Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
*) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 27 din 12 martie 1996.
Mihai Constantinescu - preşedinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Raul Petrescu - procuror
Constantin Burada - magistrat-asistent
Pe rol pronunţarea asupra exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurãri sociale de stat şi asistenta socialã, invocatã de Popescu Elena în Dosarul nr. 1.036/1994 al Curţii de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ.
Dezbaterile asupra exceptiei de neconstituţionalitate au avut loc la data de 18 octombrie, fiind consemnate în încheierea din şedinţa respectiva, iar Curtea a aminat pronunţarea pentru data de 26 octombrie 1995 şi apoi pentru data de 1 noiembrie 1995, cînd a adoptat prezenta decizie.
CURTEA,
avînd în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 25 noiembrie 1994, pronunţatã în Dosarul nr. 1.036/1994, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ, a sesizat Curtea Constituţionalã, la data de 28 februarie 1995, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurãri sociale de stat şi asistenta socialã, invocatã de Popescu Elena.
În susţinerea exceptiei se arata ca <>art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 este contrar art. 16, art. 38 şi art. 43 din Constituţie, întrucît stabileşte limite diferite de munca şi de virsta pentru pensionarea bãrbaţilor şi a femeilor, iar norma juridicã fiind imperativa, nu dispozitiva, textul de lege nu poate fi privit ca o mãsura de protecţie specialã a femeii. Sub acest din urma aspect, se arata ca, dacã dispoziţia respectiva ar constitui o mãsura de protecţie socialã, ar fi trebuit sa permitã femeii de a opta sau nu pentru pensionare la împlinirea virstei legale mai mici. Or, textul este categoric, în sensul ca la împlinirea virstei prevãzute de lege, mai mica decît în cazul bãrbaţilor, femeia poate fi pensionata din oficiu, ceea ce reprezintã o discriminare, o atingere adusã dreptului la munca şi o vãtãmare a dreptului la un nivel de trai decent.
În opinia exprimatã, Curtea de Apel Bucureşti considera ca excepţia este intemeiata fata de prevederile art. 16 - "egalitatea în drepturi" - din Constituţie, întrucît <>art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 nu constituie un regim de protecţie a femeii, în comparatie cu regimul de pensionare a bãrbaţilor, instituind dreptul unitãţii de a decide pensionarea personalului angajat, la împlinirea virstei de 57 de ani femeile, fata de 62 de ani bãrbaţii, cu o vechime în munca de 25 de ani, respectiv 30 de ani.
Pentru soluţionarea exceptiei, în conformitate cu art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat puncte de vedere Camerei Deputaţilor, Senatului şi Guvernului, iar în temeiul art. 5 din aceeaşi lege şi al art. 12 alin. 4 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale s-au cerut relaţii la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Societãţii Romane de Dreptul Muncii.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciazã ca dispoziţiile art. 6, 9 şi 10 din Pactul internaţional relativ la drepturile economice, sociale şi culturale, la care România este parte, ce consacra, alãturi de dreptul la munca, dreptul la asigurãri sociale şi o protecţie specialã a familiei, femeilor, copiilor şi adolescentilor, îşi gãsesc o reglementare corespunzãtoare în legislaţia noastrã referitoare la asigurãrile sociale (concedii de maternitate plãtite, concedii pentru îngrijirea copiilor bolnavi, acordarea dreptului la pensie pentru femei la o limita de virsta inferioarã aceleia pentru bãrbaţi, alocaţii pentru copii etc.). Se mai precizeazã ca, astfel cum rezulta din art. 10 alin. 3 al Declaraţiei O.N.U. cu privire la eliminarea discriminarii fata de femei, din 7 noiembrie 1967, mãsurile luate pentru protecţia femeii, pentru motive inerente constituţiei sale fizice şi sarcinilor suplimentare cãrora trebuie sa le facã fata pe parcursul vieţii (naşterea, creşterea copiilor, munca în gospodãrie), nu pot fi considerate ca discriminatorii. Cu privire la excepţia ridicatã, se considera ca prevederile <>art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 nu au caracter imperativ ci, dimpotriva, constituie o norma juridicã permisiva care, fãrã sa oblige femeia sa iasa la pensie, la 57 de ani, sau sa-i interzicã aceasta la împlinirea virstei respective, consacra posibilitatea femeii care a împlinit 57 de ani de a uza de dreptul al pensionare conferit de lege. Reglementarea înscrisã în art. 8 alin. (3) din lege, potrivit cãreia femeile care doresc sa continue activitatea şi dupã împlinirea virstei de 57 de ani pot cere cu 3 luni înainte sa fie menţinute în munca pe o perioada de cel mult 3 ani, are caracterul unei norme supletive care îi confirma femeii posibilitatea sa opteze pentru aceasta varianta şi, numai în caz contrar, se face aplicarea regulii generale înscrise în alin. (1) al art. 8. Se mai susţine ca excepţia este nefondata, deoarece prevederea criticata nu contravine dispoziţiilor art. 16, 38 şi 43 din Constituţie. În acest sens se menţioneazã ca egalitatea cetãţenilor în fata legii nu trebuie inteleasa ca o uniformizare a prevederilor legale, fãrã sa se ţinã seama de caracteristicile fizice sau de virsta ale cetãţenilor şi de aceea stabilirea prin lege a unei limite de virsta, atît pentru femei cît şi pentru bãrbaţi, pentru ieşirea la pensie, nu poate fi interpretatã ca o ingradire a dreptului la munca. De asemenea, enumerarea în art. 43 alin. (2) din Constituţie a domeniilor în care statul are obligaţia de a asigura protecţia socialã, dreptul la pensie, ajutorul de şomaj etc., precum şi garantarea acordãrii acestor drepturi prin legi speciale, reprezintã transpunerea prevederilor art. 11 alin. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, conform cãrora statele recunosc dreptul oricãrei persoane la un nivel de trai decent.
În punctul de vedere al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale se precizeazã ca virsta de pensionare este, în prezent, una dintre cele mai discutate şi controversate probleme cu care se confrunta ministerul, presiunile cele mai mari din partea unui mare esantion al populaţiei fiind pentru reducerea şi menţinerea diferentierii, între bãrbaţi şi femei, a virstei de pensionare. Deşi legea-cadru a pensionãrii, <>Legea nr. 3/1977 , prevede virsta de pensionare pentru femei de 55 de ani, respectiv de 57 de ani, şi pentru bãrbaţi de 60 de ani, respectiv de 62 de ani, virsta medie realã de pensionare este de 57 de ani pentru bãrbaţi şi 52 de ani pentru femei, ca urmare a multitudinii de facilitãţi conferite de legislaţia din ultimii 5 ani. Aceasta realitate a creat şi creeazã mari disproportii între populaţia activa şi cea pasiva, cu efecte negative asupra bugetului asigurãrilor sociale de stat. Deci, din acest punct de vedere, în contextul procesului de reforma socioeconomica, se impune cu necesitate şi reforma sistemului de asigurãri sociale, un prim element, dar nu şi cel mai important, fiind acela al creşterii virstei de pensionare.
În România, femeile pot ieşi la pensie cu 5 ani înaintea bãrbaţilor, iar numeroase tari europene, care, de asemenea, consacra constituţional egalitatea sexelor, au o prevedere similarã pentru femei, deşi la o virsta mai înaintatã. Se considera ca aceasta prevedere nu trebuie privitã ca o inechitate sau ca o discriminare, ci doar ca o facilitate acordatã femeilor, avînd în vedere dubla lor activitate ca salariate şi gospodine, cu atît mai mult cu cît în prima parte a activitãţii sociale a femeilor nu sînt create prea multe forme de sprijin pentru creşterea copiilor, îngrijirea şi educarea acestora. Totodatã se arata ca prevederile <>Legii nr. 3/1977 , privind virstele de pensionare, nu instituie o ingradire a dreptului la munca, deoarece Legea nr. 2/1991 prevede posibilitatea continuãrii activitãţii în calitate de pensionar. Pe de alta parte, se apreciazã ca, în contextul actual, trebuie avute în vedere şi problemele interne ale unitãţilor legate de forta de munca şi şomaj, de necesitatea formãrii şi integrãrii cadrelor ţinere.
Asa fiind, se considera ca posibilitatea pensionãrii femeii mai devreme decît bãrbatul este o facilitate şi nu o mãsura discriminatorie, iar problema egalizarii virstelor este de viitor, cînd vor fi create condiţiile pentru realizarea ei.
Societatea Romana de Dreptul Muncii, într-un material mai amplu, care cuprinde observaţii la Cartea Alba a Reformei Asigurãrilor Sociale şi Pensiilor, apreciazã ca mãsura preconizata a unificãrii virstei de pensionare pentru limita de virsta între bãrbaţi şi femei, pe ideea egalitãţii sexelor, ar trebui sa se bazeze pe o serioasã expertiza biologica şi antropologica asupra femeilor din România, deoarece ar fi judicioasã numai în mãsura în care s-ar dovedi ştiinţific ca au o capacitate de munca identicã cu bãrbaţii de aceeaşi virsta. Cît timp însã o cercetare ştiinţificã în acest sens lipseşte, trebuie prezumat, în continuare, ca uzura capacitãţii de munca a femeilor este mai mare şi, ca atare, diferentierea actuala de 5 ani apare justificatã. O atare diferentiere constituie o discriminare "pozitiva" de protecţie a unui grup sociouman, în speta a femeilor, ceea ce nu contravine Constituţiei.
La cererea pãrţilor, la dosar au fost depuse extrase din Cartea Alba a Reformei Asigurãrilor Sociale şi Pensiilor, care privesc problemele ce le ridica speta de fata. De asemenea, s-a atasat Decizia nr. 1 din 28 ianuarie 1987 a Tribunalului Constituţional Federal al Germaniei, prin care s-a reţinut ca virsta de pensionare pentru femei la 60 de ani, diferita de cea a bãrbaţilor, la 65 de ani, nu incalca principiul egalitãţii în drepturi prevãzut în Constituţie, întrucît corespunde condiţiilor sociale şi profesionale diferite, ce exista între bãrbaţi şi femei, îndeosebi ca urmare a obligaţiilor ce revin femeii ca mama şi în gospodãrie. Totodatã, s-a mai depus Decizia br. 12.568/1990 a Curţii Constituţionale a Austriei, prin care s-a statuat ca "legiuitorul, treptat, poate şi trebuie sa procedeze la egalizarea virstei de pensionare". Dupã cum reiese însã din faxul din 15 septembrie 1995 al preşedintelui Curţii Constituţionale a Austriei, Parlamentul a declarat valabile limitele de virsta diferenţiate pentru pensionarea femeilor şi a bãrbaţilor, hotarind ca problema sa mai fie dezbatuta dupã anul 2019.
Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinînd încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, opiniile Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, precum şi ale Societãţii Romane de Dreptul Muncii, Cartea Alba a Reformei Asigurãrilor Sociale şi Pensiilor, cele doua decizii sus-menţionate ale Tribunalelor constituţionale din Germania şi Austria, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile pãrţilor şi ale reprezentantului Ministerului Public şi avînd în vedere prevederile <>art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 , raportate la Constituţie, precum şi la dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost sesizatã în mod legal şi este, potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 1, art. 3 şi art. 23 din Legea nr. 47/1992, competenta sa se pronunţe asupra exceptiei.
Potrivit <>art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 , "Personalul muncitor care are o vechime în munca de minimum 30 de ani bãrbaţii şi 25 de ani femeile are dreptul la pensie pentru munca depusa şi limita de virsta, la împlinirea virstei de 62 de ani bãrbaţii şi 57 de ani femeile".
Prin excepţie, se apreciazã ca aceasta dispoziţie legalã este contrarã art. 16, art. 38 şi art. 43 din Constituţie.
Dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie prevãd ca "Cetãţenii sînt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri". Prin excepţie, se susţine ca <>art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 ar institui o discriminare bazatã pe sex.
În legatura cu aceasta problema este de reţinut ca principiul egalitãţii nu înseamnã uniformitate, asa încît dacã la situaţii egale trebuie sa corespundã un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decît diferit. În acest sens este şi practica jurisdicţionalã a Curţii, asa cum rezulta din deciziile nr. 70/1993, nr. 74/1994 şi nr. 85/1994, în concordanta cu practica constituţionalã din alte tari, precum şi cu practica Curţii europene a drepturilor omului.
În general, se apreciazã ca violarea principiului egalitãţii şi nediscriminarii exista atunci cînd se aplica tratament diferenţiat unor cazuri egale, fãrã sa existe o motivare obiectivã şi rezonabila, sau dacã exista o disproportie între scopul urmãrit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite. În alţi termeni, principiul egalitãţii nu interzice reguli specifice, în cazul unei diferenţe de situaţii. Egalitatea formala ar conduce la aceeaşi regula, în ciuda diferenţei de situaţii. De aceea inegalitatea realã, care rezulta din aceasta diferenţa, poate justifica reguli distincte, în funcţie de scopul legii care le conţine. Tocmai de aceea principiul egalitãţii conduce la sublinierea existenţei unui drept fundamental, dreptul la diferenţa, iar mãsura în care egalitatea nu este naturala, faptul de a o impune ar insemna instituirea unei discriminãri.
În cauza de fata, prin excepţie se invoca faptul ca existenta unei virste de pensionare diferite pentru femei şi bãrbaţi ar constitui o discriminare. Dacã, în principiu, condiţiile generale socioprofesionale dintre femeie şi bãrbat ar fi egale, nu numai în sens formal-juridic al termenului, ci şi în sens real, evident ca excepţia ar fi intemeiata. În fapt, însã, datoritã imperativelor legate de creşterea şi educarea copiilor, îndeosebi în primii ani, sarcinile sporite ce revin femeilor în gospodãrie, lipsei unor modalitãţi sociale şi economice larg accesibile, în perioada actuala de tranzitie, care sa le degreveze de aceste obligaţii, precum şi altor aspecte care ingreuneaza ascensiunea lor profesionalã (concedii de maternitate, concedii postnatale, concedii pentru îngrijirea copilului bolnav, interdicţiile cu scop de protecţie de a lucra în anumite condiţii etc.), precum şi altor împrejurãri, femeile sînt în situaţii ce le dezavantajeaza fata de bãrbaţi. Desigur, asemenea situaţii cu timpul se estompeaza şi vor disparea, fenomen ce se regaseste în toate ţãrile europene ca fiind una dintre caracteristicile evoluţiei societãţilor moderne. În prezent, însã, majoritatea statelor au consacrat virste diferite de pensionare, deşi principiul egalitãţii sexelor este general admis. Chiar şi în situaţii cum ar fi în Austria, unde jurisdicţia constituţionalã a apreciat ca principiul egalitãţii sexelor impune aceeaşi virsta de pensionare, autoritatea legiuitoare, ţinînd seama de realitatile socioprofesionale existente, nu a acceptat în prezent acest punct de vedere. În Germania, asa cum rezulta din decizia Tribunalului Constituţional de la Karlsruhe, aflatã la dosar, tinindu-se seama de aceleaşi realitati socioprofesionale rezultate dintr-o larga ancheta socialã, acesta a decis ca în stadiul actual se justifica virste de pensionare diferite. În ţara noastrã aceste realitati socioprofesionale sînt incontestabile, asa încît stabilirea unei virste unice de pensionare, atît pentru bãrbaţi cît şi pentru femei, ar avea semnificatia instituirii unui tratament egal pentru situaţii diferite. De altfel, legislaţia mai prevede diferenţe de tratament între bãrbaţi şi femei şi în alte situaţii, cum ar fi, spre exemplu, în legatura cu serviciul militar şi în ce priveşte mãsurile de protecţie sus-amintite. În fond, referitor la aceste mãsuri de protecţie, şi bãrbatul poate fi în situaţia de a-şi îngriji copilul, chiar în exclusivitate, dar nu beneficiazã de avantajele prevãzute de lege pentru mame.
Prin excepţie, s-a invocat şi faptul ca pensionarea la o virsta mai mica a femeilor ar afecta dreptul lor la munca înscris în art. 38 alin. (1) din Constituţie. Este un motiv ce nu poate fi reţinut din moment ce, dupã pensionare, potrivit Legii nr. 2/1991, se poate cumula pensia cu salariul.
De asemenea, nu poate fi reţinutã nici critica legatã de încãlcarea prevederilor art. 43 din Constituţie, privind nivelul de trai decent, cît timp pensia se stabileşte, în principal, în funcţie de salariu şi vechimea în munca, iar pensionarul are posibilitatea de a cumula pensia cu salariul. Potrivit art. 43 din Constituţie, statul are obligaţia sa ia mãsuri de dezvoltare economicã şi de protecţie socialã, de natura sa asigure cetãţenilor un nivel de trai decent, care, însã, în condiţiile economiei de piata, nu poate fi decît rezultatul efortului propriu.
În acelaşi timp trebuie observat ca drepturile fundamentale consacrate de Constituţie nu pot fi privite izolat, ci într-o corelatie fireasca, logica. Asa fiind, cu referire la dreptul la munca, nu trebuie omis nici faptul ca art. 43 alin. (2) din Constituţie consacra dreptul la pensie ca principala forma de realizare a dreptului de asigurãri sociale, iar art. 45 din Constituţie creeazã un regim special pentru protecţia copiilor şi a tinerilor, obligind autoritãţile publice sa contribuie la asigurarea condiţiilor pentru participarea libera a tinerilor la viata politica, socialã, economicã, culturalã şi sportiva a tarii. În aceste condiţii, dispoziţiile legale trebuie corelate în asa fel încît sa asigure respectarea tuturor drepturilor fundamentale în cauza.
În susţinerea exceptiei s-a cerut şi menţinerea diferenţei de virsta pentru pensionarea bãrbaţilor şi a femeilor, cu interpretarea, totodatã, a prevederilor <>art. 8 din Legea nr. 3/1977 , cu privire la pensionarea la o virsta mai redusã a femeilor, ca fiind dispozitive, deci instituind doar o posibilitate de care salariatele sa poatã beneficia, dacã vor. Interpretarea solicitatã, contrarã modului de aplicare a textelor legale respective, are însã semnificatia unei modificãri, ceea ce nu intra în competenta Curţii Constituţionale. Numai Parlamentul, în temeiul art. 58 din Constituţie, îndeplineşte funcţia de legiuitor pozitiv. De aceea solicitarea formulatã de reprezentantul reclamantei este contrarã statutului constituţional al Curţii şi incalca competenta legislativã a Parlamentului.
Fata de cele arãtate, vazind şi prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c.), ale art. 24 alin. (3) şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 invocatã de Popescu Elena în Dosarul nr. 1.036/1994 al Curţii de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţatã în şedinţa publica din 1 noiembrie 1995.
PREŞEDINTE,
dr. Mihai Constantinescu
Magistrat-asistent,
Constantin Burada
-----------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
