Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Vasile Geonea - preşedinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecãtor
Mihai Constantinescu - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Alexandru Grigorie - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent.
Pe rol pronunţarea asupra recursului formulat de Ministerul Public impotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 52 din 13 octombrie 1993 .
Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 22 februarie 1994, în prezenta reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, cînd Curtea, avînd nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru 8 martie 1994.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
avînd în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lîngã Judecãtoria Timişoara, Popa Bujor şi Ghenciu Petre au fost trimişi în judecata pentru sãvîrşirea infracţiunilor prevãzute de art. 248, art. 289 şi art. 291 din Codul penal, referitoare la abuzul în serviciu contra intereselor obşteşti, falsul intelectual şi uzul de fals.
În fata Judecãtoriei Timişoara, inculpatul Popa Bujor a invocat "excepţia de neconstituţionalitate a titlului IV din Codul penal".
Prin Decizia nr. 52 din 13 octombrie 1993, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate, constatind ca dispoziţiile din Codul penal care intereseazã avutul obştesc sînt abrogate parţial potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie şi, în consecinta, acestea urmeazã a se aplica numai cu privire la bunurile prevãzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce formeazã obiectul exclusiv al proprietãţii publice.
Impotriva acestei decizii, Ministerul Public a declarat recurs, aratind în esenta:
1. Curtea nu este competenta sa se pronunţe asupra excepţiilor de neconstituţionalitate care privesc legi anterioare intrãrii în vigoare a Constituţiei;
2. Pe fond se apreciazã ca în mod greşit s-a dispus abrogarea parţialã a unor dispoziţii din Codul penal referitoare la avutul obştesc. În susţinerea acestui motiv se invoca, în esenta, urmãtoarele argumente:
- limitarea bunurilor ce fac obiectul exclusiv al proprietãţii publice numai la cele prevãzute în art. 135 alin. (4) este gresita, deoarece mai sînt şi alte bunuri stabilite prin legi sau urmeazã sa se stabileascã prin alte legi şi care, avînd acelaşi regim juridic, nu pot fi caracterizate ca fãcînd parte din proprietatea privatã;
- Curtea poate sa hotãrascã asupra neconstitutionalitatii legilor şi nu sa pronunţe abrogarea, care este de competenta Parlamentului;
- Curtea, în decizia atacatã, se întemeiazã pe Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 7 septembrie 1993, ceea ce nu este justificat, deoarece în acest fel judecata în alte spete devine inutila.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
examinînd încheierea de sesizare, decizia atacatã, motivele de recurs, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile recurentului - Ministerul Public - susţinute în şedinţa publica din 22 februarie 1994, precum şi dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale, raportate la prevederile Constituţiei, ale <>Legii nr. 47/1992 şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, retine urmãtoarele:
Primul motiv de recurs care vizeazã necompetentã Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra exceptiei invocate urmeazã a fi înlãturat ca nefondat. În legatura cu acest motiv s-a statuat constant prin deciziile Curţii ca, dacã instanta de judecata nu a reţinut ca un text legal este abrogat potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, sesizind Curtea cu soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate, aceasta este obligatã sa se pronunţe în virtutea dreptului constituţional al cetãţenilor de a invoca neconstituţionalitatea unui text pe care instanta înţelege sa-l aplice. Competenta Curţii de a se pronunţa asupra legilor anterioare Constituţiei rezulta, fãrã echivoc, şi din dispoziţiile <>art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 care, prin ipoteza, sînt aplicabile exclusiv legilor anterioare Constituţiei.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs, care vizeazã soluţia de fond criticata sub aspectul constatãrii abrogãrii parţiale a unor dispoziţii din Codul penal referitoare la avutul obştesc, nu este fondat. Justificarea acestui motiv de recurs în sensul ca s-ar fi fãcut o limitare a bunurilor ce fac obiectul exclusiv al proprietãţii publice numai la cele prevãzute în art. 135 din Constituţie nu poate fi reţinutã, deoarece este evident ca decizia atacatã nu se rezuma numai la bunurile enumerate de art. 135 alin. (4) din Constituţie, ci se referã la bunurile prevãzute în art. 135 alin. (4), adicã şi "alte bunuri stabilite prin lege".
Totodatã, nu poate fi reţinutã nici susţinerea conform cãreia Curtea nu poate constata abrogarea unei legi anterioare Constituţiei. Potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, aceste legi rãmîn în vigoare în mãsura în care nu contravin Constituţiei. Rezulta ca, prin natura sa, contrarietatea unei legi anterioare Constituţiei cu prevederile acesteia are drept consecinta abrogarea. Cu alte cuvinte, neconstituţionalitatea este cauza abrogãrii. În cazul legilor anterioare Constituţiei, neconstituţionalitatea are un caracter specific, întrucît cauza sa este posterioarã legii, constind în schimbarea temeiului legitimitatii sale constituţionale. În aceste condiţii, controlul constituţionalitãţii unei legi preconstitutionale, care are ca rezultat constatarea contrarietatii acesteia cu prevederile Constituţiei, nu duce la declararea legii ca neconstitutionala - o lege putind fi apreciatã numai în funcţie de regimul constituţional sub imperiul cãruia a fost adoptatã -, ci la constatarea abrogãrii, soluţie ce constituie consecinta constituţionalã prevãzutã de art. 150 alin. (1) a unei asemenea contrarietati.
În sfîrşit, nu poate fi reţinutã nici critica adusã deciziei de fond în sensul ca se întemeiazã pe Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1993 - publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 27 septembrie 1993 - în considerarea faptului ca astfel este inutila judecata în alte spete. Potrivit art. 29 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, aceasta nu statueazã decît asupra problemelor de drept.
Spre a se evita soluţii contradictorii, art. 26 din regulament permite completului ce doreşte sa se abata de la practica Curţii sa sesizeze plenul spre a se pronunţa asupra interpretãrii ce urmeazã a fi data în viitor. Decizia plenului este obligatorie doar pentru completele de judecata, astfel încît prin aceasta decizie nu se soluţioneazã o excepţie de neconstituţionalitate concretã. De aceea, ea nu are drept consecinta inutilitatea judecãrii excepţiilor de neconstituţionalitate, în cadrul cãrora s-ar putea ridica noi probleme şi noi interpretãri posibile care ar putea determina reluarea procedurii necesare în vederea asigurãrii consecventei practicii constituţionale.
Deşi motivele invocate de Ministerul Public sînt nefondate, recursul urmeazã totuşi sa fie admis şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 52 din 13 octombrie 1993 modificatã, deoarece, în fond, Curtea nu s-a pronunţat asupra dispoziţiilor din Codul penal pentru care inculpatul a fost trimis în judecata, ci s-a referit la "dispoziţiile din Codul penal care intereseazã avutul obştesc".
Potrivit <>art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , excepţia de neconstituţionalitate poate viza numai acele dispoziţii legale de care depinde judecarea cauzei, astfel încît deciziile pronunţate în soluţionarea excepţiilor trebuie sa se refere numai la dispoziţiile legale de care depinde soluţionarea cauzei în care s-a invocat aceasta. Rezulta ca excepţia de neconstituţionalitate putea viza numai art. 248, art. 289 şi art. 291 din Codul penal, pentru care inculpatii au fost trimişi în judecata. În fata Judecãtoriei Timişoara s-a invocat "excepţia de neconstituţionalitate a titlului IV din Codul penal". Nici una dintre dispoziţiile pentru care inculpatii au fost trimişi în judecata nu fac parte din acest titlu, art. 248 fiind inclus în titlu VI, iar art. 289 şi art. 291 în titlu VII. Curtea constata însã, în ce priveşte art. 248 din Codul penal, ca între ipotezele avute în vedere de text se afla şi aceea care se referã la faptul ca s-a cauzat "o paguba avutului obştesc". Decizia de fond nr. 52/1993 nu s-a pronunţat însã cu privire la art. 248, ci a avut în vedere toate dispoziţiile din Codul penal care intereseazã avutul obştesc, ceea ce nu este în concordanta cu prevederile <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 care obliga Curtea sa se pronunţe numai asupra dispoziţiilor de care depinde judecarea cauzei. Asa fiind, admitind recursul, Curtea, în temeiul <>art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , urmeazã sa se pronunţe în fond asupra constituţionalitãţii art. 248 din Codul penal. În acest sens, Curtea constata ca interpretarea constituţionalitãţii dispoziţiilor din Codul penal referitoare la avutul obştesc a fãcut obiectul <>Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1993 . Prin aceasta decizie s-a statuat ca dispoziţiile din Codul penal referitoare la infracţiunile contra avutului obştesc sînt abrogate parţial, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, urmînd sa se aplice în continuare numai pentru bunurile proprietate publica prevãzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie. În consecinta, Curtea retine ca este intemeiata excepţia de neconstituţionalitate a art. 248 din Codul penal în ce priveşte ipoteza care se referã la faptul ca s-a cauzat "o paguba avutului obştesc" şi urmeazã sa o admitã în sensul interpretãrii date prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1993.
Cu referire la art. 289 şi art. 291 din Codul penal, care au constituit şi ele temei de trimitere în judecata, Curtea constata ca, în privinta lor, pãrţile n-au înţeles sa invoce excepţia de neconstituţionalitate, intreaga lor motivare referindu-se la infracţiunile contra avutului obştesc cu care aceste dispoziţii nu au nici o legatura.
Pentru motivele arãtate, în temeiul art. 144 lit. c), art. 145 alin. (2) şi art. 150 alin. (1) din Constituţie, al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c.), art. 25 şi <>art. 26 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul şi modifica Decizia Curţii Constituţionale nr. 52 din 13 octombrie 1993, în urmãtorul sens:
Admite excepţia de neconstituţionalitate cu privire la art. 248 din Codul penal şi constata ca dispoziţiile sale referitoare la paguba adusã avutului obştesc sînt parţial abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, urmînd a se aplica numai cu privire la bunurile prevãzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce formeazã obiectul exclusiv al proprietãţii publice.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din 8 martie 1994.
Prezenta decizie se comunica celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. dr. VASILE GIONEA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
