Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 119 din 16 februarie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 190 alin. (1) lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 23 martie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 190 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Agrodivtrans" - S.R.L. din Târgu Mureş în Dosarul nr. 7.229/2005 al Judecãtoriei Târgu Mureş.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilã a excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , apreciind în acest sens cã aspectele criticate privesc interpretarea legii. Totodatã, se aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã şi din perspectiva faptului cã aceasta nu este motivatã, ceea ce este contrar prevederilor <>art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 .
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 25 octombrie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 7.229/2005, Judecãtoria Târgu Mureş a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 190 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Agrodivtrans" - S.R.L. din Târgu Mureş într-un litigiu având ca obiect soluţionarea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine cã textul de lege criticat este ambiguu şi ar fi trebuit sã prevadã aplicarea sancţiunii contravenţionale în sarcina importatorului sau producãtorului şi nicidecum în sarcina celui care comercializeazã produsele, întrucât acestuia din urmã i se îngrãdeşte astfel dreptul de a efectua acte şi fapte de comerţ pentru culpa altuia.
Totodatã, se considerã cã statul român ar trebui, pe de o parte, sã ia mãsuri ca de la producãtor sau importator sã nu intre pe piaţã produse accizabile marcate necorespunzãtor sau cu marcaje false, iar pe de altã parte, sã nu sancţioneze un simplu comerciant de bunã-credinţã care a cumpãrat astfel de produse în scop de revânzare.
Judecãtoria Târgu Mureş apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. În argumentarea acestei opinii, se considerã cã textele legale criticate nu încalcã prevederile constituţionale ale art. 45 şi 135, întrucât accesul liber la o activitate economicã şi mãsurile ce trebuie luate de stat pentru respectarea statutului de economie de piaţã nu exclud, ci, dimpotrivã, implicã stabilirea limitelor de exercitare a libertãţii economice cu specificarea faptelor ilicite prejudiciabile pentru societate sau terţi.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât legiuitorul este îndreptãţit, în considerarea unui interes public general, sã creeze condiţiile necesare pentru o mai bunã supraveghere exercitatã de organele cu atribuţii fiscale de control, în vederea urmãririi şi încasãrii creanţelor bugetare, ceea ce nu contravine art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) din Constituţie.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, arãtând, în esenţã, cã dispoziţiile legale criticate nu pun în discuţie restrângeri ale accesului liber la o activitate economicã şi nu încalcã dispoziţiile constituţionale privind neretroactivitatea legii şi ocrotirea proprietãţii private.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie <>art. 190 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, devenit art. 190 alin. (1) lit. c) în urma republicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 26 septembrie 2005, care are urmãtorul cuprins: "(1) Constituie contravenţii urmãtoarele fapte:
c) deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcãrii, potrivit titlului VII din Codul fiscal, fãrã a fi marcate sau marcate necorespunzãtor ori cu marcaje false;".
Deşi, în mod formal, autorul excepţiei nu invocã în susţinerea acesteia nici un text constituţional, Curtea reţine cã, în realitate, astfel cum rezultã din motivarea excepţiei şi din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, sunt avute în vedere în susţinerea excepţiei dispoziţiile art. 45 privind libertatea economicã şi ale art. 135 din Constituţie privind economia.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine urmãtoarele:
În esenţã, autorul excepţiei considerã cã sancţiunea contravenţionalã prevãzutã de lege este în sarcina importatorului sau producãtorului şi nicidecum a celui care comercializeazã produsele, întrucât acestuia i s-ar îngrãdi dreptul de a efectua acte şi fapte de comerţ pentru culpa altuia.
Curtea reţine cã textul legal criticat stabileşte faptul cã deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcãrii, fãrã a fi marcate sau marcate necorespunzãtor ori cu marcaje false, constituie contravenţie.
Curtea observã cã, potrivit art. 203 din Codul fiscal, responsabilitatea marcãrii revine antrepozitarilor autorizaţi [persoana fizicã sau juridicã autorizatã de autoritatea fiscalã competentã, în exercitarea activitãţii acesteia, sã producã, sã transforme, sã deţinã, sã primeascã şi sã expedieze produse accizabile, într-un antrepozit fiscal - art. 163 lit. e) din Codul fiscal] sau importatorilor. Totodatã, Codul fiscal, la art. 296^1 alin. (1) lit. h), stabileşte cã marcarea cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcãrii ori deţinerea în antrepozitul fiscal a produselor marcate în acest fel constituie infracţiune.
Astfel, coroborând textele legale de mai sus, Curtea constatã cã atât cel ce marcheazã cu marcaje false produsele accizabile supuse marcãrii sau deţine în antrepozitul fiscal produse marcate în acest fel, cât şi cel care deţine în afara antrepozitului fiscal sau comercializeazã pe teritoriul României produse accizabile supuse marcãrii, fãrã a fi marcate, necorespunzãtor marcate sau cu marcaje false, sunt sancţionaţi, prima faptã constituind infracţiune, iar cea de-a doua contravenţie. Este, de altfel, o soluţie legislativã care sancţioneazã aceste fapte sãvârşite cu vinovãţie, orice încãlcare a legii impunând o sancţiune în raport cu gravitatea faptei sãvârşite.
Totodatã, Curtea reţine cã aceste mãsuri au fost instituite pentru a lupta eficient împotriva evaziunii fiscale, ceea ce nu îngrãdeşte cu nimic libertatea comerţului şi nici protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, ci, dimpotrivã, stabileşte un cadru legal, clar şi precis, în care sã se desfãşoare schimburile comerciale cu protejarea intereselor economice naţionale. Astfel, mãsura în cauzã protejeazã şi concurenţa loialã, neîngãduind intrarea pe piaţã a unor produse accizabile care eludeazã cadrul legal în domeniu.
De altfel, accesul liber la o activitate economicã nu exclude, ci, dimpotrivã, implicã stabilirea unor limite de exercitare a libertãţii economice cu specificarea faptelor ilicite prejudiciabile pentru societate sau terţi.
De asemenea, Curtea constatã cã prevederile constituţionale ale art. 135 alin. (2) lit. c)-g) nu sunt incidente în cauzã, având în vedere cuprinsul normei legale criticate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 190 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Agrodivtrans" - S.R.L. din Târgu Mureş în Dosarul nr. 7.229/2005 al Judecãtoriei Târgu Mureş.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 februarie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Benke Karoly
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: