Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 118 din 29 septembrie 1998 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 noiembrie 1998
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Gabor Kozsokar - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol, soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedura civilã, invocatã de Parchetul General de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie în Dosarul nr. 153/1995 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilã.
Preşedintele declara dezbaterile deschise.
La apelul nominal se constata lipsa pãrţilor. Procedura de citare este legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã cu privire la excepţie.
Cauza este în stare de judecata şi se da cuvântul pe fond reprezentantului Ministerului Public, care solicita admiterea exceptiei invocate. În susţinerea sa arata ca dispoziţiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedura civilã sunt neconstituţionale, deoarece transfera în competenta pãrţilor litigante atribuţii care, potrivit art. 130 din Constituţie, aparţin Ministerului Public.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 15 aprilie 1998, pronunţatã în Dosarul nr. 153/1995, Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedura civilã, invocatã de Ministerul Public în Dosarul nr. 153/1995.
În susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate se arata ca, întrucât declararea recursului în anulare constituie, conform "art. 130 din Constituţie, o prerogativa care aparţine exclusiv procurorului general, ca reprezentant al Ministerului Public, apare firesc ca retragerea acestei cai extraordinare de atac de cãtre initiatorul ei, conform art. 330^4 teza întâi din Codul de procedura civilã, sa reprezinte un exerciţiu al aceleiaşi atribuţii, la indemana aceluiaşi subiect calificat şi având ca efect stingerea litigiului respectiv". De aceea, se apreciazã ca dispoziţiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedura civilã, care permit pãrţilor din proces sa ceara continuarea judecaţii unei cai de atac pe care nu sunt abilitate sa o declanseze, apar ca neconstituţionale, întrucât transfera în competenta pãrţilor litigante atribuţii care, potrivit art. 130 din Constituţie, aparţin exclusiv Ministerului Public. În fine, se precizeazã ca art. 16 alin. (1) din Constituţie nu are în vedere egalitatea de tratament juridic a cetãţenilor "în raport cu cea care se aplica autoritãţilor publice şi nici preluarea de cãtre cetãţeni a atribuţiilor ce revin respectivelor autoritãţi".
Instanta de judecata şi-a exprimat opinia ca excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este nefondata.
În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, s-au solicitat puncte de vedere preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului. În cauza a comunicat punctul sau de vedere numai Guvernul, potrivit cãruia excepţia urmeazã sa fie respinsã, ţinând seama de practica jurisdicţionalã a Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecãtorului-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate, fiind sesizatã legal, în conformitate cu dispoziţiile art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã.
Potrivit prevederilor art. 330^4 din Codul de procedura civilã, "pana la închiderea dezbaterilor procurorul general îşi poate retrage motivat recursul în anulare". Aceasta dispoziţie legalã a fost integral atacatã, în repetate randuri, pe calea exceptiei de neconstituţionalitate.
Astfel, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, Curtea Constituţionalã a decis ca dispoziţiile art. 330^4 din Codul de procedura civilã sunt constituţionale. În considerentele deciziei se arata ca "art. 330^4 teza a doua din Codul de procedura civilã arata condiţiile în care procurorul general îşi poate retrage recursul în anulare şi consacra, totodatã, dreptul pãrţilor din proces de a stãrui pentru continuarea judecaţii. Or, prin aceste prevederi nu poate fi pusã în discuţie nici o situaţie conflictuala cu dispoziţiile Constituţiei". Dispoziţiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedura civilã nu au fost atacate cu recurs, astfel încât, sub acest aspect, decizia a rãmas definitiva.
Aceeaşi soluţie a constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedura civilã a fost pronunţatã în mod constant în practica jurisdicţionalã a Curţii.
Fiind sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cuprinse în teza a doua a art. 330^4 din Codul de procedura civilã, Curtea s-a pronunţat în acelaşi sens, respingând excepţia. Astfel sunt deciziile nr. 67 şi 68 din 16 aprilie 1998, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 26 mai 1998.
Pentru a se pronunţa aceasta soluţie s-a reţinut ca prevederile legale care reglementeazã recursul în anulare, deci şi cele ale art. 330^4 teza a doua din Codul de procedura civilã, sunt elaborate în conformitate cu dispoziţiile art. 125 şi 128 din Constituţie.
Faptul ca recursul în anulare, care se poate exercita numai de cãtre procurorul general, este continuat la cererea uneia dintre pãrţi, în cazul în care procurorul general îl retrage, nu incalca dispoziţiile constituţionale menţionate. Aceasta nu este o problema de constitutionalitate, ci o chestiune de politica legislativã a autoritãţii legiuitoare, opţiune legislativã care nu poate fi consideratã ca neconstitutionala cat timp nu contravine unei prevederi a Constituţiei.
Având în vedere ca în speta nu au intervenit elemente noi care sa determine reconsiderarea practicii jurisdicţionale a Curţii, urmeazã ca excepţia privind dispoziţiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedura civilã sa fie respinsã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^4 teza a doua din Codul de procedura civilã, invocatã de Parchetul de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie şi de Popovici Cedru Ioan şi Popovici Patricia în Dosarul nr. 153/1995 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilã.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 29 septembrie 1998.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Maria Bratu
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: