Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 121 din 16 februarie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 208 alin. (3), art. 213 alin. (4) si art. 215 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3), art. 213 alin. (4) şi art. 215 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, excepţie ridicatã de Andreea Ramona Ladanyi Horgoş în Dosarul nr. 2.732/30/2010 al Tribunalului Timiş - Secţia comercialã şi de contencios administrativ şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 205D/2011. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. În acest sens, invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin Decizia nr. 1.362/2011.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 11 noiembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 2.732/30/2010, Tribunalul Timiş - Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3), art. 213 alin. (4) şi art. 215 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii. Excepţia a fost ridicatã de Andreea Ramona Ladanyi Horgoş cu prilejul soluţionãrii unei acţiuni în contencios administrativ având ca obiect anularea unui act normativ de impunere a obligaţiei de platã la FNUASS. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã prevederile de lege criticate, care instituie obligaţia plãţii contribuţiei pentru asigurãrile sociale de sãnãtate, aduc atingere dispoziţiilor Constituţiei care consacrã dreptul la viaţã şi integritate fizicã şi psihicã, precum şi celor care reglementeazã libertatea individualã şi dreptul la conştiinţã. În acest sens, aratã cã dispoziţiile Legii fundamentale nu constituie o obligaţie a cetãţeanului român în sensul asigurãrii, ci doar consacrã dreptul la ocrotirea sãnãtãţii. De asemenea, aratã cã opinia sa personalã şi credinţa religioasã îi interzic tratarea sãnãtãţii. În sfârşit, aratã cã obligaţia impusã de lege nu reprezintã un impozit sau o taxã, astfel cã, potrivit dispoziţiilor art. 56 din Constituţie, orice altã obligaţie financiarã în sarcina cetãţeanului este neconstituţionalã. Tribunalul Timiş - Secţia comercialã şi de contencios administrativ considerã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 208 alin. (3), art. 213 alin. (4) şi art. 215 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006. Curtea constatã cã, ulterior sesizãrii sale, dispoziţiile art. 215 din Legea nr. 95/2006 au fost supuse unor modificãri succesive, prin prevederile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal şi reglementarea unor mãsuri financiar-fiscale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 30 decembrie 2010, respectiv cele ale Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 30 decembrie 2011, pãstrându-se, însã, soluţia legislativã criticatã. Astfel, în prezent, textele de lege criticate au urmãtoarea redactare: - Art. 208 alin. (3): "Asigurãrile sociale de sãnãtate sunt obligatorii şi funcţioneazã ca un sistem unitar, iar obiectivele menţionate la alin. (2) se realizeazã pe baza urmãtoarelor principii: a) alegerea liberã de cãtre asiguraţi a casei de asigurãri; b) solidaritate şi subsidiaritate în constituirea şi utilizarea fondurilor; c) alegerea liberã de cãtre asiguraţi a furnizorilor de servicii medicale, de medicamente şi de dispozitive medicale, în condiţiile prezentei legi şi ale contractului-cadru; d) descentralizarea şi autonomia în conducere şi administrare; e) participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurãri sociale de sãnãtate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate; f) participarea persoanelor asigurate, a statului şi a angajatorilor la managementul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate; g) acordarea unui pachet de servicii medicale de bazã, în mod echitabil şi nediscriminatoriu, oricãrui asigurat; h) transparenţa activitãţii sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate; i) libera concurenţã între furnizorii care încheie contracte cu casele de asigurãri de sãnãtate."; - Art. 213 alin. (4): "Categoriile de persoane care nu sunt prevãzute la alin. (1) şi (2) au obligaţia sã se asigure în condiţiile art. 211 şi sã plãteascã contribuţia la asigurãrile sociale de sãnãtate în condiţiile prezentei legi."; - Art. 215: "(1) Obligaţia virãrii contribuţiei pentru asigurãrile sociale de sãnãtate revine persoanelor juridice sau fizice care au calitatea de angajator, persoanelor juridice ori fizice asimilate angajatorului, precum şi persoanelor fizice, dupã caz. (2) Persoanele juridice sau fizice care au calitatea de angajator, precum şi persoanele asimilate angajatorilor sunt obligate sã depunã declaraţia privind obligaţiile de platã a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominalã a persoanelor asigurate, la termenele prevãzute în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. (3) Persoanele fizice care realizeazã venituri din activitãţi independente, venituri din agriculturã şi silviculturã, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, din dividende şi dobânzi, din drepturi de proprietate intelectualã sau alte venituri care se supun impozitului pe venit sunt obligate sã depunã la casele de asigurãri de sãnãtate cu care au încheiat contractul de asigurare declaraţii privind obligaţiile faţã de fond." Autorul excepţiei considerã cã aceste texte de lege contravin urmãtoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 23 privind libertatea individualã, art. 26 privind viaţa intimã, familialã şi privatã, art. 29 referitor la libertatea conştiinţei, art. 34 care consacrã dreptul la ocrotirea sãnãtãţii şi art. 56 referitor la contribuţiile financiare. Examinând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã textele de lege criticate au mai fost supuse analizei de constituţionalitate în raport cu aceleaşi texte din Legea fundamentalã şi critici asemãnãtoare celor invocate în prezenta cauzã. Astfel, prin Decizia nr. 838 din 24 iunie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 11 august 2010, Curtea a reţinut cã "sistemul asigurãrilor sociale de sãnãtate îşi poate realiza obiectivul principal datoritã solidaritãţii celor care contribuie, astfel cã art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6) din Legea nr. 95/2006 reprezintã de fapt o expresie a prevederilor constituţionale care reglementeazã ocrotirea sãnãtãţii şi a celor care consacrã obligaţia statului de a asigura protecţia socialã a cetãţenilor". În ceea ce priveşte conformitatea textelor de lege criticate cu dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Constituţie, Curtea a statuat cã "respectarea obligaţiilor ce revin cetãţenilor potrivit legislaţiei în vigoare nu poate fi privitã ca o violare a libertãţii individuale şi a siguranţei persoanei". În ceea ce priveşte susţinerea potrivit cãreia convingeri personale ar împiedica o persoanã sã se trateze în cazul îmbolnãvirii, Curtea, prin Decizia nr. 1.362 din 18 octombrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2012, a reţinut cã "dispoziţiile de lege criticate nu stabilesc nicio obligaţie în sarcina individului de a adopta o anumitã conduitã cu privire la starea sãnãtãţii sale, care ar contraveni convingerilor sale religioase, ci instituie o îndatorire generalã şi neutrã de a contribui la fondul de asigurãri sociale de sãnãtate în vederea îndeplinirii obligaţiei de rang constituţional a statului de a lua mãsuri pentru asigurarea igienei şi a sãnãtãţii publice, dar şi ca o manifestare a caracterului de stat social al României, a cãrui expresie este, între altele, participarea tuturor cetãţenilor la asigurarea exerciţiului drepturilor şi a bunãstãrii tuturor celorlalţi cetãţeni." Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor amintite îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate raportatã la art. 56 din Constituţie, se constatã cã autorul excepţiei porneşte de la premisa cã singurele obligaţii financiare la care cetãţenii pot fi supuşi sunt impozitele şi taxele, orice alte contribuţii având caracter neconstituţional. Aceastã motivare omite însã dispoziţiile art. 139 din Constituţie, din al cãrui cuprins reiese posibilitatea statului de a institui obligaţia contribuţiei la constituirea unor fonduri, aşa cum sunt fondurile de asigurãri sociale. De altfel, cu privire la conformitatea textului de lege criticat cu dispoziţiile art. 56 din Constituţie, Curtea s-a pronunţat prin numeroase decizii, aşa cum este şi Decizia nr. 343 din 10 martie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 2 iunie 2011.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3), art. 213 alin. (4) şi art. 215 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, excepţie ridicatã de Andreea Ramona Ladanyi Horgoş în Dosarul nr. 2.732/30/2010 al Tribunalului Timiş - Secţia comercialã şi de contencios administrativ. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 februarie 2012.
