Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 11 din 18 februarie 2008 pentru examinarea recursului in interesul legii privind aplicarea dispozitiilor art. 146 alin. 11^1 si, respectiv, ale art. 149^1 alin. 12 din Codul de procedura penala
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 840 din 15 decembrie 2008
Dosar nr. 68/2007
Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitor la organul judiciar cãruia îi revine competenţa sã dispunã, în cursul urmãririi penale, prelungirea mãsurii preventive a obligãrii de a nu pãrãsi localitatea sau de a nu pãrãsi ţara, în situaţia în care aceastã mãsurã a fost luatã de un judecãtor în temeiul dispoziţiilor art. 146 alin. 11^1 şi, respectiv, ale art. 149^1 alin. 12 din Codul de procedurã penalã.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor <>art. 34 din Legea nr. 304/2004 , republicatã, fiind prezenţi 87 de judecãtori din totalul de 114 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Tiberiu Mihail Niţu, prim-adjunct al procurorului general.
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru a fi admis în sensul de a se stabili cã procurorului îi revine competenţa de a dispune prelungirea mãsurilor preventive ale obligãrii de a nu pãrãsi localitatea sau ţara, luate în cursul urmãririi penale de cãtre judecãtor, prin aplicarea dispoziţiilor art. 146 alin. 11^1 din Codul de procedurã penalã şi, respectiv, ale art. 149^1 alin. 12 din acelaşi cod.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
În practica instanţelor judecãtoreşti s-a constatat cã nu existã un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la competenţa organului judiciar de a dispune, în cursul urmãririi penale, prelungirea mãsurii preventive a obligãrii de a nu pãrãsi localitatea sau de a nu pãrãsi ţara, în situaţia când o atare mãsurã a fost luatã de un judecãtor, prin aplicarea dispoziţiilor art. 146 alin. 11^1 şi, respectiv, ale art. 149^1 alin. 12 din Codul de procedurã penalã.
Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul cã judecãtorul este competent sã dispunã prelungirea mãsurii preventive a obligãrii de a nu pãrãsi localitatea sau a celei de a nu pãrãsi ţara în cazul în care, în cursul urmãririi penale, aceastã mãsurã a fost luatã de el, prin aplicarea dispoziţiilor art. 146 alin. 11^1 şi, respectiv, ale art. 149^1 alin. 12 din Codul de procedurã penalã.
S-a motivat cã, în astfel de cauze, prelungirea mãsurii obligãrii de a nu pãrãsi localitatea sau a mãsurii obligãrii de a nu pãrãsi ţara nu poate fi dispusã de procuror, în calitate de organ de urmãrire penalã, întrucât asemenea mãsuri trebuie supuse controlului instanţei de judecatã sub aspectul legalitãţii şi temeiniciei.
Într-o altã opinie, dimpotrivã, s-a considerat cã în cazul în care mãsura preventivã a obligãrii de a nu pãrãsi localitatea sau a obligãrii de a nu pãrãsi ţara a fost luatã de judecãtor, prin aplicarea dispoziţiilor art. 146 alin. 11^1 şi, respectiv, ale art. 149^1 alin. 12 din Codul de procedurã penalã , competenţa de a dispune prelungirea acestei mãsuri revine procurorului.
Aceste din urmã instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii.
Prin dispoziţiile art. 146 alin. 11^1 din Codul de procedurã penalã s-a instituit pentru judecãtor posibilitatea ca, în caz de respingere a propunerii de arestare preventivã a învinuitului sau inculpatului, dacã sunt întrunite condiţiile prevãzute de lege, sã dispunã luarea mãsurii obligãrii de a nu pãrãsi localitatea sau pe aceea a obligãrii de a nu pãrãsi ţara.
Este de observat însã cã din examinarea dispoziţiilor legale privind mãsurile preventive rezultã cã mai existã şi alte ipoteze reglementate în legãturã cu luarea mãsurii obligãrii de a nu pãrãsi localitatea sau a celei a obligãrii de a nu pãrãsi ţara.
Sub acest aspect, trebuie sã se aibã în vedere cã prin art. 145 alin. 1 şi art. 145^1 alin. 1 din Codul de procedurã penalã se prevede cã mãsura preventivã a obligãrii de a nu pãrãsi localitatea şi aceea a obligãrii de a nu pãrãsi ţara pot fi dispuse faţã de învinuit ori inculpat de procuror sau de judecãtor, în cursul urmãririi penale, ori de instanţa de judecatã, în cursul judecãţii.
Pe de altã parte, potrivit alin. 2 al art. 145 din Codul de procedurã penalã, astfel cum a fost modificat prin <>art. I pct. 69 din Legea nr. 356/2006 , în cursul urmãririi penale durata mãsurii preventive a obligãrii de a nu pãrãsi localitatea sau ţara nu poate depãşi 30 de zile, în afarã de cazul când ea este prelungitã în condiţiile legii, iar prelungirea se dispune de procurorul care efectueazã sau supravegheazã urmãrirea penalã, fiecare prelungire neputând sã depãşeascã 30 de zile.
Ca urmare, ţinându-se seama de caracterul restrictiv al interpretãrii dispoziţiilor procedurale, se impune sã se constate cã indiferent de organul judiciar care a dispus mãsura preventivã a obligãrii de a nu pãrãsi localitatea sau ţara (procuror sau judecãtor), în cursul urmãririi penale prelungirea acestei mãsuri se dispune de cãtre procurorul care efectueazã sau supravegheazã urmãrirea penalã.
Rezultã deci cã prin dispoziţiile legale menţionate nu s-a instituit o competenţã alternativã a judecãtorului şi procurorului în luarea mãsurii preventive a obligãrii de a nu pãrãsi localitatea sau a celei a obligãrii de a nu pãrãsi ţara, în cursul urmãririi penale, faţã de aceea din cursul cercetãrii judecãtoreşti. În atare situaţie, competenţa de a dispune mãsura obligãrii de a nu pãrãsi localitatea sau pe aceea a obligãrii de a nu pãrãsi ţara revine judecãtorului, în cursul urmãririi penale, numai în cazurile expres prevãzute în art. 146 alin. 11^1 şi art. 139 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, respectiv în cazul respingerii propunerii de arestare preventivã a învinuitului sau inculpatului ori al schimbãrii temeiurilor care au determinat luarea mãsurii arestãrii preventive.
De aceea, se impune concluzia cã, pentru faza judecãţii în primã instanţã, dispoziţiile legale nu prevãd verificãri privind mãsura preventivã a obligãrii de a nu pãrãsi localitatea sau privind mãsura obligãrii de a nu pãrãsi ţara, fiind incidente în astfel de situaţii dispoziţiile referitoare la luarea, înlocuirea, revocarea, respectiv încetarea de drept a acestor mãsuri prevãzute de art. 145 alin. 1, art. 145^1, art. 139 şi art. 140 din Codul de procedurã penalã, spre deosebire de procedura prevãzutã în art. 300^2 raportat la art. 160^b din acelaşi cod în legãturã cu mãsura arestãrii preventive.
Aşadar, în cazul dispunerii de cãtre judecãtor, în cursul urmãririi penale, a mãsurii preventive a obligãrii învinuitului sau inculpatului de a nu pãrãsi localitatea sau a celei a obligãrii de a nu pãrãsi ţara, legiuitorul nu a reglementat o procedurã asemãnãtoare cu aceea prevãzutã în art. 155 din Codul de procedurã penalã în legãturã cu prelungirea duratei arestãrii preventive dispusã de instanţã în cursul urmãririi penale, soluţie determinatã de caracterul excepţional al mãsurii arestãrii preventive care, în reglementarea actualã, poate fi dispusã motivat şi numai de judecãtor.
În aceastã privinţã, nu se poate considera cã s-ar aduce atingere protecţiei juridice a drepturilor omului, prin prelungirea de cãtre procuror, în cursul urmãririi penale, a mãsurii preventive a obligãrii de a nu pãrãsi localitatea sau a celei a obligãrii de a nu pãrãsi ţara, deoarece o atare prelungire se dispune numai în caz de necesitate, concretizatã în împrejurarea cã subzistã temeiurile care au determinat luarea mãsurii, iar în conformitate cu art. 6 din Convenţia europeanã a drepturilor omului, privind accesul liber la justiţie, prelungirea nici nu este definitivã, împotriva ordonanţei prin care este dispusã putându-se face plângere potrivit art. 140^2 din Codul de procedurã penalã, iar încheierile pronunţate în aceastã privinţã sunt supuse recursului.
De altfel, a atribui judecãtorului competenţa sã dispunã prelungirea mãsurii preventive a obligãrii de a nu pãrãsi localitatea sau a celei a obligãrii de a nu pãrãsi ţara, în cazul în care, în cursul urmãririi penale, a luat anterior aceastã mãsurã, prin aplicarea dispoziţiilor art. 146 alin. 11^1 din Codul de procedurã penalã, ar echivala cu crearea unor noi norme de reglementare pe calea interpretãrii analogice a dispoziţiilor existente într-o altã materie, a arestãrii preventive, ceea ce ar fi inadmisibil.
În consecinţã, în temeiul dispoziţiilor <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, precum şi ale art. 414^2 din Codul de procedurã penalã, urmeazã a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili cã mãsurile preventive ale obligãrii de a nu pãrãsi localitatea sau ţara, luate în cursul urmãririi penale de judecãtor, prin aplicarea dispoziţiilor art. 146 alin. 11^1 din Codul de procedurã penalã sau ale art. 149^1 alin. 12 din acelaşi cod, se prelungesc de cãtre procurorul care efectueazã sau supravegheazã urmãrirea penalã, în condiţiile art. 145 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, respectiv art. 145^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Mãsurile preventive ale obligãrii de a nu pãrãsi localitatea sau ţara, luate în cursul urmãririi penale de judecãtor, prin aplicarea dispoziţiilor art. 146 alin. 11^1 din Codul de procedurã penalã şi, respectiv art. 149^1 alin. 12 din acelaşi cod, se prelungesc de cãtre procurorul care efectueazã sau supravegheazã urmãrirea penalã, în condiţiile art. 145 alin. 2 din Codul de procedurã penalã şi, respectiv art. 145^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã.
Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedurã penalã.
Pronunţatã în şedinţã publicã, astãzi, 18 februarie 2008.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI
DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
