Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Vasile Gionea - preşedinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecãtor
Miklos Fazakas - judecãtor
Antonie Iorgovan - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Ioan Griga - procuror
Constantin Burada - magistrat-asistent
Pe rol soluţionarea recursului declarat de Ministerul Public impotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 37 din 27 aprilie 1994 .
La apelul nominal au lipsit pãrţile.
Procedura este legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã ca recursul Ministerului Public este declarat în termen şi motivat.
Dosarul fiind în stare de judecata, preşedintele completului acorda cuvintul procurorului, care solicita admiterea recursului, casarea deciziei şi respingerea exceptiei de neconstituţionalitate ca nefondata pentru motivele invocate în cererea de recurs.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
avînd în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
În fata Judecãtoriei Tulcea, la termenul de 9 februarie 1993, inculpatii Mitrea Florin şi Butnaru Ioan au ridicat excepţia de neconstituţionalitate a art. 224 din Codul Penal, text în baza cãruia au fost trimişi în judecata.
Prin Decizia nr. 37 din 27 aprilie 1994, Curtea Constituţionalã a respins ca lipsitã de obiect excepţia, retinind ca prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 33 din 26 mai 1993, definitiva prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 63 din 4 noiembrie 1993, s-a constatat ca art. 224 din Codul penal a fost abrogat parţial conform art. 150 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile sale urmînd a se aplica numai cu privire la bunurile prevãzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietãţii publice.
Impotriva acestei decizii Ministerul Public a declarat recurs, invocind urmãtoarele motive:
- Curtea Constituţionalã, constatind abrogarea, şi-a depãşit competenta, incalcind astfel principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat;
- soluţia respingerii ca lipsitã de obiect a exceptiei de neconstituţionalitate, intemeiata pe caracterul obligatoriu al <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 33 din 26 mai 1993 , închide calea sesizãrii Curţii Constituţionale cu orice alta excepţie, chiar şi atunci cînd aceasta ar privi un bun public nominalizat expres în art. 135 alin. (4) din Constituţie;
- nemotivarea deciziei şi deci încãlcarea dispoziţiilor art. 13 şi <>art. 16 din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 261 din Codul de procedura civilã.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
examinînd decizia atacatã, motivele invocate de recurent, prevederile Constituţiei, ale <>Legii nr. 47/1992 şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, constata ca recursul nu este întemeiat.
Primul motiv de recurs privind lipsa competentei materiale a Curţii Constituţionale de a constata abrogarea unor prevederi legale nu poate fi primit, deoarece, în cazul legilor anterioare Constituţiei, neconstituţionalitatea prezintã un caracter specific, întrucît are o cauza posterioarã legii, ce consta în contradictia sa cu textul noii Constituţii, ceea ce conduce la abrogarea legii anterioare potrivit art. 150 alin. (1) din legea fundamentalã. Ca atare, abrogarea constituie nu numai o consecinta a aplicãrii legii în timp, ci şi o problema de constitutionalitate, astfel încît critica referitoare la depãşirea competentei materiale a Curţii Constituţionale este nefondata. Totodatã, este de menţionat ca recurentul nu face distincţie între dreptul de a abroga o norma juridicã, drept ce revine evident autoritãţilor emitente sau celor ierarhic superioare, şi dreptul de a constata abrogarea, ce revine autoritãţilor ce aplica norma juridicã. De aceea nu se poate retine ca s-a încãlcat principiul separaţiei puterilor, astfel cum se susţine prin recurs. Critica din recurs, în sensul ca prin soluţia pronunţatã se considera abrogat şi art. 145 din Codul penal, nu are relevanta în cauza, deoarece decizia atacatã nu se referã la prevederile sale, iar Curtea Constituţionalã l-a considerat întotdeauna constituţional, el definind termenul de obştesc (public). În acest sens, Curtea Constituţionalã a statuat ca ocrotirea preferentiala a avutului obştesc trebuie inteleasa, în lumina Constituţiei, ca aplicindu-se numai bunurilor ce formeazã obiectul exclusiv al proprietãţii publice.
Cel de-al doilea motiv de recurs, potrivit cãruia soluţia respingerii exceptiei de neconstituţionalitate intemeiata pe caracterul obligatoriu al <>Deciziei Constituţionale nr. 33/1993 închide calea sesizãrii Curţii Constituţionale cu orice alta excepţie, chiar şi atunci cînd aceasta priveşte un bun public dintre cele nominalizate în art. 135 alin. (4) din Constituţie ; de asemenea, nu poate fi acceptat, întrucît nu tine seama de specificul jurisdicţiei constituţionale. În caz de admitere a exceptiei de neconstituţionalitate, decizia Curţii produce efectele prevãzute în art. 145 alin. (2) din Constituţie şi în <>art. 26 din Legea nr. 47/1992 şi deci textul anterior Constituţiei constatat ca abrogat, deoarece, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, este contrar acesteia, nu mai poate fi aplicat, fiind scos din legislaţie, în limita constatãrii abrogãrii. În conformitate cu art. 29 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, aceasta statueazã numai asupra problemelor de drept. Constatind în drept ca art. 224 din Codul penal este abrogat parţial şi ca urmeazã sa se aplice numai cu privire la bunurile prevãzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietãţii publice, rãmîne ca fiecare instanta de judecata sa stabileascã dacã este vorba sau nu de astfel de bunuri şi sa decidã dacã textele referitoare la infracţiunile privind avutul obştesc sînt sau nu aplicabile. Pe de alta parte, dacã Curtea Constituţionalã este sesizatã cu excepţii care vizeazã dispoziţii neabrogate, chiar dacã sînt cuprinse în aceleaşi texte, ea le va cerceta în fond şi deci calea sesizãrii Curţii nu este închisã asa cum se susţine de cãtre recurent.
Nici cel de-al treilea motiv de recurs, în legatura cu nemotivarea deciziei, nu este fondat, deoarece, asa cum s-a mai arãtat, conform art. 29 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, aceasta statueazã numai asupra problemelor de drept. Critica recurentului cu privire la încãlcarea dispoziţiilor art. 261 din Codul de procedura civilã nu tine seama de prevederile <>art. 16 din Legea nr. 47/1992 , potrivit cãrora procedura jurisdicţionalã se completeazã cu regulile procedurii civile în mãsura în care ele sînt compatibile cu natura procedurii în fata Curţii Constituţionale, iar compatibilitatea se hotãrãşte exclusiv de aceasta. Deci Curtea Constituţionalã este cea care spune dreptul şi confrunta dispoziţiile legale cu cele constituţionale. De altfel, referirea la Decizia Curţii Constituţionale nr. 33/1993 nu înseamnã o nemotivare, ci, dimpotriva, aplicarea consecventa a dispoziţiilor constituţionale şi legale.
Pentru motivele arãtate, recursul declarat de Ministerul Public urmeazã a fi respins.
Avînd în vedere prevederile art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 25 şi <>art. 26 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Public impotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 37 din 27 aprilie 1994 .
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din 16 noiembrie 1994.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. dr. VASILE GIONEA
Magistrat-asistent,
Constantin Burada
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
