Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 109 din 13 martie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (4) si ale art. 6 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata, aprobata cu modificari prin Legea nr. 295/2002 , cu modificarile si completarile ulterioare
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 247 din 10 aprilie 2003
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (4) şi ale <>art. 6 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plata, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 295/2002 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "MEDIA PRO" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 10.045/2002 al Tribunalului Bucureşti - Secţia comercialã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public considera textul de lege criticat ca fiind constituţional, invocand în acest sens şi jurisprudenta Curţii Constituţionale (Decizia nr. 72/2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 22 aprilie 2002), prin care excepţia cu acelaşi obiect a fost respinsã ca fiind neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 27 iunie 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 10.045/2002, Tribunalul Bucureşti - Secţia comercialã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (4) şi ale <>art. 6 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 , aprobatã prin <>Legea nr. 295/2002 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "MEDIA PRO" - S.R.L. din Bucureşti.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca textele de lege criticate contravin art. 24 din Constituţie, întrucât, dacã este de înţeles ratiunea legiuitorului pentru care a instituit procedura necontencioasã a judecãrii cererii de emitere a somaţiei de plata şi a limitat mijloacele de proba la înscrisuri, în considerarea soluţionãrii în regim de celeritate a cauzelor comerciale, aceeaşi limitare determina o flagrantã încãlcare a dreptului la apãrare pentru debitor în faza procesuala a acţiunii în anulare a somaţiei de plata, când sarcina probei îi incumba. Se mai arata ca limitarea mijloacelor de proba doar la înscrisuri nu constituie un impediment pentru creditor, care, dacã nu îşi poate valorifica dreptul de creanta pe calea procedurii somaţiei de plata, are la dispoziţie calea dreptului comun. În ceea ce îl priveşte pe debitor însã, acesta poate fi supus executãrii silite fãrã a-şi putea formula apãrãrile de fond, care ar fi putut dovedi, eventual, chiar o stingere a creanţei. Mai mult, o soluţie nefavorabila data debitorului în acţiunea în anulare, datoratã imposibilitãţii de a-şi proba susţinerile, nu permite invocarea <>art. 10 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 , potrivit cãruia, prin contestaţia la executare debitorul poate formula apãrãri de fond impotriva titlului executoriu. Autorul invoca în susţinerea exceptiei prevederile art. 10 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, conform cãrora orice persoana are dreptul, în deplina egalitate, de a fi audiatã în mod echitabil şi public de cãtre un tribunal independent şi impartial, precum şi dispoziţiile art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Tribunalul Bucureşti - Secţia comercialã apreciazã ca textele de lege criticate nu incalca dreptul la apãrare al debitorului în faza procesuala a acţiunii în anulare prin limitarea mijloacelor de proba numai la înscrisuri, întrucât procedura reglementatã de <>Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 este o procedura specialã, derogatorie de la dreptul comun, caracterizatã, în principal, de celeritate.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Guvernul arata ca soluţiile adoptate de judecãtor în cadrul procedurii prevãzute de <>Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 au caracter vremelnic şi sunt supuse cãilor de atac. Conform dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (2), impotriva ordonanţei cu somaţie de plata debitorul poate formula cerere în anulare care se soluţioneazã de instanta competenta pentru judecarea fondului cauzei în prima instanta, iar rezolvarea definitiva a litigiului se face dupã normele dreptului comun, fiind asigurate astfel toate cerinţele unui proces echitabil, precum şi toate condiţiile pentru exercitarea lui. Se mai arata ca susţinerea potrivit cãreia dispoziţiile legale criticate ar incalca prevederile convenţiilor internaţionale este lipsitã de temei. În concluzie, excepţia de neconstituţionalitate este consideratã ca fiind neîntemeiatã.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 alin. (4) şi ale <>art. 6 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plata, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 295/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002. Ulterior sesizãrii Curţii cu excepţia de neconstituţionalitate, ordonanta a fost modificatã şi completatã prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 142/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 5 noiembrie 2002, conservandu-se soluţia legislativã anterioarã. Textele de lege au urmãtorul conţinut:
- Art. 4 alin. (4): "În citaţie se va face menţiunea ca pana cel mai târziu în ziua fixatã pentru înfãţişare debitorul poate sa depunã întâmpinare, precum şi actele ce pot contribui la soluţionarea cererii.";
- Art. 6 alin. (1): "Dacã nu a intervenit închiderea dosarului în condiţiile art. 5, judecãtorul va examina cererea pe baza actelor depuse, precum şi a explicatiilor şi lamuririlor pãrţilor, ce i-au fost prezentate potrivit art. 4."
Autorul exceptiei de neconstituţionalitate susţine ca dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 24, conform cãrora:
"(1) Dreptul la apãrare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."
De asemenea, sunt invocate şi prevederile internaţionale cuprinse în:
- Art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul persoanei la un proces echitabil: "Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate impotriva sa. [...]";
- Art. 10 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului: "Orice persoana are dreptul, în deplina egalitate, sa fie ascultata în mod echitabil şi public de un tribunal independent şi impartial, care va hotãrî fie asupra drepturilor şi obligaţiilor sale, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptatã impotriva ei."
Autorul exceptiei de neconstituţionalitate susţine, în esenta, ca limitarea probelor exclusiv la înscrisuri, în cadrul procedurii somaţiei de plata, restrânge în mod neconstitutional dreptul la apãrare al debitorului, cu prilejul exercitãrii de cãtre acesta a cererii în anulare impotriva ordonanţei care conţine somaţia de plata. Astfel, în motivarea criticii sale autorul exceptiei pleacã de la premisa ca limitarea probelor, în sensul arãtat, opereazã şi în ceea ce priveşte judecarea cererii în anulare a ordonanţei prin care s-a admis cererea creditorului privind declanşarea procedurii somaţiei de plata. Or, susţine acesta, dacã creditorul, în cazul în care i s-ar respinge cererea, are posibilitatea de a formula o acţiune în pretenţii, potrivit dreptului comun, debitorul cãruia i s-a respins cererea în anulare nu mai are nici o cale de a evita executarea silitã, în condiţiile aplicãrii <>art. 10 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 . Potrivit acestor dispoziţii, invocarea unor apãrãri de fond impotriva titlului executoriu, pe calea unei contestaţii la executare, este prohibita dacã debitorul a atacat ordonanta de admitere a cererii creditorului cu cerere în anulare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca, drept urmare a modificãrii <>Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 prin <>Legea nr. 295/2002 , art. 4 a suferit o modificare esenţialã. În actuala sa forma acesta prevede ca în toate cazurile judecãtorul, investit prin cererea creditorului, dispune citarea pãrţilor pentru oferirea de explicaţii şi lãmuriri. Procedura dobândeşte astfel un evident caracter oral şi contradictoriu. Chiar dacã textul care îi conferã aceste trasaturi - alin. (2) al <>art. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 , astfel cum a fost modificat prin legea de aprobare - este eliptic, în sensul ca omite sa precizeze cum pot fi probate explicaţiile şi lãmuririle la care face referire, el nu conţine însã nici o dispoziţie expresã de limitare a mijloacelor de proba exclusiv la înscrisuri. În lipsa unei asemenea dispoziţii, urmeazã a-şi gãsi aplicarea dreptul comun, asa cum prevede art. 11^1 din aceeaşi ordonanta a Guvernului.
Tot astfel, prin instituirea, în cadrul <>art. 10 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 , a interdicţiei debitorului de a invoca, pe calea contestaţiei la executare, apãrãri de fond impotriva titlului executoriu, dacã, în prealabil, a atacat ordonanta de admitere a cererii creditorului cu cerere în anulare, legiuitorul a avut în vedere faptul ca respectivul debitor a avut posibilitatea de a invoca asemenea apãrãri cu acel prilej. Asa fiind, instituirea unei atare interdicţii apare justificatã şi de înţeles, legiuitorul urmãrind sa înlãture posibilitatea unor eventuale abuzuri, constând în reiterarea unor apãrãri de fond, pe calea contestaţiei la executare, dupã ce acestea fuseserã invocate cu prilejul cererii în anulare şi fuseserã respinse.
În consecinta, Curtea considera ca, reglementand o asemenea interdicţie, legiuitorul nu a înţeles, asa cum apreciazã autorul exceptiei, ca, pe aceasta cale, sa îl lipseascã pe debitor de beneficiul unei cai de atac al carei cadru de reglementare îi conferã posibilitãţi sporite de a-şi proba drepturile, din cauza ca a utilizat o alta cale de atac, supusã unei reglementãri mai restrictive sub acest aspect. De altfel, dacã s-ar accepta o astfel de interpretare, ar trebui sa se conchida ca cererea în anulare impotriva ordonanţei care conţine somaţia de plata nu mai are nici o utilitate practica, fiind evident ca nici un debitor, având a opta între cele doua cai de atac, nu ar avea de ce sa aleagã o cale mai defavorabila.
Fata de cele arãtate, Curtea constata ca dispoziţiile art. 4 alin. (4) şi ale <>art. 6 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 sunt în concordanta cu prevederile constituţionale privind dreptul la apãrare, precum şi cu reglementãrile internaţionale cuprinse în art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul persoanei la un proces echitabil, şi în art. 10 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), precum şi al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (4) şi ale <>art. 6 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 , aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 295/2002 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "MEDIA PRO" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 10.045/2002 al Tribunalului Bucureşti - Secţia comercialã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 13 martie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
