Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 109 din 12 aprilie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 2 si 3 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 6 iunie 2001
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Iulian Vasile Voiculescu în Dosarul nr. 1.498/2000 al Judecãtoriei Braşov.
La apelul nominal se prezintã avocat Ioan Terta, pentru autorul exceptiei, şi Paraschiva Popescu. Lipsesc Andreea Codruta Petrule, Spitalul judeţean Braşov şi Societatea de Asigurãri "ASIROM" - S.A. - Sucursala Braşov, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul autorului exceptiei solicita admiterea exceptiei de neconstituţionalitate, sustinand ca prevederile art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedura penalã contravin dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Constituţie, care prevãd ca în tot cursul procesului penal pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu, fãrã a distinge între fazele procesului penal. Or, dispoziţiile art. 171 alin. 2 din Codul de procedura penalã reglementeazã asistenta juridicã obligatorie numai pentru anumite categorii de învinuiţi sau inculpati, aflaţi în situaţii speciale, iar dispoziţiile art. 172 alin. 3 din acelaşi cod prevãd asistenta juridicã obligatorie numai în cursul judecaţii şi numai dacã pedeapsa prevãzutã de lege pentru infracţiunea sãvârşitã este închisoarea mai mare de 5 ani sau dacã instanta apreciazã ca inculpatul nu şi-ar putea face singur apãrarea. Acest mod de reglementare a dreptului la apãrare, diferit şi contradictoriu, fãcând distincţie între fazele procesului penal, este contrar dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Constituţie.
Paraschiva Popescu declara ca lasa la aprecierea Curţii soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei ca fiind neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere dreptului constituţional la apãrare, iar stabilirea cazurilor şi condiţiilor în care asistenta juridicã este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care nu este supus controlului Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 17 octombrie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 1.498/2000, Judecãtoria Braşov a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Iulian Vasile Voiculescu.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate s-a susţinut ca dispoziţiile art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedura penalã contravin prevederilor art. 24 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora dreptul la apãrare este asigurat în tot cursul procesului penal. Astfel, se arata ca dispoziţiile art. 171 alin. 2 din Codul de procedura penalã reglementeazã asistenta juridicã obligatorie, în faza de urmãrire penalã, numai pentru anumite categorii de fãptuitori şi numai pentru anumite situaţii expres prevãzute. Pe de alta parte, dispoziţiile art. 3 al aceluiaşi articol prevãd, de data aceasta în cursul judecaţii, obligativitatea asistenţei juridice în anumite situaţii, având în vedere criteriul cuantumului pedepsei sau aprecierea instanţei ca inculpatul nu şi-ar putea face singur apãrarea. De aceea, dupã pãrerea autorului exceptiei, dispoziţiile art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedura penalã reglementeazã în mod diferit şi contradictoriu dreptul la apãrare, fãcând distincţie între fazele procesului penal, contrar dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Constituţie.
Judecãtoria Braşov, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca prevederile art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedura penalã nu contravin dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Constituţie, dreptul la apãrare fiind garantat în toate cazurile, iar dreptul la asistenta juridicã obligatorie este prevãzut pentru situaţii limitativ enumerate, în care se considera ca este necesar.
Deşi considera ca excepţia este neîntemeiatã, instanta observa existenta unei discriminãri în ceea ce priveşte persoana învinuitului în faza de urmãrire penalã în raport cu persoana inculpatului din faza cercetãrii judecãtoreşti, sub aspectul asistenţei juridice obligatorii. În acest sens se propune instituirea asistenţei juridice obligatorii şi în faza urmãririi penale, atunci când invinuitul sau inculpatul este cercetat pentru o infracţiune la care pedeapsa este mai mare de 5 ani, spre a se asigura o echitate procesuala.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedura penalã este neîntemeiatã. Art. 24 alin. (2) din Constituţie, pretins a fi încãlcat prin dispoziţiile art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedura penalã, este reflectat în art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penalã, care prevede ca invinuitul sau inculpatul are dreptul sa fie asistat de apãrãtor în tot cursul urmãririi penale şi al judecaţii, iar organele judiciare sunt obligate sa îi aducã la cunostinta acest drept. În felul acesta atât Constituţia, cat şi Codul de procedura penalã consacra regula potrivit cãreia pãrţile au dreptul la asistenta juridicã, drept de care persoana indreptatita se poate prevala sau nu. Prin urmare, este un drept al persoanei, de care aceasta poate dispune, iar nu o obligaţie a organelor judiciare de a asigura asistenta juridicã. Astfel, art. 24 alin. (2) din Constituţie, ca şi art. 171 alin. 1 din Codul de procedura penalã se referã la "avocatul ales". Exista însã situaţii în care legea impune asistenta juridicã obligatorie a învinuitului sau inculpatului, considerându-se ca apãrarea este o instituţie de interes social, care funcţioneazã atât în interesul învinuitului sau al inculpatului, cat şi în interesul bunei desfasurari a procesului penal. Or, tocmai aceste situaţii sunt prevãzute la art. 171 alin. 2, atât pentru faza de urmãrire penalã, cat şi pentru faza de judecata, precum şi la art. 171 alin. 3, numai pentru faza de judecata. Regula este ca asistenta juridicã este facultativã, iar cazurile în care este obligatorie sunt prevãzute explicit de lege. În aceste condiţii susţinerea ca limitarea asistenţei juridice obligatorii în faza de judecata, în anumite situaţii, incalca dreptul la apãrare apare ca fiind neîntemeiatã, câtã vreme regula consacratã constituţional este aceea a asistenţei juridice facultative. Excepţiile de la aceasta regula sunt lãsate la aprecierea legiuitorului, conform art. 125 alin. (3) din Constituţie, care prevede ca procedura de judecata este stabilitã de lege. În acest sens, nu este necesar ca situaţiile în care se impune asistenta juridicã obligatorie sa fie aceleaşi atât în faza de urmãrire penalã, cat şi în faza judecaţii, legiuitorul fiind acela care, în baza prevederilor constituţionale menţionate, poate aprecia asupra necesitãţii creãrii unui nou caz de asistenta juridicã obligatorie, ţinând seama de nevoile practice şi de principiul nediscriminarii. Susţinerea potrivit cãreia reglementarea diferita din cele doua alineate incalca dreptul la apãrare este infirmata şi de numeroasele garanţii procesuale de care invinuitul sau inculpatul beneficiazã în cursul urmãririi penale, indiferent dacã asistenta juridicã este obligatorie sau facultativã. În concluzie, în punctul de vedere al Guvernului se arata ca dreptul la apãrare consacrat de Constituţie include dreptul la asistenta juridicã, fãrã însã a presupune în mod obligatoriu dreptul la asistenta juridicã obligatorie. Se citeaza în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 33 din 24 februarie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 1 iunie 2000.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei îl constituie dispoziţiile art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedura penalã privitoare la asistenta juridicã obligatorie a învinuitului sau inculpatului, dispoziţii care au urmãtorul conţinut: "Asistenta juridicã este obligatorie când invinuitul sau inculpatul este minor, militar în termen, militar cu termen redus, rezervist, concentrat, elev al unei instituţii militare de învãţãmânt, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ ori când este arestat, chiar în alta cauza.
În cursul judecaţii existenta juridicã este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea sãvârşitã pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani sau când instanta apreciazã ca inculpatul nu şi-ar putea face singur apãrarea."
Aceste dispoziţii sunt considerate de autorul exceptiei ca fiind contrare prevederilor art. 24 alin. (2) din Constituţie, referitoare la dreptul la apãrare, potrivit cãrora, "În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu". Principala critica consta în aceea ca dispoziţiile legale criticate nu prevãd asistenta juridicã obligatorie şi în cursul urmãririi penale, atunci când pedeapsa prevãzutã de lege pentru infracţiunea sãvârşitã este închisoarea mai mare de 5 ani.
Analizând sub acest aspect criticile formulate de autorul exceptiei, Curtea constata ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Dispoziţiile art. 24 din Constituţie îşi gãsesc reflectare în mai multe texte din Codul de procedura penalã. Din interpretarea sistematica a acestor prevederi legale rezulta ca sunt respectate în totalitate dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul la apãrare. Astfel, art. 6 din Codul de procedura penalã garanteazã dreptul la apãrare, stabilind totodatã obligaţia organelor judiciare de a asigura pãrţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale, precum şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate în tot cursul procesului penal. De asemenea, prevederile art. 171 alin. 1 din acelaşi cod statueazã ca "Invinuitul sau inculpatul are dreptul sa fie asistat de apãrãtor în tot cursul urmãririi penale şi al judecaţii, iar organele judiciare sunt obligate sa-i aducã la cunostinta acest drept". În sfârşit, în realizarea aceluiaşi principiu constituţional, art. 171 alin. 4 din Codul de procedura penalã stabileşte cazurile în care pot fi luate mãsuri pentru desemnarea unui apãrãtor din oficiu. În consecinta, persoana indreptatita sa beneficieze de dreptul constituţional la apãrare se poate prevala sau nu de acest drept, fãrã sa poatã pretinde însã asistenta juridicã obligatorie decât în alte cazuri decât cele prevãzute de lege. Pe de alta parte faptul ca asistenta juridicã este obligatorie numai în anumite cazuri şi în anumite condiţii cu caracter obiectiv şi subiectiv constituie o oportunitate ce tine de rolul Parlamentului, în conformitate cu dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Constituţie, care prevãd ca "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman şi unica autoritate legiuitoare a tarii".
Asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedura penalã Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin mai multe decizii, respingând, ca fiind neintemeiate, excepţiile de neconstituţionalitate ridicate şi constatând ca dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere, sub nici un aspect, dreptului constituţional la apãrare. În acest sens este, de exemplu, Decizia nr. 7 din 20 ianuarie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 18 aprilie 2000. Prin aceasta decizie Curtea Constituţionalã a respins excepţia de neconstituţionalitate care a avut ca obiect, ca şi în cauza de fata, dispoziţiile art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedura penalã. Curtea a constatat, cu acel prilej, ca dreptul la apãrare nu poate şi nu trebuie sa fie confundat cu dreptul la asistenta juridicã obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabileşte şi cazurile în care se considera ca este necesar.
Soluţia adoptatã de jurisprudenta Curţii Constituţionale, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiazã sunt valabile şi în cauza de fata.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Iulian Vasile Voiculescu în Dosarul nr. 1.498/2000 al Judecãtoriei Braşov.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 12 aprilie 2001.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
