Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 116 din 15 iunie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 81 alin. 3, ale art. 86^1 alin. 3 si ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 341 din 21 iulie 2000
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, ale art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Claudiu Ion Moldovan în Dosarul nr. 146/P/1999 al Judecãtoriei Zarnesti, judeţul Braşov.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecata, reprezentantul Ministerului Public arata ca, fata de jurisprudenta constanta a Curţii Constituţionale, se impune respingerea exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 3 aprilie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 146/P/1999, Judecãtoria Zarnesti, judeţul Braşov a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, ale art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Claudiu Ion Moldovan.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul susţine ca dispoziţiile art. 81 alin. 3, ale art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, potrivit cãrora suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei, suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei la locul de munca nu pot fi dispuse în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, contravin atât prevederilor art. 16 din Constituţie, care la alin. (1) stabilesc principiul ca cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, cat şi principiului separaţiei puterilor în stat. Se susţine ca este încãlcat principiul egalitãţii în fata legii şi a autoritãţii judecãtoreşti, deoarece aplicarea acestor mijloace moderne de individualizare a pedepsei se face în funcţie de limitele pedepsei stabilite în abstract de legiuitor, în loc sa porneascã de la individualizarea realizatã de judecãtor, în funcţie de pericolul social concret al infracţiunii sãvârşite. Ceea ce trebuie sa primeze, susţine autorul exceptiei, nu este pedeapsa prevãzutã de lege, ci aceea stabilitã de judecãtor în funcţie de pericolul social concret, de persoana fãptuitorului şi de celelalte criterii generale de individualizare a pedepsei prevãzute la art. 72 din Codul penal. Legiuitorul exclude anumite categorii de infracţiuni de la aplicarea acestor mãsuri de individualizare a pedepselor, pornind de la maximul pedepsei prevãzute de lege, ignorand minimul special, care reflecta gradul de pericol social minim al unei anumite infracţiuni. Or, atunci când o persoana care a sãvârşit infracţiunea de furt calificat nu poate cere aplicarea art. 86, 86^1 sau 86^7 din Codul penal, în timp ce o alta persoana care a sãvârşit, de exemplu, infracţiunea de sclavie sau de luare de mitã ori trafic de influenta poate beneficia de aplicarea acestor prevederi, aceasta face sa fie incalcate dispoziţiile art. 16 din Constituţie. Autorul exceptiei mai susţine ca prin adoptarea dispoziţiilor criticate legiuitorul a intervenit în domeniul de activitate al autoritãţii judecãtoreşti, deoarece numai instanţele judecãtoreşti pot aprecia dacã scopul pedepsei poate fi atins şi fãrã privare de libertate, aceasta apreciere având la baza elemente ce decurg dintr-o fapta concretã ce a fost sãvârşitã.
Judecãtoria Zarnesti, judeţul Braşov, exprimandu-şi opinia asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate, considera ca aceasta este intemeiata, deoarece prin dispoziţiile legale criticate se creeazã o realã inegalitate a cetãţenilor în fata legii. Este adevãrat ca legiuitorul a dorit sa evidentieze pericolul social deosebit pe care îl prezintã pentru societate infracţiunile intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoarea mai mare de 12 ani. Acesta este pericolul social abstract, însã în procesul de individualizare a pedepsei ceea ce intereseazã cu prioritate este gradul de pericol social concret al faptei, evaluat de organele judiciare în funcţie de vãtãmarea efectivã a valorii sociale, de urmarea produsã sau care s-ar fi putut produce în condiţiile sãvârşirii faptei, de împrejurãrile acesteia, de persoana fãptuitorului etc. Se mai arata ca insesi dispoziţiile art. 72 din Codul penal prevãd, drept criteriu de individualizare a pedepsei, gradul de pericol social concret al faptei, şi nu pericolul abstract. De aceea, conchide instanta, ar fi mai echitabil sa se revinã la reglementarea anterioarã, care prevedea posibilitatea aplicãrii mãsurilor de individualizare prevãzute la art. 81, 86^1 şi 86^7 din Codul penal în funcţie de pedeapsa aplicatã, şi nu de pedeapsa prevãzutã de lege, actuala reglementare creând inegalitati de tratament sanctionator.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca legiuitorul a voit sa excludã de la beneficiul mãsurilor de individualizare a executãrii pedepsei pe acei infractori care au sãvârşit infracţiuni intenţionate grave sau infracţiunile de violenta menţionate, în scopul evitãrii riscului la care societatea s-ar expune prin lãsarea în libertate a anumitor categorii de condamnaţi. Aceasta restrangere a cadrului de aplicare a mijloacelor de individualizare a executãrii pedepsei nu contravine prevederilor art. 16 din Constituţie, deoarece nu incalca nici unul dintre criteriile egalitãţii în drepturi prevãzute la art. 4 din Legea fundamentalã. Dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie vizeazã egalitatea în drepturi în ceea ce priveşte recunoaşterea unor drepturi şi libertãţi fundamentale, iar nu identitatea de tratament juridic cu privire la aplicarea unor mãsuri, indiferent de natura acestora. De aceea se justifica nu numai posibilitatea, dar şi necesitatea unui regim juridic diferit fata de anumite categorii de persoane. În ceea ce priveşte critica potrivit cãreia dispoziţiile art. 81 alin. 3, ale art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal permit o imixtiune a legiuitorului în atribuţiile puterii judecãtoreşti, Guvernul citeaza Decizia Curţii Constituţionale nr. 202 din 25 noiembrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 16 februarie 2000, în care se arata ca judecãtorii nu pot fi independenţi fata de lege. Individualizarea judiciarã a pedepsei poate avea loc numai în cadrul individualizarii legale, care este opera legiuitorului. Or, tocmai în cadrul individualizarii legale au fost instituite mijloacele de individualizare a executãrii pedepsei aflate în discuţie. În încheiere Guvernul evoca jurisprudenta Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 95 din 17 iunie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 28 iulie 1999, prin care a fost respinsã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale criticate, şi conchide ca excepţia este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, susţinerile autorului exceptiei, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Excepţia priveşte dispoziţiile art. 81 alin. 3, ale art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 81 alin. 3: "Suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei nu poate fi dispusã în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vãtãmare corporalã grava, viol şi tortura.";
- Art. 86^1 alin. 3: "Suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusã în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vãtãmare corporalã grava, viol şi tortura.";
- Art. 86^7 alin. 3: "Executarea pedepsei la locul de munca nu poate fi dispusã în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vãtãmare corporalã grava, viol şi tortura."
Autorul exceptiei susţine ca prevederile menţionate incalca dispoziţiile art. 16 din Constituţie, care au urmãtorul conţinut: "(1) Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege."
Asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale menţionate Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin numeroase decizii, unele privind dispoziţiile art. 81 alin. 3, altele privind dispoziţiile art. 81 alin. 3 şi ale art. 86^1 alin. 3 şi altele privind dispoziţiile art. 81 alin. 3, ale art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal. Dintre acestea din urma, care au avut acelaşi obiect ca şi excepţia ridicatã în cauza de fata, menţionãm Decizia nr. 95 din 17 iunie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 28 iulie 1999, şi Decizia nr. 167 din 21 octombrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999. Curtea Constituţionalã a respins toate excepţiile de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile legale în discuţie, subliniind ca cele trei mãsuri de individualizare a executãrii pedepsei, şi anume suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei, suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei la locul de munca, sunt create de legiuitor şi puse la dispoziţia instanţei ca mijloace de individualizare judiciarã a executãrii pedepsei. Ele dau inculpatului numai o vocaţie, iar nu un drept de a beneficia de aceste mãsuri. Fiind o creaţie a legiuitorului, este firesc ca acesta sa determine nu numai condiţiile, dar şi sfera de incidenta a acestor mãsuri, respectiv sa excludã de la aceste mãsuri persoanele care au sãvârşit infracţiuni deosebit de grave sau infracţiuni de violenta care vadesc o periculozitate aparte a infractorului. Curtea Constituţionalã a constatat ca dispoziţiile legale în discuţie nu incalca dispoziţiile sau principiile Constituţiei.
Curtea mai constata ca în cauza de fata autorul exceptiei, care, asa cum declara, cunoaşte jurisprudenta Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, ale art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, considera ca excepţia pe care o ridica se sprijinã pe alte temeiuri. În esenta însã în motivarea exceptiei se insista asupra încãlcãrii principiului egalitãţii în drepturi. Or, în Decizia nr. 167 din 21 octombrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, Curtea Constituţionalã a reţinut ca Parlamentul are competente exclusive atât în instituirea unor mijloace de individualizare a executãrii pedepsei, cat şi în stabilirea excepţiilor de la aplicarea acestora, fãrã ca prin aceasta sa se încalce dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi ale art. 16 din Constituţie sau alte texte constituţionale.
În ceea ce priveşte susţinerea autorului exceptiei, în sensul ca prin dispoziţiile legale criticate legiuitorul ar interveni în sfera de competenta a autoritãţii judecãtoreşti, aceasta nu poate fi reţinutã. În Decizia nr. 95 din 17 iunie 1999, menţionatã mai sus, Curtea Constituţionalã a statuat ca individualizarea judiciarã a pedepsei poate avea loc numai în cadrul individualizarii legale, care este opera legiuitorului. Or, tocmai în cadrul individualizarii legale au fost instituite mijloacele de individualizare a executãrii pedepsei, cum sunt mãsurile în discuţie.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, care sa determine o schimbare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, ale art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal urmeazã sa fie respinsã.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, ale art. 86^1 alin. 3 şi ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Claudiu Ion Moldovan în Dosarul nr. 146/P/1999 al Judecãtoriei Zarnesti, judeţul Braşov.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 15 iunie 2000.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Laurentiu Cristescu
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
