Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 12 din 9 ianuarie 2007  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 403 alin. 4 si ale art. 581 din Codul de procedura civila    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 12 din 9 ianuarie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 403 alin. 4 si ale art. 581 din Codul de procedura civila

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 6 februarie 2007

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 4 şi ale art. 581 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Indian England NV" din Amsterdam în Dosarul nr. 7.909/2006 al Judecãtoriei Râmnicu Vâlcea.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. În acest sens, face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 26 septembrie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 7.909/2006, Judecãtoria Râmnicu Vâlcea a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 4 şi ale art. 581 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Indian England NV" din Amsterdam.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În acest sens, aratã cã dispoziţiile criticate permit luarea unei mãsuri esenţiale cu privire la cursul procesului, fãrã a se da posibilitatea creditorului sã-şi spunã punctul de vedere în legãturã cu pretenţiile pãrţii adverse. De asemenea, aratã cã textele criticate permit magistratului, pe calea unei proceduri sumare, sã dispunã suspendarea executãrii unei hotãrâri judecãtoreşti, fãrã a fi obligatorie cercetarea altor condiţii de admisibilitate în afara plãţii cauţiunii.
Judecãtoria Râmnicu Vâlcea aratã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 din Codul de procedurã civilã este neîntemeiatã. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, aratã cã aceasta este întemeiatã, deoarece excluderea folosirii cãii de atac asociatã lipsei de citare a pãrţilor la soluţionarea cauzei, precum şi inexistenţa unor criterii obiective de admisibilitate a cererii sunt de naturã a încãlca dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apãrare.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 403 alin. 4 şi ale art. 581 din Codul de procedurã civilã, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 403 alin. 4: "În cazuri urgente, dacã s-a plãtit cauţiunea, preşedintele instanţei poate dispune, prin încheiere şi fãrã citarea pãrţilor, suspendarea provizorie a executãrii pânã la soluţionarea cererii de suspendare de cãtre instanţã. Încheierea nu este supusã niciunei cãi de atac. Cauţiunea care trebuie depusã este în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 5 milioane lei pentru cererile neevaluabile în bani. Cauţiunea depusã este deductibilã din cauţiunea stabilitã de instanţã, dacã este cazul.";
- Art. 581: "Instanţa va putea sã ordone mãsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru pãstrarea unui drept care s-ar pãgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlãturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executãri.
Cererea de ordonanţã preşedinţialã se va introduce la instanţa competentã sã se pronunţe asupra fondului dreptului.
Ordonanţa va putea fi datã şi fãrã citarea pãrţilor şi chiar atunci când existã judecatã asupra fondului. Judecata se face de urgenţã şi cu precãdere. Pronunţarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordonanţei se face în cel mult 48 de ore de la pronunţare.
Ordonanţa este vremelnicã şi executorie. Instanţa va putea hotãrî ca executarea sã se facã fãrã somaţie sau fãrã trecerea unui termen."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale autorul excepţiei invocã încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. De asemenea, se invocã încãlcarea prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã prin <>Decizia nr. 236 din 9 martie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2006, a statuat cã suspendarea provizorie reglementatã prin art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã se dispune ca o mãsurã vremelnicã, în scopul pãstrãrii unui drept care s-ar pãgubi prin întârziere ori al prevenirii unei pagube iminente care nu s-ar putea repara. Împrejurarea cã împotriva încheierii instanţei prin care s-a dispus o asemenea suspendare provizorie nu se poate promova nicio cale de atac nu este de naturã sã înfrângã dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, la folosirea cãilor de atac şi la înfãptuirea justiţiei, deoarece legiuitorul, în virtutea prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituţie, poate stabili reguli de procedurã diferite, adecvate fiecãrei situaţii juridice, iar pe de altã parte, prevederile constituţionale nu garanteazã folosirea tuturor cãilor de atac.
De asemenea, în analizarea constituţionalitãţii acestui text de lege trebuie avutã în vedere, pe de o parte, urgenţa care impune suspendarea provizorie a executãrii silite - urgenţã care nu îngãduie întârzieri generate de exercitarea vreunei cãi de atac împotriva încheierii instanţei -, iar pe de altã parte, faptul cã mãsura provizorie dispusã de preşedintele instanţei nu îl prejudiciazã pe creditor în valorificarea pretenţiilor sale, acesta beneficiind de toate drepturile şi garanţiile procedurale, fiind apãrat prin instituirea unei cauţiuni de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 5 milioane lei pentru cererile neevaluabile în bani, cauţiune menitã sã acopere eventualele daune cauzate acestuia prin suspendarea provizorie a executãrii silite. În acest sens a statuat Curtea prin <>Decizia nr. 8 din 10 ianuarie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 17 februarie 2006.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 din Codul de procedurã civilã, Curtea constatã cã prin <>Decizia nr. 60 din 2 februarie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 2 martie 2006, a statuat cã prin procedura de urgenţã instituitã de textul de lege criticat nu numai cã nu se aduce vreo îngrãdire dreptului oricãrei persoane de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime, ci, dimpotrivã, se creeazã o posibilitate în plus pentru cel vãtãmat într-un drept legitim de a se adresa justiţiei, prin cerere de ordonanţã preşedinţialã, şi aceasta în cazuri grabnice, pentru pãstrarea unui drept care s-ar pãgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlãturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executãri. Totodatã, posibilitatea atacãrii cu recurs a ordonanţei preşedinţiale, ca şi cea a contestãrii executãrii acesteia, prevãzutã de art. 582 din Codul de procedurã civilã, constituie un argument suplimentar în sensul deplinei respectãri a dreptului la apãrare.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 4 şi ale art. 581 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Indian England NV" din Amsterdam în Dosarul nr. 7.909/2006 al Judecãtoriei Râmnicu Vâlcea.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 9 ianuarie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu

-----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016