Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 108 din 12 aprilie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 14 iunie 2001
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Monica Manughevici în Dosarul nr. 642/2000 al Judecãtoriei Targoviste.
La apelul nominal lipsesc toate pãrţile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta Curţii Constituţionale în materie, precum şi faptul ca în speta nu au intervenit elemente noi de natura sa justifice schimbarea acesteia, solicita respingerea exceptiei ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 6 decembrie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 642/2000, Judecãtoria Targoviste a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penalã. Excepţia a fost ridicatã de Monica Manughevici într-o cauza penalã având ca obiect plângerea prealabilã formulatã de partea vãtãmatã Alina Mavrodin.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penalã contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), ale art. 11, 20, 29, 30, 31, 38, 49 şi 54, deoarece "exista posibilitatea unei alte persoane de a îngrãdi exercitarea acestor drepturi ori de câte ori doreşte". Judecãtoria Targoviste, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia este neîntemeiatã. Se considera ca prin dispoziţiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penalã se reglementeazã "un mod special de sesizare a organelor judiciare", a cãrui lipsa ar impiedica "punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale, pentru infracţiunea dedusã judecaţii", ceea ce "ar aduce atingere dreptului însuşi de petiţionare prevãzut de Constituţie".
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penalã este neîntemeiatã. Se considera ca legea trebuie sa impunã "anumite limite în comportamentul şi exprimarea indivizilor", deoarece "libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea şi nici dreptul la imagine al persoanei".
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penalã, care au urmãtorul cuprins: "Punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede ca este necesarã astfel de plângere."
Textele constituţionale invocate de autorul exceptiei ca fiind incalcate sunt:
- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme şi sunt garantate.";
- Art. 11: "(1) Statul roman se obliga sa îndeplineascã întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";
- Art. 29: "(1) Libertatea gandirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrãdite sub nici o forma. Nimeni nu poate fi constrâns sa adopte o opinie ori sa adere la o credinţa religioasã, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea conştiinţei este garantatã; ea trebuie sa se manifeste în spirit de toleranta şi de respect reciproc.
(3) Cultele religioase sunt libere şi se organizeazã potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii.
(4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrãjbire religioasã.
(5) Cultele religioase sunt autonome fata de stat şi se bucura de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armata, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.
(6) Pãrinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a cãror rãspundere le revine.";
- Art. 30: "(1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisã.
(3) Libertatea presei implica şi libertatea de a infiinta publicaţii.
(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimatã.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masa obligaţia de a face publica sursa finanţãrii.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particularã a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defãimarea tarii şi a naţiunii, îndemnul la rãzboi de agresiune, la ura nationala, rasialã, de clasa sau religioasã, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica, precum şi manifestãrile obscene, contrare bunelor moravuri.
(8) Rãspunderea civilã pentru informaţia sau pentru creaţia adusã la cunostinta publica revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestãrii artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presa se stabilesc prin lege.";
- Art. 31: "(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrãdit.
(2) Autoritãţile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetãţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.
(3) Dreptul la informaţie nu trebuie sa prejudicieze mãsurile de protecţie a tinerilor sau siguranta nationala.
(4) Mijloacele de informare în masa, publice şi private, sunt obligate sa asigure informarea corecta a opiniei publice.
(5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie sa garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antena. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activitãţii lor se reglementeazã prin lege organicã.";
- Art. 38: "(1) Dreptul la munca nu poate fi îngrãdit. Alegerea profesiei şi alegerea locului de munca sunt libere.
(2) Salariaţii au dreptul la protecţia socialã a muncii. Mãsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de munca al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul sãptãmânal, concediul de odihna plãtit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice.
(3) Durata normalã a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.
(4) La munca egala, femeile au salariu egal cu bãrbaţii.
(5) Dreptul la negocieri colective în materie de munca şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.";
- Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii.";
- Art. 54: "Cetãţenii romani, cetãţenii strãini şi apatrizii trebuie sa-şi exercite drepturile şi libertãţile constituţionale cu buna-credinţa, fãrã sa încalce drepturile şi libertãţile celorlalţi."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penalã, Curtea constata ca nu pot fi reţinute sub nici un aspect criticile formulate.
Condiţionarea punerii în mişcare a acţiunii penale de existenta plângerii prealabile a persoanei vãtãmate reprezintã o excepţie de la regula generalã a oficialitatii procesului penal, înscrisã în art. 2 alin. 2 din Codul de procedura penalã. Cazurile în care este necesarã plângerea prealabilã se împart în doua categorii: în cazul anumitor infracţiuni, prevãzute expres şi limitativ de lege, plângerea prealabilã se depune direct la instanta de judecata, iar în cazul altor infracţiuni, determinate de asemenea prin lege, plângerea trebuie adresatã organului de urmãrire penalã competent, sesizarea instanţei urmând sa se facã prin rechizitoriul procurorului. Potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege". Stabilirea infracţiunilor în cazul cãrora este necesarã plângerea prealabilã, a celor în cazul cãrora trebuie efectuatã urmãrirea penalã, precum şi a celor în cazul cãrora sesizarea instanţei de judecata se face prin plângerea prealabilã directa a persoanei vãtãmate este lãsatã de Constituţie la libera opţiune a legiuitorului.
Se observa ca în orice proces penal, începând din momentul declansarii sale (începerea urmãririi penale sau sesizarea instanţei de judecata), sunt implicate diferite pãrţi (invinuit, inculpat, parte vãtãmatã, parte civilã, parte responsabilã civilmente), care au drepturi şi obligaţii egale. Norma procedurala penalã criticata nu prevede privilegii sau îngrãdiri ale exercitãrii drepturilor procesuale pentru nici una dintre pãrţile procesului penal, iar distincţiile fãcute între calitatea pãrţilor nu înseamnã nici privilegii şi nici discriminãri.
Calitatea procesuala de inculpat este definitã la art. 23 din Codul de procedura penalã, potrivit cãruia "Persoana impotriva cãreia s-a pus în mişcare acţiunea penalã este parte în procesul penal şi se numeşte inculpat". Aceasta calitate de inculpat nu reprezintã o prejudecare a cauzei şi nu rastoarna prezumţia de nevinovatie prevãzutã la art. 23 alin. (8) din Constituţie, conform cãruia, "Pana la rãmânerea definitiva a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã". De asemenea, nu sunt prejudiciate interesele legitime ale persoanei inculpate care, la fel ca oricare parte din procesul penal, îşi poate exercita dreptul la apãrare şi poate solicita administrarea oricãror probe legale pentru combaterea susţinerilor formulate în acuzare. În vederea apãrãrii impotriva unor inculpari vadit nefondate sau tendenţioase inculpatul are la dispoziţie şi mijloace de drept penal, având posibilitatea sa ceara tragerea la rãspundere penalã a celor care l-au reclamat, pentru sãvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasã, prevãzutã la art. 259 din Codul penal.
Se constata, de asemenea, ca art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penalã nu contravine nici prevederilor art. 11 şi 20 din Constituţie, referitoare la raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern şi, respectiv, la tratatele internaţionale privind drepturile omului. Potrivit art. 10 pct. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, dreptul la libertatea de exprimare poate fi supus "unor formalitãţi, condiţii, restrangeri sau sancţiuni prevãzute de lege, care constituie mãsuri necesare, într-o societate democratica, pentru [...] protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora".
De altfel, prin numeroase decizii, ca de exemplu deciziile nr. 195 şi nr. 197 din 12 octombrie 2000, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 1 noiembrie 2000, Curtea Constituţionalã a statuat, pentru aceleaşi considerente, ca dispoziţiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penalã sunt constituţionale.
Cele statuate prin deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de fata, deoarece nu au intervenit elemente noi de natura sa determine schimbarea soluţiei pronunţate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Monica Manughevici în Dosarul nr. 642/2000 al Judecãtoriei Targoviste.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 12 aprilie 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Doina Suliman
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
