Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 114 din 24 februarie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 360 alin. 1 si ale art. 363 alin. 3 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 337 din 21 aprilie 2005
Constantin Doldur - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Nicoleta Grigorescu - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 360 alin. 1 şi ale art. 363 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, ridicatã de Ionel Onescu în Dosarul nr. 2.743/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã dispoziţiile legale criticate nu încalcã prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 4 noiembrie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 2.743/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 360 alin. 1 şi ale art. 363 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, ridicatã de Ionel Onescu în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã textele de lege criticate, privind comunicarea hotãrârii şi, respectiv, termenul de declarare a apelului, încalcã dreptul la apãrare în mãsura în care se aplicã şi atunci când instanţa de judecatã dispune amânarea pronunţãrii. Se aratã cã "în asemenea situaţii pãrţile nu mai au cunoştinţã de locul şi momentul pronunţãrii hotãrârii şi nici nu existã certitudinea cã li s-a dat posibilitatea sã participe la pronunţare", astfel încât asigurarea dreptului la apãrare se poate realiza "doar prin comunicarea dispozitivului hotãrârii şi [...] dacã termenul de declarare a apelului sau a recursului începe sã curgã de la data comunicãrii hotãrârii [...]".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã, exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, apreciazã cã aceasta este neîntemeiatã. În acest sens instanţa aratã cã, în cauzã, "inculpatul a fost prezent la termenul când dosarul sãu a rãmas în pronunţare", iar "simpla împrejurare cã domiciliul sãu se aflã în altã localitate decât cea în care s-a desfãşurat judecata nu este o împrejurare obiectivã în înţelesul legii care sã-l fi împiedicat sã ia cunoştinţã de conţinutul dispozitivului hotãrârii chiar şi în condiţiile în care instanţa a amânat pronunţarea". Cu un minimum de diligenţã, acesta era în mãsurã sã ia cunoştinţã de cuprinsul hotãrârii, pentru a-şi susţine apãrãrile şi a promova cãile de atac în condiţiile legii.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât textele de lege criticate nu încalcã dreptul la apãrare. Se aratã cã pãrţile au asiguratã posibilitatea de a cunoaşte termenul în care se fac deliberarea şi pronunţarea hotãrârii, iar în situaţia în care instanţa a amânat pronunţarea hotãrârii, acestea "dispun de numeroase posibilitãţi de informare pentru a afla rezultatul deliberãrii şi, în funcţie de rezultatul deliberãrii, sã exercite calea de atac". În punctul de vedere prezentat Guvernul precizeazã totodatã cã, "în cazul în care, din motive obiective, independent de voinţa şi de culpa sa, [partea] nu a putut participa la dezbateri sau la pronunţare ori nu a putut exercita cãile de atac în termen legal, drepturile pãrţii respective sunt apãrate prin dispoziţiile art. 364 alin. 1 din Codul de procedurã penalã [...]", privind repunerea în termenul de declarare a apelului.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere art. 129 din Legea fundamentalã, deoarece "nu împiedicã pãrţile sã exercite cãile de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, în condiţiile legii". Totodatã aratã cã atât dispoziţiile art. 360 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, cât şi cele ale art. 363 alin. 3 din acelaşi act normativ sunt norme procedurale, a cãror reglementare este de competenţa exclusivã a legiuitorului.
În concluzie, Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 360 alin. 1 şi ale art. 363 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, având urmãtorul cuprins:
- Art. 360 alin. 1: "Copii de pe dispozitivul hotãrârii se comunicã pãrţilor care au lipsit atât la judecatã, cât şi la pronunţare.";
- Art. 363 alin. 3: "Pentru partea care a fost prezentã la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţare. Pentru pãrţile care au lipsit atât la dezbateri, cât şi la pronunţare, precum şi pentru inculpatul deţinut ori pentru inculpatul militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei instituţii militare de învãţãmânt, ori pentru inculpatul internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ, care au lipsit de la pronunţare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv."
Prevederile constituţionale invocate în motivarea excepţiei au urmãtorul cuprins:
- Art. 24 (Dreptul la apãrare): "(1) Dreptul la apãrare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sã fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."
În esenţã, critica de neconstituţionalitate susţine cã normele vizate încalcã dreptul la apãrare "în mãsura în care se aplicã şi în situaţia în care instanţa de judecatã a amânat pronunţarea", întrucât, în asemenea situaţii, pãrţile nu mai au cunoştinţã de locul şi momentul pronunţãrii hotãrârii şi, de asemenea, nu existã certitudinea cã li s-a dat posibilitatea sã participe la pronunţare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulatã, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã. Prevederile legale criticate sunt norme de procedurã, stabilite de legiuitor în temeiul prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituţie, şi, contrar susţinerilor autorului excepţiei, acestea dau expresie preocupãrii legiuitorului de a asigura realizarea dreptului la apãrare, inclusiv în ceea ce priveşte posibilitatea promovãrii cãilor de atac împotriva hotãrârilor pronunţate de instanţele judecãtoreşti.
Astfel, art. 360 alin. 1 din Codul de procedurã penalã prevede obligaţia comunicãrii de copii de pe dispozitivul hotãrârii pãrţilor care au lipsit atât la judecatã, cât şi la pronunţare, în scopul cunoaşterii soluţiei pronunţate, termenul de apel pentru acestea începând sã curgã, potrivit art. 363 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, de la data comunicãrii copiei de pe dispozitiv. Raţiunile pentru care legiuitorul nu a prevãzut obligaţia comunicãrii dispozitivului hotãrârii în toate situaţiile sunt evidente, pãrţile prezente la judecatã fiind în mãsurã sã cunoascã data pronunţãrii şi, prin urmare, sã afle, cu o diligenţã minimã, care este hotãrârea instanţei, iar pãrţile prezente la pronunţare luând cunoştinţã de hotãrâre chiar în momentul pronunţãrii sale. Aşa fiind, lipsa comunicãrii dispozitivului hotãrârii în cazurile menţionate, precum şi faptul cã, în aceste cazuri, termenul de declarare a apelului curge (cu excepţiile prevãzute de lege) de la data pronunţãrii hotãrârii nu sunt de naturã sã aducã atingere dreptului la apãrare al pãrţilor, acestea având posibilitatea sã cunoascã soluţia instanţei şi sã acţioneze în consecinţã, exercitându-şi fãrã nici o îngrãdire drepturile procesuale prevãzute de lege.
Pentru motivele arãtate, nu este încãlcat dreptul la apãrare prin aplicarea dispoziţiilor art. 360 alin. 1 şi ale art. 363 alin. 3 din Codul de procedurã penalã în situaţia relevatã în motivarea excepţiei, respectiv cea a amânãrii pronunţãrii. Astfel, chiar dacã instanţa dispune amânarea pronunţãrii, partea prezentã la judecatã poate afla data pronunţãrii hotãrârii şi, prin urmare, soluţia instanţei, aşa încât necomunicarea dispozitivului hotãrârii nu este de naturã sã o împiedice sã exercite împotriva acesteia cãile de atac în condiţiile legii, în speţã, apelul.
Mai mult, pentru situaţiile în care pãrţile sunt în imposibilitatea de a promova cãile de atac în termenele prevãzute de lege, legiuitorul a reglementat posibilitatea repunerii în termen, art. 364 alin. 1 din Codul de procedurã penalã stipulând în acest sens cã "apelul declarat dupã expirarea termenului prevãzut de lege este considerat ca fiind fãcut în termen, dacã instanţa de apel constatã cã întârzierea a fost determinatã de o cauzã temeinicã de împiedicare, iar cererea de apel a fost fãcutã în cel mult 10 zile de la începerea executãrii pedepsei sau a despãgubirilor civile". Ca urmare, şi în aceste situaţii este asiguratã deplina exercitare a dreptului la apãrare, astfel încât criticile formulate de autorul excepţiei sunt neîntemeiate.
De altfel, potrivit art. 129 din Constituţie, exercitarea cãilor de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti se face "în condiţiile legii". Ca urmare, eventuala lipsã de diligenţã a pãrţii care, deşi a fost prezentã la judecatã sau la pronunţarea hotãrârii judecãtoreşti, nu promoveazã cãile de atac în termenul prevãzut de lege, invocând lipsa comunicãrii dispozitivului hotãrârii, nu poate constitui temei al criticii de neconstituţionalitate.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 360 alin. 1 şi ale art. 363 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, ridicatã de Ionel Onescu în Dosarul nr. 2.743/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 24 februarie 2005.
PREŞEDINTE,
CONSTANTIN DOLDUR
Magistrat-asistent,
Marieta Safta
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
