Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Vasile Gionea - preşedinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecãtor
Miklos Fazakas - judecãtor
Ion Filipescu - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Ioan Griga - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol soluţionarea recursului declarat de Ministerul Public impotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 52 din 18 mai 1994 , prin care a fost admisã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 249 din Codul penal, ridicatã de Meregiu Gavrila în Dosarul nr. 854/1993 al Tribunalului Tulcea.
La apelul nominal fãcut de magistratul-asistent se constata ca pãrţile sunt lipsa.
Procedura este completa.
Magistratul-asistent face referatul cauzei.
Dosarul fiind în stare de judecata, preşedintele completului da cuvintul procurorului care pune concluzii de admitere a recursului şi de casare a <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 52 din 18 mai 1994 , pentru motivele arãtate în cererea de recurs.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
avînd în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele :
în Dosarul nr. 854/1993 al Tribunalului Tulcea, inculpatul Meregiu Gavrila a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 249 din Codul penal, cu motivarea ca aceste dispoziţii contravin prevederilor art. 135 alin. (4) din Constituţie şi deci sunt abrogate prin dispoziţiile art. 150 alin. (1) din legea fundamentalã, cu care Curtea Constituţionalã a fost sesizatã prin Încheierea din 3 august 1993.
Prin Decizia nr. 52 din 18 mai 1994, Curtea Constituţionalã a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de inculpatul Meregiu Gavrila şi a constatat ca dispoziţiile art. 249 din Codul penal sunt parţial abrogate, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, acestea urmînd a se aplica numai cu privire la bunurile prevãzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce formeazã obiectul exclusiv al proprietãţii publice.
Impotriva acestei decizii Ministerul Public a declarat recurs în termen legal, pentru urmãtoarele trei motive:
- Curtea Constituţionalã, constatind abrogarea, şi-a depãşit competenta materialã, incalcind astfel principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat;
- soluţia admiterii exceptiei de neconstituţionalitate, intemeiata pe caracterul obligatoriu al Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 7 septembrie 1993, închide calea sesizãrii Curţii cu orice alta excepţie, chiar şi atunci cînd aceasta ar privi un bun public nominalizat expres în art. 135 alin. (4) din Constituţie;
- nemotivarea deciziei şi deci încãlcarea dispoziţiilor art. 13 şi art. 16 din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 261 din Codul de procedura civilã.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
examinînd încheierea de sesizare, decizia atacatã, cererea de recurs, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile recurentului - Ministerul Public -, dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale, raportate la prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 47/1992 şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, retine:
Primul motiv de recurs, privind lipsa competentei materiale a Curţii Constituţionale de a constata abrogarea unor prevederi legale, urmeazã a fi respins ca nefondat. Potrivit practicii sale constante, Curtea, cît timp instanta de judecata nu a reţinut ca un text legal este abrogat potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie şi a sesizat Curtea Constituţionalã cu soluţionarea exceptiei, este obligatã sa se pronunţe în virtutea dreptului constituţional al cetãţenilor de a invoca neconstituţionalitatea unui text pe care instanta înţelege sa îl aplice.
Abrogarea, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, este rezultatul contrarietatii legii anterioare cu prevederile Constituţiei, astfel încît ea constituie nu numai o consecinta a aplicãrii legii în timp, ci şi o problema de constitutionalitate, ca urmare a supremaţiei legii fundamentale în cadrul sistemului juridic.
Cel de-al doilea motiv de recurs, potrivit cãruia soluţia admiterii exceptiei de neconstituţionalitate intemeiata pe caracterul obligatoriu al Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1993 închide calea sesizãrii Curţii cu orice alta excepţie, chiar şi atunci cînd aceasta priveşte un bun public dintre cele nominalizate în art. 135 alin. (4) din Constituţie, urmeazã, de asemenea, a fi respins ca nefondat.
Potrivit art. 29 din regulamentul sau de organizare şi funcţionare, Curtea Constituţionalã statueazã numai asupra problemelor de drept. Constatind în drept ca art. 249 din Codul penal este abrogat parţial şi ca urmeazã sa se aplice numai cu privire la bunurile prevãzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietãţii publice, rãmîne ca fiecare instanta de judecata sa stabileascã dacã este vorba sau nu de astfel de bunuri şi sa decidã dacã textele referitoare la infracţiunile privind avutul obştesc sunt sau nu aplicabile.
Şi cel de-al treilea motiv de recurs, privitor la nemotivarea deciziei şi deci încãlcarea prevederilor art. 13 şi art. 16 din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 261 din Codul de procedura civilã privind conţinutul deciziei, urmeazã a fi respins ca nefondat. Din moment ce decizia Plenului Curţii Constituţionale, pronunţatã în temeiul art. 29 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, este obligatorie pentru completele de judecata, acestea nu se pot îndepãrta de la motivarea ei şi deci invocarea acesteia semnifica motivarea deciziei pronunţate într-o excepţie concretã. Cu toate acestea, existenta deciziei Plenului Curţii Constituţionale nu are drept consecinta inutilitatea judecãrii excepţiilor, în cadrul cãrora s-ar putea ridica noi probleme şi noi interpretãri în mãsura sa determine eventual schimbarea practicii Curţii Constituţionale.
De altfel, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 18 din 14 martie 1994, rãmasã definitiva prin Decizia nr. 95 din 21 octombrie 1994, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 12 decembrie 1994, Curtea Constituţionalã a constatat ca prevederile art. 249 din Codul penal sunt parţial abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie şi, în consecinta, urmeazã a se aplica numai cu privire la bunurile prevãzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce formeazã obiectul exclusiv al proprietãţii publice.
Pentru motivele arãtate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Public impotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 52 din 18 mai 1994 , pronunţatã în Dosarul nr. 75C/1993.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din 16 noiembrie 1994.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. dr. VASILE GIONEA
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
------------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
