Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 12 din 18 februarie 2008  privind examinarea recursului in interesul legii, in legatura cu consecintele modificarii (in sensul majorarii) pretului mediu al unui metru cub de masa lemnoasa pe picior, in cazul infractiunilor ce aduc atingere fondului forestier    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 12 din 18 februarie 2008 privind examinarea recursului in interesul legii, in legatura cu consecintele modificarii (in sensul majorarii) pretului mediu al unui metru cub de masa lemnoasa pe picior, in cazul infractiunilor ce aduc atingere fondului forestier

EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 866 din 22 decembrie 2008


Dosar nr. 71/2007
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind consecinţele modificãrii (în sensul majorãrii) preţului mediu al unui metru cub de masã lemnoasã pe picior, în cazul infracţiunilor ce aduc atingere fondului forestier.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor <>art. 34 din Legea nr. 304/2004 , republicatã, fiind prezenţi 87 de judecãtori din totalul de 114 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Tiberiu Mihail Niţu, prim-adjunct al procurorului general.
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru a fi admis în sensul de a se stabili cã modificarea preţului mediu al unui metru cub de masã lemnoasã pe picior intervenitã dupã comiterea faptei conduce, în privinţa infracţiunilor ce aduc atingere fondului forestier, la lipsa unuia dintre elementele constitutive ale infracţiunii, ceea ce atrage achitarea inculpaţilor în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. 1 lit. d) din Codul de procedurã penalã.

SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
În practica instanţelor judecãtoreşti s-a constatat cã nu existã un punct de vedere unitar cu privire la consecinţele modificãrii (în sensul majorãrii) preţului mediu al unui metru cub de masã lemnoasã pe picior, intervenitã dupã comiterea faptei, în cazul infracţiunilor ce aduc atingere fondului forestier.
Astfel, unele instanţe, sesizate cu judecarea de fapte sãvârşite înainte de majorarea preţului mediu al unui metru cub de masã lemnoasã pe picior, au dispus achitarea inculpaţilor, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. 1 lit. b) din Codul de procedurã penalã, considerând cã, în raport de majorarea preţului mediu al metrului cub de masã lemnoasã pe picior, dacã valoarea pagubei nu mai depãşeşte de 5 ori preţul mediu al metrului cub de masã lemnoasã, faptele constituie doar contravenţii la regimul silvic.
Într-un alt punct de vedere s-a apreciat cã şi în astfel de cazuri se impune condamnarea inculpaţilor, motivându-se cã preţul mediu nu poate fi considerat element constitutiv al infracţiunii, ci doar criteriu pentru determinarea valorii pagubei de care depinde incriminarea, astfel cã incidenţa sa trebuie raportatã la momentul în care fapta s-a consumat.
În fine, alte instanţe au dispus achitarea inculpaţilor, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. 1 lit. d) din Codul de procedurã penalã, considerând cã valoarea pagubei face parte din latura obiectivã a infracţiunii, iar în condiţiile în care o atare cerinţã nu este îndeplinitã, faptei îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii.
Aceste din urmã instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente în materia ce face obiectul recursului în interesul legii.
Potrivit <>art. 97 alin. 1 din Codul silvic, adoptat prin Legea nr. 26/1996 , în vigoare la data formulãrii recursului în anulare, constituia infracţiune "tãierea sau scoaterea din rãdãcini, fãrã drept, de arbori, puieţi sau lãstari din fondul forestier naţional sau de pe terenurile cu vegetaţie forestierã prevãzute la art. 6, dacã valoarea pagubei este de peste 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masã lemnoasã pe picior sau dacã valoarea pagubei este sub aceastã limitã, dar fapta a fost sãvârşitã de cel puţin douã ori în interval de 2 ani", prin alin. 2 şi 3 ale aceluiaşi articol reglementându-se agravarea pedepsei în cazul când paguba este în valoare de peste 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masã lemnoasã pe picior şi, respectiv, în cazul când valoarea pagubei depãşeşte de peste 50 de ori preţul mediu al aceleiaşi unitãţi de masã lemnoasã pe picior.
Corelativ, prin art. 108 alin. 1 din actualul Cod silvic, intrat în vigoare la data de 27 martie 2008, se prevede cã "tãierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rãdãcini, fãrã drept, de arbori, puieţi sau lãstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestierã situatã pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie infracţiune silvicã şi se sancţioneazã dupã cum urmeazã:
a) cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendã, dacã valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masã lemnoasã pe picior la data constatãrii faptei;
b) cu închisoare de la 6 luni la 4 ani, dacã valoarea prejudiciului produs este mai micã decât limita prevãzutã la lit. a), dar fapta a fost sãvârşitã de cel puţin douã ori în interval de un an, iar valoarea cumulatã a prejudiciului depãşeşte limita prevãzutã la lit. a);
c) cu închisoare de la 2 ani la 6 ani, dacã valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masã lemnoasã pe picior la data constatãrii faptei;
d) cu închisoare de la 4 ani la 16 ani, dacã valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masã lemnoasã pe picior, la data constatãrii faptei".
Analiza comparativã a celor douã reglementãri succesive relevã cã spre deosebire de actualul Cod silvic, ale cãrui dispoziţii se referã în mod explicit la evaluarea prejudiciului în raport cu "preţul mediu al unui metru cub de masã lemnoasã pe picior la data constatãrii faptei", dispoziţiile corespunzãtoare ale art. 97, 98, 102 şi 104 din Codul silvic anterior nu conţineau o astfel de precizare, ci condiţionau doar în mod generic încadrarea juridicã a faptei de valoarea pagubei determinatã pe baza preţului mediu al aceleiaşi unitãţi de masã lemnoasã, fãrã specificarea momentului ce trebuie avut în vedere la stabilirea preţului.
Ca urmare, pentru faptele sãvârşite anterior intrãrii în vigoare a actualului Cod silvic, determinarea valorii pagubei produse nu poate avea loc decât în conformitate cu principiul privind aplicarea legii penale mai favorabile, care impune sã se ia în considerare, la incriminarea faptei, preţul pe unitatea de masã lemnoasã pe picior cel mai avantajos pentru fãptuitor.
De aceea, într-o asemenea ipotezã, atunci când, de la sãvârşirea faptei pânã la judecarea definitivã a cauzei, au intervenit una sau mai multe dispoziţii cu caracter normativ, prin care s-a modificat criteriul de stabilire a valorii pagubei ce determinã, prin cuantumul ei, fie incriminarea faptei, fie agravarea încadrãrii juridice, se impune ca în astfel de situaţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 13 din Codul penal, sã se aplice legea cea mai favorabilã.
Aşadar, în cazul infracţiunilor ce aduc atingere fondului forestier, majorarea ulterioarã a preţului mediu al unui metru cub de masã lemnoasã pe picior atrage raportarea cuantumului valorii pagubei produse prin fapta sãvârşitã anterior la noua limitã valoricã devenitã criteriu de incriminare.
Cum numai o anumitã valoare a pagubei produse poate atribui unei fapte îndreptate împotriva fondului forestier caracterul de infracţiune, este evident cã neatingerea cuantumului acelei valori, ce constituie condiţia pentru ca incriminarea sã devinã operantã, determinã lipsa unei trãsãturi esenţiale specifice laturii obiective a unor asemenea infracţiuni, respectiv neîntrunirea criteriului valoric necesar.
Ca atare, din moment ce intervenirea majorãrii preţului unitãţii de masã lemnoasã pe picior, ulterior comiterii faptei, conduce la un cuantum superior, mai mare, al pagubei ce este susceptibilã sã atribuie faptei caracter de infracţiune în sensul reglementat prin dispoziţiile din Codul silvic la care s-a fãcut referire, se impune ca, în astfel de cauze, examinarea elementelor constitutive ale infracţiunii, sub aspectul laturii obiective, sã fie realizatã în raport cu noul criteriu valoric privind prejudiciul, iar în cazul neîndeplinirii acestuia sã se constate lipsa unuia dintre elementele constitutive ale infracţiunii, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor de achitare cuprinse în art. 11 pct. 2 lit. a), cu referire la art. 10 alin. 1 lit. d) din Codul de procedurã penalã.
În aceastã privinţã, este de observat cã majorarea preţului mediu al unui metru cub de masã lemnoasã, intervenitã ulterior comiterii faptei, nu atrage incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. 1 lit. b) din Codul de procedurã penalã, prin care este reglementat cazul când "fapta nu este prevãzutã de legea penalã", întrucât modificarea cuantumului pagubei ce imprimã faptei caracter penal, prin majorarea criteriului de calcul, nu echivaleazã cu o dezincriminare cât timp faptele respective sunt considerate în continuare infracţiuni, reglementate prin norme speciale din Codul silvic, ci constituie doar o dispoziţie legalã mai favorabilã, a cãrei aplicare, implicând o restrângere a conţinutului laturii obiective a infracţiunilor ce aduc atingere fondului forestier, datoritã mãririi valorii pagubei ce imprimã faptei caracter infracţional, impune constatarea neîntrunirii elementelor constitutive ale vreunei infracţiuni în astfel de cazuri.
În consecinţã, în temeiul dispoziţiilor <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, precum şi ale art. 414^2 din Codul de procedurã penalã, urmeazã a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili cã modificarea, în sensul majorãrii preţului mediu al unui metru cub de masã lemnoasã pe picior, intervenitã ulterior comiterii faptei, conduce, în cazul infracţiunilor ce aduc atingere fondului forestier, la lipsa unuia dintre elementele constitutive ale infracţiunii, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 10 lit. d) din Codul de procedurã penalã.

PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Modificarea, în sensul majorãrii preţului mediu al unui metru cub de masã lemnoasã pe picior, intervenitã ulterior comiterii faptei, conduce, în cazul infracţiunilor ce aduc atingere fondului forestier, la lipsa unuia dintre elementele constitutive ale infracţiunii, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 10 lit. d) din Codul de procedurã penalã.
Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedurã penalã.
Pronunţatã în şedinţã publicã, astãzi, 18 februarie 2008.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI
DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei

-----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016