Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 11 din 18 ianuarie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 31 alin. 1 si 2 si ale art. 34 alin. 2 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 154 din 22 februarie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. 1 şi 2 şi ale art. 34 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Greta Mariana Chiva în Dosarul nr. 990/2004 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
La apelul nominal se prezintã Ionuţ Lodroman, reprezentat de avocatul Dan Rareş Rãducanu, lipsã fiind autorul excepţiei şi celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Avocatul pãrţii prezente solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã textele de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei şi nici reglementãrilor internaţionale cuprinse în Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
În susţinerea acestui punct de vedere invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 225/2001, nr. 224/2002, nr. 244/2002 şi nr. 196/2003.
Reprezentantul Ministerului Public, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 225/2001, nr. 244/2002 şi nr. 196/2003, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 6 septembrie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 990/2004, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţilor art. 31 alin. 1 şi 2 şi ale art. 34 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Greta Mariana Chiva într-o cauzã ce are ca obiect soluţionarea unei cereri de recuzare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile legale criticate, referitoare la soluţionarea cererilor de recuzare, fãrã prezenţa pãrţilor şi fãrã ascultarea punctului de vedere al judecãtorului recuzat, care ar putea lãmuri temeinicia motivelor de recuzare în condiţiile în care încheierea prin care s-a respins recuzarea nu se poate ataca decât o datã cu fondul, contravin prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1)-(3), art. 24 alin. (1) şi ale art. 53 din Constituţie, precum şi ale art. 6 pct. 1, ale art. 13, 17 şi 18 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este nefondatã. În acest sens apreciazã cã, aşa cum de altfel Curtea Constituţionalã a statuat prin <>Decizia nr. 225/2001 , dispoziţiile art. 31 alin. 1 din Codul de procedurã civilã nu încalcã art. 21 alin. (2), care consacrã liberul acces la justiţie, şi nici dreptul la apãrare, garantat de art. 24 alin. (1) din Constituţie, întrucât judecarea cererii de recuzare nu vizeazã fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, instanţa pronunţând în şedinţã publicã o încheiere asupra recuzãrii, prin aceastã reglementare legiuitorul având în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a acestei cereri. În opinia instanţei, nici art. 34 alin. 2 din Codul de procedurã civilã nu contravine art. 21 alin. (2) din Constituţie, întrucât, în situaţia în care instanţa superioarã de fond constatã cã recuzarea a fost pe nedrept respinsã, încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o datã cu fondul, cu refacerea tuturor actelor şi dovezilor administrate la prima instanţã. De altfel, în conformitate cu art. 126 din Constituţie, accesul la justiţie nu exclude respectarea anumitor proceduri şi condiţii impuse de lege. În motivarea acestei opinii, instanţa a avut în vedere faptul cã "hotãrârea primei instanţe este supusã controlului instanţei de recurs sub aspectul legalitãţii, (...) atribuţiile instanţei de control rezumându-se la verificarea modului în care a fost respectatã şi aplicatã legea". În acest sens aratã cã actualul Cod de procedurã civilã consacrã sistemul dublului grad de jurisdicţie, astfel încât nu se poate aprecia cã regulile instituite ar determina restrângerea exerciţiului drepturilor procesuale ale pãrţilor.
În final, aratã cã textele criticate nu contravin nici prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât, aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în deplin acord cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, "aceastã cerinţã nu se analizeazã în abstract, ci se raporteazã la fiecare caz", în funcţie de particularitãţile acestuia.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens aratã cã dispoziţiile legale criticate nu contravin accesului liber la justiţie ori dreptului la apãrare şi nici nu restrâng exerciţiul celorlalte drepturi şi libertãţi, ci, dimpotrivã, "asigurã cadrul legal pentru desfãşurarea judecãţii asupra fondului, cu respectarea tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale ale celor îndreptãţiţi sã participe la aceastã judecatã". Aceste drepturi şi garanţii nu fac însã obiectul procedurii de soluţionare a recuzãrii, care se desfãşoarã în camera de consiliu, fãrã prezenţa pãrţilor. În acest context, apreciazã cã, deşi caracterul public al dezbaterilor este consacrat, cu valoare de principiu, prin art. 127 din Constituţie, aceeaşi normã constituţionalã permite şi derogarea, în cazurile prevãzute de lege, de la acest caracter public. De altfel, aratã cã, aşa cum Curtea Constituţionalã a statuat în jurisprudenţa sa, reglementarea procedurii de judecatã, inclusiv sistemul probator, este de competenţa exclusivã a legiuitorului, în conformitate cu prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2). Guvernul apreciazã cã nici din perspectiva dreptului la un recurs efectiv, prevãzut de art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu existã vreo încãlcare, întrucât "faptul cã nu existã o cale de atac împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea, distinctã de cea îndreptatã împotriva soluţiei pe fond, nu constituie o înfrângere a textelor constituţionale", cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 129 din Constituţie, "Împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii".
De asemenea, aratã cã textele de lege criticate nu contravin nici art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece acesta se referã exclusiv la soluţionarea în fond a cauzei, nefiind aplicabil unei proceduri cu caracter derogatoriu, astfel cum este recuzarea.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens aratã cã nu poate fi reţinutã critica de neconstituţionalitate a art. 31 alin. 1 şi 2 şi nici cea a art. 34 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, faţã de art. 21 alin. (2) din Constituţie şi art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât "textele legale criticate nu opresc, în realitate, pãrţile interesate de a apela la instanţele judecãtoreşti şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale". În susţinerea acestui punct de vedere este invocatã <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 196/2003 .
De asemenea, apreciazã cã nu poate fi reţinutã nici contrarietatea art. 31 alin. 1 şi 2 şi nici cea a art. 34 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, faţã de art. 24 alin. (1) din Constituţie, întrucât prin reglementarea impusã de aceste dispoziţii legale legiuitorul a avut în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a cererii de recuzare, în conformitate cu prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2).
În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 53 din Constituţie, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, Avocatul Poporului considerã cã acestea nu au relevanţã în cauza de faţã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauzã de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 31 alin. 1 şi 2, precum şi cele ale art. 34 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 31 alin. 1 şi 2: "Instanţa decide asupra recuzãrii, în camera de consiliu, fãrã prezenţa pãrţilor şi ascultând pe judecãtorul recuzat numai dacã gãseşte de cuviinţã.
Nu se admite interogatoriul sau jurãmântul ca mijloc de dovadã a motivelor de recuzare.";
- Art. 34 alin. 2: "Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odatã cu fondul."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor texte de lege, autorul excepţiei invocã încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1)-(3), art. 24 alin. (1) şi ale art. 53 din Constituţie, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 16: "(1) Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 21: "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";
- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apãrare este garantat.";
- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii."
Autorul excepţiei invocã, de asemenea, încãlcarea prevederilor art. 6 pct. 1, art. 13, 17 şi 18 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, potrivit cãrora:
- Art. 6 pct. 1: "Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptate împotriva sa. Hotãrârea trebuie sã fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţã poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga duratã a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democraticã, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanţã atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de naturã sã aducã atingere intereselor justiţiei.";
- Art. 13: "Orice persoanã, ale cãrei drepturi şi libertãţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încãlcate, are dreptul sã se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încãlcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.";
- Art. 17: "Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu poate fi interpretatã ca implicând, pentru un stat, un grup sau un individ, un drept oarecare de a desfãşura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmãreşte distrugerea drepturilor sau a libertãţilor recunoscute de prezenta convenţie sau de a aduce limitãri mai ample acestor drepturi şi libertãţi decât acelea prevãzute de aceastã convenţie.";
- Art. 18: "Restrângerile care, în termenii prezentei convenţii, sunt aduse respectivelor drepturi şi libertãţi nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevãzute."
Examinând excepţia, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate sub aspectul încãlcãrii principiilor accesului liber la justiţie şi al dreptului la apãrare, precum şi al înfrângerii dispoziţiilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil. Astfel, prin <>Decizia nr. 244 din 17 septembrie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 15 octombrie 2002, <>Decizia nr. 196 din 13 mai 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 13 iunie 2003, şi <>Decizia nr. 225 din 3 iulie 2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 20 septembrie 2001, Curtea a statuat cã dispoziţiile art. 31 alin. 1 şi 2, precum şi ale art. 34 din Codul de procedurã civilã nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 şi 24 şi nici ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Cu acele prilejuri, Curtea Constituţionalã a constatat cã dispoziţiile art. 31 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã civilã nu încalcã principiul constituţional al accesului liber la justiţie şi al dreptului la apãrare, deoarece judecarea cererii de recuzare nu vizeazã fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, instanţa pronunţând în şedinţã publicã o încheiere asupra recuzãrii, prin aceastã reglementare legiuitorul având în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a acestei cereri. Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca o datã cu fondul, instanţa superioarã de fond urmând a reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţã, atunci când constatã cã cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsã. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã a statuat cã reglementarea procedurii de judecatã, care include şi sistemul probator, este de competenţa exclusivã a legiuitorului, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege". Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. 2 din Codul de procedurã civilã faţã de prevederile art. 21 din Constituţie, Curtea a constatat cã aceasta nu poate fi reţinutã, deoarece cererea de recuzare nu constituie o acţiune de sine stãtãtoare, având ca obiect realizarea sau recunoaşterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedurã integratã procesului în curs de judecatã, al cãrei scop este tocmai asigurarea desfãşurãrii normale a judecãţii, iar nu împiedicarea accesului la justiţie. Tocmai în considerarea acestui principiu constituţional, consacrat de prevederile art. 21 din Legea fundamentalã, legiuitorul a prevãzut posibilitatea atacãrii numai o datã cu fondul a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, spre deosebire de încheierile prin care se încuviinţeazã sau se respinge abţinerea, precum şi de aceea prin care se încuviinţeazã recuzarea, care nu sunt supuse la nici o cale de atac.
De asemenea, Curtea a reţinut cã prevederile de lege criticate nu contravin nici art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât acestea se referã exclusiv la soluţionarea în fond a cauzei, el nefiind aplicabil unei proceduri derivate, cu caracter derogatoriu, astfel cum este recuzarea.
Întrucât în cauza de faţã nu au fost aduse elemente noi de naturã sã reconsidere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, atât soluţia, cât şi considerentele acestor decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã.
În ceea ce priveşte invocarea înfrângerii prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 53 din Constituţie, Curtea constatã cã, prin dispoziţiile legale deduse controlului de constituţionalitate, legiuitorul nu a instituit un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite, în condiţiile în care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabilirea procedurii de judecatã intrã în competenţa exclusivã a sa.
În final, Curtea reţine cã nu poate fi primitã nici critica autorului excepţiei potrivit cãreia modul de soluţionare a cererii de recuzare determinã o restrângere nejustificatã a accesului liber la justiţie şi a dreptului la apãrare, aducându-se astfel atingere art. 13, 17 şi 18 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât, aşa cum Curtea Constituţionalã a statuat în jurisprudenţa sa mai sus menţionatã, dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 21, care consacrã accesul liber la justiţie, şi nici ale art. 24, care garanteazã dreptul la apãrare.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. 1 şi 2 şi ale art. 34 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Greta Mariana Chiva în Dosarul nr. 990/2004 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 18 ianuarie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
