Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 119 din 25 martie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 14/2003
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Florentina Balta - procuror Madalina Stefania Diaconu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 23 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 27/1996 , excepţie ridicatã de Partidul Solidaritãţii Democratice pentru Sanse Egale şi o Societate mai Buna, prin reprezentant Ion Antonescu, în Dosarul nr. 27/P/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã. La apelul nominal rãspund autorul exceptiei, prin reprezentant Ion Antonescu, precum şi pãrţile Viorica Stefania Oprea, Elena Lupu, Ramona Oprea, Ştefan Oprea, Catalina Coanda şi Marcel Coanda. Reprezentantul autorului exceptiei solicita acordarea unui nou termen de judecata, în vederea primirii de la Senat şi Camera Deputaţilor a punctelor de vedere prevãzute de <>art. 19 din Legea nr. 47/1992 , republicatã. Reprezentantul Ministerului Public se opune amânãrii judecãrii cauzei, având în vedere ca dosarul se afla la al patrulea termen de judecata şi ca, potrivit <>art. 19 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, instituţiile menţionate nu sunt obligate sa trimitã punctele lor de vedere asupra exceptiei ridicate. Curtea, deliberând, respinge cererea de acordare a unui nou termen de judecata. Reprezentantul autorului exceptiei solicita admiterea exceptiei ridicate, arãtând ca, deşi textul criticat a fost abrogat prin <>Legea partidelor politice nr. 14/2003 , soluţia legislativã a fost preluatã în art. 21 alin. (4) şi art. 26 alin. (4) din acest act normativ. Hotãrârea Curţii de Apel Bucureşti, care soluţioneazã contestaţia formulatã impotriva deciziei Tribunalului Bucureşti de respingere a cererii de înregistrare a unui partid politic, este definitiva, ceea ce îl priveaza pe autorul exceptiei, în mod neconstitutional, de calea de atac a apelului. Considera ca textul criticat contravine art. 1, 21, 24 şi 128 din Constituţie şi prevederilor Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Celelalte pãrţi citate arata ca sunt de acord cu susţinerile autorului exceptiei. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, arãtând ca, potrivit art. 128 din Constituţie, legiuitorul are competenta exclusiva de a reglementa numãrul cãilor de atac, iar conform jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate instanţele şi la toate cãile de atac.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele: Prin Încheierea din 1 aprilie 2002, Tribunalul Bucureşti Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 23 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 27/1996 , excepţie ridicatã de Partidul Solidaritãţii Democratice pentru Sanse Egale şi o Societate mai Buna, prin reprezentant Ion Antonescu, în Dosarul nr. 27/P/2000 al acelei instanţe. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia a arãtat ca textul criticat incalca dispoziţiile art. 21, 24 şi 128 din Constituţie, privind liberul acces la justiţie, dreptul la apãrare şi folosirea cãilor de atac, întrucât hotãrârea definitiva a Curţii de Apel Bucureşti, care soluţioneazã contestaţia formulatã impotriva deciziei Tribunalului Bucureşti de respingere a cererii de înregistrare a unui partid politic, este definitiva, neputând fi apelata. S-a susţinut, de asemenea, ca imposibilitatea atacarii cu apel a acestei hotãrâri incalca şi numeroase texte din acte internaţionale la care România este parte, printre care Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În susţinerea acestei excepţii s-a invocat încãlcarea urmãtoarelor texte constituţionale: - Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept."; - Art. 24: "(1) Dreptul la apãrare este garantat. (2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."; - Art. 128: "Impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii." Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã apreciazã ca dispoziţiile atacate sunt constituţionale, întrucât "rezulta cu evidenta ca petentul s-a putut adresa justiţiei, a beneficiat de pronunţarea unei hotãrâri judecãtoreşti şi de drepturile şi garanţiile procesuale recunoscute oricãrei pãrţi în procesul civil roman". Pe de alta parte, Constituţia prevede, în art. 128, ca exercitarea cãilor de atac se face "în condiţiile legii", or legea partidelor politice stabileşte, în conformitate cu textul constituţional, cãile de atac şi termenele de exercitare a acestora în materia partidelor politice. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificãrile ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Guvernul susţine ca excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. În esenta, Guvernul considera ca, "în anumite cazuri, hotãrârile judecãtoreşti, inclusiv încheierile, nu pot fi atacate sau impotriva lor pot fi exercitate numai anumite cai de atac". Referindu-se la jurisprudenta constanta în acest sens a Curţii Constituţionale, Guvernul apreciazã ca "dreptul la folosirea cãilor de atac nu presupune accesul la toate instanţele judecãtoreşti". Avocatul Poporului considera ca textul atacat este constituţional, deoarece, conform jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, "competenta de judecata şi procedura sunt stabilite de legiuitor, care poate prevedea reguli diferite, asigurând pãrţilor posibilitatea de a ajunge în fata instanţelor judecãtoreşti". Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. La data pronunţãrii Curtea constata ca <>Legea nr. 27/1996 nu mai este în întregime în vigoare, însã dispoziţiile legale criticate se regãsesc în <>art. 26 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 17 ianuarie 2003. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie asadar dispoziţiile <>art. 26 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 , text care are urmãtorul cuprins: "(4) Curtea de Apel Bucureşti se pronunţa în termen de 15 zile de la înregistrarea contestaţiei, iar hotãrârea sa este definitiva şi irevocabilã." Autorul exceptiei susţine ca dispoziţiile legale criticate incalca prevederile art. 21, 24 şi 128 din Constituţie, care au urmãtorul conţinut: - Art. 21 - Accesul liber la justiţie: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept."; - Art. 24 - Dreptul la apãrare: "(1) Dreptul la apãrare este garantat. (2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."; - Art. 128 - Folosirea cãilor de atac: "Impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea retine urmãtoarele: Caracterul definitiv al deciziei Curţii de Apel nu numai ca nu incalca prevederile constituţionale ale art. 128 referitoare la folosirea cãilor de atac, în condiţiile legii, ci este în deplina concordanta cu acestea, în sensul ca reglementeazã tocmai calea de atac impotriva hotãrârii Tribunalului Bucureşti. Or, potrivit dispoziţiilor constituţionale, reglementarea cãilor de atac impotriva hotãrârilor judecãtoreşti este atributul exclusiv al legiuitorului. În ceea ce priveşte pretinsa încãlcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, Curtea a statuat în mod constant, în jurisprudenta sa, ca accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac, deoarece, asa cum prevede art. 125 alin. (3) din Constituţie, competenta şi procedura de judecata sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii diferite. În acest sens este şi jurisprudenta constanta a Curţii Constituţionale, spre exemplu Decizia nr. 129 din 6 decembrie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996, şi Decizia nr. 156 din 15 mai 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 26 iunie 2001. În ceea ce priveşte susţinerea conform cãreia textul criticat contravine şi art. 24 din Constituţie, care garanteazã dreptul la apãrare, Curtea constata ca textul criticat nu conţine dispoziţii de natura sa ingradeasca drepturile procesuale ale pãrţilor ori dreptul de a fi asistate de un avocat în tot cursul procesului, astfel ca, şi sub acest aspect, excepţia este neîntemeiatã. De altfel, Curtea s-a mai pronunţat asupra soluţiei legislative criticate de autorul exceptiei. Prin Decizia nr. 268 din 17 octombrie 2002, excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de acelaşi autor a fost respinsã. În cauza de fata nu s-au invederat elemente noi care sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 26 alin. (4) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 , excepţie ridicatã de Partidul Solidaritãţii Democratice pentru Sanse Egale şi o Societate mai Buna, prin reprezentant Ion Antonescu, în Dosarul nr. 27/P/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 25 martie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent, Madalina Stefania Diaconu
──────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
