Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 110 din 14 iulie 1998 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a art. 146 si 149 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 287 din 5 august 1998
Ioan Muraru - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Ioan Griga - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol, pronunţarea asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 şi 149 din Codul de procedura penalã, ridicatã de Suciu Ioan în Dosarul nr. 119/1998 al Curţii Militare de Apel.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 9 iulie 1998 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 14 iulie 1998.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Curtea Militarã de Apel prin Încheierea din 19 mai 1998, pronunţatã în Dosarul nr. 119/1998, a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 146 şi 149 din Codul de procedura penalã, ridicatã de inculpatul Suciu Ioan.
Din examinarea Încheierii din 18 mai 1998, pronunţatã de Curtea Militarã de Apel, precum şi a concluziilor scrise depuse în motivarea exceptiei reiese ca aceasta priveşte numai dispoziţiile art. 146 din Codul de procedura penalã, raportate la prevederile art. 23 din Constituţie şi la ale art. 149 din Codul de procedura penalã, întrucât, "durata arestãrii inculpatului nu poate depãşi 30 de zile, afarã de cazul când ea este prelungitã în condiţiile legii".
Exprimandu-şi opinia, instanta de judecata apreciazã ca excepţia este neîntemeiatã, deoarece, în esenta, considera ca "prin emiterea unei ordonanţe de arestare preventivã de 5 zile a învinuitului şi apoi prin emiterea unei noi ordonanţe pentru arestarea preventivã a inculpatului, pe timp de 25 de zile, procurorul militar anchetator nu şi-a prelungit nelegal propria mãsura privativã de libertate dispusã în cauza, ci a emis doua ordonanţe (diferite dupã calitatea persoanei) ..., fãrã ca durata cumulatã a acestora sa depãşeascã 30 de zile, neincalcandu-se astfel prevederile art. 23 din Constituţie".
De asemenea, instanta arata ca din textul art. 146 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura penalã nu rezulta alte obligaţii procedurale pentru procuror, cu ocazia arestãrii preventive a învinuitului, decât cele de a verifica dacã sunt întrunite condiţiile prevãzute la art. 143 din Codul de procedura penalã şi dacã exista, în mod corespunzãtor, vreunul dintre cazurile prevãzute la art. 148 din acelaşi cod, precum şi cele de a motiva ordonanta, arãtând temeiurile care justifica mãsura arestãrii preventive şi de a nu depãşi durata acesteia peste 5 zile. Obligativitatea audierii fãptuitorului înainte de luarea mãsurii arestãrii preventive - condiţie sine qua non a legalitãţii acestei mãsuri - a fost instituitã, prin dispoziţiile art. 150 din Codul de procedura penalã, numai în cazul arestãrii preventive a inculpatului, deci numai dupã punerea în mişcare a acţiunii penale.
Cu privire la dispoziţiile art. 149 din Codul de procedura penalã, cu excepţia alin. 3, se arata ca acestea au fost, de asemenea, constatate implicit ca fiind constituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 546 din 4 decembrie 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 2 martie 1998.
În scopul soluţionãrii cauzei, conform prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, s-au solicitat punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
În punctul sau de vedere Guvernul, considerând excepţia de neconstituţionalitate neîntemeiatã, arata ca "arestarea învinuitului şi arestarea inculpatului sunt mãsuri procesuale privative de libertate distincte, care primesc, în mod firesc, reglementãri diferite în raport cu calitatea procesuala pe care o are persoana arestata în cursul urmãririi penale. A interpreta ordonanta de arestare a inculpatului ca fiind o ordonanta de prelungire a arestãrii învinuitului înseamnã a adauga la lege, atâta vreme cat art. 155 şi urmãtoarele din Codul de procedura penalã folosesc termenul de <<prelungire>> numai cu privire la prelungirea de cãtre instanta a arestãrii inculpatului, dispusã în faza de urmãrire penalã".
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, republicatã, retine urmãtoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competenta sa soluţioneze excepţia cu care a fos sesizatã.
Art. 146 din Codul de procedura penalã, reglementand condiţiile pentru arestarea învinuitului, este considerat neconstitutional în raport cu art. 23 din Constituţie, întrucât procurorul poate lua mãsura arestãrii preventive a unei persoane fãrã a o audia şi fãrã a-i aduce la cunostinta învinuirea în prezenta unui avocat.
Potrivit art. 23 alin. (5) din Constituţie, celui reţinut sau arestat trebuie sa i se aducã de îndatã la cunostinta, în limba pe care o înţelege, motivele reţinerii sau ale arestãrii, iar învinuirea, în cel mai scurt termen, numai în prezenta unui avocat ales sau numit din oficiu.
Aceste dispoziţii, garantand libertatea individualã şi siguranta persoanei, privesc instituţia arestãrii, fãrã a distinge între faza de urmãrire sau de judecata a procesului penal.
Dispoziţiile art. 23 din Constituţie trebuie corelate cu cele ale art. 24 alin. (2) din Legea fundamentalã şi cu reglementãrile internaţionale: art. 14 pct. 3 din Pactul privind drepturile civile şi politice şi art. 6 pct. 3 din Convenţia europeanã a drepturilor omului, în sensul cãrora audierea învinuitului şi cu atât mai mult a inculpatului, fiind un act procesual, trebuie facuta în prezenta aparatorului ales sau din oficiu, chiar înainte de emiterea ordonanţei de arestare, asupra cãreia apãrãtorul are dreptul sa facã observaţiile şi apãrãrile pe care le considera necesare, putând solicita sa nu fie arestat ori, dacã a fost reţinut sau s-a emis un alt mandat anterior, punerea sa în libertate.
Codul de procedura penalã, sub titlul IV "Mãsurile preventive şi alte mãsuri procesuale", reglementeazã la cap. "Mãsurile preventive" un ansamblu de garanţii procesuale distincte, pentru a proteja libertatea individualã, între care: aducerea la cunostinta persoanei arestate a motivelor arestãrii şi a celor privind învinuirea în prezenta unui avocat, ascultarea inculpatului.
Astfel în secţiunea I "Dispoziţii generale" cap. I din titlul IV - Partea generalã, prin art. 137^1 se instituie anumite obligaţii pentru organul de urmãrire penalã sau instanta de judecata, care sunt în concordanta cu prevederile art. 23 alin. (5) din Constituţie.
Cu toate acestea se constata ca exista o necorelare sub aspectul condiţiilor în care poate fi luatã mãsura arestãrii învinuitului în raport cu mãsura arestãrii inculpatului. Astfel legea face o nejustificatã diferentiere în favoarea mãsurii arestãrii inculpatului, care nu poate fi luatã decât dupã ascultarea acestuia, condiţie care lipseşte în cazul arestãrii învinuitului. Or, deosebirile de natura juridicã dintre cele doua mãsuri procesuale nu justifica nici o deosebire de tratament între invinuit şi inculpat sub aspectul garanţiilor privind libertatea persoanei, dreptul la apãrare şi al garanţiilor procesuale prevãzute de lege şi consacrate în Constituţie. De aceea dispoziţiile art. 146 din Codul de procedura penalã şi mãsura arestãrii preventive a învinuitului, pe care o reglementeazã, sunt constituţionale numai în mãsura în care prin acestea se asigura respectarea necondiţionatã a garanţiilor constituţionale privind libertatea şi drepturile fundamentale ale persoanei.
Totodatã autorul exceptiei de neconstituţionalitate susţine ca dispoziţiile legale care reglementeazã luarea mãsurii arestãrii preventive sunt neconstituţionale în raport cu art. 23 alin. (4) din Constituţie, deoarece acestea permit procurorului, dupã ce a dispus arestarea învinuitului, sa dispunã apoi arestarea aceleiaşi persoane în calitate de inculpat, astfel prelungindu-şi propria mãsura de arestare, deşi, potrivit textului constituţional menţionat, prelungirea arestãrii se aproba numai de instanta de judecata.
Critica de neconstituţionalitate nu este intemeiata. Arestarea inculpatului, atunci când intervine dupã arestarea învinuitului, luatã tot de procuror, nu poate fi privitã ca o prelungire a acesteia, deoarece cele doua mãsuri sunt diferite ca natura juridicã. Mãsura arestãrii preventive a învinuitului, luatã de procuror în condiţiile prevãzute la art. 146 din Codul de procedura penalã, are un caracter excepţional şi este necesarã numai atunci când termenul de 24 de ore - cat poate dura mãsura reţinerii, potrivit Constituţiei - art. 23 alin. (3) - şi legii - art. 144 alin. 1 din Codul de procedura penalã -, se dovedeşte insuficient pentru strângerea probelor necesare pentru a se putea decide dacã exista sau nu temeiuri suficiente pentru a pune în mişcare a acţiunea penalã impotriva învinuitului şi, eventual, pentru a lua impotriva lui mãsura arestãrii preventive sau, dimpotriva, pentru a se dispune scoaterea de sub urmãrire penalã sau, eventual, încetarea urmãririi. Mãsura arestãrii învinuitului nu poate depãşi 5 zile şi se justifica numai dacã este necesarã în interesul urmãririi penale, în condiţiile art. 143 şi în vreunul dintre cazurile prevãzute la art. 148 din Codul de procedura penalã. Luarea ei se dispune de cãtre procuror prin ordonanta motivatã, este urmatã de emiterea mandatului de arestare a învinuitului şi nu poate fi prelungitã.
Dacã la expirarea duratei arestãrii învinuitului se confirma temeiurile pentru punerea în mişcare a acţiunii penale impotriva acestuia şi se menţine necesitatea privarii sale de libertate, în condiţiile legii, procurorul dispune prin ordonanta punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea, de la aceasta data, a mãsurii arestãrii preventive a inculpatului, urmatã de emiterea mandatului de arestare a acestuia. Mãsura este, în conceptia legiuitorului, consecinta înlocuirii poziţiei procesuale de invinuit a fãptuitorului, adicã de persoana fata de care se efectueazã urmãrirea penalã, cat timp nu a fost pusã în mişcare acţiunea penalã impotriva sa - art. 229 din Codul de procedura penalã, cu aceea de inculpat, adicã de persoana impotriva cãreia s-a pus în mişcare acţiunea penalã. În ceea ce priveşte durata arestãrii inculpatului, consecutiva mãsurii arestãrii învinuitului, ea trebuie sa includã, în mod firesc, durata acesteia din urma, ca mãsura exceptionala specifica urmãririi penale, în reglementarea legalã în vigoare, neputând depãşi însã, împreunã cu aceasta, durata de 30 de zile prevãzutã la art. 23 alin. (4) din Constituţie, având în vedere şi faptul ca, deşi diferite, cele doua mãsuri preventive au drept consecinta privarea de libertate a aceleiaşi persoane, indiferent de calitatea procesuala a acesteia, deci fãrã sa distinga, astfel cum face Codul de procedura penalã, între arestarea învinuitului şi arestarea inculpatului.
Excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 149 din Codul de procedura penalã este neîntemeiatã şi urmeazã a fi respinsã. Acest articol prevede: "Durata arestãrii inculpatului nu poate depãşi 30 de zile, afarã de cazul când ea este prelungitã în condiţiile legii. Termenul curge de la data emiterii mandatului, când arestarea a fost dispusã dupã ascultarea inculpatului, iar în cazul când arestarea a fost dispusã în lipsa inculpatului, termenul curge de la prezentarea acestuia la organul judiciar care a emis mandatul.
Când o cauza este trecutã pentru continuarea urmãririi penale de la un organ de urmãrire la altul, mandatul de arestare emis anterior rãmâne valabil. Durata arestãrii se calculeazã potrivit dispoziţiilor alineatului precedent.
Arestarea inculpatului în cursul judecaţii dureazã pana la soluţionarea definitiva a cauzei, afarã de cazul când instanta dispune revocarea ei."
Excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 149 alin. 1 din Codul de procedura penalã este neîntemeiatã, deoarece textul prevede în mod expres ca durata arestãrii inculpatului nu poate depãşi 30 de zile, fiind deci conform cu art. 23 alin. (4) din Constituţie. Dispoziţiile art. 149 alin. 2 din acelaşi cod nu au legatura cu cauza şi, în consecinta, şi aceasta critica este neîntemeiatã.
Referitor la prevederile alin. 3 al aceluiaşi articol, se constata ca, prin Decizia nr. 546 din 4 decembrie 1997, definitiva, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 2 martie 1998, Curtea a statuat ca aceste dispoziţii sunt neconstituţionale, urmând, în legatura cu durata arestãrii, sa se facã aplicarea directa a art. 23 alin. (4) din Constituţie. Astfel fiind, potrivit dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penalã este inadmisibila, urmând a fi respinsã.
Fata de cele arãtate, ar fi necesar ca dispoziţiile Codului de procedura penalã sa facã parte din legislaţia asupra cãreia Consiliul Legislativ urmeazã sa propunã mãsuri pentru punerea ei de acord cu normele şi principiile Constituţiei, spre a se adopta o reglementare corespunzãtoare.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Admite în parte excepţia de neconstituţionalitate invocatã de Suciu Ioan în Dosarul nr. 119/1998 al Curţii Militare de Apel şi constata ca dispoziţiile art. 146 din Codul de procedura penalã sunt constituţionale numai în mãsura în care asigura învinuitului aceleaşi drepturi procesuale ca şi inculpatului, în temeiul garanţiilor constituţionale privind libertatea individualã şi siguranta persoanei, prevãzute la art. 23 şi 24 din Constituţie.
2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiile art. 149 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura penalã.
3. Respinge ca inadmisibila excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penalã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 14 iulie 1998.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Doina Suliman
----------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
