolva unele dintre divergenţele existente între acestea, procesul medierii continuind numai asupra a ceea ce încã a rãmas în divergenta. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţionalã prin deciziile ei adoptate în aceeaşi problema de constitutionalitate. Astfel, în considerentele Deciziei nr. 62 din 13 iunie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 19 iunie 1995, s-a spus, între altele: "Împrejurarea ca, în final, raportul Comisiei de mediere a fost aprobat cu o majoritate ce nu era absolutã nu înseamnã ca divergenţele au rãmas intacte, ca şi cum nici comisia, nici raportul sau nu ar fi existat. O asemenea concluzie ar contrazice hotãrîrile succesive luate regulamentar prin vot de cãtre Senat pentru aprobarea fiecãrei propuneri cuprinse în raportul de mediere vizind concilierea tuturor divergentelor". Ca urmare, s-a spus în aceeaşi decizie, "în şedinţa comuna a Camerelor, convocatã potrivit art. 76 din Constituţie, reluarea dezbaterilor fãrã a se tine seama de propunerile Comisiei de mediere, acceptate de cele doua adunãri legiuitoare, nu se mai justifica". Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, reia considerentele Deciziei nr. 62 din 13 iunie 1995.
Întrucît art. 54 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, adoptat prin Hotãrîrea Parlamentului României nr. 4 din 3 martie 1992, are în esenta o redactare identicã cu aceea a art. 76 alin. (2) din Constituţie, examinarea prevederilor regulamentului nu poate conduce la o alta concluzie decît aceea la care s-a ajuns prin examinarea dispoziţiilor art. 76 alin. (2) din Constituţie.
Aceste considerente de principiu nu acoperã însã în întregime situaţia invocatã de autorii obiectiei de neconstituţionalitate, situaţie care diferã în anumite privinte de ipotezele examinate.
Legea privind statutul deputaţilor şi senatorilor, fiind o lege organicã, ea trebuia adoptatã, conform dispoziţiilor art. 74 alin. (1) din Constituţie, cu majoritate absolutã.
În fapt, ca urmare a adoptãrii Legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor în redactari diferite de cãtre cele doua Camere, s-a instituit o comisie de mediere, care, în unele situaţii, a optat pentru textul adoptat de Senat, în alte situaţii ea a optat pentru textul adoptat de Camera Deputaţilor şi, în fine, a propus unele texte proprii. Cu excepţia art. 42 alin. (1) din lege, Senatul şi-a insusit propunerile Comisiei de mediere, prin vot punctual asupra acestora, dar, uneori, cu majoritate absolutã, alteori cu majoritate simpla. În final, cu 62 de voturi pentru, 21 de voturi impotriva şi 21 de abtineri, Senatul nu a adoptat raportul Comisiei de mediere, neintrunindu-se majoritatea absolutã impusa de caracterul organic al legii.
Astfel cum rezulta din stenograma şedinţei Senatului din 7 mai 1996, unele dintre propunerile Comisiei de mediere au fost adoptate cu majoritate absolutã, asa cum stabileşte art. 74 alin. (1) din Constituţie, cît priveşte adoptarea legilor organice. În sensul celor arãtate, textele astfel adoptate nu mai trebuie supuse dezbaterii şi votului în şedinţa comuna a Camerelor, chiar dacã, în final, raportul Comisiei de mediere nu a fost adoptat cu majoritate absolutã, întrucît, prin adoptarea respectivelor texte, practic, efectiv unele divergenţe au fost soluţionate. În condiţiile în care, însã în final, raportul Comisiei de mediere nu a fost adoptat cu majoritatea absolutã, textele propuse în raport, adoptate numai cu majoritate simpla sau pur şi simplu neadoptate - cum a fost cazul textului art. 42 alin. (1) din lege - rãmîn în divergenta, ele nefiind rezolvate cu respectarea procedurilor constituţionale. Prin urmare, aceste texte rãmase în divergenta trebuie în mod necesar sa facã obiectul dezbaterii şi al votului în şedinţa comuna, pentru a se adopta, asa cum se prevede în art. 76 alin. (2) din Constituţie, "textul definitiv". Dacã, dimpotriva, deşi unele texte nu au fost adoptate cu majoritate absolutã sau nu au fost pur şi simplu adoptate, în final, raportul Comisiei de mediere ar fi fost totuşi adoptat, în întregime, cu majoritate absolutã, s-ar fi putut considera ca astfel toate divergenţele au fost rezolvate în sensul celor propuse prin raportul adoptat şi, în consecinta, nu se justifica aprobarea încã o data a aceluiaşi raport în şedinţa comuna.
În situaţia invocatã, asa cum rezulta din stenograma şedinţei Senatului din 30 aprilie 1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 81 din 10 mai 1996, unele dintre textele propuse prin raportul Comisiei de mediere au fost adoptate numai cu majoritate simpla (de exemplu, textele propuse la pct. 9, 9 bis, 11, 22, 26, 28, 37 şi 40 din raport), iar art. 42 alin. (1) din lege nu a fost adoptat nici mãcar cu majoritate simpla. Raportul Comisiei de mediere fiind, în final, respins în întregime, textele respective au rãmas, evident, în divergenta.
În şedinţa comuna a Camerelor, asa cum rezulta din stenograma publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 145 din 20 septembrie 1996, s-a supus votului numai textul art. 42 alin. (1) din lege, acesta neintrunind majoritatea absolutã. Or, în sensul celor arãtate, trebuia sa se supunã dezbaterii şi votului toate textele care, efectiv, au rãmas în divergenta, prin neadoptarea lor în şedinţa Senatului potrivit procedurilor constituţionale şi ca urmare a respingerii în întregime a raportului Comisiei de mediere.
În aceste condiţii, obiecţia de neconstituţionalitate este intemeiata, întrucît nu s-au respectat procedurile constituţionale de adoptare a legii.
Avînd în vedere considerentele expuse, dispoziţiile art. 76 alin. (2) şi ale art. 144 lit a) din Constituţie, precum şi prevederile art. 20 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Constata ca Legea privind statutul deputaţilor şi senatorilor este neconstitutionala.
Prezenta decizie se comunica Preşedintelui României, precum şi preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului, în scopul deschiderii procedurii prevãzute la art. 145 alin. (1) din Constituţie, şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Deliberarea a avut loc la data de 22 octombrie 1996 şi la ea au participat: Ioan Muraru, preşedinte, Costica Bulai, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Ioan Deleanu, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu şi Romul Petru Vonica, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
---------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
