Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 122 din 19 februarie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 282^1, art. 299, art. 317, art. 318 si art. 322 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 298 din 16 aprilie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Cristina Cãtãlina Turcu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1, 299, 317, 318 şi 322 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Gheorghe Şerban Marian în Dosarul nr. 5.642/62/2007 al Tribunalului Braşov - Secţia civilã.
La apelul nominal se prezintã apãrãtorul autorului excepţiei, cu delegaţie la dosar, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele constatã cauza în stare de judecatã şi acordã cuvântul pe fond.
Apãrãtorul autorilor excepţiei solicitã admiterea acesteia, susţinând oral concluziile scrise depuse la instanţa care a sesizat Curtea.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind cã se impune pãstrarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 27 septembrie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 5.642/62/2007 Tribunalul Braşov - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 282^1, art. 299, art. 317, art. 318 şi art. 322 din Codul de procedurã civilã.
Excepţia a fost ridicatã într-o cauzã având ca obiect o contestaţie în anulare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã textele de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece din conţinutul lor rezultã cã justiţiabilul care a avut o soluţie favorabilã la instanţa de fond într-o cauzã ce nu este supusã apelului nu are nicio cale de atac împotriva unei hotãrâri defavorabile pronunţate în recurs. În felul acesta, pentru partea care nu a declarat recurs, pentru cã nu avea interes deoarece câştigase procesul în faţa instanţei de fond, procesul se rezumã la un singur grad de jurisdicţie, şi anume judecata la prima instanţã.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, fãcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Avocatul Poporului apreciazã cã textele de lege criticate sunt constituţionale, deoarece nu înlãturã posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa justiţiei şi de a se prevala de toate garanţiile pe care le presupune un proces echitabil. Pe de altã parte, în baza prevederilor art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, legiuitorul poate institui reguli speciale de procedurã şi modalitãţi particulare de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnã în toate cazurile accesul la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile apãrãtorului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl constituie prevederile art. 282^1, 299, 317, 318 şi 322 din Codul de procedurã civilã, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 282^1: "Nu sunt supuse apelului hotãrârile judecãtoreşti date în primã instanţã în cererile introduse pe cale principalã privind pensii de întreţinere, litigii al cãror obiect are o valoare de pânã la 100.000 lei inclusiv, atât în materie civilã, cât şi în materie comercialã, acţiunile posesorii, precum şi cele referitoare la înregistrãrile în registrele de stare civilã, luarea mãsurilor asigurãtorii şi în alte cazuri prevãzute de lege.
Hotãrârile instanţelor judecãtoreşti prin care se soluţioneazã plângerile împotriva hotãrârilor autoritãţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţionalã şi ale altor organe cu astfel de activitate nu sunt supuse apelului, dacã legea nu prevede altfel.";
- Art. 299: "Hotãrârile date fãrã drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevãzute de lege, hotãrârile altor organe cu activitate jurisdicţionalã sunt supuse recursului. Dispoziţiile art. 282 alin. 2 sunt aplicabile în mod corespunzãtor.
Recursul se soluţioneazã de instanţa imediat superioarã celei care a pronunţat hotãrârea în apel.";
- Art. 317: "Hotãrârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arãtate mai jos, numai dacã aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a pãrţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinitã potrivit cu cerinţele legii;
2. când hotãrârea a fost datã de judecãtori cu cãlcarea dispoziţiilor de ordine publicã privitoare la competenţã.
Cu toate acestea, contestaţia poate fi primitã pentru motivele mai sus arãtate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru cã aveau nevoie de verificãri de fapt sau dacã recursul a fost respins fãrã ca el sã fi fost judecat în fond.";
- Art. 318: "Hotãrârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea datã este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşealã sã cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.";
- Art. 322: "Revizuirea unei hotãrâri rãmase definitivã în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotãrâri datã de o instanţã de recurs atunci când evocã fondul, se poate cere în urmãtoarele cazuri:
1. dacã dispozitivul hotãrârii cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire;
2. dacã s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;
3. dacã obiectul pricinii nu se aflã în fiinţã;
4. dacã un judecãtor, martor sau expert, care a luat parte la judecatã, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricinã sau dacã hotãrârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecãţii ori dacã un magistrat a fost sancţionat disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţã sau gravã neglijenţã în acea cauzã;
5. dacã, dupã darea hotãrârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnicã sau care nu au putut fi înfãţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa pãrţilor, ori dacã s-a desfiinţat sau s-a modificat hotãrârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotãrârea a cãrei revizuire se cere;
6. dacã statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publicã, dispãruţii, incapabilii sau cei puşi sub curatelã nu au fost apãraţi deloc sau au fost apãraţi cu viclenie de cei însãrcinaţi sã-i apere;
7. dacã existã hotãrâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricinã, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate;
Aceste dispoziţii se aplicã şi în cazul când hotãrârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs. În cazul când una dintre instanţe este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire se va judeca de aceastã instanţã;
8. dacã partea a fost împiedicatã sã se înfãţişeze la judecatã şi sã înştiinţeze instanţa despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa;
9. dacã Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a constatat o încãlcare a drepturilor sau libertãţilor fundamentale datoratã unei hotãrâri judecãtoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încãlcãri continuã sã se producã şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotãrârii pronunţate."
Excepţia este raportatã la dispoziţiile constituţionale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi ale art. 129 privind folosirea cãilor de atac. Autorul excepţiei apreciazã cã se aduce atingere şi prevederilor art. 6 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, însã Curtea observã cã, în realitate, autorul face referire la dispoziţiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã. Astfel, textele de lege criticate sunt norme de procedurã pe care legiuitorul este abilitat sã le instituie în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, cu condiţia ca acestea sã nu contravinã principiilor consacrate de Legea fundamentalã.
Curtea reţine cã atât accesul la justiţie, cât şi folosirea cãilor de atac se exercitã în formele şi condiţiile procedurale instituite prin lege. Astfel, chiar dacã recursul este declarat de partea potrivnicã, autorul excepţiei are dreptul de a-şi formula apãrãrile pe care le considerã necesare şi de a combate probele adversarului în faţa instanţei care judecã aceastã cale de atac.
Totodatã, Curtea Constituţionalã a stabilit prin <>Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, cã accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac.
De asemenea, Curtea a statuat prin <>Decizia nr. 522 din 11 octombrie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 993 din 9 noiembrie 2005, cã prin dispoziţiile şi principiile Legii fundamentale nu s-a prevãzut obligativitatea existenţei triplului grad de jurisdicţie şi cã reglementãrile internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate cãile de atac prevãzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie. Totodatã, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a statuat cã dreptul de acces la tribunale nu este absolut şi cã, fiind vorba despre un drept pe care convenţia l-a recunoscut fãrã sã îl defineascã în sensul restrâns al cuvântului, existã posibilitatea limitãrilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricãrui drept (Cauza Golder împotriva Regatului Unit, 1975).
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1, art. 299, art. 317, art. 318 şi art. 322 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Gheorghe Şerban Marian în Dosarul nr. 5.642/62/2007 al Tribunalului Braşov - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 19 februarie 2008.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Cristina Cãtãlina Turcu
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
