Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Vasile Gionea - preşedinte
Mihai Constantinescu - judecãtor
Miklos Fazakas - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Victor Dan Zlatescu - judecãtor
Raul Petrescu - procuror
Constantin Burada - magistrat-asistent
Pe rol soluţionarea recursului declarat de Liga Democratica pentru Dreptate din România şi Panaitescu Edmond impotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 67 din 13 iunie 1994.
La apelul nominal se prezintã Florenta Gogaia, pentru Liga Democratica pentru Dreptate din România, şi George Antonescu, pentru Panaitescu Edmond.
Procedura de citare este legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã ca recursul este declarat în termen şi motivat.
Dosarul fiind în stare de judecata, preşedintele completului acorda cuvintul recurentilor.
Florenta Gogaia, pentru Liga Democratica pentru Dreptate din România, solicita admiterea recursului şi modificarea deciziei pentru motivele invocate în cererea de recurs.
George Antonescu se raliaza concluziilor puse de reprezentanta Ligii Democratice pentru Dreptate din România.
Procurorul solicita respingerea recursului, considerind ca nu exista motive care sa ducã la nulitatea deciziei.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
examinînd decizia atacatã cu recurs, motivele invocate, prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata urmãtoarele:
Prin Decizia nr. 67 din 13 iunie 1994, Curtea Constituţionalã a respins excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 59/1993, în partea referitoare la modificarea Legii nr. 29/1990, ridicatã de Panaitescu Edmond şi Liga Democratica pentru Dreptate din România în Dosarul nr. 1441/1993 al Curţii Supreme de Justiţie, Secţia de contencios administrativ.
În motivarea deciziei s-au reţinut, în esenta, urmãtoarele : stabilirea, prin Legea nr. 29/1990, a numai doua grade de jurisdicţie, fond şi recurs, este în concordanta cu art. 128 din Constituţie ; neconstituţionalitatea exceptiei prevãzute de art. 4 din Legea nr. 29/1990, referitoare la art. 3 din aceeaşi lege, a fost soluţionatã definitiv de Curtea Constituţionalã care, prin Decizia Plenului nr. 34/1993, a constatat ca aceasta excepţie este abrogatã potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie ; împrejurarea ca reglementarea contenciosului administrativ nu s-a fãcut printr-o lege organicã nu incalca dispoziţiile art. 72 alin. (3) lit. j) din Constituţie, deoarece, la data adoptãrii ei, pe plan constituţional, nu exista distincţia dintre legea organicã şi legea ordinarã, iar Legea nr. 59/1993, prin care s-a modificat Legea nr. 29/1990, a fost adoptatã ca lege organicã.
Prin recursul declarat de Liga Democratica pentru Dreptate din România şi Panaitescu Edmond, se critica aceasta soluţie, invocindu-se urmãtoarele motive - nulitatea de drept a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 67/1994 şi a Încheierii din 1 iunie 1994, deoarece Curtea ar fi în incompatibilitate de a soluţiona litigiul, fiind incompetenta material, întrucît litigiul pune în discuţie vinovãţia unor persoane ce ocupa funcţii de autoritate (Preşedintele României, preşedinţii Camerelor Parlamentului, procurorul general, primul-ministru etc.); legea a fost incalcata datoritã nemotivarii respingerii cererii de cercetare la fata locului, necitarii Senatului, Camerei Deputaţilor şi Guvernului, nesemnarii deciziei de cãtre toţi judecãtorii, necomunicarii acţiunii şi exceptiei ridicate pãrţilor interesate;
- omisiuni esenţiale, întrucît nu s-ar fi ţinut seama de raportul întocmit de judecãtorul-raportor şi, în modalitatea actuala, Legea nr. 29/1990 nu se poate numi lege, iar aceasta, dupã modificare, nu a fost republicatã, avînd ca efect ca secţiile de contencios administrativ funcţioneazã în afarã legii;
- nu s-a stabilit dacã faptele caracterizate de recurenti ca abuzuri ori corupţie sînt de competenta instanţelor penale sau a celor de contencios administrativ; de asemenea, nu este stabilit "ce urmare au cauzele" în care instanţele, sesizate potrivit Legii nr. 1/1967, au constatat infracţiuni şi nu exista nici o preocupare pentru punerea unei stavile la ceea ce recurentii desemneazã ca fiind "crima de stat organizatã".
S-a mai susţinut ca, ţinînd seama de natura faptelor sãvîrşite şi de calitatea persoanelor invinuite, competenta materialã aparţine Curţii Supreme de Justiţie, mentionindu-se şi ceea ce aceasta trebuie sa facã pentru început, şi anume sa oblige Parlamentul sa elaboreze o lege organicã a contenciosului administrativ şi sa constate nulitatea de drept a Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1994, sa oblige "aparatul de stat" sa respecte legea şi sa ia mãsuri pentru soluţionarea cauzei penale ce intereseazã pe Panaitescu Edmond.
De asemenea, recurentii solicita sa se dispunã citarea şi a Camerelor Parlamentului şi a Guvernului, iar citarea sa se facã cu copia acţiunii şi a excepţiilor, precum şi a documentaţiei privind etapele infracţiunii, Curtea sa se pronunţe asupra capetelor de cerere ridicate şi sa-şi decline competenta în favoarea Secţiilor Unite ale Curţii Supreme de Justiţie.
Recursul nu este întemeiat.
Susţinerea facuta, în sensul ca decizia atacatã este nulã de drept, deoarece, în speta, se pune în discuţie vinovãţia unor persoane ce ocupa funcţii de autoritate în stat şi, deci, competenta materialã aparţinînd Curţii Supreme de Justiţie, nu poate fi primitã. Într-adevãr, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţionalã este singura în drept sa hotãrascã asupra competentei sale, potrivit art. 144 din Constituţie, iar, în cauza de fata, Curtea a fost sesizatã, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, de cãtre Curtea Suprema de Justiţie, Secţia de contencios administrativ, cu soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 59/1993, în partea referitoare la modificarea Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, ridicatã de recurenti în Dosarul nr. 1441/1993 al instanţei respective. Cererea de declinare în favoarea Secţiilor Unite ale Curţii Supreme de Justiţie contravine prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie, iar motivele invocate nu au nici o legatura cu litigiul ce face obiectul exceptiei de neconstituţionalitate, fiind, de principiu, ca în cadrul contenciosului constituţional se analizeazã legitimitatea constituţionalã a unui text de lege, şi nu invinuirile aduse unor persoane. De asemenea, susţinerea cu privire la nulitatea Încheierii din 1 iunie 1994, întrucît prima instanta nu a motivat respingerea cererii de cercetare la fata locului, nu este intemeiata, deoarece, astfel cum rezulta din încheierea respectiva, recurentii nu au formulat o asemenea cerere. Nici criticile legate de citarea şi comunicarea actelor dosarului Camerelor Parlamentului şi Guvernului nu sînt fondate, acestea fiind formulate cu ignorarea specificului procedurii contenciosului constituţional. Totodatã, împrejurarea ca decizia Curţii Constituţionale nu este semnatã de toţi membrii completului de judecata nu poate duce la admiterea recursului, deoarece, potrivit art. 32 alin. 3 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, deciziile "se certifica de preşedintele Curţii sau al completului şi de magistratul-asistent care a participat la dezbateri" şi numai minuta deciziei se semneazã de toţi judecãtorii. Nu corespunde realitãţii nici susţinerea facuta de recurenti în sensul ca instanta a omis sa ţinã seama de raportul întocmit de judecãtorul-raportor, din considerentele deciziei rezultind ca au fost analizate toate aspectele ridicate prin excepţie şi tratate în respectivul raport. În legatura cu Legea nr. 29/1990, în mod întemeiat s-a motivat în decizia recuratã ca, fiind anterioarã Constituţiei, distincţia dintre legea organicã şi cea ordinarã nu îi este aplicabilã, asa încît susţinerea recurentilor ca aceasta reglementare nu ar mai putea fi consideratã lege este nefondata, mai ales ca toate legile adoptate de Parlamentul anterior au fost votate cu majoritatea prevãzutã de actuala Constituţie pentru legile organice.
Cu privire la celelalte "critici"invocate de recurenti - Curtea Suprema de Justiţie sa oblige Parlamentul de a elabora o lege organicã a contenciosului administrativ şi sa constate nulitatea de drept a Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1994, sa oblige "aparatul de stat" sa respecte legea şi sa ia mãsuri pentru soluţionarea cauzei penale ce intereseazã pe Panaitescu Edmond - se constata ca acestea nu se referã la decizia pronunţatã, ci reprezintã cereri ale recurentilor ce exced competenta Curţii Constituţionale, soluţionarea lor fiind legatã de prerogativele altor autoritãţi publice.
De altfel, trebuie menţionat ca prin motivele de recurs nu se critica decizia în ce priveşte respingerea exceptiei de neconstituţionalitate ridicatã, astfel încît, sub acest aspect, recursul este lipsit de obiect.
Examinînd şi din oficiu decizia recuratã, se constata ca nu sînt motive care sa justifice modificarea ei şi, ca atare, recursul urmeazã a fi respins. Vazind şi prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi ale art. 25 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Liga Democratica pentru Dreptate din România şi Panaitescu Edmond impotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 67 din 13 iunie 1994.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din 16 noiembrie 1994.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. dr. VASILE GIONEA
Magistrat-asistent,
Constantin Burada
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
