Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 119 din 1 martie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) si (4) si art. 11 din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii Tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 4 mai 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolaie Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) şi (4) şi <>art. 11 din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetãţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicãrii Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, excepţie ridicatã, din oficiu, de Tribunalul Cluj - Secţia comercialã şi de contencios administrativ în Dosarul nr. 3.803/2004.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã textul legal criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate, deoarece impunerea prin lege a unor exigenţe, cum ar fi instituirea unor termene pentru valorificarea de cãtre titular a dreptului sãu subiectiv, are ca scop limitarea în timp a stãrii de incertitudine în desfãşurarea raporturilor juridice.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 9 august 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 3.803/2004, Tribunalul Cluj - Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) şi (4) şi <>art. 11 din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetãţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicãrii Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, excepţie ridicatã, din oficiu, de Tribunalul Cluj - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia considerã cã textele criticate contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi (2) şi art. 53 alin. (1) şi (2) din Constituţie, susţinând urmãtoarele:
- Prin Tratatul dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, s-a convenit asupra despãgubirilor ce umeazã a fi primite de etnicii români care s-au refugiat în România. Acestei categorii de persoane i se adreseazã <>Legea nr. 9/1998 , în care sunt prevãzute compensaţiile ce li se acordã acestora în urma aplicãrii tratatului.
- Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii unor texte din aceastã lege, ca de exemplu prin <>Decizia nr. 312/2002 , reţinând "cã persoanele române care au pãrãsit Bulgaria, în virtutea acestui acord, au devenit creditori ai statului român, calitate care ar fi fost avutã în vedere de legiuitorul actual, care, la art. 1 alin. (1) din lege, stabileşte întinderea dreptului la compensaţie, în raport de compensaţiile sau despãgubirile anterioare acordate, în tot sau în parte, celor prejudiciaţi. Aşa fiind, dreptul de creanţã a intrat în patrimoniul foştilor proprietari, cetãţeni români, prejudiciaţi, prin aplicarea tratatului, la data intrãrii în vigoare a acestuia".
Pornind de la aceste considerente, avute în vedere de Curtea Constituţionalã în decizia sus-menţionatã, autorul excepţiei susţine, în esenţã, pe de o parte, cã titularii dreptului de creanţã în discuţie sunt dezavantajaţi faţã de orice titular al oricãrui drept de creanţã, sub aspectul termenului în care îl pot valorifica şi sub aspectul condiţiilor de prelungire a acestui termen, iar, pe de altã parte, nu este convins "cã abordarea cea mai fericitã a problemei în discuţie este cea a dreptului de creanţã, pentru care a optat Curtea Constituţionalã, întrucât exigenţele Curţii Europene au impus o altã perspectivã". De asemenea, susţine cã, în dreptul nostru, dreptul la acţiune pentru ocrotirea proprietãţii nu este supus unui termen şi tocmai de aceea persoanele care ar beneficia de prevederile acestei legi sunt dezavantajate faţã de orice alt proprietar. În opinia autorului excepţiei, prin reglementarea cuprinsã în art. 11 al acestei legi, titularii acestui drept de creanţã sunt dezavantajaţi, pe de o parte, întrucât este interzisã orice altã acţiune pentru obţinerea acestor compensaţii, iar, pe de altã parte, sunt dezavantajaţi prin fixarea unui termen pentru a acţiona, prin durata redusã a acestui termen şi prin condiţiile extrem de restrictive pentru prelungirea acestuia în cazuri întemeiate.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor considerã cã, de fapt, suntem în prezenţa unei probleme de interpretare şi aplicare a legii. De asemenea, apreciazã cã prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, drept pentru care propune respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul aratã cã termenul stabilit în <>art. 4 din Legea nr. 9/1998 este un termen aplicabil tuturor cetãţenilor români care au pãrãsit Bulgaria în urma aplicãrii tratatului dintre România şi Bulgaria, astfel cã nu se poate susţine cã a fost încãlcat principiul constituţional al egalitãţii în drepturi. Aceste dispoziţii nu pot fi considerate de naturã a afecta dreptul de proprietate privatã sau de a restrânge exerciţiul unor drepturi. Exercitarea unui drept de cãtre titularul sãu, precizeazã Guvernul, nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cãrora li se subsumeazã şi instituirea unor termene, dupã a cãror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilã. De aceea, având în vedere principiul potrivit cãruia "nemo ignorare legem censetur", titularul unui drept este prezumat cã a avut cunoştinţã de reglementarea care prevedea cã valorificarea dreptului sãu se circumscrie unui anumit termen, iar în situaţia în care nu respectã acest termen suportã consecinţele negative ale propriei lipse de diligenţã. În concluzie, considerã excepţia neîntemeiatã.
Avocatul Poporului considerã dispoziţiile legale criticate ca fiind constituţionale. În acest sens, aratã cã legiuitorul este competent sã stabileascã cadrul juridic pentru exercitarea dreptului de creanţã al cetãţenilor români prejudiciaţi în urma aplicãrii Tratatului dintre România şi Bulgaria, astfel încât sã nu vinã în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind limitãri rezonabile, inclusiv termene, în valorificarea acestui drept. Totodatã, recunoaşterea sine die a posibilitãţii persoanei interesate de a depune cereri pentru obţinerea unor compensaţii, potrivit legii, ar genera un climat de insecuritate juridicã, intolerabil într-un stat de drept. Mai mult, împrejurarea cã persoana interesatã, deşi cunoştea sau ar fi trebuit sã cunoascã termenul de depunere a cererilor pentru obţinerea de compensaţii, ca şi consecinţele juridice ale nerespectãrii acestuia, dã expresie propriei sale culpe, fapt care lipseşte de îndreptãţire critica reglementãrii în cauzã.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sãu de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Excepţia are ca obiect prevederile art. 4 alin. (1) şi (4) şi <>art. 11 din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetãţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicãrii Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 7 februarie 2002, fiind ridicatã din oficiu de instanţa de judecatã.
Textele criticate au urmãtoarea redactare:
- Art. 4 alin. (1) şi (4): "(1) În termen de 18 luni de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, persoanele îndreptãţite la compensaţii, foştii proprietari sau moştenitorii acestora, vor depune în acest sens cereri însoţite de acte doveditoare la comisia judeţeanã sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea legii.
[...]
(4) În cadrul termenului prevãzut la alin. (1), persoanele îndreptãţite pot depune cereri, neînsoţite de acte, în situaţia imposibilitãţii temporare de a procura actele doveditoare, termenul de depunere a actelor prelungindu-se cu maximum 90 de zile de la data depunerii cererii."
- Art. 11: "Dreptul la orice compensaţie pentru pagube suferite în urma aplicãrii tratatului se stinge prin epuizarea prevederilor prevãzute de prezenta lege sau prin nesolicitarea compensaţiilor în termenul prevãzut la art. 4."
Textele constituţionale invocate sunt cele ale art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi (2) şi art. 53, texte ce au urmãtorul conţinut:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri."
- Art. 44 alin. (1) şi (2): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privatã asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeanã şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bazã de reciprocitate, în condiţiile prevãzute prin lege organicã, precum şi prin moştenire legalã."
- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii."
Autorul excepţiei susţine, în esenţã, cã termenul de 21 de luni prevãzut de alin. (1) şi (4) ale <>art. 4 din Legea nr. 9/1998 este mai scurt decât termenul general de prescripţie de 3 ani prevãzut de <>Decretul nr. 167/1958 . În acest fel se creeazã o situaţie discriminatorie, pentru cã "titularii dreptului de creanţã în discuţie sunt dezavantajaţi faţã de orice titular al oricãrui drept de creanţã, sub aspectul termenului în care îl pot valorifica şi sub aspectul condiţiilor de prelungire a acestui termen". De asemenea, acesta "nu este convins cã abordarea cea mai fericitã a problemei în discuţie este cea a dreptului de creanţã, pentru care a optat Curtea Constituţionalã, întrucât exigenţele Curţii Europene au impus o altã perspectivã."
Analizând criteriile de neconstituţionalitate şi argumentele aduse în susţinerea acestora, Curtea constatã cã acestea sunt neîntemeiate pentru considerentele ce urmeazã:
I. Prin instituirea unui termen în care persoanele îndreptãţite, potrivit <>Legii nr. 9/1998 , republicatã, pot solicita acordarea de compensaţii, termen diferit de alte termene de valorificare a unor drepturi de creanţã, nu se poate susţine cã a fost afectat principiul constituţional al egalitãţii în drepturi, el fiind un termen aplicabil tuturor cetãţenilor români care au pãrãsit Bulgaria în urma aplicãrii tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940. Curtea Constituţionalã a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa cã principiul egalitãţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmãrit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivã, presupune soluţii diferite în raport cu persoane care se aflã în situaţii diferite. Termenul de 18 luni, stabilit de <>art. 4 din Legea nr. 9/1998 , republicatã, pentru solicitarea compensaţiilor, este un termen aplicabil tuturor cetãţenilor aflaţi în ipoteza reglementatã de acest text.
II. Dispoziţiile criticate nu pot fi considerate de naturã a afecta dreptul de proprietate. Autorul excepţiei face abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cãrora "conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege". Curtea Constituţionalã, în jurisprudenţa sa (de exemplu, <>Decizia nr. 344 din 18 septembrie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 5 noiembrie 2003), a decis cã, potrivit acestor dispoziţii, legiuitorul este competent sã stabileascã cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea conferitã de Constituţie, în aşa fel încât sã nu vinã în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel unele limitãri rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat. Recunoaşterea sine die a posibilitãţii persoanei interesate de a declanşa procedura pentru obţinerea de compensaţii, potrivit <>Legii nr. 9/1998 , ar fi fost de naturã sã genereze un climat de insecuritate juridicã al raporturilor civile, intolerabil într-un stat de drept.
Pe de altã parte, împrejurarea cã persoana interesatã, deşi cunoştea sau ar fi trebuit sã cunoascã termenul în care putea sã solicite aceste compensaţii, ca şi consecinţele juridice ale nerespectãrii acestuia, nu s-a conformat exigenţei legale, dã expresie propriei sale culpe, potrivit principiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans". Aceastã atitudine este cu atât mai puţin scuzabilã, cu cât acest termen ar fi putut sã fie prelungit cu încã 90 de zile de la data depunerii cererii, în situaţia imposibilitãţii temporare de a procura acte doveditoare.
Curtea nu poate reţine nici critica potrivit cãreia termenului prevãzut de alin. (1) al art. 4 din lege, care este un termen de decãdere, nu îi sunt aplicabile cauzele de întrerupere, suspendare şi repunere în termen, specifice instituţiei prescripţiei extinctive. Este de principiu cã între cele douã instituţii civile existã deosebiri de esenţã. Prescripţia extinctivã stinge numai dreptul la acţiune în sens material, în timp ce decãderea, ca sancţiune de drept civil, are ca efect stingerea dreptului subiectiv civil neexercitat în termenul prevãzut de lege, nefiindu-i astfel aplicabile regulile privitoare la întrerupere, suspendare şi repunere în termen.
III. Şi, în fine, cu privire la critica potrivit cãreia aceste prevederi ar contraveni art. 53 din Constituţie, Curtea constatã, de asemenea, cã nu poate fi reţinutã. Impunerea prin lege a unor exigenţe, cum ar fi instituirea unor termene pentru valorificarea de cãtre titular a dreptului sãu subiectiv, are ca scop limitarea în timp a stãrii de incertitudine în desfãşurarea raporturilor juridice. Legiuitorul este competent sã adopte asemenea reglementãri, ţinând seama însã de principiul "est modus in rebus". Altfel spus, acesta trebuie sã fie preocupat ca exigenţele astfel instituite sã fie îndeajuns de rezonabile încât sã nu antreneze o restrângere excesivã a exerciţiului dreptului de naturã sã punã sub semnul întrebãrii însãşi existenţa sa.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) şi (4) şi <>art. 11 din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetãţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicãrii Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, excepţie ridicatã, din oficiu, de Tribunalul Cluj - Secţia comercialã şi de contencios administrativ în Dosarul nr. 3.803/2004.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din 1 martie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Maria Bratu
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
