Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ioan Muraru - preşedinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecãtor
Ioan Deleanu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Ioan Griga - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol, pronunţarea asupra recursurilor declarate de Abrudan Alexandru, Agud Viorel, Galea Valer şi Mihut Marius impotriva Deciziei nr. 23, pronunţatã la data de 29 februarie 1996, prin care Curtea Constituţionalã a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^9 din Codul de procedura penalã.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 1 octombrie 1996 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi data, cînd, avînd nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a aminat pronunţarea pentru data de 8 octombrie 1996.
CURTEA,
avînd în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 12 decembrie 1995, Curtea de Apel Oradea a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^9 din Codul de procedura penalã, invocatã de inculpatii recurenti Abrudan Alexandru, Agud Viorel, Galea Valer şi Mihut Marius.
Curtea Constituţionalã, prin Decizia nr. 23 din 29 februarie 1996, a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã, retinind, în esenta, ca art. 385^9 din Codul de procedura penalã a mai fãcut obiectul controlului Curţii şi ca acest control nu poate privi neconstituţionalitatea prin omisiune. De asemenea, s-a reţinut ca textul atacat este în concordanta cu art. 21, art. 23 alin. (9), art. 24 alin. (1) şi cu art. 47 din Constituţie, precum şi cu art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Impotriva deciziei sus-menţionate au declarat recurs toţi inculpatii, în esenta, pentru urmãtoarele motive:
Soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate, fãrã citarea pãrţilor, a încãlcat grav dreptul la apãrare, constituind expresia unui formalism juridic a cãrui justificare în prevederile art. 24 alin. (2) din Legea 47/1992 este un abuz de drept. De aceea, se invoca, în recurs, excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi, aratindu-se ca incalca art. 21 şi art. 24 din Constituţie.
Jurisprudenta Curţii Constituţionale pe care se bazeazã motivarea deciziei atacate este "esentialmente gresita", art. 385^9 din Codul de procedura penalã nefiind constituţional atît sub aspect comisiv, cît şi omisiv, deoarece cele 21 de motive nu organizeazã materia, ci o restrictioneaza, nereglementind cel mai important motiv de recurs, şi anume individualizarea pedepsei, ceea ce este contrar prevederilor art. 21 alin. (2), art. 23 alin. (1) şi (9) şi art. 47 alin. (1) din Constituţie.
Curtea, fãcînd aplicarea prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a solicitat puncte de vedere celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã excepţia de neconstituţionalitate a art. 385^9 din Codul de procedura penalã ca vadit nefondata, fiind contrarã practicii jurisdicţionale a Curţii.
Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinînd decizia atacatã cu recurs, motivele de recurs, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza, concluziile procurorului, dispoziţiile art. 385^9 din Codul de procedura penalã, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:
Motivul de recurs vizind necitarea pãrţilor, în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, ca şi neconstituţionalitatea acestei prevederi nu pot fi reţinute.
Rezolvarea exceptiei de neconstituţionalitate, în condiţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, fãrã citarea pãrţilor, nu contravine prevederilor art. 21 din Constituţie, întrucît liberul acces al partii la justiţia constituţionalã nu este împiedicat de procedura instituitã de acest articol, ci, dimpotriva, el este confirmat prin soluţionarea sesizãrii adresate Curţii.
De asemenea, prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 nu contravin nici dispoziţiilor constituţionale ale art. 24, pãrţile nemultumite avînd deschisã posibilitatea recursului, care, în toate cazurile, se face cu citarea pãrţilor şi se soluţioneazã în şedinţa publica.
Procedura prevãzutã de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 urmãreşte numai soluţionarea, în prima instanta, a excepţiilor vadit nefondate, în care scop legea a instituit doua garanţii esenţiale: adoptarea deciziei cu unanimitatea judecãtorilor ce alcãtuiesc completul de judecata, la propunerea judecãtorului-raportor, ceea ce evidenţiazã caracterul de excepţie şi restrictiv al acestei proceduri fata de aceea de drept comun privind soluţionarea exceptiei în şedinţa publica; dreptul partii de a ataca decizia pronunţatã prin recurs, care, asa cum s-a arãtat, se soluţioneazã numai în şedinţa publica şi cu citarea pãrţilor.
În sensul celor arãtate este şi practica jurisdicţionalã a Curţii Constituţionale, astfel cum rezulta din Decizia nr. 97 din 24 octombrie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 17 ianuarie 1996 şi din Decizia nr. 77 din 25 iunie 1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 27 iulie 1996.
Ceea ce, în conceptia recurentilor, rezulta a fi motivul principal de recurs reprezintã reluarea argumentelor invocate la judecarea în fond a exceptiei, anume ca, întrucît art. 385^9 din Codul de procedura penalã nu îngãduie instanţei de recurs sa controleze şi individualizarea pedepsei aplicate, textul de lege ar contraveni art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (9) privind libertatea individualã, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apãrare şi art. 47 privind dreptul de petiţionare, din Constituţie.
În ceea ce priveşte nereglementarea individualizarii pedepsei, ca temei de recurs, se constata ca nu contravine prevederilor Constituţiei, dat fiind ca dreptul constituţional al cetãţenilor se exercita numai cu respectarea regulilor procedurale instituite şi nu implica, în mod necesar, controlul instanţei de recurs asupra individualizarii pedepsei, cu atît mai mult cu cît acest aspect a fãcut obiectul controlului judecãtoresc în etapele anterioare ale procesului.
Aceasta soluţie corespunde practicii constante a Curţii Constituţionale, practica de la care Curtea apreciazã ca nu exista motive sa se îndepãrteze, astfel cum rezulta şi din Decizia nr. 64 din 2 iunie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 12 iulie 1994.
Fata de considerentele arãtate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, al art. 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 şi urmãtoarele din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Abrudan Alexandru, Agud Viorel, Galea Valer şi Mihut Marius impotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 23 din data de 29 februarie 1996 .
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 8 octombrie 1996.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof.univ.dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Doina Suliman
----------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
