Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 122 din 11 aprilie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penala
Costica Bulai - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Iuliana Nedelcu - procuror Vlad Mihai Cercel - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Lidia Peter, Cristian Bojinca, Valentino Acatrinei şi Rodica Fesiuc în Dosarul nr. 9/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Completul de 9 judecãtori. La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã. Arata ca dispoziţiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã nu anihileaza dreptul la o cale de atac, ci recunosc acest drept în alte condiţii decât cele generale. Potrivit prevederilor art. 125 alin. (3) şi ale art. 128 din Constituţie procedura de judecata, precum şi modalitãţile de exercitare a cãilor de atac sunt de competenta legiuitorului. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, reprezentantul Ministerului Public apreciazã ca nu au legatura cu cauza, întrucât acestea privesc arestarea preventivã, iar nu modalitãţile de exercitare a cãilor de atac impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, în general.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 25 ianuarie 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 9/2002, Curtea Suprema de Justiţie Completul de 9 judecãtori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Lidia Peter, Cristian Bojinca, Valentino Acatrinei şi Rodica Fesiuc, recurenti în cadrul dosarului menţionat. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin ca limitarea, prin dispoziţiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã, a dreptului de recurs impotriva încheierii prin care Curtea Suprema de Justiţie Secţia penalã a respins ca inadmisibila cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171, art. 172 alin. 1 şi art. 224 din Codul de procedura penalã este neconstitutionala, deoarece restrânge într-un mod nejustificat accesul la justiţie, incalcand astfel şi dreptul la un proces echitabil. Curtea Suprema de Justiţie - Completul de 9 judecãtori, exprimandu-şi opinia, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul a comunicat Curţii punctul sau de vedere în sensul ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata. În motivarea acestui punct de vedere arata ca dispoziţiile criticate sunt în concordanta atât cu prevederile constituţionale, cat şi cu cele ale Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece prin încheierile la care se referã art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã nu se soluţioneazã fondul procesului. Având un caracter intermediar, aceste încheieri pot fi atacate o data cu hotãrârile prin care se soluţioneazã cauza, astfel ca prin dispoziţiile legale criticate nu se aduce atingere principiului accesului liber la justiţie. De asemenea, nu sunt incalcate prevederile art. 5 şi 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece dispoziţiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã nu ingradesc în nici un fel dreptul la libertate, prevãzut la art. 5 din convenţie, şi nici nu afecteazã garanţiile legate de existenta unui tribunal independent şi impartial, prevãzute la art. 6. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere exprimat de Guvern, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã, care au urmãtorul cuprins: "Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o data cu sentinta sau decizia recuratã, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs." Prevederile constituţionale invocate de autorii exceptiei de neconstituţionalitate sunt urmãtoarele: - art. 21 alin. (2): "Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept."; - art. 125: "(1) Justiţia se realizeazã prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege. (2) Este interzisã înfiinţarea de instanţe extraordinare. (3) Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege." De asemenea, în susţinerea exceptiei se invoca şi prevederile art. 5, referitoare la dreptul la libertate şi la siguranta, şi ale art. 6, referitoare la dreptul la un proces echitabil, din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ratificatã de România prin <>Legea nr. 30/1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca este neîntemeiatã în sensul celor ce se vor arata în continuare. Stabilirea procedurii de judecata, inclusiv a procedurii recursului, este data, prin art. 125 din Constituţie, în competenta legiuitorului. La fel, potrivit art. 128 din Legea fundamentalã, impotriva hotãrârilor judecãtoreşti pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii. Vazand şi prevederile art. 51 alin. (1) din Constituţie, precum şi ale art. 20 alin. (1), se înţelege ca legiuitorul are obligaţia sa reglementeze procedura de judecata şi, în acest cadru, exercitarea cãilor de atac, în limitele prevãzute de Legea fundamentalã şi de tratatele internaţionale privind drepturile omului. Stabilind, prin art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã, ca încheierile pot fi atacate cu recurs numai o data cu sentinta sau cu decizia atacatã, legiuitorul a acţionat în limitele competentei sale, prevãzute prin dispoziţiile constituţionale evocate mai sus. În acelaşi mod a procedat legiuitorul în reglementarea apelului, dispunând, prin art. 261 alin. 2 din Codul de procedura penalã, ca încheierile date în prima instanta pot fi atacate cu apel numai o data cu fondul. Acest mod de reglementare a exercitãrii cãilor de atac impotriva încheierilor se justifica prin necesitatea de a se asigura celeritatea procesului penal, exigenta recunoscuta cu valoare de principiu atât în sistemul nostru procesual, cat şi în Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care consacra la art. 6 pct. 1 dreptul oricãrei persoane "la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale". Susţinerea autorilor exceptiei de neconstituţionalitate conform cãreia prin dispoziţiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã se incalca prevederile art. 21 din Constituţie, privind accesul liber la justiţie, precum şi cele ale art. 125, privind instanţele judecãtoreşti, este nefondata deoarece textul legal criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate. Dimpotriva, legea asigura accesul persoanelor interesate la justiţie, prin reglementarea posibilitatii exercitãrii recursului impotriva încheierilor pronunţate de instanta, o data cu exercitarea recursului impotriva sentinţei sau a deciziei atacate. Textul criticat nu contravine nici art. 5 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care se referã la dreptul la libertate şi la siguranta, iar nu la exercitarea cãilor de atac impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, şi nici art. 6 din aceeaşi convenţie, care, prin consacrarea principiului celeritatii procesului judiciar, permite adoptarea de cãtre statele pãrţi la convenţie a unor reglementãri, ca cea prevãzutã de art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã, menite sa împiedice prelungirea judecãrii cauzelor peste limitele unui termen rezonabil.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Lidia Peter, Cristian Bojinca, Valentino Acatrinei şi Rodica Fesiuc în Dosarul nr. 9/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Completul de 9 judecãtori. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 11 aprilie 2002.
PREŞEDINTE prof. univ. dr. COSTICA BULAI
Magistrat-asistent, Vlad Mihai Cercel
────────────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
