Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 105 din 9 februarie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 13 martie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Andreea Costin - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicatã de Nicolae Sersea în Dosarul nr. 7.293/110/2010 al Tribunalului Bacãu - Secţia civilã, şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 470D/2011.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã faţã de jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, cu referire la Decizia nr. 1.579 din 13 decembrie 2011.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 4 martie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 7.293/110/2010, Tribunalul Bacãu - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor.
Excepţia a fost ridicatã de Nicolae Sersea cu prilejul soluţionãrii unei contestaţii privind decizia de pensionare emisã în temeiul Legii nr. 119/2010.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã dispoziţia legalã criticatã aduce atingere principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat prin crearea unui evident dezechilibru între puterea legiuitoare şi puterea judecãtoreascã. În opinia sa, acest dezechilibru este datorat diferitelor modalitãţi de exercitare a drepturilor şi obligaţiilor de cãtre cei care poartã autoritatea, astfel încât, dacã magistraţii se bucurã în continuare de pensie de serviciu, acelaşi drept trebuie acordat şi parlamentarilor. De asemenea, prevederile legale criticate aduc atingere autoritãţii, independenţei şi reprezentativitãţii mandatului de parlamentar, întrucât acesta poate fi şi o persoanã cu o modestã situaţie materialã, care are nevoie de mijloace decente şi suficiente pentru a face faţã unei poziţii de autoritate precum aceasta. În plus, statutul de parlamentar este de naturã a marca întreaga existenţã a persoanei respective, care poate suporta consecinţe de ordin moral sau fizic, un fost membru al Parlamentului având, în orice ţarã civilizatã, un statut post mandat special, caracterizat printr-o anumitã nevoie de ţinutã şi prestanţã.
Totodatã, autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã şi prevederile constituţionale ale art. 20 raportat la prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece la obţinerea mandatului de parlamentar s-a nãscut o speranţã legitimã privind pensia de serviciu, care este consideratã un "bun". Afectarea acestui drept echivaleazã cu o expropriere. Cu alte cuvinte, odatã devenit membru al Parlamentului, fiecare parlamentar ştie care sunt drepturile şi obligaţiile sale, inclusiv cele patrimoniale, cum sunt indemnizaţia şi dreptul la pensie. Aceste aspecte nu sunt simple prevederi într-un contract de muncã, contract care nici nu existã în acest caz, ci fac parte dintr-o serie de caracteristici care dau specificitate mandatului de parlamentar, aşa cum este definit de legea specialã.
Tribunalul Bacãu - Secţia civilã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã, dispoziţiile legale criticate fiind în concordanţã cu prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1) şi ale art. 69 alin. (1), deoarece, în considerarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, o lege poate include dispoziţii comune privind dreptul de pensie pentru reprezentanţii fiecãrei puteri, însã aceasta nu exclude reglementarea diferenţiatã a pensiei de serviciu faţã de pensia comunã de asigurãri sociale, justificatã obiectiv şi rezonabil pe existenţa unui statut constituţional restrictiv de drepturi, atât timp cât principiul echilibrului nu poate transgresa şi la nivelul drepturilor şi obligaţiilor cuprinse în statutul special al reprezentanţilor fiecãrei puteri.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate privind încãlcarea art. 20 din Constituţie raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, instanţa considerã cã sunt valabile cele reţinute de Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 1 lit. f): "Pe data intrãrii în vigoare a prezentei legi, urmãtoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare:
[...]
f) pensiile de serviciu ale deputaţilor şi senatorilor;".
Autorul excepţiei susţine cã prevederile de lege criticate contravin urmãtoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 69 alin. (1) privind mandatul reprezentativ şi art. 44 alin. (1) privind proprietatea privatã. De asemenea, considerã cã sunt încãlcate dispoziţiile art. 20 din Constituţie prin raportare la art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind dreptul de proprietate.
Totodatã, invocã cele reţinute de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în Decizia Comisiei privind admisibilitatea din 16 decembrie 1974 pronunţatã în Cauza Muller împotriva Austriei (Cererea nr. 5.849/72), Hotãrârea din 24 iunie 2003 pronunţatã în Cauza Stretch împotriva Marii Britanii, Hotãrârea din 12 octombrie 2004 pronunţatã în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, Decizia privind admisibilitatea din 18 octombrie 2005 pronunţatã în Cauza Banfield împotriva Marii Britanii (Cererea nr. 6.223/04), Hotãrârea din 15 septembrie 2009 pronunţatã în Cauza Moskal împotriva Poloniei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la critici similare, în acest sens fiind Decizia nr. 1.285 din 29 septembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 23 noiembrie 2011, Decizia nr. 1.471 din 8 noiembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2012, precum şi Decizia nr. 1.579 din 13 decembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 17 ianuarie 2012.
Referitor la critica privind încãlcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, Curtea a reţinut cã acest principiu constituţional consacrã, într-adevãr, o diviziune a diferitelor funcţii ale statului, care tinde la asigurarea unui echilibru în exerciţiul acestora. Acest echilibru se realizeazã, în primul rând, prin modul de reglementare a atribuţiilor inerente celor 3 autoritãţi în stat, ceea ce presupune asigurarea independenţei funcţionale a acestora, dar nu exclude, pe de altã parte, existenţa unui mecanism de control reciproc între ele. Concretizarea acestui principiu se asigurã, totodatã, pe mai multe niveluri, vizând nu doar autoritãţile, la modul general, ci şi persoanele prin care se exercitã autoritatea judecãtoreascã, legislativã sau executivã în stat, în sensul prevenirii exercitãrii oricãrei forme de influenţã ori constrângere personalã care ar aduce atingere principiului în discuţie.
Rãsfrângerea principiului separaţiei puterilor în stat asupra statutului persoanelor care exercitã funcţii în cadrul celor 3 puteri în stat, respectiv cea judecãtoreascã, legislativã sau executivã, nu poate primi însã şi semnificaţia existenţei unei obligaţii de asigurare a unor drepturi identice între diferitele categorii socioprofesionale. Altfel spus, principiul amintit nu este echivalent şi nu presupune un tratament juridic identic între persoane care desfãşoarã activitãţi diferite, îndeplinind funcţii distincte.
În ceea ce priveşte critica referitoare la încãlcarea dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi art. 69 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine cã mandatul reprezentativ al parlamentarilor presupune exercitarea voinţei politice a poporului prin intermediul aleşilor, independent însã de orice influenţã din partea unui corp electoral distinct. Altfel spus, parlamentarul va trebui sã asigure, în exerciţiul mandatului sãu, interesele întregii naţiuni, indiferent de opţiunile particulare ale electorilor sãi. Fireşte, aceastã independenţã de opţiune a parlamentarului trebuie asiguratã prin diferite garanţii, care presupun, pe de o parte, stabilirea unor incompatibilitãţi, precum cele prevãzute de art. 71 din Constituţie, dar şi a unor mãsuri de protecţie, aşa cum este imunitatea juridicã de care se bucurã parlamentarii pe durata exercitãrii mandatului. Din aceastã perspectivã, asigurarea unei indemnizaţii şi a altor drepturi de naturã sã previnã deturnarea opţiunii politice cãtre interese de ordin personal poate apãrea ca o garanţie a independenţei parlamentarului. În aceeaşi mãsurã însã obţinerea unor astfel de drepturi nu trebuie sã constituie criteriul obţinerii unui mandat parlamentar, ceea ce ar reprezenta, de asemenea, o îndepãrtare de la scopul existenţei acestuia. Totodatã, Curtea observã cã în cazul parlamentarilor nu se poate vorbi despre o imparţialitate absolutã, aşa cum se cere în justiţie, amprenta politicã fiind de esenţa mandatului parlamentar. Mai mult, interdicţiile cãrora li se supun parlamentarii sunt mai restrânse decât cele impuse magistraţilor şi se întind doar pe durata exercitãrii mandatului de parlamentar, limitatã în timp.
Din toate aceste considerente se desprinde concluzia cã, deşi statutul de care se bucurã deputaţii şi parlamentarii, ca reprezentanţi ai voinţei poporului, poate constitui temei al acordãrii unei pensii de serviciu, aceasta însã nu poate fi consideratã ca o consecinţã constituţionalã a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi art. 69 alin. (1), astfel cã reprezintã o opţiune a legiuitorului, dar nu şi o obligaţie a acestuia de a legifera în acest sens.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate privind încãlcarea art. 20 din Constituţie, raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea constatã cã, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei, "Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale".
Având în vedere însã cele douã componente ale pensiei de serviciu, precum şi faptul cã a doua componentã, adicã suplimentul din partea statului, se acordã numai în mãsura în care existã resursele financiare necesare, suprimarea pentru viitor a acestei componente, fãrã afectarea pãrţii contributive, nu poate avea semnificaţia unei exproprieri.
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, în Hotãrârea din 31 mai 2011, pronunţatã în Cauza Maggio şi alţii împotriva Italiei, în paragraful 55, a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul cã drepturile decurgând din sistemul de asigurãri sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, dar acest lucru nu înseamnã cã implicã un drept la dobândirea proprietãţii sau la o pensie într-un anumit cuantum. Reducerea sau încetarea plãţii unui anumit cuantum al beneficiului acordat poate constitui o intervenţie în privinţa bunului ce trebuie justificatã (paragraful 58). De asemenea, Curtea a arãtat cã sistemul de securitate socialã este expresia solidaritãţii societãţii în raport cu membrii sãi vulnerabili (paragraful 61), iar statele au o marjã largã de apreciere atunci când reglementeazã sistemul de pensii (paragraful 63). În acest sens a se vedea şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.283, 1.285 şi 1.286 din 29 septembrie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 22 noiembrie 2011, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 23 noiembrie 2011, şi, respectiv, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 29 noiembrie 2011.
De asemenea, în Hotãrârea din 25 octombrie 2011, pronunţatã în Cauza Valkov şi alţii împotriva Bulgariei, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a reţinut cã "nu poate fi trecut cu vederea faptul cã sistemele publice de pensii se bazeazã pe principiul solidaritãţii între contribuabili şi beneficiari" (paragraful 98).
Mai mult, Curtea Constituţionalã a statuat: "cuantumurile viitoare ale pensiilor aflate în platã nu pot fi subsumate unui drept de proprietate pe care beneficiarul unei pensii l-ar avea. Cuantumul pensiei reprezintã un bun numai în mãsura în care acesta a devenit exigibil", în acest sens a se vedea Decizia nr. 977 din 12 iulie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 10 octombrie 2011.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor amintite îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALÃ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicatã de Nicolae Sersea în Dosarul nr. 7.293/110/2010 al Tribunalului Bacãu - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 9 februarie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Andreea Costin
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
